ICCJ. Decizia nr. 579/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 579/2012
Dosar nr. 5958/101/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra recursului penale de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din 22 septembrie 2011, Tribunalul Mehedinţi în baza art. 3201 C. proc. pen. a admis cererea şi a constatat intervenit acordul privind recunoaşterea de vinovăţie.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.a condamnat pe inculpatul L.N. la 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a aplicat acestui inculpat pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat acestui inculpat pedepsele complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de doi ani, care se vor executa conform art. 66 C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 30 iunie 2011, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut inculpatul în stare de arest.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui topor, corp delict, având coadă din lemn, de esenţă tare, în lungime de 85 cm, lungimea lamei tăietoare 10 cm, lăţimea lamei 15 cm, muchie 3x3 cm.
În baza art. 14 şi urm. C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., a respins ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.D.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul L.N. la 923 RON, din care 533 RON reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de stat în cursul urmăririi penale (inclusiv suma de 250 RON şi s-a dispus să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi reprezintă parte din onorariul avocatului din oficiu B.L.), iar 390 RON, reprezintă contravaloarea cheltuielilor efectuate de stat în cursul judecăţii inclusiv sumele ce s-a dispus a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei pentru plata onorariului avocatului din oficiu (100 RON – onorariul integral stabilit conform delegaţiei nr. 2194 din 23 august 2011 – pentru avocat Ş.A.; iar 100 RON reprezintă parte din onorariul stabilit pentru avocat Ş.A., conform delegaţiei nr. 2195 din 23 august 2011).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 29 februarie 2011, în jurul orelor 17.00, partea vătămată B.M.I., s-a deplasat împreună cu P.A.M., P.V. şi P.E. în pădurea situată pe raza satului L., să culeagă flori de tei.
În acelaşi loc se aflau la cules de flori de tei inculpatul L.N. împreună cu T.M.
Când a ajuns în pădure, partea vătămată, care se deplasa mai în faţă, l-a văzut pe inculpatul L.N. în timp ce tăia crengi cu o secure şi i-a cerut să plece, spunându-i că pădurea nu-i aparţine.
În acel moment inculpatul i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu toporul, în zona temporo-parietal stânga a capului, în urma loviturii primite partea vătămată suferind o fractură cominutivă temporo-parietală stângă cu înfundare.
Partea vătămată a căzut la pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa.
După ce a lovit partea vătămată cu toporul, atât inculpatul, cât şi T.M. au plecat de la faţa locului.
Martora P.E. a plecat după inculpat şi l-a chemat înapoi pentru a ajuta la transportarea părţii vătămate, dar acesta a refuzat.
Martorul P.A.M. a mers la locuinţa sa, a luat autoturismul pentru a transporta partea vătămată la spital şi a sesizat serviciul 112, solicitând o ambulanţă.
Martorele P.E. şi P.V. au rămas cu partea vătămată în pădure, acordându-i ajutor.
Revenind în pădure, P.A.M., împreună cu P.E. şi P.V. au coborât partea vătămată la baza dealului şi după ce au urcat-o în autoturism, P.A.M. a transportat-o către spital.
În localitatea C., partea vătămată a fost preluată de către o ambulanţă şi transportată la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Ulterior, partea vătămată a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
După ce a săvârşit fapta, inculpatul a plecat în locul unde se aflau vitele la păscut, după care l-a sunat pe tatăl său L.A. şi l-a chemat în pădure. Ajungând în pădure, acesta l-a găsit pe fiul său stând pe păşune lângă vite şi având toporul asupra sa.
Inculpatul i-a povestit tatălui său că, în timp ce culege flori de tei, a venit parte vătămată însoţită de P.A.M., P.V. şi P.E. şi întrucât partea vătămată i-a reproşat că nu este pădurea sa, s-a apărat de aceasta, lovindu-l cu toporul.
Inculpatul a plecat cu tatăl său acasă iar, ulterior, L.A. a revenit în pădure şi a predat organelor de poliţie toporul pe care inculpatul l-a folosit atunci când a lovit partea vătămată.
Din concluziile raportului medico-legal nr. 485 din 05 august 2011, întocmit de S.M.L. Mehedinţi, rezultă că leziunile traumatice s-au produs prin lovire cu sau de corpuri dure; leziunile pot data din 29 iunie 2011; necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicaţii, leziunile punând în primejdie viaţa victimei.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu muchia laterală a toporului, în partea stângă a capului, precizând că a lovit pe partea vătămată cu muchia şi nu cu tăişul, întrucât în acea poziţie se afla orientat toporul în mâna sa.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond, a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămată, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, raport medico-legal, acte medicale, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul a avut o poziţie procesuală pozitivă, recunoscând fapta comisă, acesta exprimându-şi voinţa de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Reţinând vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului L.N. la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a menţionat că deşi partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, întrucât nu a făcut dovada acestor cheltuieli, a fost respinsă acţiunea civilă astfel formulată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpatul L.N. criticând sentinţa primei instanţe numai sub aspectul modului de individualizare a pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiţionată conform art. 81 C. pen. sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 241 din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat L.N., împotriva sentinţei penale nr. 185 din 22 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 5958/101/2011.
A dedus în continuare arestarea preventivă de la 22 septembrie 2011 la zi şi a menţinut starea de arest.
A obligat inculpatul la plata sumei de 120 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON reprezentând 1/2 din onorariu avocat oficiu, s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Avocaţi Dolj.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în baza probelor administrate pe parcursul procesului penal, iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde exigenţelor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind bine individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul L.N.
Întrucât la dosarul cauzei se află o cerere prin care inculpatul L.N. îşi exprimă voinţa de retragere a recursului, Înalta Curte l-a întrebat pe inculpat dacă susţine această cerere, situaţie în care inculpatul a învederat Înaltei Curţi că nu renunţă la recursul declarat.
În raport de această poziţie a inculpatului, Înalta Curte a acordat cuvântul apărătorului ales al inculpatului care, în susţinerea recursului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. solicitând a se avea în vedere că încadrarea juridică dată faptei nu este corectă.
În raport de numărul de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea vătămată pentru vindecare, apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpatul L.N. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Verificând soluţia primei instanţe, rezultă că fapta, împrejurările săvârşirii acesteia şi vinovăţia inculpatului L.N. s-au reţinut corect astfel cum au fost descrise prin actul de sesizare, fiind dovedite prin probele concludente administrate în faza de urmărire penală, recunoscute şi însuşite de inculpat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., ce au fost complet analizate şi just apreciate.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu şi avută în vedere şi de instanţa de fond ca urmare a voinţei inculpatului a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., a fost temeinic stabilită în baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală în baza căruia s-a stabilit că în ziua de 29 iunie 2011, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate B.M.D. o lovitură în cap cu muchia unui topor, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare circa 25-30 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.
Şi încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reţinând instanţa fondului că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
Faţă de obiectul folosit de inculpat la comiterea faptei, respectiv un topor, intensitatea loviturii aplicate, ca şi zona anatomică vizată şi anume capul părţii vătămate, zonă vitală, sunt aspecte care justifică încadrarea juridică a faptei în aceea de tentativă la infracţiunea de omor.
Numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea victimei, relativ redus, nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., din probele dosarului rezultând că inculpatul a acţionat cu intenţie, chiar şi indirectă, de a suprima viaţa victimei.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, instanţa de fond dând eficienţa necesară tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanţa de fond a realizat o analiză judicioasă a tuturor cerinţelor obligatorii reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) apreciind că în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei aplicarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie este potrivită pentru a asigura reeducarea inculpatului.
Analizând propria analiză, reţine Înalta Curte că pedeapsa aplicată inculpatului L.N. a fost bine dozată în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind avute în vedere atât dispoziţiile privind sancţionarea tentativei, cât şi cele prevăzute de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea de comitere a faptei, respectiv inculpatul fiind deranjat de atitudinea victimei i-a aplicat acesteia o lovitură de topor în cap, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, cât şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului şi anume lipsa antecedentelor penale, ca şi poziţia de recunoaştere şi regret a faptei comise.
Atitudinea pozitivă a inculpatului atât înainte de comiterea faptei, constând în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea de după comiterea faptei, manifestată prin poziţia de recunoaştere şi regret a faptei săvârşite, sunt împrejurări cărora instanţa de fond le-a acordat consistenţa necesară, reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte consideră că nu mai este posibilă reducerea în continuare a pedepsei, neputând fi omis şi gradul de pericol social al faptei comise, faptă de violenţă ce a pus în primejdie viaţa victimei, care a fost salvată doar ca urmare a intervenţiilor medicale de urgenţă.
Şi modalitatea de executare a pedepsei a fost bine individualizată de instanţa de fond care a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate.
Este adevărat că partea vătămată a înţeles să se împace cu inculpatul, iar referatul de evaluare întocmit în cauză concluzionează că inculpatul are perspective de reabilitare comportamentală, încă apreciază Înalta Curte că aplicarea unei alte modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate ar duce în derizoriu actul de justiţie, prin aplicarea unor pedepse prea blânde în cazul infracţiunilor de violenţă ce pun în primejdie viaţa victimei.
În raport de argumentele prezentate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsă prevenţia de la 30 iunie 2011 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 241 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 iunie 2011 la 24 februarie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
