ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 593/2012

Dosar nr.11916/63/2009

Şedinţa publică din 24 februarie 2012

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 79 din 15 februarie 2010, pronunţată în dosar nr. 11916/63/2009 Tribunalul Dolj în baza art. 254 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata G.V., la 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a îndeplini în funcţia de medic expert în medicina muncii atât în instituţii ale statului cât şi în instituţii private) C. pen.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a îndeplini în funcţia de medic expert în medicina muncii atât în instituţii ale statului cât şi în instituţii private) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

A dedus din pedeapsa principală aplicată, perioada detenţiei preventive de la 02 octombrie 2009 la 05 noiembrie 2009.

A admis în parte cererea formulată de martorul P.I., şi a obligat inculpata la 24 lei cheltuieli judiciare către martorul P.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 682/P/2009 din 12 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei G.V. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

In fapt, prin actul de inculpare s-au reţinut următoarele: La data de 25 septembrie 2009, denunţătorul P.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj cu faptul că, fiind suferind de TBC, urmează a fi pensionat medical şi că din discuţiile avute cu ceilalţi pacienţi a înţeles că, pentru a i se emite Decizia de pensionare e necesară darea sumei de 500 lei, medicului de la expertiza capacităţii de muncă.

Cu ocazia audierii sale la Parchet la data de 25 septembrie 2009, denunţătorul a precizat că urma să fie externat în acea zi din Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova, urmând ca apoi să se prezinte la medicul de expertiză a capacităţii de muncă în vederea emiterii deciziei de pensionare din motive de invaliditate. A mai arătat că, dat fiind faptul că domiciliază în comuna C. pentru a i se emite Decizia de pensionare urmează să se prezinte la cabinetul inculpatei G.V., medic de expertiză a capacităţii de muncă în cadrul Casei de Pensii Dolj şi că pacienţii cu care a mai discutat i-au relatat că pentru a obţine Decizia de pensionare va trebui să-i dea inculpatei suma de 500 lei, în caz contrar va fi amânat pentru emiterea deciziei.

Susţinând că nu are resurse financiare pentru acest lucru şi că îndeplineşte în mod real condiţiile pentru a fi pensionat, a sesizat organele judiciare cu aceste aspecte.

La data de 29 septembrie 2009, denunţătorul a încunoştinţat organele judiciare cu privire la faptul că în data de 30 septembrie 2009 urmează să se prezinte la cabinetul medical la care funcţionează inculpata, cabinet situat în incinta Policlinicii Spitalului Filantropia, cu dosarul medical în vederea emiterii deciziei de pensionare.

Având în vedere sesizarea şi declaraţia denunţătorului, dar şi faptul că anterior acestui denunţ inculpata făcuse obiectul unor cercetări penale având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită (dosarele nr. 1322/P/2206 şi 955/P/2007, soluţionate prin neînceperea urmăririi penale ca urmare a probelor insuficiente pentru demonstrarea vinovăţiei întrucât aceste dosare s-au întocmit urmare a unor denunţuri care vizau fapte anterioare sesizării) s-a procedat la organizarea activităţii de surprindere în flagrant.

Astfel, prin ordonanţa din data de 29 septembrie 2009, în baza art. 912 alin. (2) C. proc. pen., s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor purtate în mediu ambiental de către denunţător în perioada 29 septembrie 2009, orele 16,00 -01 octombrie 2009, orele 16,00, ordonanţa fiind confirmată de către Tribunalul Dolj, potrivit art. 911 alin. (3) şi urm. C. proc. pen., prin încheierea numărul 57 din 01 octombrie 2009, în dosarul 57P/2009. De asemenea s-a procedat la tratarea criminalistică a sumei de 500 lei, sumă formată din zece bancnote în cupiură de 50 lei, încheindu-se în acest sens procesul verbal din data de 29 septembrie 2009.

În data de 30 septembrie 2009, la orele 08,00 denunţătorul s-a prezentat la sediul Parchetului pe lângă Tribunalul Dolj unde i s-a predat suma de bani tratată criminalistic şi a fost dotat cu aparatură de înregistrare audio video în mediu ambiental. Apoi, denunţătorul împreună cu echipa operativă s-au deplasat la cabinetul medical al inculpatei. Când denunţătorul a intrat în cabinetul inculpatei s-a prezentat şi a predat inculpatei dosarul medical solicitând emiterea deciziei de boală, urmare a afecţiunii medicale de care suferea.

În interiorul dosarului cu actele medicale a fost pusă suma de bani tratată criminalistic. Inculpata, deschizând dosarul, a luat suma de bani şi a pus-o într-un sertar al mesei la care se afla şi, după ce a examinat actele medicale existente, i-a cerut denunţătorului să meargă la Casa de Pensii de unde să obţină un extras administrativ necesar pentru emiterea deciziei. După ce i-a cerut asistentei sale - martora S.A. - să îl înregistreze pe denunţător în registrul de evidenţă a activităţii zilnice, inculpata i-a restituit dosarul, cerându-i să revină în cursul aceleiaşi zile cu dosarul cu documentele complete şi să-l predea asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie 2009 să vină pentru a ridica Decizia de pensionare. După ce denunţătorul a ieşit din biroul inculpatei, în interior a pătruns echipa operativă.

În prezenţa martorilor asistenţi, a fost găsită în sertarul mesei pe o scrumieră metalică, suma de bani remisă inculpatei de către denunţător. Fiind întrebată despre provenienţa acestei sume, inculpata a declarat că nu a pretins nici o sumă de bani de la denunţător, că nu-l mai întâlnise până atunci, însă a reţinut banii pentru ca „acesta să nu-i piardă pe drum către casa de pensii şi intenţiona să-i restituie atunci când se întorcea cu dosarul".

Fiind condusă la sediul Parchetului în vederea continuării cercetărilor, inculpata a refuzat să declare cu privire la acuzaţia ce i s-a adus, prevalându-se de dreptul de a nu declara nimic.

Cu ocazia percheziţiei corporale, în geanta inculpatei a mai fost găsită suma totală de 4685 lei, sumă ce a fost restituită la finalul urmăririi penale, dat fiind faptul că nu a fost dovedită provenienţa ilicită a acesteia.

Prin rezoluţia din 30 septembrie 2009 s-a dispus începerea urmării penale faţă de inculpata G.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., iar prin ordonanţa din aceeaşi dată s-a dispus reţinerea învinuitei pe o durată de 24 ore de la 30 septembrie 2009, orele 09,00 şi până la 01 octombrie 2009, orele 09,00.

Prin ordonanţa din 30 septembrie 2009 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpată, formulându-se propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de mai sus.

Prin încheierea nr. 195 din data de 30 septembrie 2009, dată în dosarul nr. 11511/63/2009 Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare preventivă, însă prin încheierea nr. 147 din 02 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 2573/54/2009, Curtea de Apel Craiova, admiţând recursul Parchetului împotriva încheierii 11.195 din 30 septembrie 2009 a Tribunalului Dolj şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 15 zile.

În actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că urmare a impactului produs in opinia publică, pe parcursul derulării urmăririi penale în prezenta cauză, la organele judiciare s-au prezentat şi alte persoane, care au declarat că au fost pensionate de către inculpată şi că acesteia i s-au dat diverse sume de bani şi alte foloase. Au precizat că inculpata nu obişnuia să pretindă bani sau alte foloase pentru emiterea deciziilor de pensionare, însă, în lipsa acestora, proceda la diverse tertipuri de amânare a îndeplinirii atribuţiilor.

S-a precizat că inculpata nu are antecedente penale, pe parcursul urmăririi penale a uzat de dreptul de a nu declara, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a solicitat audierea soţiei martorului F.S., cerere ce i-a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Faţă de denunţătorul P.I. s-a menţionat că se va dispune neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., avându-se în vedere cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen.

Starea de fapt reţinută în rechizitoriu a fost probată cu: denunţul numitului P.I.; declaraţiile denunţătorului P.I.; procesul-verbal întocmit cu ocazia surprinderii în flagrant, planşele foto ataşate respectivului proces verbal, declaraţiile martorilor C.A., F.S., ş.a.,; înregistrările audio video şi procesele verbale de transcriere rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental şi a denunţului telefonic formulat de B.G.D.

La 12 octombrie 2009 urmărirea penală efectuată în cauză fiind finalizată, s-a întocmit rechizitoriul, iar dosarul cauzei a fost înaintat la Tribunalului Dolj şi înregistrat pe rolul acestei instanţe la numărul 11916/63/2009.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpata G.V., martorii: F.S., N.S., D.S., D.C., C.A., D.I., I.M.C., V.M., F.S. şi martorul-denunţător P.I., declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosar.

In apărare inculpata a solicitat şi instanţa a încuviinţat audierea martorelor A.G. şi S.A.

La dosar s-au primit : acte în circumstanţiere pentru inculpată, respectiv acte medicale şi acte ce atestă pregătirea şi perfecţionarea profesională a inculpatei, caracterizări ale acesteia întocmite de colegi; copia carnetului de muncă aparţinând inculpatei; note scrise şi acte medicale ale martorei F.S.; cerere formulată de martorul denunţător P.I.

In cauză a fost întocmit un referat de evaluare pentru inculpată de către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că starea de fapt a fost corect expusă în actul de sesizare a instanţei pe care a reţinut-o ca atare.

In drept fapta inculpatei care în mod direct a primit de la numitul P.I. suma de 500 lei în scopul de a îndeplini un act referitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv acela de a aviza propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul P.I., realizează sub aspectul conţinutului elementele infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Iniţial, pe parcursul urmăririi penale, inculpata a refuzat să facă declaraţii in cauză.

Pe parcursul judecăţii a motivat că a luat banii, pe care i-a observat pe birou după ce a plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase şi că intenţiona să-i restituie atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă,

Susţinerile inculpatei sunt însă contrazise de cele ce rezultă din transcrierile rezumative ale convorbirilor purtate de denunţătorul P.I. cu inculpata în data de 30 septembrie 2009 ( fila 77 dosar de urmărire penală) coroborate cu afirmaţiile inculpatei consemnate în transcrierea rezumativă a discuţiilor purtate cu procurorul cu ocazia surprinderii în flagrant ( fila 78 dosar de urmărire penală), dar şi cu declaraţiile martorului denunţător, probe din care rezultă că suma de bani s-a aflat în dosarul remis de denunţător inculpatei pentru verificare şi a fost scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de inculpată, în timpul discuţiei cu denunţătorul şi pusă în sertarul biroului. După plecarea martorului inculpata a luat banii şi i-a pus în locul unde au fost apoi găsiţi de echipa operativă,

Tot în apărare, prin avocat, s-a susţinut în esenţă că în cauză, inculpata a săvârşit fapta provocată fiind de martorul denunţător şi de organele de anchetă care l-au sprijinit pe denunţător în activitatea desfăşurată, neexistând nici un indiciu cu privire la faptul că inculpata ar urma să solicite martorului vreo sumă de bani pentru a-i da avizul, încălcându-se astfel, dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

Nici această apărare a inculpatei nu este întemeiată câtă vreme la dosar există suficiente dovezi că în alte două dosare de urmărire penală inculpata a mai fost cercetată pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte. Aceste împrejurări de fapt au justificat atitudinea organelor de urmărire penală de a da curs sesizării formulate de martorul denunţător.

In plus, potrivit textului de lege invocat rezultă că este interzis a determina o persoană să săvârşească o faptă penală, însă, nimic din modul de desfăşurare a evenimentelor şi nici din împrejurările de comitere a faptei nu rezultă că martorul denunţător sau membrii organelor de anchetă au determinat în vreun mod pe inculpată să ia suma de bani dintre filele dosarului şi să o pună apoi în sertarul biroului la care se afla pentru ca, în speţă să fie incidente dispoziţiile art. 68 C. proc. pen. referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere folosite în scopul obţinerii de probe. Hotărârea inculpatei de a-şi însuşi suma de bani nu a fost influenţată de nici un alt factor exterior propriei sale voinţe.

Reţinând astfel vinovăţia inculpatei, instanţa a condamnat-o pentru comiterea infracţiunii ie luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa a avut în vedere pe de o parte dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pe de altă parte împrejurarea că scopul operaţiunii de individualizare a pedepsei constă în determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a inculpatei.

Astfel, obiectul juridic special al infracţiunii de luare de mită este constituit de relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală impun comportarea cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcţionar sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetăţenii, combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate şi prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care trebuie să se bucure autoritatea, instituţia, în care făptuitorul îşi desfăşoară activitatea precum şi prejudicierea intereselor legale ale persoanelor. Prin incriminarea faptelor care constituie infracţiunea de luare de mită sunt apărate şi relaţiile sociale referitoare la asigurarea şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, acestea constituind obiectul juridic special secundar al infracţiunii.

Prin prisma celor arătate, instanţa a apreciat că fapta inculpatei prezintă pe lângă gradul de pericol social al infracţiunii reţinută, şi un grad de pericol social concret constând în acea că, în rândul opiniei publice s-ar putea induce ideea că deşi potrivit legilor în vigoare cetăţenii beneficiază în mod gratuit şi direct de anumite servicii din partea statului, totuşi, pentru a beneficia în concret de acestea, mai este necesară îndeplinirea altor condiţii pentru ca, într-un final, cetăţeanul să beneficieze de ceea ce i se cuvine de drept. Vârsta inculpatei, experienţa sa profesională, dar şi faptul că anterior mai fusese cercetată pentru aceleaşi gen de fapte, justifică aprecierea instanţei că, la momentul şi data săvârşirii faptei din cauza de faţă, inculpata avea pe deplin conturate la nivel intelectiv nu numai elementele faptei ilicite comise ci şi gradul de pericol social, urmările posibile ale faptei.

Potrivit celor reţinute în cuprinsul referatului de evaluare (fila 90 dosar instanţă) şi actelor în circumstanţiere, inculpata a fost preocupată de perfecţionarea sa profesională, este asociat la Policlinica " Fraţii Buzeşti" din Craiova de unde anual realizează un câştig de 100 000 lei pe an, este preocupată de starea de sănătate a mamei sale şi a unei mătuşi, are o fiică majoră, în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei un standard de viaţă peste nivelul mediu. În concluziile referatului se menţionează că nu s-a putut identifica un factor negativ, de natură a favoriza pe viitor un comportament infracţional, iar sprijinul familiei şi ataşamentulfaţă de aceasta, situaţia materială confortabilă şi interesul crescut pentru activitatea profesională reprezintă factor în măsură să inhibe pe viitor apariţia unui comportament din sfera ilicitului penal.

A fost declarat apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpata.

Inculpata a arătat în motivare că i s-a făcut o înscenare de către Poliţie şi Parchet, pe P.I. nu l-a văzut niciodată, nu îl cunoştea şi nu i-a pretins nicio sumă de bani. Acesta a intrat în cabinet deşi nu era planificat, a scos două dosare cu documente, inculpata îndrumându-l să meargă la casa de pensii pentru un extras administrativ iar după plecarea acestuia a observat suma de bani, gândind că oricum acesta se va întoarce şi i-o va restitui.

Consideră că în speţă a avut loc o provocare, deoarece indiferent ce cadru medical era în acel birou, denunţătorul ar fi avut aceiaşi, atitudine, astfel că inculpata a avut ghinionul de a se afla în acel loc şi moment.

Organizarea de către parchet a acestei activităţi denumită flagrant contravine art. 68 C. proc. pen. prin determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a săvârşi fapta de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata ar fi luat banii puşi la dispoziţie de către organele de anchetă, aceştia provocând această stare de fapt ce contravine normelor de drept.

Din declaraţia denunţătorului şi procesul verbal de consemnare a denunţului oral din 25 septembrie 2009 acesta a aflat de la alţi pacienţi pe care nu-i poate preciza despre suma de 500 lei că i-ar pretinde medicul pe care de asemenea nu l-a identificat, atenţia spre inculpată fiindu-i canalizată de către organele de anchetă, ce au provocat această infracţiune de luare de mită ceea ce constituie o încălcare gravă şi este interzisă de art. 68 alin. (2) C. proc. pen. „este oprit a determina să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii de probe".

In mod concret denunţătorul P.I. pentru a obţine Decizia de pensionare pe caz de boală TBC nu putea fi ajutat, sau nu de către dr. G.V. deoarece cazul în speţă revenea medicului şef de serviciu şi nu inculpatei, lucru ce s-a şi întâmplat în realitate, şi aceasta nu avea de ce să pretindă sau să condiţioneze acest serviciu ce-i revenea altui medic şi care era deja rezolvat din 09 septembrie 2009.

Procedura organizării unui flagrant nu poate fi folosită pentru a provoca sau instiga pe cineva să comită o faptă penală lipsind orice indiciu ca aceasta s-ar fi comis fără intervenţia organelor de anchetă, respectiv punerea la dispoziţie a sumei de bani şi instruirea în amănunt a denunţătorului în vederea provocării comiterii infracţiunii.

S-a precizat de asemenea că potrivit art. 74-76 C. pen, inculpata beneficiază de toate circumstanţele atenuante, nu are antecedente penale, a avut o activitate îndelungată ca medic cu rezultate remarcabile, are în întreţinere pe mama sa handicapată locomotor, iar în situaţia condamnării să se aplice prevederile art. 81 C. pen. şi să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei al cărei cuantum să fie stabilit sub minimul special prevăzut de lege.

Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dolj, a criticat hotărârea atacată pentru netemeincie şi nelegalitate din următoarele motive:

Instanţa trebuia să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispoziţii care erau incidente faţă de calitatea inculpatei de medic.

In raport de dispoziţiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată recuperată suma de 500 lei, dobândită de inculpată prin săvârşirea infracţiunii.

Instanţa a omis a deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, încălcându-se dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)

Din actele existente la dosarul cauzei se constată faptul că prin ordonanţa nr. 682/P/2009 emisă de către parchet la data de 30 septembrie 2009 s-a dispus reţinerea inculpatei pe o durată de 24 ore, începând cu 30 septembrie 2009, orele 09,00 şi până la 01 octombrie 2009, orele 09,00, durata în care s-a inclus şi reţinerea administrativă cuprinsă între orele 09,00 -14,00 (f.49 dosar u.p.).

La individualizarea pedepselor, instanţa nu a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) gradul de pericol social al faptei, circumstanţele concrete de săvârşire, precum şi atitudinea de zădărnicire a aflării adevărului manifestată de inculpată în cursul procesului penal, limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor prin textele incriminatoare.

Pericolul social concret al faptei comise de inculpata G.V. şefa Comisiei de Expertiză din cadrul Casei Judeţene de Pensii Craiova este deosebit de mare, decurgând din faptul că prin profesia pe care o exercita lua mită pentru emiterea deciziilor de pensionare pe caz de boală, deşi actele îi intrau în atribuţii conform fişei postului.

Relevantă este şi tactica pe care o adopta inculpata în sensul că, banii erau primiţi în timp ce se afla cu faţa la peretele din spatele biroului, de teamă să nu fie înregistrată.

În contextul recrudescenţei infracţiunilor de corupţie, lipsa de reacţie la acest gen de acte faţă de inculpata care s-a folosit în interes propriu, în scopul realizării de venituri ilegale, de atribuţiile ce i-au fost delegate pedeapsa de 3 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere şi dispoziţiile art. 52 C. pen. nu a fost corect individualizată, impunându-se majorarea acesteia.

Pe aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Prin Decizia penală nr. 79 din 20 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpata G.V., împotriva sentinţei penale nr. 79 din 15 februarie 2010 a Tribunalului Dolj, pronunţată în dosar nr. 11916/63/2009 s-a desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., în aceeaşi infracţiune cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei de prima instanţă, iar în baza art. 82 C. pen., stabileşte termen de încercare de 5 ani pe seama acesteia.

În baza art. 359 C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată de prima instanţă.

În baza art. 381 C. proc. pen.. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei şi reţinerea de 24 de ore din data de 30 septembrie 2009. S-au menţinut în rest dispoziţiile hotărârii atacate. Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Instanţa de apel a apreciat că prima instanţă din probatoriul administrat în cauză a reţinut în mod corect stare de fapt dedusă judecăţii şi vinovăţia inculpatei la infracţiune pentru care a fost condamnată.

În acest sens sunt de observat declaraţiile martorului denunţător P.I.; procesul - verbal întocmit cu ocazia surprinderii în flagrant, planşele foto ataşate respectivului proces verbal, declaraţiile martorilor C.A., F.S., F.S., V.M., D.C., N.S., I.M.C., D.S. şi D.I.; înregistrările audio video şi procesele verbale de transcriere rezumativă a convorbirilor în mediu ambiental.

Chiar inculpata în declaraţia sa recunoaşte că a luat banii, pe care i-a observat pe birou după ce a plecat bolnavul, crezând că acesta îi uitase şi că intenţiona să-i restituie atunci când bolnavul ar fi revenit cu actul lipsă.

Aşa cum însă şi prima instanţă a arătat, aceste susţineri ale inculpatei sunt însă contrazise de transcrierile rezumative ale convorbirilor purtate de denunţătorul P.I. cu inculpata în data de 30 septembrie 2009 ( fila 77 dosar de urmărire penală) coroborate cu afirmaţiile inculpatei consemnate în transcrierea rezumativă a discuţiilor purtate cu procurorul cu ocazia surprinderii în flagrant (fila 78 dosar de urmărire penală), dar şi cu declaraţiile martorului denunţător, probe din care rezultă că suma de bani s-a aflat în dosarul remis de denunţător inculpatei pentru verificare şi a fost scoasă dintre documentele aflate în dosar chiar de inculpată, în timpul discuţiei cu denunţătorul şi pusă în sertarul biroului. După plecarea martorului inculpata a luat banii şi i-a pus în locul unde au fost apoi găsiţi de echipa operativă.

La toate acestea se adaugă şi contextul în care s-a desfăşurat acţiunea inculpatei de păstrare a banilor, respectiv acela în care avea îndatorirea de a aviza propunerea la pensionare de invaliditate pentru bolnavul P.I., martor denunţător şi împrejurarea că banii s-au aflat în înscrisurile pe care inculpata trebuia să le verifice pentru avizare, ceea ce dezvăluie fără dubiu scopul pentru care aceasta nu i-a refuzat deşi potrivit textului de lege încriminator, art. 254 C. pen., avea această din urmă obligaţie.

Inculpata consideră că în speţă a avut loc o provocare, determinată de atitudinea denunţătorului şi a organelor de anchetă şi că organizarea de către parchet a acestei activităţi denumită flagrant contravine art. 68 C. proc. pen. prin determinarea de către organele de urmărire a unei persoane de a săvârşi fapta de luare de mită, deoarece nu sunt indicii temeinice că inculpata ar fi luat banii puşi la dispoziţie de către organele de anchetă, aceştia provocând această stare de fapt ce contravine normelor de drept.

Referitor la acest motiv de apel, este mai întâi de subliniat că potrivit art. 254 C. pen., săvârşirea infracţiunii de luare de mită poate avea loc sub aspect obiectiv în; variante alternative, primire, pretindere, acceptare nerespingere de foloase necuvenite, or inculpatei i se reproşează săvârşirea infracţiunii în această ultimă modalitate, în sensul că nu a refuzat suma de bani pe care martorul denunţător i-a remis-o printre actele date spre verificare, deşi avea această obligaţie pentru a nu cădea sub incidenţa legii penale.

Mai mult, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, fila 78 şi 44, inculpata a separat suma de bani de înscrisuri, întrucât s-a constatat pe palmele sale, praful pentru depistare înserat de anchetatori pe bancnote.

Pentru a exista o provocare a anchetatorilor, ar fi fost necesar ca aceştia să o pună pe inculpată în faţa faptului infracţional, fără ca aceasta să fi luat anterior o hotărâre infracţională sau să o fi influenţat decisiv în hotărârea infracţională, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, întrucât aşa cum şi prima instanţă a arătat, hotărârea inculpatei de a-şi însuşi suma de bani nu a fost influenţată de nici un alt factor exterior propriei sale voinţe.

Cauzele Constantin şi Stoian sau Bulfinski împotriva României, Teixeira de Castro împotriva. Portugaliei, unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a găsit încălcări pe art. 6 din Convenţie, nu sunt pretabile la speţa de faţă, deşi au fost invocate în prezentul apel, întrucât se referă la agenţi de poliţie infiltraţi pentru a înscena traficul de droguri, nedovedindu-se că aparţineau reclamanţilor drogurile care au făcut obiectul pretinselor infracţiuni sau la faptul că poliţiştii sub acoperire acţionaseră pe cont propriu ca falşi cumpărători de droguri fără a avea măcar autorizarea unui magistrat în acest sens şi au provocat persoane care la rândul lor au procurat de la altele droguri doar pentru a le oferi poliţiştilor acoperiţi.

În cauza de faţă anchetatori s-au menţinut în pasivitate şi fără atitudinea inculpatei, care nu a refuzat şi a primit banii remişi, fapta nu s-ar fi săvârşit.

Referitor la motivul de apel al procurorului, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 alin. (1) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000, dispoziţii care erau incidente faţă de calitatea inculpatei de medic, este de observat că aceste texte de lege nu ţin de încadrarea juridică a faptei care rămâne tot aceea de luare de mită, însă se impune a se adăuga, art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru a particulariza săvârşirea faptei de un funcţionar public.

Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi reţinut la textul încriminator, pentru că este o normă definiţie care nu ţine de elementele constitutive ale infracţiunii sau de vreo calitate specială a făptuitorului.

Tot procurorul a invocat că în raport de dispoziţiile Legii nr. 78/2000, trebuia constatată recuperată suma de 500 lei, dobândită de inculpată prin săvârşirea infracţiunii, însă instanţa constată la rândul său că Legea nr. 78/2000, nu cuprinde o asemenea dispoziţie, astfel că acest motiv de apel este evident nefondat.

Faptul că prima instanţa a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea acesteia pe o durată de 24 ore din 30 septembrie 2009, deşi în acest sens existau probe la dosar, fila 49, din dosarul de urmărire penală, este o omisiune care va fi înlăturată prin admiterea apelului.

Referitor la cuantumul pedepsei aplicată de prima instanţă, este de observat că aceasta ţinând cont de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a aplicat inculpatei pedeapsa minimă de 3 ani închisoare, însă modalitatea de executare a pedepsei este mult prea aspră raportat la împrejurările cauzei, persoana inculpatei şi scopul pedepsei.

În ce priveşte circumstanţele săvârşirii faptei, instanţa de apel, chiar dacă a considerat că activitatea anchetatorilor şi a denunţătorului nu se poate încadra într-o provocare care să conducă la nelegalitate, va avea totuşi în vedere că iniţiativa predării sumei de bani ca folos necuvenit inculpatei, a aparţinut altei persoane.

Împrejurarea invocată de prima instanţă în hotărârea atacată că inculpata mai fusese anterior cercetată pentru acelaşi gen de fapte, nu va fi considerată de instanţa de apel ca o agravantă în sarcina acesteia, întrucât aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei (filele 105 şi 110 dos.u.p.), rezoluţiile nr. 1322/P/2206 şi 955/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au fost soluţionate prin neînceperea urmăririi penale, întrucât fapta nu există, urmând a se da acestor rezoluţii interpretarea la care dispoziţiile constituţionale şi procesual penale obligă.

Susţinerile procurorului din prezentul apel că inculpata prin profesia pe care o exercita lua mită pentru emiterea deciziilor de pensionare pe caz de boală, deşi actele îi intrau în atribuţii conform fişei postului şi că tactica pe care o adopta era în sensul că banii erau primiţi în timp ce se afla cu faţa la peretele din spatele biroului, de teamă să nu fie înregistrată, le va considera ca simple afirmaţii, întrucât probatoriul cauzei, cu excepţia unei singure infracţiuni de luare de mită, care face obiectul prezentului dosar şi pentru care inculpata a fost condamnată nu le dovedeşte.

Analizând persoana inculpatei, s-a observat din înscrisurile de la dosarul cauzei că aceasta nu are antecedente penale, a avut o activitate îndelungată ca medic cu rezultate remarcabile, are în întreţinere pe mama sa handicapată locomotor, a fost preocupată de perfecţionarea sa profesională, dar şi de starea de sănătate a mamei sale şi a unei mătuşi şi are o fiică majoră, având până la data săvârşirii faptei un comportament corespunzător în familie şi în societate.

În prezent inculpata are calitatea de pensionar şi prin hotărârea primei instanţe i s-a interzis acesteia dreptul de a îndeplini în funcţia de medic expert în medicina muncii atât în instituţii ale statului cât şi în instituţii private.

Toate elementele de mai sus la care se adaugă împrejurarea că inculpata a fost arestată preventiv în cursul procedurii peste o lună de zile, au dus concluzia că o pedeapsă cu executare în detenţie contravine scopului prev. de art. 52 C. pen., care este prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi reeducarea inculpatei.

Instanţa de apel,a considerat că raportat şi la vârsta inculpatei, executarea pedepsei într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă şi celelalte restricţii impuse de prima instanţă, este în mod real de utilitate socială şi cu efect de prevenţie în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un penitenciar.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpata G.V.

Parchetul ele pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat redozarea pedepsei aplicată în sensul majorării întrucât în cadrul operaţiunii de individualizare instanţele nu au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare, şi au aplicat inculpatei în raport de gradul de pericol social concret,urmările produse şi valorile lezate o pedeapsă excesiv de blândă.

Recurenta inculpata a invocat în principal incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct. 12, 171, 172 şi 18 şi a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau d) având în vedere următoarele considerente:

În atribuţiile de serviciu ale inculpatei nu intra şi atribuţia de a emite decizii de pensionare aşa cum de altfel rezultă şi din fişa postului ŞI mai mult decât atât probele obţinute în faza de urmărire penală şi în baza cărora a fost condamnata inculpata au fost obţinute în mod ilegal cu încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. pen., denunţătorul a fost provocat să-i însceneze flagrantul, în realitate este vorba practic despre o dare de mită din partea provocatorului.

Dat fiind faptul că flagrantul a fost obţinut în mod ilegal fiind provocat de organul de urmărire penală, acesta nu poate fi folosit în instanţă pentru a obţine condamnarea inculpatei.

Apărătorul inculpatei a mai invocate şi dispoziţiile deciziei nr. 2934/2002 a ÎCCJ şi a arătat că din probele administrate nu rezultă vinovăţia inculpatei, şi totodată a arătat că în mod corect competenţa materială în raport de infracţiunea supusă judecăţii aparţine DNA şi nu parchetului de pe lângă Tribunal.

De asemenea, s-a arătat că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispoziţiile art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la cunoştinţă inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declaraţie iar probele administrate în cauză nu dovedesc vinovăţia acesteia pentru fapta ce i s-a reţinut în sarcină.

În subsidiar s-a solicitat menţinerea deciziei penale pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 şi implicit cel prevăzut de art. 17 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că actele dosarului nu relevă incidenţa acestui act de casare,hotărârea de condamnare pronunţată în cauză stabileşte în mod clar şi neechivoc faptele şi împrejurările de fapt care corespund elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei şi care a fost dovedită neechivoc.

Instanţa de fond a explicat în mod detaliat şi explicit care sun elementele constitutive ale infracţiunii cu privire la care â fost condamnată inculpata, a analizat riguros stare de fapt dedusă judecăţii şi vinovăţia inculpatei la infracţiunea pentru care a fost condamnată aşa încât nu poate fi primită apărarea formulată prin prisma acestui caz de casare cu consecinţa achitării conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. din fişa postului rezultă clar că inculpata avea ca atribuţii emiterea de avize în vederea pensionării motivarea că în atribuţiile de serviciu ale inculpatei nu intra şi atribuţia de a emite decizii de pensionare este practic irelevantă atâta timp cât consecinţa directă a emiterii acestor avize era emiterea de decizii de pensionare.

Cât priveşte incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt invocat de recurenta inculpată şi care a avut drept consecinţă greşita condamnarea acesteia de asemenea Înalta Curte, apreciază că nu poate fi admisă incidenţa acestui caz de casare. Actele dosarului relevă clar că în interiorul dosarului cu actele medicale se afla suma de bani tratată pregătită pentru inculpată iar când aceasta a deschis dosarul, a luat suma de bani şi a pus-o într-un sertar al mesei la care se afla şi, după ce a examinat actele medicale existente, i-a cerut denunţătorului să meargă la Casa de Pensii de unde să obţină un extras administrativ necesar pentru emiterea deciziei. După ce i-a cerut asistentei sale - martora S.A. - să îl înregistreze pe denunţător în registrul de evidenţă a activităţii zilnice, inculpata i-a restituit dosarul, cerându-i să revină în cursul aceleiaşi zile cu dosarul cu documentele complete şi să-l predea asistentei ale, iar în ziua de 07 octombrie 2009 să vină pentru a ridica Decizia de pensionare.

Ori toate aceste dovezi de necontestat şi care au fost coroborate şi cu celelalte mijloace de probă relevă clar că nu poate fi vorba despre o eroare de fapt ci dimpotrivă de o situaţie de fapt corect şi temeinic stabilită aşa încât solicitarea de achitare pe motiv că fapta nu există nu poate fi primită.

Nici incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 referitor la greşită aplicare a legii nu-şi găseşte aplicabilitatea.

Apărările inculpatei pe care în mod consecvent Ie-a invocate în faţa tuturor instanţelor nu pot fi admise în sensul solicitat de inculpată şi încadrate la greşita aplicare a legii.

Nu poate fi admisă existenţa provocării din partea denunţătorului, atât practica internă cât şi practica CEDO, relevă clar şi neechivoc condiţiile în care funcţionează provocarea.

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reflectată în special în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, precum şi cu art. 68 alin. (2) C. proc. pen., activitatea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni, care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii.

Prin urmare, activitatea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia respectă garanţiile dreptului la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, în cazul în care contactul presupusului agent provocator cu inculpata a avut loc în contextul în care inculpata a demonstrat în mod activ intenţia şi predispoziţia sa spre comiterea de astfel de infracţiuni.

Din conţinutul declaraţiei inculpatei şi convorbirilor ce au avut loc rezultă neechivoc că aceasta nu a fost în nici un mod provocată că intenţia infracţională îi aparţine în totalitate aşa încât nu poate fi vorba despre probe ilegal obţinute.

Faţă de demersurile anterioare ale inculpatei, faţă de modul în care a acţionat, separând banii din dosarul de pensionare din proprie iniţiativă şi fără nici cea mai mică rezervă, varianta provocării în modalitatea prezentată de inculpata apare practic ca imposibilă.

Fată de toate aceste circumstanţe ale cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie concluzionează că acţiunea denunţătorului a fost eminamente pasivă şi că, aşa cum a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ludi contra Elveţiei, din momentul în care acuzatul îşi dă seama că îndeplineşte un act ce cade sub incidenţa legii penale, îşi asumă riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să-l demaşte.

Astfel, nu se poate constata că, pentru săvârşirea faptei penale pentru care inculpata a fost trimis în judecată, a fost determinată în vreun fel de denunţător întrucât inculpata desfăşura această activitate infracţională în contextul unei perioade de timp îndelungate,(chiar dacă faptele sale au rămas la faza de date şi indicii) neavând nevoie de inducerea unui îndemn, de către altă persoană, de a realiza o activitate infracţională aşa încât realizarea flagrantului s-a făcut cu respectarea şi în condiţiile legii.

Nici susţinerea că în faza de urmărire penală au fost încălcate dispoziţiile art. 6 şi art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în sensul în care nu i s-a adus la cunoştinţă inculpatei faptul că are dreptul de a nu face nici o declaraţie nu este una verosimilă, actele la care inculpata face referire privesc faza actelor premergătoare aşa încât critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare este nereală.

În ceea ce priveşte critica referitoare la competenţa materială a organelor de urmărire penală în sensul ca aceasta ar fi aparţinut DNA şi nu parchetului tribunalului. Înalta Curte apreciază că în cauza s-au aplicat în mod corect regulile de competenţă materială în funcţie de calitatea persoanei şi suma primită aşa încât şi aceasta critică este nefondată.

Cu privire la incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 invocat de către parchet întrucât în cadrul operaţiunii de individualizare instanţele nu au avut în vedere gradul de pericol social concret raportat la modul şi mijloacele de săvârşire a faptei iar cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare aleasă nu este una adecvată situaţiei de fapt reţinută în cauză, Înalta curte apreciază că acestea nu sunt incidente în speţa de faţă cu următoarea argumentare:

Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea şi a altor persoane în săvârşirea de noi infracţiuni şi nu doar a inculpatei. Ori un astfel de scop - prevenţia generală în săvârşirea de noi infracţiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte grave îndreptate împotriva unor relaţii sociale care impun respect şi corectitudine din partea persoanelor implicate în asemenea raporturi s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte grave sancţiunea aplicată ar fi una modică după cum şi aplicarea unor pedepse excesive ar putea genera un efect contrar.

Deşi, obiectul juridic special al infracţiunii de luare de mită este constituit de relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală impun comportarea cinstită, corectă, onestă, a oricărui funcţionar sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetăţenii, combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate şi prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care trebuie să se bucure autoritatea, instituţia, în care făptuitorul îşi desfăşoară activitatea precum şi prejudicierea intereselor legale ale persoanelor valori pe care inculpata Ie-a ignorat în mod clar nu trebuie însă minimalizate nici circumstanţele personale ale inculpatei aşa cum de altfel a constatat şi instanţa de fond.

Potrivit celor reţinute în cuprinsul referatului de evaluare ( fila 90 dosar instanţă) şi actelor în circumstanţiere, inculpata a fost preocupată de perfecţionarea sa profesională, este asociat la Policlinica " Fraţii Buzeşti" din Craiova de unde anual realizează un câştig de 100 000 lei pe an, este preocupată de starea de sănătate a mamei sale şi a unei mătuşi, are o fiică majoră, în general, veniturile realizate asigurând tuturor membrilor familiei uri standard de viaţă peste nivelul mediu în concluziile referatului se menţionează că nu s-a putut identifica un factor negativ,de natură a favoriza pe viitor un comportament infracţional, iar sprijinul familiei şi ataşamentul faţă de aceasta,..situaţia materială confortabilă şi interesul crescut pentru activitatea profesională reprezintă factori în măsură să ducă apariţia unui comportament din sfera ilicitului penal.

În acord cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea şi aplicarea acestora se tine seama de cinci criterii:

- dispoziţiile din partea generala a Codului penal

- limitele de pedeapsa fixate în partea specială

- gradul de pericol social al faptei săvârşite

- persoana infractorulu.

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând considerentele hotărârii judecătoreşti sub aspectul criteriilor de individualizare, se observă ca instanţa de apel a făcut în mod pertinent aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de gradul de pericolul social concret şi toate celelalte circumstanţe de natură să caracterizeze fapta şi pe inculpată.

Modalitatea de executare aleasă şi cuantumul pedepsei aplicată pentru infracţiunea supusă judecăţii este în acord cu principiul proporţionalităţii, având in vedere infracţiunea comisă şi urmările produse.

La individualizarea pedepsei trebuie avut in vedere principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârşite, urmând ca celelalte două criterii alăturate si distincte, persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanţa şi-a format opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale ori gradul de pericol social concret al faptei săvârşite a fost apreciat în mod corespunzător şi de instanţa ca fiind ridicat în temeiul motivelor evidenţiate in expozeul sentinţei penale recurate şi totodată trebuie luata in considerare rezonanţa sociala a faptelor pentru care a fost condamnată inculpata la nivelul întregii ordini sociale aspecte care au fost avute în vedere pe deplin de instanţa de apel.

Instanţa de apel a considerat în mod corect că raportat şi la vârsta inculpatei şi de celelalte circumstanţe personale de natură să caracterizeze inculpata, executarea pedepsei într-o formă neprivativă de libertate, la care se adaugă şi celelalte restricţii impuse de prima instanţă, este în mod real de utilitate socială şi cu efect de prevenţie în contrast cu încarcerarea inculpatei într-un penitenciar.

În cazul concret faţă de toate aspectele expuse Înalta Curte apreciază că nu se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului sub nici un aspect, respectiv al majorării sau schimbării modalităţii de executare, prin operaţiunea de individualizare în raport de criteriile expuse hotărârea pronunţată asigura sub acest aspect justul echilibru dintre – gravitatea faptei – şi pedeapsa aplicată aşa încât constată că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că hotărârea recurată este legal şi temeinică şi urmează sa respingă ca nefondate recursurile formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 79/A din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 66/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs  ICCJ. Decizia nr. 592/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 593/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs