Decizia nr. 679/2012
Dosar nr. 828/45/2010
Şedinţa publică din 12 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 104 din data de 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost condamnat inculpatul M.C.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen.
I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea.
A fost obligat inculpatul să achite suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat urmând a se avansa din fondurile statului.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi nr. 19/P/2010 din 2 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.C.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în luna octombrie 2009, inculpatul M.C.G. a pretins de la numitul D.G.S. suma de 60.000 RON, din care a primit 45.000 RON, în trei tranşe: 10.000 RON (octombrie 2009), 15.000 RON (noiembrie 2009) şi 20.000 RON (decembrie 2009), promiţându-i obţinerea unei hotărâri judecătoreşti favorabile în recurs, în cauza în care el şi fratele său, D.R., au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi lipsire de libertate în mod ilegal şi condamnaţi în primă instanţă de Tribunalul Iaşi la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în detenţie, hotărâre menţinută de instanţa de apel, Curtea de Apel Iaşi, respectiv că va obţine condamnarea la o pedeapsă cu executarea în regim de suspendare condiţionată, lăsând să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursul.
În faţa instanţei au fost administrate nemijlocit probe cu martori şi acte, fiind audiaţi martorii din lucrări A.F., D.C., D.G.S., D.L., D.M., D.R., I.E. şi Ţ.O.
Inculpatul M.C.G., prin avocatul desemnat din oficiu, şi-a propus probe în apărare, fiind audiată martora D.A. şi a depus la dosarul cauzei o caracterizare, xerocopia deciziei nr. 18 din 09 februarie 2011 a Baroului Iaşi şi xerocopiile certificatelor de naştere ale copiilor M.R.A. şi M.M.C.
Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrară la Ministerului Public, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi sub nr. 19/P/2010 din 18 februarie 2010, D.L., D.M., D.G., D.R. şi D.C. au reclamat săvârşirea faptelor de către M.C.G., solicitând restituirea sumelor plătite şi tragerea la răspundere penală.
S-a reţinut că în luna octombrie 2009, numitul D.G.S., însoţit de numitul A.F., l-a contactat pe inculpatul M.C.G. la cabinetul de avocatură din Iaşi, cerându-i să-l ajute să nu facă închisoare în Dosarul penal nr. 7639/99/2007 al Tribunalului Iaşi, unde avea calitatea de inculpat, alături de fratele său D.R. şi unde fuseseră condamnaţi la pedepse nedefinitive cu închisoarea pentru săvârşirea de către fiecare a infracţiunilor de tentativă de omor, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi lipsire de libertate, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.
Aflând de la acesta circumstanţele cauzei, inculpatul M.C.G. i-a spus că-l poate ajuta întrucât are pe cineva care lucra la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - unde procesul se afla în recurs - fără a preciza numele sau funcţia deţinută de persoana în cauză.
De asemenea, inculpatul M.C.G. i-a precizat numitului D.G.S. că obţinerea soluţiei de suspendare condiţionată a executării pedepselor aplicate lui şi fratelui său îl costă 60.000 RON şi trebuie să plătească 45.000 RON înainte şi 15.000 RON după obţinerea hotărârii favorabile.
Pentru obţinerea banilor necesari plăţii inculpatului M.C.G., numitul D.G.S. a cerut ajutorul financiar fraţilor săi - denunţătorii, care au fost de acord şi, în acest sens, martora D.L. a luat un împrumut de 33.000 RON de la bancă, dându-i suma de 25.000 RON, martorul D.M. a vândut animale din gospodărie, obţinând 10.000 RON, pe care i-a dat fratelui său, iar numitul D.R. a împrumutat 10.000 RON de la o bancă.
Suma de 10.000 RON a fost dată inculpatului M.C.G. în luna octombrie 2009, în biroul acestuia din Iaşi, de numitul D.G.S., care era însoţit de fratele său D.C.; la câteva zile, D.G.S. l-a însoţit pe fratele său D.R. la cabinetul inculpatului M.C.G., acesta discutând şi el cu inculpatul despre obţinerea unei soluţii favorabile în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul asigurându-l că dacă îi vor da banii va obţine o pedeapsă cu suspendare.
În noiembrie 2009, numitul D.G.S. i-a dat inculpatului M.C.G., în biroul acestuia din Iaşi, suma de 15.000 RON, primind asigurări de la inculpat că-i va rezolva problema şi să stea liniştit, să-şi vadă de treabă.
În luna decembrie 2009, numitul D.G.S., însoţit de fratele său D.M., i-a dat inculpatului M.C.G., în biroul acestuia din Iaşi, suma de 20.000 RON.
În octombrie 2009, inculpatul M.C.G. l-a contactat telefonic pe martorul Ţ.O. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi i-a cerut să asigure asistenţa juridică a numiţilor D.G.S. şi D.R. în dosarul aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, trimiţându-i acestuia la data de 12 octombrie 2009 suma de 5.000 RON prin Westaco Express.
În virtutea relaţiilor de colaborare existente între cei doi avocaţi, martorul Ţ.O. a acceptat şi, fără a avea o discuţie prealabilă cu cei doi clienţi, a întocmit contractul de asistenţă juridică nr. 173 581 din 11 decembrie 2009 reprezentându-i pe aceştia în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenele de judecată din 14 decembrie 2009 şi 15 februarie 2010, alături de avocatul I.E.
Cu toate apărările şi serviciile avocaţiale prestate de cei doi avocaţi, Ţ.O. şi I.E., la data de 15 februarie 2010, prin Decizia penală nr. 562, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile inculpaţilor D.G.S. şi D.R., menţinând soluţia de condamnare a acestora la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, iar hotărârea a fost pusă în executare la data de 17 februarie 2010, când inculpaţii au fost încarceraţi.
Numitul D.G.S. l-a contactat telefonic pe avocatul Ţ.O., pentru a-i cere explicaţii întrucât şi acesta îl asigurase că poate obţine o soluţie cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, avocatul spunându-i să aibă răbdare întrucât va discuta cu inculpatul M.C.G. şi îl va contacta ulterior.
Inculpatul M.C.G., aflând despre încarcerarea numiţilor D.G.S. şi D.R. în Penitenciarul Iaşi, i-a vizitat câteva minute şi le-a spus să stea liniştiţi întrucât într-o lună - două le rezolvă problema şi va solicita rejudecarea dosarului, fără a-i mai vizita ulterior.
Ulterior, în luna mai 2010, inculpatul M.C.G., a mers în localitatea D., judeţul Iaşi, fără a şti de existenţa denunţului şi i-a dat numitei D.M, soţia lui D.R. suma de 35.000 RON şi restul de 10.000 RON numitului D.M. fapt ce rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit în faţa instanţei de judecată.
Deşi legal citat în cauză, inculpatul M.C.G. nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, asigurându-i-se apărător din oficiu, conform normelor legale.
În cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inculpatul M.C.G. nu a dat declaraţie, fiind administrate în apărarea sa proba cu acte şi s-a audiat în circumstanţiere martora D.A., rezultând din acestea că inculpatul are doi copii minori din căsătoria cu M.M.
- M., în prezent este suspendat din 1 martie 2011 conform deciziei nr. 18 din 9 februarie 2011 a Baroului Iaşi din calitatea de avocat pentru neplata taxelor, iar în plan personal este o persoană de încredere, care îşi ajuta întotdeauna semenii, manifestând o atitudine corectă faţă de colegi şi colaboratori, dând dovadă de profesionalism.
S-a reţinut astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, că inculpatul M.C.G. a comis fapta pentru care este cercetat, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care se bucură acesta.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M.C.G. de a fi pretins numitului D.G.S., în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 45.000 RON în trei tranşe, promiţându-i acestuia că va obţine în recursul promovat de el şi fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării, lăsând să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut astfel că săvârşirea infracţiunii de către inculpatul M.C.G. şi vinovăţia acestuia sunt dovedite prin următoarele mijloace de probă: denunţul numiţilor D.L., D.M., D.G., D.R., D.C. şi declaraţiile acestora din cursul urmăririi penale şi al judecăţii, declaraţiile martorilor A.F., Ţ.O. şi I.E., actele aflate în dosarul de urmărire penală şi actele depuse în faţa instanţei.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului M.C.G., au fost avute în vedere, pe lângă criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă în care a fost comisă aceasta şi circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar, nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, însă a restituit suma de bani ce a făcut obiectul primirii şi pretinderii, are doi copii minori în întreţinere, a comis fapta în calitate de avocat, funcţie din care este suspendat pentru neplata taxelor.
Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi faptul că acesta nu a mai fost condamnat anterior definitiv la pedeapsa închisorii, iar banii pretinşi şi primiţi au fost restituiţi, instanţa de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins în cazul inculpatului M.C.G. şi fără executarea efectivă a pedepsei în regim de detenţie, fiind întrunite cumulativ prevederile art. 81 C. pen.
Faţă de această situaţie, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare aplicată inculpatului M.C.G., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, solicitând admiterea căii de atac promovate, aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, cu executare prin privare de libertate şi, de asemenea, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen., în considerarea dispoziţiilor art. 65 C. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 257 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a pretins numitului D.G.S., în luna octombrie 2009, suma de 60.000 RON, din care a primit suma de 45.000 RON în trei tranşe, promiţându-i acestuia că va obţine în recursul promovat de el şi fratele său D.R. o hotărâre judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării, lăsând să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată însă că recursul formulat de Parchet este fondat, urmând a casa sentinţa penală atacată şi a proceda la o nouă judecată, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea, cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea lor în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanţa de judecată, ci ţinând cont de normele prevăzute în C. pen., care stabileşte anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se şi personalitatea inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. În literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei priveşte un complex de date referitoare la situaţia sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârşirea faptei), criteriu care reflectă cerinţa ca sancţiunea penală, ca reacţie împotriva răului pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni, să fie proporţională cu particularităţile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularităţile persoanei infractorului amplu cunoscute.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului M.C.G., se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale inculpatului, care este infractor primar, a restituit suma de bani ce a făcut obiectul primirii şi pretinderii şi are doi copii minori în întreţinere, nefiind astfel întemeiată solicitarea Parchetului de majorare a cuantumului pedepsei.
Înalta Curte reţine însă că în cauză, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea prevăzută de art. 81 C. pen., nu este corespunzătoare gradului de pericol social al faptei şi periculozităţii făptuitorului, din această perspectivă fiind întemeiată solicitarea Parchetului de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei.
Fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca mijloc de individualizare judiciară a pedepsei, poate fi acordată de către instanţă dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, iar din datele care caracterizează persoana inculpatului nu se poate desprinde o asemenea concluzie, având în vedere calitatea în care a comis fapta, respectiv aceea de avocat, dar şi conduita procesuală a acestuia şi perseverenţa infracţională. Inculpatul, comiţând fapta în circumstanţele anterior menţionate, corect reţinute de instanţa de fond pe baza probelor administrate, dovedeşte un comportament ce nu permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea inculpatului şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului şi, respectiv, sancţiunea aplicată acestuia.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este întemeiată şi solicitarea Parchetului de a se aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Astfel, se reţine că inculpatul M.C.G. a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare, acestuia fiindu-i interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În acest sens, se reţine că dispoziţiile legale în discuţie trebuie interpretate şi aplicate prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern.
Astfel, faţă de jurisprudenţa constantă a Curţii (S. şi P. c. României, Hirst c. Marii Britanii), se reţine că materia pedepselor accesorii este guvernată de principiul individualizării judiciare, conform căruia sancţiunile penale care constau în aplicarea interdicţiilor cu efect restrictiv asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu pot fi interzise ope legis, ci doar în măsura în care infracţiunea care a atras condamnarea nu este străină aspectelor privind exercitarea drepturilor cu privire la care a fost aplicată pedeapsa accesorie.
În lumina acestor consideraţii, faţă de natura faptei comise -infracţiune de corupţie, cu un grad ridicat de pericol social -, de modul concret de săvârşire - prin pretinderea de către inculpat, de la numitul D.G.S., a unei sume de bani, promiţându-i acestuia că va obţine în recursul promovat de el şi de fratele său D.R. o hotărâre judecătorească favorabilă, lăsând să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra magistraţilor instanţei supremeşi de calitatea în care inculpatul a comis infracţiunea - aceea de avocat, aflat în activitate la momentul comiterii faptei, se apreciază că în cauză se impune a se interzice acestuia dreptul de a mai desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.C.G., va casa sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi aplicarea pedepsei complementare şi, în rejudecare, va dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Se va face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Vor fi înlăturate din dispozitivul sentinţei atacate dispoziţiile art. 81 C. pen., art. 83 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., urmând a se menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 104 din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.C.G.
Casează sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi aplicarea pedepsei complementare şi, rejudecând, dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.
Înlătură din dispozitivul sentinţei atacate dispoziţiile art. 81 C. pen., art. 83 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 679/2012. Penal
