ICCJ. Decizia nr. 68/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 68/2012
Dosar nr.3779/109/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 310 din 18 octombrie 2010, Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpatul P.R.M., fără antecedente penale, la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A fost condamnat şi inculpatul B.G.C., fără antecedente penale, la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 20 C. pen. şi la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În baza art. 33 şi 34 C. pen., s-au contopit pedepsele şi a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A fost condamnat inculpatul Z.I.B., fără antecedente penale, la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. şi la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.;
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, fixându-se termen de încercare de câte 4 ani, pentru fiecare inculpat.
S-a atras atenţia inculpaţilor cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen.
Au fost condamnaţi inculpaţii O.E.R., fără antecedente penale, şi B.D.C., fără antecedente penale, la câte:
- 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP);
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani şi 6 luni, pentru fiecare inculpat.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.N., fără antecedente penale, pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a dispus anularea actelor false.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 28 decembrie 2005, inculpaţii P.R.M. şi O.E.R. s-au deplasat cu autoturismul pe raza comunei Dragoslavele, judeţul Argeş, proprietarul autoturismului fiind inculpatul B.G.C., în condiţii de ploaie, iar pe carosabil se acumulase apă şi bucăţi de gheaţă.
După ce a trecut podul de pe râul Dâmboviţa în direcţia Braşov, cantitatea de apă acumulată era mult mai mare, întrucât zona era situată mai jos faţă de trotuar, iar inculpatul P.R.M. circula cu o viteză neadecvată condiţiilor de trafic; observând balta de apă ce se formase, inculpatul a încercat să frâneze, după care a derapat, a intrat pe trotuarul de pe partea dreaptă în direcţia Braşov, distrugând o cişmea de apă, un gard şi un stâlp electric, apoi s-a răsturnat pe partea conducătorului auto. În acel moment, pe stradă nu circula nici un autoturism din nicio direcţie.
În seara zilei de 28 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la postul de poliţie al comunei Dragoslavele, unde inculpatul C.N. a eliberat autorizaţia, în care au fost consemnate avariile produse autoturismului.
Deoarece autoturismul implicat în accident nu avea asigurare, inculpatul P.R.M. a luat legătura cu inculpatul B.G.C., vărul său, care era angajat la SC L.C.T. SRL, unde era patron inculpatul B.D.C., şi împreună au hotărât să implice în accidentul rutier o autoutilitară a firmei sus-menţionate care avea asigurare, în vederea întocmirii dosarului pentru încasarea contravalorii reparaţiilor autoturismului de la asigurătorul SC A. SA.
La data de 29 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la partea vătămată asigurător şi a sesizat evenimentul rutier produs în data de 28 decembrie 2005, în care a fost implicat autoturismul, iar pe parcursul audierilor, atât el cât şi inculpatul Z.I.B. au precizat că în accident ar fi fost implicat şi alt autoturism.
După o zi, la data de 30 decembrie 2005, inculpaţii P.R.M. şi Z.I.B. au mers la postul de poliţie Dragoslavele, unde ultimul a afirmat în fals că în ziua de 28 decembrie 2005, orele 16:00, în timp ce se deplasa cu autoutilitara, pe raza comunei Dragoslavele ar fi depăşit axul central al străzii şi ar fi acroşat autoturismul, care s-a răsturnat.
În această împrejurare, inculpatul C.N. a eliberat autorizaţia din 30 decembrie 2005, în care se consemnează avariile ce s-ar fi produs autoturismului, condus de inculpatul Z.I.B. Autorizaţia a fost eliberată pe baza susţinerilor inculpatului Z.I.B. care, cu ocazia încheierii procesului - verbal de contravenţie din 30 decembrie 2005, a declarat că recunoaşte şi regretă fapta.
S-a notat de către judecătorul fondului că verificarea la faţa locului nu era obligatorie, deoarece din accidentul petrecut la 28 decembrie 2005 nu au rezultat victime.
Autoturismul poseda poliţa, valabilă până la 22 iunie 2006, iar conducătorul auto inculpatul Z.I.B. a consimţit ca reparaţia autoturismului să fie suportată de SC A. SA, întocmindu-se autorizaţia de reparaţie din 28 decembrie 2005.
La începutul lunii ianuarie 2006, inculpatul P.R.M. s-a deplasat la SC R.F. SRL, judeţul Argeş, care are ca obiect de activitate reparaţii auto, şi l-a determinat pe învinuitul N.F., administratorul acestei societăţi, să-i elibereze un deviz fictiv de reparare a autoturismului, precizându-i că acest autoturism se află în Bucureşti, că este deja reparat în regie proprie, iar devizul îi este necesar pentru a încasa bani de la asigurări.
Învinuitul N.F. a emis comanda din 06 ianuarie 2006, în care este consemnat că automobilul papuc proprietatea inculpatului Z.I.B. are de făcut anumite reparaţii, iar la data de 16 ianuarie 2006 a întocmit factura fiscală, în care a consemnat că reparaţiile au valoarea de 22.800 lei.
Cercetările au dovedit că martorul S.C., singurul tinichigiu angajat al acestei societăţi, nu a reparat vreun autovehicul camionetă de culoare vişinie înmatriculat în judeţul Braşov, în perioada 29 decembrie 2005 – 09 ianuarie 2006 şi după această perioadă.
Partea vătămată SC A. SA Piteşti a comunicat cu adresa din 26 iunie 2006 că la data de 29 decembrie 2005 s-a prezentat la sediul societăţii inculpatul P.R.M., care a sesizat evenimentul rutier din data de 28 decembrie 2005, în care ar fi fost implicat autoturismul şi a solicitat plata despăgubirilor în sumă de 35.889 lei, care nu au fost acordate, datorită unei tentative de fraudă în dauna societăţii.
Martorii D.C.D. şi V.Ş. au fost de faţă când s-a produs evenimentul rutier, confirmând că el a avut loc pe fondul faptului că autoturismul a circulat cu viteză, iar martorul N.C., şef de garaj la SC L.C.T. SRL a fost sunat telefonic de inculpatul B.D.C., care i-a solicitat să-i dea unei persoane care doreşte să se angajeze la societatea sa autoutilitara, martorului rămânându-i cheile şi autoturismul, iar după sărbătorile de iarnă a găsit autoturismul în faţa garajului.
Totodată, tribunalul a observat că înregistrările convorbirilor telefonice au fost făcute în condiţii de legalitate, pe baza autorizaţiei emise de Tribunalul Argeş, iar apărările inculpaţilor, potrivit cărora ar fi nelegale aceste interceptări, nu au nici un suport. Din convorbirile înregistrate a rezultat că inculpaţii P.R.M. şi B.G.C. au încercat să demonstreze implicarea inculpatului Z.I.B. în accidentul rutier din seara zilei de 28 decembrie 2005, iar acest din urmă inculpat a fost atenţionat de sora sa să nu mai intre în combinaţii cu persoane dubioase şi să nu mai încerce să-l ajute pe inculpatul P.R.M. în activitatea infracţională desfăşurată.
De asemenea, discuţiile purtate de inculpatul B.G.C. şi vărul său, P.G.C., care este fratele inculpatului P.R.M., au demonstrat că autoturismul nu a fost implicat în accidentul rutier din 28 decembrie 2005.
Pe timpul urmăririi penale, inculpatul O.E.R., în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 ar fi fost implicată în accidentul de circulaţie autoutilitara; de asemenea, inculpatul B.D.C., tot în calitate de martor, a afirmat că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B. autoturismul la sfârşitul anului 2005 şi că acest autovehicul ar fi fost implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie 2005.
Nu a fost primită apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi fost în ţară la data săvârşirii faptei, deoarece din actele depuse la dosarul instanţei, privind ieşirile şi intrările în ţară, rezultă că la data la care a declarat în calitate de martor era în ţară şi a semnat această declaraţie.
De asemenea, infracţiunea de tentativă la înşelăciune este pedepsită, potrivit art. 20 alin. (2) C. pen., text potrivit căruia există tentativă şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află, atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorată modului cum a fost concepută executarea.
Dispoziţiile art. 20 alin. (3) C. pen. ar putea fi reţinute numai în cazul înşelăciunii săvârşite cu ajutorul unui fals grosolan, care ar fi putut fi observat de oricine, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
Fiind făcută dovada vinovăţiei inculpaţilor P.R.M., B.G.C., Z.I.B., O.E.R. şi B.D.C. în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, s-a dispus condamnarea lor.
Totodată, instanţa a constatat că actele întocmite de inculpatul C.N., şi anume procesul-verbal de sancţionare şi autorizaţia din 30 decembrie 2005, au fost emise pe baza susţinerilor inculpatului Z.I.B., care a recunoscut şi a regretat fapta.
Cum din convorbirile telefonice interceptate nu a rezultat vreo înţelegere între inculpatul C.N. şi ceilalţi inculpaţi, în scopul de a-l induce în eroare pe asigurător, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat, sub aspectul laturii subiective.
În drept, faptele inculpatului P.R.M., de a fi încercat să inducă în eroare pe partea vătămată SC A. SA Piteşti prin prezentarea unor documente justificative nereale, cu scopul de a obţine pentru sine şi pentru inculpatul B.G.C. un folos material injust, constând în încasarea sumei de 35.889 lei, activitate infracţională întreruptă din motive independente de voinţa sa, şi anume de diligenţa reprezentanţilor părţii vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi de uz de fals, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi de art. 291 C. pen.
Faptele inculpatului B.G.C. care, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii P.R.M., Z.I.B. şi B.D.C., l-a ajutat pe inculpatul P.R.M. să obţină un folos material injust pentru sine, în încercarea de a induce în eroare pe reprezentanţii părţii vătămate, încercare rămasă în faza de tentativă, ca urmare a diligenţei depuse de asigurător, şi care a făcut afirmaţii mincinoase în calitate de martor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune şi ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Faptele inculpatului Z.I.B., de a fi acceptat participarea sa în aşa-zisul accident de circulaţie petrecut la data de 28 decembrie 2005 şi de a fi semnat înscrisurile false care au stat la baza dosarului de despăgubiri auto depus la societatea de asigurări SC A. SA Piteşti, în scopul de a obţine pentru inculpaţii B.G.C. şi P.R.M. un folos material injust, cum şi fapta de a fi propus ca probă şi de a fi predat organelor de urmărire penală înscrisul falsificat de către învinuitul N.F., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. şi la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Faptele inculpatului O.E.R., care în calitate de martor a făcut afirmaţii mincinoase în cauza penală, declarând că în seara zilei de 28 decembrie 2005 a fost implicată în accidentul de circulaţie autoutilitara, condusă de inculpatul Z.I.B., declaraţia fiind făcută în scopul îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale care se efectua faţă de ceilalţi inculpaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
În fine, faptele inculpatului B.D.C., de a fi făcut în calitate de martor afirmaţii mincinoase, anume că i-ar fi înmânat inculpatului Z.I.B. autoturismul la sfârşitul anului 2005 şi că ar fi fost implicat în accidentul rutier din data de 28 decembrie 2005, afirmaţii în baza cărora inculpatul C.N., în calitate de agent de poliţie cu atribuţiuni de poliţie judiciară, a întocmit procesul-verbal din 31 decembrie 2005, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpaţii P.R.M., B.G.C., O.E.R., B.D.C. şi Z.I.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea.
În apelul său, procurorul a invocat următoarele motive:
1) instanţa de fond a reţinut în mod greşit că inculpatul C.N. nu se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat;
2) pedepsele aplicate coinculpaţilor sunt prea mici şi nu corespund pe deplin gradului de pericol social al faptelor.
Cu ocazia susţinerii apelului, procurorul a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor de săvârşirea cărora este acuzat inculpatul C.I., în infracţiunile prevăzute de art. 15 combinat cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În situaţia în care critica vizând achitarea nu va fi primită, procurorul a invocat prevederile art. 336 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., declarând că pune în mişcare acţiunea penală împotriva inculpaţilor Z.I.B. şi P.R.M., pentru comiterea de către aceştia şi a infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen., art. 15 combinat cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
A susţinut procurorul că cei în cauză, prin declaraţiile mincinoase făcute în cauza instrumentată de agentul de poliţie, l-au determinat pe acesta să întocmească un proces–verbal de constatare a contravenţiei în care să menţioneze date necorespunzătoare realităţii.
Apelantul – inculpat P.R.M. a formulat, la rândul său, următoarea critică: greşit s-a hotărât condamnarea sa pentru săvârşirea tentativei la înşelăciune, soluţia corectă fiind, în opinia sa, aceea de achitare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) C. pen., privitoare la tentativa absolut improprie.
În subsidiar, apelantul a solicitat ca achitarea să fie pronunţată în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la înşelăciune şi de uz de fals, iar în cazul în care nu se va dispune achitarea, a se reindividualiza pedepsele, acordându-se o eficienţă sporită circumstanţelor sale personale şi aplicându-se art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Aceste critici au fost motivate în sensul că ar fi fost ignorate probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, fiind luate în considerare doar cele administrate în cursul urmăririi penale. Or, interceptările telefonice sunt, în opinia acestuia, ilegale şi ele nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe.
Instanţa de fond a redus în mod absurd situaţia aplicării art. 20 alin. (3) C. pen. la o singură ipoteză, fără a lua în calcul că în cazul de faţă neconsumarea infracţiunii se datorează modului greşit de concepere a săvârşirii ei.
S-a omis împrejurarea că apelantul nici măcar nu făcea parte din categoria persoanelor păgubite, îndreptăţite a primi despăgubiri.
Consideră apelantul că era îndreptăţit a beneficia de prevederile art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special.
Apelantul – inculpat B.G.C. a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, specificând că autorizaţia de interceptare a convorbirilor telefonice a fost dată anterior datei de 18 aprilie 2007, dată la care a fost începută urmărirea penală împotriva sa.
De asemenea, acesta a susţinut că instanţa de fond a ignorat probele pe care le-a administrat nemijlocit, referindu-se doar la declaraţiile pe care martorii le-au dat în faza de urmărire penală şi procedând la o greşită interpretare a acestora, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale şi netemeinice de condamnare.
Cum apelantul – inculpat nu s-a prezentat la societatea de asigurări împreună cu coinculpatul P.R.M., nu s-a formulat nicio cerere de despăgubiri, nu a condus niciuna din maşinile implicate în accident şi nu i-a pus la dispoziţie niciun autoturism acestuia, deci nu există ajutorul dat în săvârşirea vreunei fapte penale.
De aceea, a concluzionat apelantul că s-ar fi impus achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În final, apelantul a criticat şi condamnarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât în declaraţia sa a relatat doar împrejurările cunoscute de la vărul său, P.R.M.
În subsidiar, cel în cauză a solicitat a-i fi reduse pedepsele, precum şi a se reţine în favoarea sa circumstanţa prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Apelantul – inculpat B.D.N. a solicitat, la rândul său, a se dispune achitarea, în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât s-a procedat la o greşită interpretare a probelor, iar asupra altora instanţa de fond nu s-a pronunţat, fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri netemeinice şi nelegale cu privire la obiectul învinuirii.
Astfel, arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, deoarece declaraţia sa nu se referă la împrejurări esenţiale soluţionării cauzei, asupra cărora să fi fost întrebat, iar cu privire la fapta de favorizare a infractorului nu există nici o motivare de fapt sau de drept a instanţei. Descrierea acestei fapte este superficială, reţinându-se global că le-ar fi acordat coinculpaţilor un ajutor, fără a se indica în ce ar consta acesta.
Apelantul a relevat că declaraţia sa de martor a fost dată la 16 iunie 2006, iar începerea urmăririi penale împotriva inculpaţilor P.R.M., Z.I.B., C.N. şi B.G.C. s-a dispus la data de 27 iunie 2006, aşadar ulterior audierii sale.
Or, ajutorul dat pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală se referă la ajutorul acordat infractorilor în intervalul de timp de la momentul începerii urmăririi penale până la trimiterea lor în judecată, pentru întârzierea sau eludarea cercetărilor organelor de urmărire penală.
Constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor imputate inculpatului C.N., a dispărut şi suportul probator pentru dovedirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, reţinute în sarcina sa.
Greşit s-a apreciat că interceptările convorbirilor telefonice au fost obţinute legal, atâta vreme cât prin deciziile Curţii Constituţionale s-a hotărât că actele premergătoare, fiind situate în afara procesului penal, nu constituie mijloace de probă.
Apelantul – inculpat O.E.R. a solicitat instanţei de control judiciar a se dispune achitarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, indicând acelaşi temei de drept, şi anume art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi a formulat a cerere subsidiară, aceea de a fi redus cuantumul pedepselor care i-au fost aplicate.
El a criticat modul de obţinere a probelor în cursul urmăririi penale, întrucât dispoziţiile art. 911 – 916 C. proc. pen. nu permit administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare.
Totodată, a invocat faptul că instanţa a luat în considerare în mod greşit numai probele administrate în cursul urmăririi penale şi le-a ignorat pe cele din cursul cercetării judecătoreşti, iar asupra unora dintre probe nici nu s-a pronunţat.
Condamnarea sa este nelegală, întrucât în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi de favorizarea infractorului.
Afirmaţiile presupus a fi mincinoase nu au relevanţă penală şi nu se referă la împrejurări esenţiale care privesc aspectele principale ale faptelor reţinute a fi săvârşite de sarcina inculpaţilor P.R.M., Z.I.B. şi C.N.
În plus, în opinia apelantului motivarea soluţiei de achitare a inculpatului C.N. are caracter contradictoriu faţă de motivarea soluţiei de condamnare a sa, în condiţiile în care infracţiunile reţinute în sarcina sus-numitului constituiau situaţia premisă necesară (mijlocul fraudulos).
Şi acest apelant – inculpat a formulat o cerere subsidiară de reducere a cuantumului pedepselor, cu reţinerea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen.
Apelantul – inculpat Z.I.B. a solicitat desfiinţarea sentinţei, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate, ţinându-se seama de gradul de pericol social redus al faptelor, de împrejurarea că nu are antecedente penale, iar ancheta socială pe care a depus-o dovedeşte starea materială precară a familiei sale.
Prin Decizia penală nr. 46/A din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Piteşti şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus:
„Respingerea cererii de soluţionare a încadrării juridice, formulată de procuror.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, cu obligarea inculpaţilor-recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, nu s-a probat împrejurarea că poliţistul a cunoscut situaţia reală iar pe de altă parte că eliberarea autorizaţiei se emitea fără alte demersuri ce ar fi trebuit a fi făcute ci numai pe baza celor declarate de şoferi în prezenţa sa.
De asemenea că potrivit probelor admise, inclusiv a proceselor-verbale de redare a discuţiilor, relevă fără dubiu vinovăţia celorlalţi coinculpaţi în cauză, contrar susţinerilor acestora.
Referitor la extinderea pe fond, s-a motivat că nu s-au descoperit date cu privire la săvârşirea altor fapte penale având legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii şi de asemenea că nu sunt argumente pentru a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor.
În sfârşit, că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt judicios individualizate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii P.R.M., B.G.C., B.D.C. şi O.E.R.
Parchetul, prin motivele de recurs scrise, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 14 şi 12 C. proc. pen.
În susţinerea orală şi motivelor scrise, procurorul a precizat că nu înţelege să susţină motivul doi de recurs (3859 pct. 12 C. proc. pen.).
Potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului C.N., încălcându-se atribuţiile de serviciu, întrucât potrivit art. 223 alin. (1) lit. d) din M.O. 85/2003, autorizaţiile se emit după întocmirea documentelor de constatare care se eliberează pe baza declaraţiilor scrise ale celor implicaţi, or, autorizaţia emisă inculpatului P.R.M. este din 28 decembrie 2005, procesul verbal de contravenţie din 30 decembrie 2005 şi autorizaţia emisă conducătorului este din 30 decembrie 2005, ceea ce însemnă că inculpatul C.N. acordând termen de 48h a permis celorlalţi inculpaţi să se pună de acord asupra declaraţiilor ce le vor da, prezentând alte situaţii decât cele reale. S-a susţinut că o probă elocventă în susţinerea greşitei achitări este dată de depoziţia martorilor P. şi M. care printre altele au susţinut că repararea gardului s-a făcut de inculpatul P.R.M.
În sfârşit, că pedepsele aplicate trebuiesc majorate iar referitor la inculpatul Z.I.B. şi schimbarea modalităţii de executare a pedepselor.
În recursurile inculpaţilor, aceştia au solicitat admiterea, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 12 şi 14 C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă respingerea recursului parchetului.
În principal s-a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea spre rejudecare, motivat de faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate (declaraţie martor N. şi S.C.), în subsidiar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la înşelăciune şi uz de fals. S-a susţinut că s-a urmărit inducerea în eroare a societăţii de asigurări, însuşi agentul de asigurare a trecut pe dosarul de daune ca persoană păgubită pe inculpatul B.G.C., fără a solicita vreo împuternicire inculpatului P.R.M.
Referitor la infracţiunea de uz de fals s-a susţinut că nu poate exista decât în condiţiile în care s-ar fi comis anterior una din infracţiunile de fals material prevăzută de art. 288, 289 şi 291 C. pen. şi ca atare se impune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În sfârşit s-a solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul acordării unei eficienţe sporite criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72, 74 C. pen. cu menţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen. pentru inculpaţi (O.E.R. şi B.D.C.) şi prin reţinerea de circumstanţe atenuante în sarcina inculpaţilor P.R.M. şi B.G.C. şi ca modalitate de executare a pedepselor, aplicarea art. 81 C. pen.
Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- în primă instanţă, cu acordul lor, inculpaţii B.D.C., O.E.R., P.R.M. şi B.G.C. beneficiind de asistenţă juridică a unui apărător ales iar inculpatul B.G.C. asistat de avocat E.A., au fost ascultaţi.
Instanţa a administrat probatoriul propus prin actul de sesizare precum şi cel propus în cursul judecăţii, iar înainte la trecerea la dezbateri, acuzarea şi apărarea au menţionat că nu au alte cereri şi nici nu mai solicită probe noi.
- în apel, inculpaţii O.E.R., P.R.M. şi B.G.C. având pe rând cuvântul, şi-au exercitat „dreptul la tăcere" procedându-se la ascultarea inculpatului C.N., care a fost de acord să dea declaraţie.
De asemenea, inculpaţii au beneficiat de asistenţă juridică a unor apărători aleşi şi înainte de a se trece la dezbateri, apărarea şi acuzarea au susţinut că nu formulează cereri prealabile şi nu au solicitat probe noi.
- în recurs, inculpatul C.N. a fost ascultat declaraţia sa fiind ataşată la dosar; s-au încheiat procese-verbale privind pe ceilalţi inculpaţi, aceştia fiind asistaţi de apărători desemnaţi din oficiu iar la termenul din 13 decembrie 2012 de apărători aleşi şi de apărători desemnaţi din oficiu.
La termenul din 13 decembrie 2012 s-au depus concluzii scrise la dosar de către apărători şi totodată nu s-au propus probe noi, nemaifiind formulate cereri prealabile trecerii la dezbateri.
Examinând pe fond recursurile, Înalta Curte reţine următoarele:
La dosar au fost depuse motive scrise de recurs acestea fiind expuse de către avocaţi în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menţionat în partea introductivă.
Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor şi o justă individualizare a pedepselor dar şi sub aspectul modalităţii de executare.
Cu referire la motivele de recurs susţinute de către procuror, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în mod corect a fost stabilită situaţia de fapt de instanţa fondului în baza probelor legal administrate şi temeinic apreciate, din care rezultă fără dubii că inculpatul C.N. a întocmit actele la care face referire actul de inculpare fără a avea cunoştinţă de înţelegerea coinculpaţilor P.R.M. şi Z.I.B., de fraudare a asiguratorului în scopul încasării unui folos material injust, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului.
Astfel, din probele dosarului, rezultă că la data de 28 decembrie 2005, inculpatul P.R.M. conducând autoturismul în direcţia comunei Dragoslavele-Argeş în direcţia Braşov, datorită condiţiilor nefavorabile şi a vitezei neadaptate, a scăpat de sub control maşina, a derapat şi a intrat pe trotuarul din partea dreaptă în direcţia Braşov, distrugând o cişmea, un gard şi un stâlp electric, după care s-a răsturnat.
În autoturism, care era proprietatea inculpatului B.G.C. se mai afla coinculpatul O.E.R.
Rezultă de asemenea, că la scurt timp după accident, la faţa locului a ajuns inculpatul C.N., agent de poliţie la postul de poliţie Dragoslavele şi martorii P.G. şi M.T.
Conform declaraţiilor inculpatului C.N., pe tot parcursul procesului penal, coinculpatul P.R.M. a susţinut că, accidentul s-a produs datorită faptului că a fost avariat de un alt autoturism. În acelaşi sens declarând şi inculpatul P.R.M. la postul de poliţie, în seara zilei de 28 decembrie 2005 unde s-a prezentat şi pe baza afirmaţiilor acestuia, i-a fost emisă autorizaţia de către inculpatul C.N., în care au fost consemnate avariile suferite de autoturismul implicat în accident.
De asemenea, reiese din actele dosarului că a doua zi, respectiv pe 29 decembrie 2005 inculpatul P.R.M. a sesizat evenimentul rutier la SC A. SA, declarând în acelaşi sens, respectiv că în accident au fost implicate două autovehicule, în baza declaraţiilor fiind întocmite actele necesare în vedere recuperării pagubelor: o declaraţie olografă a inculpatului, un formulat tip „declaraţie accident", copie a actului de identitate aparţinând inculpatului Z.I.B., despre care s-a susţinut că este conducătorul autoutilitarei implicată în accident şi o declaraţie în care acesta din urmă descrie în mod nereal cum s-a produs evenimentul rutier.
În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în ziua următoare celor arătate mai sus, cei doi inculpaţi (P.R.M. şi Z.I.B.) s-au prezentat la postul de poliţie Dragoslavele, unde în faţa coinculpatului C.N. au declarat în acelaşi sens, urmare celor declarate de inculpatul C.N., a eliberat o nouă autorizaţie din 30 decembrie 2005 în vederea efectuării reparaţiilor.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că simplele supoziţii în sensul că inculpatul C.N. ar fi trebuit să-şi dea seama că în realitate în accidentul rutier a fost implicat doar autoturismul, ne pot conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit atribuţiilor de serviciu ale agentului de poliţie, nu exista obligaţia ca inculpatul C.N. să se deplaseze la locul accidentului pentru a constata personal cele petrecute, întrucât nu a fost vorba de un eveniment soldat cu vătămarea corporală a vreunei persoane.
Pe de altă parte, cu privire la proba invocată de acuzare, respectiv declaraţia dată de martorul D.C.G., în faza de urmărire, în faza de urmărire penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, acest martor nu a putut relata discuţia dintre inculpaţii P.R.M. şi C.N., întrucât deşi a fost de faţă, nu a auzit ce au discutat cei doi.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurenţii intimaţi-inculpaţi în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât au fost ignorate probele administrate de apărare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, din analiza hotărârilor atacate că atât instanţa fondului cât şi instanţa de control judiciar au analizat toate probele existente la dosar, aşa încât acest motiv nu are suport în actele dosarului.
În aceeaşi ordine de idei, analizând solicitarea inculpaţilor de a se dispune admiterea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că apărările formulate sunt nefondate, fiind infirmate de cercetarea efectuată în cauză.
Astfel, contrar susţinerilor inculpaţilor, martorii din lucrări nu şi-au schimbat declaraţiile, ei doar nu au mai dat declaraţii în legătură cu producerea evenimentului rutier, această poziţie a martorilor urmând a fi privită prin prisma intervalului mare de timp care s-a scurs de la momentul evenimentelor şi până la audierea lor de către instanţă, însă toţi martorii au precizat că-şi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală, în care au precizat că un singur autoturism, a fost antrenat în accident.
În ceea ce priveşte apărarea inculpaţilor prin care se solicită reindividualizarea pedepselor aplicate şi modalitatea de executare a acestora, Înalta Curte reţine că, în cauză au fost respectate cerinţele legale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. proc. pen., raportat la modalitatea concretă în care inculpaţii au încercat să obţină un folos injust şi de asemenea, să îngreuneze înfăptuirea actului de justiţie.
Pe care de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate de parchet şi inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpaţii P.R.M., B.G.C., B.D.C. şi O.E.R., împotriva deciziei penale nr. 46/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe intimaţii inculpaţi Z.I.B. şi C.N.
Obligă recurenţii inculpaţi P.R.M., B.G.C., B.D.C. şi O.E.R. la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Z.I.B., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.N., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 687/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 679/2012. Penal |
|---|
