ICCJ. Decizia nr. 743/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 743/2012
Dosar nr. 827/42/2011
Şedinţa publică din 14 martie 2012
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 514/PP/2010 din 23 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimaţilor G.M., comisar în cadrul IPJ Prahova - Serviciul Rutier, U.I.I., inspector în cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte, L.A., comisar în rezervă, D.C., inspector de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte, V.M., agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Poseşti, toţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen., întrucât din cercetări a rezultat că fapta nu există.
Pentru a hotărî astfel, procurorul a reţinut că la data de 27 iulie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploieşti a fost sesizat de V.F., prin procurator D.L., cu o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări faţă de lucrătorii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Poseşti şi din cadrul Poliţiei oraşului Vălenii de Munte pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În plângere se sesiza că lucrătorii de poliţie care au avut în lucru dosarul nr. 304/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Văleni de Munte au săvârşit o serie de abuzuri, petentul fiind nemulţumit de modul în care s-au desfăşurat cercetările şi de soluţia propusă.
Prin Rezoluţia nr. 1225/11/2/2011 data de 02 septembrie 2011 procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluţiei din dosarul penal nr. 514/P/2010 al aceleiaşi unităţi de parchet, apreciindu-se ca soluţia este temeinică şi legală.
Pentru a hotărî astfel, procurorul general a reţinut că au fost analizate în mod detaliat aspectele sesizate în plângerea iniţială, reţinându-se în mod corect că în sarcina lucrătorilor de poliţie nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi respectiv .favorizare a infractorului, deoarece aceştia nu au încălcat normele de procedură penală şi au desfăşurat activitatea de cercetare penală conform legii, fără să favorizeze vreo persoană.
Nemulţumit petentul s-a adresat cu plângere instanţei de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent şi au fost menţinute rezoluţiile atacate. Totodată petentul a fost obligat la plata sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în mod legal prin rezoluţiile atacate s-a apreciat că intimaţii, lucrători de poliţie, nu au comis infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizare a infractorului, prev. de art. 246 şi respective, art. 264 C. pen.
Împotriva aceste sentinţe , petentul a declarat recursul de faţă.
La termenul de judecată din 14 martie, petentul V.F., prin mandatar D.L., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 şi a art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
Asupra cereri de sesizare a Curţii Constituţionale;
Dispoziţiile din Constituţie prevăd în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că aceasta hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor.
Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, reia această dispoziţie constituţională, stabilind, în alin. (1), (2) şi (3), situaţiile în care o excepţie este admisibilă.
De asemenea, din examinarea dispoziţiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că excepţiile contrare prevederilor alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol sunt inadmisibile, astfel că trebuie să fie respinse chiar de instanţă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.
Înalta Curte constată că excepţia invocată nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, text ce trebuie corelat şi cu prevederile art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege.
Conform acestei dispoziţii: „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Din analiza excepţiei invocate de petent rezultă că ceea ce se urmăreşte este, de fapt, modificarea dispoziţiilor legale în sensul acordării dreptului la recurs împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., solicitare inadmisibilă în raport cu normele legale evocate mai sus.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând excepţia inadmisibilă.
Asupra recursului declarat.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ale căror interese legitime sunt vătămate sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul V.F.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale constatând inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, privind dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 şi a art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., formulată de petiţionarul V.F.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul V.F. împotriva sentinţei penale nr. 231 din 19 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 727/2012. Penal → |
|---|
