ICCJ. Decizia nr. 850/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 850/2012
Dosar nr. 5510/62/2011
Şedinţa publică din 21 martie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187/S din 2 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 5510/62/2011 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din două infracţiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracţiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.C. la două pedepse a câte 5 luni închisoare pentru comiterea a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 5 luni.
I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost revocată măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul P.M.C. prin încheierea nr. 50/2010 a Tribunalului Braşov – mandat de arestare preventivă nr. 58/2010 al Tribunalului Braşov şi a fost ridicat controlul judiciar instituit faţă de inculpat prin Decizia penală nr. 873/R din 23 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov. executorie cu privire la măsurile preventive.
Obiectele aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov constituie corpuri delicte şi au rămas ataşate dosarului cauzei: un dispozitiv de skimming ambalat într-o cutie pe care este menţiunea „2800/P/2010 şi dispozitiv skimming", un plic conţinând pahare de plastic Nescafe şi beţişoarele aferente; un plic conţinând 5 carduri şi un telefon cu cartelă Cosmote; un plic conţinând o şurubelniţă şi adeziv desprinse pe baghetă; două plicuri conţinând probe ADN, un plic conţinând 7 DVD-uri şi un CD.
În baza art. 189, 191 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M.C. pentru comiterea a două infracţiuni prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că la datele de 13 şi 20 noiembrie 2010 a deţinut în vederea falsificării instrumente de plată electronică şi a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos asupra unui bancomat ATM aparţinând B.C.R. situat în municipiul Braşov.
Anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că doreşte să urmeze procedura simplificată, că recunoaşte în integralitate faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi că probatoriul a fost legal administrat.
Tribunalul a constatat că cererea inculpatului este întemeiată sens în care a procedat la soluţionarea cauzei potrivit art. 3201 C. proc. pen.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a depus în circumstanţiere înscrisuri cu privire la comportamentul său social.
Pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 13 noiembrie 2010, inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Braşov şi a montat la bancomatul ATM aparţinând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare. La momentul solicitării liberării provizorii, inculpatul a declarat că dispozitivul de citit carduri îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoştea foarte bine şi că i s-a promis suma de 100 euro pentru această activitate. După demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiaşi persoane care i-l înmânase şi care însă a considerat că activitate nu a fost bună. Ulterior, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la acel „cunoscut" un alt dispozitiv de citit carduri pe care l-a montat în data de 20 noiembrie 2010 la aceeaşi locaţie din Braşov, dată la care a fost prins şi imobilizat de organele de poliţie în timp ce demonta dispozitivul artizanal de citit carduri de la bancomatul B.C.R. din Braşov.
Potrivit raportului de constatare tehnico ştiinţifică nr. 782455 din 17 decembrie 2010 întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate din cadrul S.R.I. (I.T.A.), dispozitivul ridicat de inculpat constituie un ansamblu tehnic confecţionat artizanal, care prin caracteristicile modului de asamblare şi funcţionalitate, a fost folosit pentru citirea şi memorarea datelor de pe carduri bancare, precum şi pentru înregistrarea video a activităţii desfăşurate în faţa tastaturii unui bancomat în scopul identificării codurilor PIN ale cardurilor bancare.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, afirmând că săvârşirea acestora a fost determinată de lipsa resurselor financiare; de asemenea, inculpatul a susţinut că ştie ce reprezintă acele dispozitive pe care le-a montat pe bancomat şi că în opinia sa a montat acelaşi dispozitiv de două ori.
Prima instanţă a reţinut că în drept, faptele inculpatului P.M.C. care la datele de 13 noiembrie 2010 şi 20 noiembrie 2010 a deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi a procedat la amplasarea acestora în mod fraudulos la un bancomat ATM aparţinând B.C.R. realizează elementele constitutive a două infracţiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 într-o singură infracţiune prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu motivarea că activitatea de deţinere este continuă, are o anumită durată în timp, neputându-se reţine că există două rezoluţii infracţionale distincte.
Instanţa de fond, a constatat însă că inculpatul a deţinut în două rânduri echipamente în vederea falsificării cardurilor bancare, că inculpatul nu a deţinut continuu în perioada 13 noiembrie 2010-20 noiembrie 2010 echipamentele electronice pentru falsificare pentru a se putea aprecia că ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni continue. Deşi faptele au fost comise la intervale scurte de timp, nu se poate aprecia că rezoluţia infracţională a fost unică, dat fiind elementele de circumstanţiere puţine oferite de inculpat cu prilejul audierilor sale. Aşa fiind cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost respinsă.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, precum şi persoana inculpatului.
S-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis o primă faptă prevăzută de legea penală şi a continuat activitatea infracţională revenind la Braşov pentru comiterea aceluiaşi tip de infracţiune, dând dovadă astfel de perseverenţa infracţională; împrejurarea că inculpatul s-a deplasat la o distanţă apreciabilă de locul de domiciliu, în condiţiile în care nu cunoştea pe nimeni în oraşul Braşov, ceea ce denotă faptul că acestuia i s-a indicat locul în care urma a fi amplasat dispozitivul artizanal, cel mai probabil nefiind singur în momentele premergătoare şi ulterioare montării dispozitivelor – inculpatul fiind extrem de evaziv în răspunsuri din acest punct de vedere-; atitudinea procesuală constantă a inculpatului de recunoaştere a faptelor, regretul său survenind urmare flagrantului organizat de organele de cercetare penală şi circumstanţele personale ale inculpatului care este la primul contact cu legea penală, are loc de muncă şi este student în anul III.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apeluri atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, cât şi inculpatul P.M.C.
Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei, considerând că pedepsele aplicate inculpatului nu sunt de natură să satisfacă scopul acestora astfel cum este definit în art. 52 C. pen. şi nu reflectă gradul de pericol social al faptelor pentru care acesta a fost condamnat, nici din punct de vedere al cuantumului şi nici al modalităţii de executare. Acţiunea inculpatului s-a desfăşurat în două momente, într-un alt oraş decât acela în care locuia efectiv şi numai intervenţia organelor de poliţie a făcut ca un număr de 99 de persoane să nu fie deposedate de banii pe care îi aveau în cont. De asemenea, inculpatul nu a furnizat organelor de anchetă nici un fel de date concrete care să permită identificarea persoanelor care i-au pus la dispoziţie aparatura folosită pentru copierea datelor de pe carduri.
Apelul promovat de inculpat a vizat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptelor şi greşita individualizare a pedepsei aplicate. În opinia sa, încadrarea juridică corectă este cea de infracţiune continuată, întrucât a deţinut o singură aparatură pe care a folosit-o în două ocazii. Referitor la cuantumul pedepsei aplicate a susţinut că raportat la elementele constitutive ale faptei, o pedeapsă cu amenda, în condiţiile reţinerii circumstanţelor legate de inexistenţa vreunui prejudiciu, ar permite reinserţia sa socială în condiţiile în care se află la primul contact cu legea penală, a avut o conduită bună anterior comiterii infracţiunii, nu a creat nici un prejudiciu şi a depus o stăruinţă pentru a înlătura rezultatul faptei pe care a recunoscut-o.
Prin Decizia penală nr. 105/A din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.M.C. şi rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare aplicată inculpatului P.M.C. şi a repus în individualitatea lor cele două pedepse de câte 5 luni închisoare.
A majorat de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an închisoare cele două pedepse aplicate inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, astfel cum au fost majorate şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, iar în baza art. 862 C. pen. a stabilit termen de încercare 4 ani.
În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. Să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Craiova, însărcinat cu supravegherea sa.
2. Să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
3. Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.
4. Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A menţinut pedeapsa accesorie aplicată inculpatului de către prima instanţă şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 şi 83 C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins, ca nefondat apelul formulat de către inculpatul P.M.C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta în apel, suma de 150 RON.
În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiţie şi a se plăti Baroului Braşov suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul P.M.C., sumă ce se include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 192 alin (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de prim control judiciar a reţinut că prima instanţă a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză în etapa urmăririi penale - şi însuşit de către inculpat conform declaraţiei date în faţa instanţei – şi a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corectă, constând în esenţă în aceea că: la data de 13 noiembrie 2010 inculpatul s-a deplasat din municipiul Craiova în municipiul Braşov unde a montat la bancomatul ATM aparţinând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, conform propriilor declaraţii, îl primise de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoştea foarte bine şi care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate; după demontarea dispozitivului de pe bancomat, inculpatul l-a predat aceleiaşi persoane care i-l înmânase, care însă a considerat că activitatea nu a fost bună situaţie în care, la aproximativ o săptămână, inculpatul a primit de la acelaşi „cunoscut" un alt dispozitiv de citit carduri şi a revenit la Braşov montând la data de 20 noiembrie 2010 la acelaşi ATM dispozitivul care a fost lăsat în acel loc timp de aproximativ 8 ore; în momentul în care demonta aparatul de pe ATM, inculpatul a fost prins şi imobilizat de organele de poliţie.
Această stare de fapt coincide cu cea reţinută în actul de sesizare al instanţei, faptele fiind recunoscute de către inculpat, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia dată în faţa instanţei de fond.
În raport de starea de fapt reţinută, încadrarea juridică dată de prima instanţă este corectă, inculpatul făcându-se vinovat de comiterea în concurs real a două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002.
În mod judicios a procedat prima instanţă respingând cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei din două infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 comise în concurs real într-o singură infracţiune de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea 365/2002 datorită caracterului continuu a deţinerii echipamentului folosit de inculpat.
Deşi o schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului este posibilă, chiar şi în condiţiile judecării lor în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., în speţă, pentru a se putea dispune o astfel de schimbare se impunea reţinerea unei alte stări de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu, respectiv reţinerea deţinerii în mod continuu de către inculpat a aparaturii montate la ATM-ul aparţinând B.C.R. începând cu data de 13 noiembrie 2010 până la data de 20 noiembrie 2010 când acesta a fost surprins în flagrant, ceea ce este incompatibil cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. de care a înţeles să beneficieze inculpatul.
Pe altă parte, o asemenea stare de fapt, ca cea invocată de către inculpat nu rezultă din materialul probator administrat în cauză. Inculpatul nu a dat declaraţii nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa instanţei, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 C. proc. pen. Ori în aceste condiţii, în mod corect a procedat prima instanţă reţinând faptele exact cum acestea au fost descrise în actul de sesizare al instanţei, dată fiind şi recunoaşterea inculpatului în procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. Pe altă parte, pentru a respinge cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpat, prima instanţă a reţinut în mod corect că starea de fapt descrisă în actul de sesizare al instanţei se coroborează şi cu cele declarate de inculpat în declaraţia dată la 21 decembrie 2010 cu ocazia audierii sale în procedura prevăzută de art. 1602 C. proc. pen., ocazie cu care inculpatul a precizat că aparatura deţinută şi montată pe ATM la data de 13 noiembrie 2010 a fost predată la Craiova persoanei care i-a remis-o, după demontarea sa de pe aparat, iar la data de 20 noiembrie 2010 când s-a deplasat pentru a doua oară la Braşov a primit din nou aparatură de la aceeaşi persoană – posibil să fi fost acelaşi dispozitiv – pe care a adus-o din nou la Braşov şi a montat-o pe acelaşi ATM; ori în aceste condiţii, nu se poate reţine că în fapt ar fi vorba despre o infracţiune continuă, deţinerea aparaturii de către inculpat în mod neîntrerupt în intervalul13 noiembrie 2010 - 20 noiembrie 2010, nefiind dovedită.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă, deşi a arătat în considerentele sentinţei că a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) nu a luat în considerare în procesul de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa rezultantă aplicată nefiind în măsură să conducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Astfel, instanţa de apel a constatat că deşi tânăr şi la prima încălcare a legii penale, prin modalitatea în care a acţionat, inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională; acesta s-a deplasat în două rânduri de la Craiova la Braşov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare, prin montarea aparaturii deţinute contra dispoziţiilor legale pe ATM-uri şi a lăsat acele aparate pe ATM mai multe ore, timp în care, doar în data de 20 noiembrie 2010 un număr de 99 de persoane au folosit acel bancomat. Nu se poate reţine că inculpatul ar fi avut o poziţie cooperantă cu organele de urmărire penală; deşi surprins în flagrant în timp ce demonta dispozitivul de citit carduri, acesta nu a furnizat organelor de urmărire penală date despre persoana care i-a pus la dispoziţie dispozitivul montat pe ATM şi nici nu a dat o declaraţie de recunoaşterea a faptelor în cursul urmăririi penale, astfel încât nu există nici o contribuţie a sa la descoperirea faptelor sau la lămurirea cauzei. Întreruperea activităţii infracţionale a inculpatului s-a datorat prinderii sale în flagrant şi nu manifestării sale de voinţă.
Împrejurarea că inculpatul are un loc de muncă pe durată nedeterminată încă din anul 2009 şi că este student în anul III la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul U.S.H. Craiova, reprezintă circumstanţe care trebuie avute în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, însă nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei şi nici nu reprezintă garanţii că reeducarea inculpatului poate avea loc prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile în care această situaţie a inculpatului exista la momentul comiterii faptelor şi nu a fost în măsură să înfrâneze hotărârea luată, aceea de obţinere de venituri prin activitatea infracţională derulată.
Văzând aşadar, circumstanţele reale în care au fost comise cele două infracţiuni precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea a apreciat că apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov este întemeiat, cele două pedepse a câte 5 luni închisoare aplicate de prima instanţă nefiind de natură prin cuantumul lor să conducă la reeducarea inculpatului şi la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că a dispus majorarea acestora de la câte 5 luni închisoare la câte 1 an închisoare.
Având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, vârsta acestuia, posibilităţile sale de reeducare, instanţa de prim control judiciar a reţinut că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, concluzie la care a ajuns şi tribunalul.
Cu toate acestea, în raport de numărul infracţiunilor comise, de împrejurarea că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost întreruptă din motive independente de voinţa sa, ceea ce creşte riscul recidivei în săvârşirea aceluiaşi gen de fapte penale, cu atât mai mult cu cât persoana care i-a pus la dispoziţie aparatura pe care a montat-o pe ATM nu a fost identificată, instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului cu privire la conduita inculpatului pe durata termenului de încercare, sens în care a considerat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o modalitate mai potrivită şi mai eficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. a solicitat, schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracţiuni prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, reţinute a fi fost comise în concurs real, într-o singură infracţiune prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 în formă continuată şi reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reţinerea de circumstanţe atenuante şi menţinerii dispoziţiilor art. 81 C. pen. dispuse de instanţa de fond.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), „infracţiunea este continuată când persoana săvârşeşte la intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".
Ceea ce caracterizează infracţiunea continuată este, prin urmare, existenţa unei pluralităţi de fapte care, prezentând fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ar putea constitui tot atâtea infracţiuni autonome, însă acestea împreună alcătuiesc, prin voinţa legiuitorului, datorită unui element subiectiv comun, aflat la baza tuturor, o singură infracţiune, o formă specifică de unitate infracţională.
Condiţiile ce trebuie să fie întrunite cumulativ pentru ca o infracţiune să fie considerată continuată sunt: unitatea de persoană a făptuitorului, săvârşirea pluralităţii de acte la diferite intervale de timp, unitatea de conţinut al infracţiunii şi unitatea de rezoluţie infracţională. Această din urmă condiţie legală reprezintă liantul de ordin subiectiv care uneşte acţiunile sau inacţiunile săvârşite, într-o unitate infracţională, făcând ca ele să-şi piardă statutul de infracţiuni independente şi totodată, constituie criteriul de deosebire a infracţiunii continuate de concursul omogen de infracţiuni.
Rezoluţia infracţională trebuie să fie conturată în linii generale, în ansamblu, cu posibilitatea survenirii unor noi împrejurări caracteristice fiecărei acţiuni. Prin urmare, unitatea hotărârii infracţionale presupune reprezentarea de la început a activităţii materiale corespunzătoare laturii obiective a infracţiunii, ceea ce înseamnă că în momentul luării hotărârii, autorul trebuie să fi avut imaginea de ansamblu a faptelor pe care le va comite.
În speţa dedusă judecăţii, recurentul inculpat a luat o hotărâre generică de a comite în viitor mai multe infracţiuni de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată, ori de câte ori i se va ivi ocazia, fără a avea reprezentarea în mod concret a acestor fapte, astfel că nu suntem în prezenţa elementului subiectiv, unificator al acţiunilor infracţiunilor comise, cerinţă esenţială pentru a fi incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) referitoare la infracţiunea continuată.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale pe baza cărora recurentul inculpat a solicitat să se facă judecata rezultă că în ziua de 13 noiembrie 2010, acesta a plecat din municipiul Craiova unde domiciliază în municipiul Braşov şi a montat la bancomatul ATM aparţinând B.C.R. un dispozitiv artizanal de citit carduri bancare pe care, potrivit propriilor declaraţii, l-a primit de la o persoană din Craiova pe care nu o cunoştea foarte bine şi care i-a promis suma de 100 euro pentru această activitate.
După demontarea dispozitivului de pe bancomat, recurentul inculpat l-a restituit persoanei de la care îl primise care însă nu a fost mulţumită de activitatea desfăşurată de inculpat.
După aproximativ o săptămână, în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, recurentul inculpat a acceptat să primească de la acelaşi „cunoscut" un alt dispozitiv de citit carduri cu care a revenit în municipiul Braşov în ziua de 20 noiembrie 2010 şi l-a montat la acelaşi bancomat, lăsându-l aproximativ 8 ore după care, în timp ce încerca să-l demonteze a fost surprins şi imobilizat de organele de poliţie.
Prin urmare, recurentul inculpat acţionând în baza unor rezoluţii infracţionale distincte ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., prima critică adusă deciziei, care vizează reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., nu este fondată.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat.
În opinia Înaltei Curţi, în mod corect instanţa de prim control judiciar a apreciat, în raport de numărul infracţiunilor comise, de împrejurarea că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost întreruptă numai datorită intervenţiei organelor de poliţie, ceea ce creşte riscul recidivei acestuia în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni, că se impune majorarea cuantumului pedepselor stabilite de instanţa de fond şi exercitarea unui anumit control din partea organelor abilitate ale statului asupra conduitei inculpatului pe durata termenul de încercare cu impunerea în sarcina acestuia a obligaţiilor prev. de art. 863 C. pen.
Circumstanţele personale ale recurentului inculpat – este student în anul III la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică din cadrul U.S.H. din Craiova, are un loc de muncă, este tânăr, nu are antecedente penale - au fost avute în vedere la stabilirea pedepselor, dar aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, nu pot avea o pondere majoră în stabilirea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, deoarece la individualizarea sancţiunii trebuie avute în vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nu numai datele ce caracterizează persoana inculpatului şi împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci şi împrejurările ce agravează o atare răspundere.
Ori, prin modalitatea în care a acţionat, recurentul inculpat a dat dovadă de perseverenţă infracţională, s-a deplasat în două rânduri în municipiul Braşov în vederea colectării de date pentru clonarea cardurilor bancare prin montarea aparaturii deţinute contra dispoziţiilor legale pe ATM-uri şi a lăsat dispozitivele respective pe ATM-uri mai multe ore, timp în care, doar în ziua de 20 noiembrie 2010 au folosit bancomatele respective un număr de 99 persoane.
Prin urmare, Înalta Curte consideră că instanţa de prim control judiciar a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), executarea de către recurent a pedepsei rezultante de 1 an închisoare în condiţiile art. 861 C. pen., fiind de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului.
În consecinţă, reţinând că Decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, recursul declarat de inculpatul P.M.C. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.C. împotriva deciziei penale nr. 105/A. din 04 octombrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 85/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
