ICCJ. Decizia nr. 1675/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1675/2013
Dosar nr. 7805/2/2012
Şedinţa publică din 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rezoluţia din data de 03 septembrie 2012 dispusă în dosarul nr. 1503/P/2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă prev. de art. 268 C. pen. Cheltuielile judiciare, în cuantum de 50 lei, au rămas în sarcina statului. Pentru a adopta această soluţie, s-a reţinut că la data de 23 august 2012 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea penală formulată de numitul L.Ş.T. cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 C. pen. respectiv represiune nedreaptă prev. de art. 268 C. pen. de către magistratul procuror D.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrucât a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea sa în judecată într-o cauză penală, deşi era nevinovat.
În fapt, s-a reţinut că petentul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4335/P/2004 din 24 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev, de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) şi f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în concurs real.
S-a mai arătat că prin sentinţa penală nr. 454/F din 12 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), instanţa dispunând de asemenea şl încetarea procesului penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.
Prin decizia penală nr. 355 din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al inculpatului, fiind înlăturată dispoziţia instanţei de fond privind schimbarea încadrării juridice, pronunţându-se condamnarea petentului la următoarele pedepse: 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fiind redusă pedeapsa aplicată de prima instanţă pentru infracţiunea de înşelăciune de la 8 ani la 6 ani închisoare.
S-a reţinut de asemenea că recursul inculpatului împotriva deciziei date în apel a fost respins ca tardiv.
În drept, s-a reţinut că, în conformitate cu, art. 64 din Legea nr. 304/2004, „Procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca nelegale."
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraţilor reprezintă un drept constituţional, însă nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate.
Mai mult, în cauză s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra vinovăţiei petentului de către instanţele competente.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere persoana vătămat, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 3129/11-2/2012, din data de 02 octombrie 2012 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar împotriva acestei soluţii, persoana vătămată a formulat plângere.
Curtea, de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, analizând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi înscrisurile din dosarul de cercetare a constatat că prin plângerea penală formulată de petent împotriva magistratului procuror D.V. s-au invocat aspecte legate de modul în care acesta a efectuat urmărirea penală în cauza în care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 454/F din 12 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
S-a constatat, de asemenea, că petentul a invocat exercitarea cu ştiinţă în mod abuziv a atribuţiilor de serviciu, prin aceea că magistratul procuror a interpretat şl aplicat greşit legea ceea ce a condus la condamnarea sa, deşi este nevinovat.
În raport de aceste motive, Curtea a apreciat că petentul urmăreşte, în fapt, să obţină un control asupra legalităţii şi temeiniciei actului de sesizare al instanţei şi asupra actelor de urmărire penală efectuate în cauza respectivă.
Or, aceste aspecte ar fi putut fi invocate şi verificate numai prin procedura instituită de disp. art. 275-278 C. proc. pen. în faza urmăririi penale şi oricum, atât actul de sesizare, cât şi urmărirea penală în ansamblul său au fost supuse cenzurii instanţelor de judecată atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei.
Curtea a mai constatat că motivele de fapt invocate de către petent reprezintă apărări personale ale acestuia referitor la faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală împotriva sa, cele învederate neputându-se circumscrie elementului material al laturii obiective al infracţiunilor sesizate, putând face exclusiv obiectul unei eventuale căi, extraordinare de atac. De altfel, cum în mod just s-a reţinut prin rezoluţia atacată, în cauza penală în care petentul a fost cercetat s-a dispus condamnarea, vinovăţia acestuia fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Prin sentinţa penală nr. 500 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală în temeiul ari. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L.Ş.T. şi a menţinut rezoluţia dispusă la data de 03 septembrie 2012 în dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti faţă de intimatul D.V.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinţei penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală a declarat recurs petentul L.Ş.T., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curţi sub nr. 7805/2/2012.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent L.Ş.T., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a ll-a penală este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 500 din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul L.Ş.T. şi a menţinut rezoluţia dispusă la data de 03 septembrie 2012 în dosarul nr. 1503/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti faţă de intimatul D.V., în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 500 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a ll-a Penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de, 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1676/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1674/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
