ICCJ. Decizia nr. 1939/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1939/2013
Dosar nr.2937/116/2012
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 pronunţată la data de 06 decembrie 2012 de Tribunalul Călăraşi, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul D.I.A., revizuientul fiind obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., soluţia de condamnare fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs revizuientul D.I.A., Curtea procedând la calificarea căii de atac ca fiind apel,reiterând în esenţă motivele invocate în cererea introductivă.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, pentru motivele care urmează.
Prin sentinţa penală nr. 164 pronunţată la data de 19 decembrie 2003 de Tribunalul Călăraşi s-a dispus condamnarea inculpatului D.I.A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174-176 lit. a) şi d) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), precum şi la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Aplicându-se regulile concursului de infracţiuni, instanţa a stabilit o pedeapsă rezultantă de 23 de ani prin aplicarea unui spor de 3 ani închisoare, iar în urma revocării suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 232/2003 a Judecătoriei Călăraşi şi cumularea acesteia cu pedeapsa aplicată a dat inculpatului spre executare pedeapsa de 24 de ani închisoare.
În fapt s-a reţinut că în noaptea de 25 din 26 iunie 2003, inculpatul D.I.A., în baza unei înţelegei prealabile cu coinculpatul minor P.L.S. şi cu minorul G.M., care la data faptelor nu împlinise 14 ani, în scop de jaf a ucis-o pe numita G.C., în vârstă de 71 de ani, în apartamentul acesteia, prin cruzimi, respectiv prin aplicarea de multiple lovituri cu pumnul peste faţă şi corp şi prin înfigerea a două şurubelniţe în gâtul victimei, prin sufocarea acesteia cu mâna, prin sugrumare şi ştrangulare cu frânghia. S-a mai reţinut că în aceleaşi împrejurări cei trei au sustras din locuinţa victimei bani şi bunuri.
Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membrul al completului de judecată, procurorul ori persoana care a executat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din cererea de revizuire formulată, a rezultat că revizuientul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea aceleiaşi situaţii de fapt şi reaprecierea pedepsei aplicate prin prisma faptului că era minor la data faptelor, aspect ce a fost avut în vedere de instanţa de fond şi care ar fi putut fi invocat în căile de atac ordinare.
Întrucât nici la judecarea cererii de revizuire de către instanţa de fond şi nici în apel, condamnatul revizuient nu a invocat motive care ar permite incidenţa vreunuia din căzurile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege anterior invocat, referindu-se exclusiv la reindividualizarea pedepsei aplicate şi cum individualizarea judiciară a pedepsei este atributul exclusiv al instanţelor care soluţionează cauza în fond, apel şi recurs, nefiind evidenţiate fapte sau împrejurări noi, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Faţă de cele menţionate, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.I.A., iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reducerea pedepsei în executarea căreia se află, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Şi cum nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleaşi aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale recurate, instanţa urmează să respingă recursul formulat de condamnat.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 din C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat D.I.A. împotriva deciziei penale nr. 27 din 04 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1940/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1938/2013. Penal. Denunţarea calomnioasă... → |
|---|
