ICCJ. Decizia nr. 1932/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.), favorizarea infractorului (art. 264 C.p.), infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1932/2013
Dosar nr.2030/62/2012
Şedinţa publică din 05 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/S din 9 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2030/62/2012 a fost condamnat în temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., inculpatul A.D.F., la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
II. în temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul F.T.P. la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 luni închisoare. În baza art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) şi b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Ill. în baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.S. la o pedeapsă de 1 an închisoare.în baza art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 33 lit. b) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. au fost aplicate celor trei inculpaţi pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, pe un termen de încercare de 3 ani. În temeiul art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. Li s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 400 de RON, obiect al mitei, sumă ataşată la dosarul cauzei.în temeiul art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a fost revocată măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii A.D.F., F.T.P. şi D.S. prin încheierea de şedinţă nr. 3 din 15 februarie 2012 a Tribunalului Braşov, iar în baza art. 1603 C. proc. pen. a fost ridicat controlul judiciar instituit faţă de aceştia prin încheierea din şedinţa publică din data de 26 martie 2012 a Tribunalului Braşov.
În temeiul art. 1605 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul D.S. a cauţiunii de 1.000 de RON, consemnată la Banca C., Sucursala Braşov, conform chitanţei din 22 martie 2012. S-a constatat că inculpaţii A.D.F., F.T.P. şi D.S. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în perioada 14 februarie 2012-30 martie 2012.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A.D.F., F.T.P. şi D.S. la câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor A.D.F. pentru săvârşireajn concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi a unei instigări la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen., toate cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.; F.T.P. pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs real cu câte o infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cele două din urmă în concurs ideal şi cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen., toate cu aplic, art. 33 lit. a) şi respectiv lit. b) C. pen. şi D.S., pentru săvârşirea unei infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. b) C. pen. În actul de sesizare s-a reţinut în esenţă, în sarcina inculpatului A.D.F., că în data de 14 februarie 2012, a condus un autoturism marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr care, potrivit verificărilor formale, este atribuit unui alt autoturism, marca S., fiind astfel depistat în trafic de către agentul constatator L.N. şi condus la sediul secţiei de poliţie, a determinat co-inculpaţii F.T.P. şi D.S., să intervină pentru a-l pune la adăpost de răspundere penală, aceştia din urmă procedând la darea poliţistului a sumei de 400 (patru sute) RON, pentru ca acesta să nu-şi exercite atribuţiile legale privind constatarea situaţiei de fapt respectivă.
În sarcina inculpatului F.T.P. s-a reţinut că în data de 14 februarie 2012, a pus în circulaţie un autoturism marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr care, potrivit verificărilor formale, este atribuit unui alt autoturism, marca S., aflat în custodia legală şi de fapt a societăţii comerciale a cărei administrator este, având cunoştinţă că inculpatul A.D.F., subordonat ierarhic de-al său, conduce acest autoturism, precum şi faptul că, acesta din urmă fiind astfel depistat în trafic de către agentul constatator L.N. şi condus la sediul secţiei de poliţie, determinat fiind de acesta şi împreună cu co-inculpatul D.S., a intervenit pentru a-l pune la adăpost de răspundere penală, aceştia din urmă procedând la darea poliţistului a sumei de 400 (patru sute) RON, pentru ca acesta să nu-şi exercite atribuţiile legale privind constatarea situaţiei de fapt respectivă şi prin aceasta favorizându-l pe inculpatul A.D.F. pentru a zădărnici procesul penal.
În sarcina inculpatului D.S. s-a reţinut că în data de 14 februarie 2012, determinat fiind de co-inculpatul A.D.F. şi împreună cu co-inculpatul F.T.P., au procedat la darea către agentul constatator L.N. a sumei de 400 (patru sute) RON, pentru ca acesta din urmă să nu-şi exercite atribuţiile legale privind constatarea unei situaţii de fapt privind infracţiuni prevăzute de legislaţia circulaţiei pe drumurile publice, reţinute de agent cu puţin timp în urmă în sarcina sus-numitului inculpat A.D.F., prin aceasta favorizându-l pe acesta din urmă pentru a zădărnici procesul penal.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele probe: procesele-verbale de constatare a situaţiilor respective şi de redare a celor reţinute în cauză;declaraţiile inculpaţilor A.D.F., F.T.P. şi D.S.; declaraţiile martorilor L.N. şi S.C.S. şi înscrisuri.
Înainte de începerea cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 2 mai 2012, inculpaţii A.D.F., F.T.P. şi D.S. au solicitat judecarea potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi că solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În faţa instanţei de judecată, inculpaţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. arătând că nu doresc să mai dea declaraţie pe situaţia de fapt.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi înscrisurile noi depuse de inculpaţi în faţa instanţei de judecată, tribunalul a reţinut următoarea stare de fapt: Numitul A.D.F. era în atenţia organelor de poliţie, deoarece conducea autoturismul marca V., cu număr de înmatriculare XX, număr care, potrivit verificărilor formale, este atribuit unui alt autoturism, marca S. La data de 14 februarie 2012, în jurul orelor 15,00, la intrarea în municipiu dinspre localitatea Târlungeni, în dreptul unităţilor economice „A." şi „R.", s-a procedat la interpelarea acestuia în trafic de către numitul L.N. - agent principal secţia 3 Poliţie Braşov, sus-numitul A.D.F. fiind depistat conducând autoturismul respectiv. Astfel, agentul poliţist constatator, martorul L.N., procedând la solicitarea conducătorului auto inculpat a actelor personale şi cele ale maşinii respective, acesta din urmă a pus la dispoziţia poliţistului doar actele personale, despre cele auto susţinând că nu le are asupra sa şi că sunt la şeful său pe care l-a apelat imediat telefonic cu scopul declarat de a-i aduce documentele maşinii. Între timp, inculpatul A.D.F. a continuat să relaţioneze cu agentul de poliţie, încă de la începutul conversaţiilor acesta precizând că are ca ocupaţie ridicarea şi transportul maşinilor, arătând chiar că i-ar fi ajutat în acest sens pe colegii poliţistului constatator. Mai mult, la un moment dat, inculpatul A.D.F. i-a spus poliţistului, în mai multe rânduri, să „găsim o înţelegere!", subliniind în acest context cunoştinţe din cadrul personalului de poliţie. În aceste împrejurări, inculpatul A.D.F., l-a sunat pe şeful său, co-inculpatul F.T.P., motivând că „l-am chemat pe şeful la faţa locului să vorbească cu domnul poliţist să mă ierte". La rândul său, inculpatul F.T.P., astfel cum acesta a declarat, l-a apelat imediat telefonic pe co-inculpatul D.S. - cunoştinţă apropiată a sa, având calitatea de poliţist rutier în poliţia municipiului Braşov - spunându-i că are o problemă cu un poliţist de la secţia 3 la „A." şi dacă poate veni până acolo, acesta din urmă răspunzând afirmativ solicitării respective. După câteva minute, la faţa locului a sosit co-inculpatul F.T.P., care i-a spus agentului de poliţie că maşina „nu are numere" şi că numerele de pe maşina respectivă „sunt de la altă maşină". În timp ce inculpatul F.T.P. discuta cu agentul de poliţie L.N., la faţa locului şi-a făcut apariţia sus-numitul inculpat D.S., care s-a îndreptat către maşina în care se aflau poliţistul şi inculpatul F.T.P. şi a deschis portiera maşinii, prezentându-se ca fiind „coleg de la rutieră" - fiind imediat îndepărtat de agentul de poliţie. După finalizarea discuţiei cu inculpatul F.T.P., poliţistul i-a solicitat celui interpelat în trafic - inculpatului A.D.F., care între timp aştepta în afara maşinii respective, în apropiere, să-l urmeze la sediul secţiei de poliţie pentru a continua procedura. Totodată, poliţistul l-a invitat şi pe co-inculpatul F.T.P. la sediul secţiei pentru clarificarea tuturor împrejurărilor respective. În aceleaşi împrejurări, poliţistul nu l-a interpelat şi nu i-a solicitat inculpatului D.S. să vină la sediul secţiei. Sosiţi la sediul secţiei nr. 3 Poliţie Braşov, agentul de poliţie şi, în urma sa, inculpatul F.T.P. cu maşina în cauză, i-au observat pe co-inculpaţi, aceştia aflându-se deja în parcarea din faţa sediului. Acolo, co-inculpaţii F.T.P. şi D.S. l-au abordat din nou pe poliţistul constatator încă din afara sediului de poliţie. Agentul constatator i-a invitat pe inculpaţi în sediul secţiei, afirmând, faţă de cei prezenţi, că maşina „poate fi furată", moment în care inculpatul F.T.P. a prezentat documentele maşinii, pe care inculpatul A.D.F. Ie-a luat din interiorul maşinii respective. Conduşi de agentul de poliţie în interiorul unui birou de la parterul sediului secţiei de poliţie, inculpatul F.T.P. a prezentat poliţistului actele maşinii, inculpatul F.T.P. a arătat că a fost sincer tot timpul interpelării, iar inculpatul D.S., in timp ce poliţistul explica că fapta constatată constituie infracţiune, a subliniat că „are două, nu numai una", referindu-se la faptele penale ce puteau fi reţinute în sarcina celor interpelaţi. În acele circumstanţe, inculpatul F.T.P. a scos bani din propriul buzunar, a numărat patru bancnote de 100 de RON şi i-a înmânat inculpatului D.S. care, la rândul său şi imediat, printr-o strângere de mână, i-a dat poliţistului constatator. Astfel, acesta din urmă a reacţionat imediat surprins fiind de atitudinea celor doi, a pus bancnotele pe masă. Potrivit îndrumărilor procurorului, imediat poliţistul constatator a apelat procurorul de caz sesizând cele întâmplate.
În drept faptele inculpatului A.D.F. descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, şi a unei instigări la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului F.T.P., descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs real cu câte o infracţiuni de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a II-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului D.S., descrise anterior întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de toţi trei inculpaţii împreună, cu privire la aceasta sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen. Nu sunt aplicabile aceste dispoziţii cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, deoarece această infracţiune a fost săvârşită doar de inculpaţii F.T.P. şi D.S.
Cum inculpaţii au săvârşit infracţiunile supuse judecăţii mai înainte de condamnarea definitivă a acestora pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen. Pentru infracţiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reţinute în sarcina inculpaţilor F.T.P. şi D.S. sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen., privind concursul ideal de infracţiuni, deoarece au fost săvârşite prin aceeaşi acţiune.
Faţă de gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, faţă de persoana inculpaţilor, care au un grad mare de integrare socială, nu au antecedente penale, au recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor, au avut o atitudine corespunzătoare în faţa organelor judiciare, văzând şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. privind reducerea pedepselor cu o treime, instanţa de fond a apreciat că se impune a fi aplicate inculpaţilor pedepse orientate către minimul special, pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora.
Faţă de inculpatul D.S. s-a reţinut însă faptul că acesta are calitatea de poliţist, caz în care ar fi trebuit să aibă o mai bună reprezentare a valorii sociale pe care o reprezintă în societate respectarea legii, motiv pentru care se impune aplicarea faţă de acesta a unor pedepse într-un cuantum mai ridicat decât al celorlalţi inculpaţi, pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa. Având în vedere că niciunul dintre inculpaţi nu are antecedente penale, sunt integraţi în familie şi societate şi au înţeles gravitatea faptelor săvârşite, instanţa de fond a apreciat că apreciază că scopul pedepselor poate fi atins şi prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, respectiv prin suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel ale parchetului s-a arătat în esenţă, în ceea ce priveşte critica de netemeinicie a hotărârii apelate că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt greşit individualizate atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare şi nu sunt în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. S-a susţinut de către parchet că faptele comise de inculpaţi sunt grave iar inculpaţii le-au săvârşit cu o uşurinţă deosebită şi au dat dovadă de multă îndrăzneală; este adevărat că inculpaţii sunt la prima încălcare a legii penale, însă în raport de multitudinea normelor de drept încălcate prima instanţă ar fi trebuit să sporească fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor şi să aleagă o modalitate de executare a pedepsei mai adecvată, cum ar fi cea prevăzută de art. 861 C. pen.
În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii apelate, Parchetul a arătat că prima instanţă a procedat greşit dispunând condamnarea inculpatului A.D.F. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată aplicând regulile de la concursul real şi ideal, respectiv art. 33 lit. a) şi b) C. pen. (deşi în mod corect ar fi trebuit reţinute) atâta timp cât prin rechizitoriu acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea doar în concurs real al faptelor şi în faza de judecată nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., dar în limitele prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol, Curtea a constatat că apelul declarat parchet este parţial fondat însă pentru considerente se vor fi expuse.
Prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale (procesele-verbale de constatare a situaţiilor respective şi de redare a celor reţinute în cauză, declaraţiile inculpaţilor A.D.F.,F.T.P. şi D.S., declaraţiile martorilor L.N. şi S.C.S. şi înscrisuri) pe care inculpaţii au declarat că îl cunosc şi şi-l însuşesc o corectă stare de fapt, recunoscută în totalitate de inculpaţi constând în esenţă în aceea că la data de 14 februarie 2012, după ce inculpatul A.D.F. a fost surprins în trafic de către organele de poliţie conducând un autoturism neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare pe care i-l încredinţase inculpatul F.T.P., inculpaţii F.T.P. şi D.S. în încercarea de a-l ajuta pe inculpatul A.D.F. să scape de răspunderea penală, au acceptat propunerea inculpatului A.D.F. şi împreună cu acesta au oferit lucrătorului de poliţie care se ocupa de rezolvarea cazului suma de 400 RON. De asemenea, prima instanţă a stabilit pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor o corectă încadrare juridică, apreciind în mod temeinic că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului A.D.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi a unei instigări la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a inculpatului F.T.P., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fiecare în concurs real cu câte o infracţiune de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit.), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului D.S., pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în concurs ideal cu o infracţiune de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a), teza a ll-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Având în vedere că infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită de toţi trei inculpaţii împreună, în mod corect a apreciat instanţa de fond că în cauză, cu privire la aceasta sunt aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (1), lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi pentru infracţiunile comise, Curtea a reţinut că prima instanţă a avut în vedere la dozarea fiecăreia dintre pedepsele stabilite precum şi la dozarea pedepselor rezultante aplicate toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar pedepsele aplicate celor trei inculpaţi sunt în măsură să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., situaţie în raport de care apar nefondate criticile parchetului sub acest aspect.
Tribunalul a valorificat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pornind de la limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, reduse cu o treime, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a reţinut justificat în sarcina inculpaţilor circumstanţa agravantă prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. A reţinut de asemenea corect prima instanţă că, analizat prin prisma circumstanţelor reale în care faptele au fost comise şi a celor personale ale inculpaţilor, gradul de pericol social concret al faptelor comise de cei trei inculpaţi este unul mediu.
Pentru verificarea circumstanţelor personale ale inculpaţilor, instanţa de apel a dispus efectuarea de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov a unor referate de evaluare.
Din conţinutul referatului întocmit pentru inculpatul A.D.F. precum şi din înscrisurile depuse de acesta la dosar în circumstanţiere, a rezultat că inculpatul, în vârstă de 30 de ani are studii medii, şi-a întemeiat începând cu anul 2006 o familie, are în întreţinere un copil minor şi are o situaţie locativă bună, fiind preocupat pentru obţinerea veniturilor necesare întreţinerii familiei. Este integrat social şi are un comportament bun în familie şi societate. lnculpatul are un loc de muncă pe durată nedeterminată şi este calificat profesional iar din fişa de cazier judiciar existentă la dosar a rezultat că nu are antecedente penale. Inculpatul F.T.P. este în vârstă de 34 de ani, este căsătorit din anul 2003 şi are 3 copii minori în întreţinere. Are o situaţie locativă bună în localitatea Tărlungeni şi este asociat unic la SC F. SRL, care are ca obiect de activitate tractări auto, depanări şi transport special. Inculpatul are studii medii şi o calificare profesională care îi permite să câştige în mod onest cele necesare traiului familiei. Este integrat familial,profesional şi social şi nu a mai fost până în prezent cercetat sau judecat pentru alte fapte penale, iar comportamentul său în cadrul comunităţii a fost în conformitate cu regulile şi normele de convieţuire socială. Inculpatul D.S. este în vârstă de 28 de ani este căsătorit din anul 2011, nu are copii şi are o situaţie locativă bună; a avut calitatea de lucrător de poliţie iar în prezent îşi desfăşoară activitatea în calitate de director al SC G.Y. SRL; este absolvent de studii superioare şi este integrat familial, profesional şi social; nu a mai fost până în prezent cercetat sau judecat pentru alte fapte penale, iar comportamentul său în cadrul comunităţii a fost în conformitate cu regulile şi normele de convieţuire socială. Potrivit referatelor de evaluare, cei trei inculpaţi au perspective crescute de reintegrare. În raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor, astfel cum au fost sintetizate anterior,de circumstanţele reale în care au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia dintre ei, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, de cauzele de agravare a răspunderii penale şi de cele de reducere a pedepselor incidente, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt corect individualizate astfel că nu se impune nici majorarea pedepselor aplicate pentru fiecare infracţiune în parte şi nici sporirea pedepselor rezultante pentru nicinul dintre inculpaţi, astfel cum s-a solicitat în memoriul Parchetului. Chiar dacă au comis mai multe infracţiuni datorită modului în care s-a derulat activitatea infracţională, acestea au fost comise cu aceeaşi ocaziejn realizarea aceluiaşi scop, într-un interval de timp extrem de scurtjar în raport de această situaţie, numărul infracţiunilor comise în nici un caz nu dovedeşte perseverenţă infracţională astfel cum a susţinut parchetul în memoriul formulat şi deci nu reprezintă o împrejurare care să justifice o sporire a pedepsei rezultante.
De asemenea, vârsta inculpaţilor, gradul de instrucţie şcolară a acestora, comportamentul anterior comiterii faptelor în familie şi societate, lipsa antecedentelor penale precum şi perspectivele crescute de reintegrare relevate de referatele de evaluare întocmite în cauză au condus la concluzia că scopul pedepselor aplicate inculpaţilor poate fi atins şi fără privare de libertate, iar schimbarea modalităţii de executare a pedepselor prin supunerea inculpaţilor pe durata termenelor de încercare fixate unui control judiciar s-a apreciat că nu se impune; materialul probator existent la dosar nu oferă indicii în sensul existenţei unui risc de reiterare de către inculpaţi a comportamentului infracţional, ci dimpotrivă, în referatele de evaluare întocmite în cauză se arată că nu au fost identificaţi factori de risc ai comportamentului infracţional al inculpaţilor care să influenţeze conduita generală a acestora şi că perspectivele de reintegrare socială sunt crescute, astfel că solicitarea Ministerului Public de a face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a apreciat că este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte critica adusă de parchet hotărârii apelate privind nelegalitatea acesteia, Curtea a reţinut că în mod temeinic a sesizat prima instanţă că în cauză, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.D.F. sunt incidente atât dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen.(cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 85 alin. (1) art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 care au fost comise în concurs ideal) cât şi cele ale art. 33 lit. a) C. pen. întrucât cele două infracţiuni reglementate de O.U.G. nr. 195/2002 au fost comise în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Temeinicia reţinerii celor două texte de lege este menţionată de altfel şi în motivele de apel ale parchetului situaţia inculpatului A.D.F. fiind, din această perspectivă identică cu cea a inculpatului F.T.P. doar că pentru acesta din urmă textele de lege menţionate au fost reţinute prin actul de sesizare al instanţei. S-a reţinut ca fiind reală împrejurarea că această omisiune a parchetului de a reţine şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.D.F. dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen. ar fi trebuit pusă în discuţia părţilor de către primă instanţă însă pe de o parte Curtea a reţinut că incidenţa art. 33 lit. b) alături de 33 lit. a) C. pen. nu face parte din încadrarea juridică a faptelor iar prima instanţă nu ar fi fost îndreptăţită să aplice dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. pentru a reţine incidenţa acestui text de lege, ci textul reflectă pluralitatea în care au fost comise din punct de vedere juridic infracţiunile deduse judecăţii, fără a agrava în vre-un fel situaţia inculpatului şi fără consecinţe asupra regimului sancţionator. Pe altă parte, în apel, inculpatul A.D.F. a arătat prin intermediul avocatului ales că reţinerea acestui text de lege este pur formală din punctul său de vedere; a menţionat de asemenea că este de acord cu incidenţa acestui text de lege precizând că nu i-a fost vătămat, prin reţinerea textului de lege în discuţie, de către instanţa de fond nici un drept dintre cele procesuale recunoscute de lege.
În raport de această situaţie Curtea a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii apelate înlăturarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) C. pen. pentru ca mai apoi să se reţină în rejudecare dispoziţiile menţionate. Hotărârea primei instanţe, s-a reţinut că este însă criticabilă din perspectiva faptului că, dispunând, în baza art. 255 alin. (4) C. pen. confiscare sumei de bani dată cu titlu de mită agentului de poliţie L.N., instanţa de fond a omis să menţioneze persoana de la care confiscă suma de 400 RON.Or, confiscarea specială este sancţiune de drept penal, care se ia faţă de persoana ce a comis o faptă penală şi constă în trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a bunurilor folosite pentru săvârşirea faptei penale sau a contravalorii lor fiind justificată de necesitatea înlăturării stării de pericol care s-ar crea pentru societate prin rămânerea în mâinile infractorului a bunurilor folosite la comiterea infracţiunii; această măsură de siguranţă are un caracter „in rem" şi produce efecte faţă de orice persoană la care s-ar găsi lucrurile confiscate; ea nu poate fi luată faţă de mai multe persoane în solidar, ci se aplică în mod individual pentru fiecare persoană care deţine sau a deţinut bunuri folosite la săvârşirea unei infracţiuni, instanţa având obligaţia să identifice persoanele la care se găsesc bunurile sau sumele de bani supuse confiscării, iar când la comiterea faptei penale au participat mai multe persoane să indice în concret ce bunuri sau sume de bani confiscă de le fiecare dintre participanţi. Faţă de această situaţie şi văzând că în cadrul judecăţii care s-a desfăşurat în apel inculpatul D.S. a precizat că suma de 400 RON care a fost dată cu titlu de mită aparţinea inculpatului F.T.P., Curtea a admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 108/S din 9 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov şi a desfiinţat hotărârea doar sub aspectul omisiunii primei instanţe de a menţiona persoana de la care s-a dispus confiscarea sumei de bani care a făcut obiectul mitei. Rejudecând cauza în aceste limite: în baza art. 255 alin. (4) raportat la art. 254 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.T.P. a sumei de 400 RON, obiect al mitei, aflată ataşată la dosarul cauzei (dosar urmărire penală). S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov care a criticat decizia recurată pentru netemeinicie prin prisma cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În motivele de recurs s-a menţionat în esenţă că, faptele comise de inculpaţi sunt grave iar inculpaţii le-au săvârşit cu o uşurinţă deosebită şi chiar dacă inculpaţii nu au antecedente penale, în raport de multitudinea normelor de drept încălcate, instanţele ar fi trebuit să sporească fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor şi să aleagă o modalitate de executare a pedepsei mai adecvată, cum ar fi cea prevăzută de art. 861 C. pen. cu majorarea temrneului de încercare.
Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat dar şi din oficiu, Înalta Curte, reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la unica critică vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că, la individualizarea pedepselor aplicate faţă de inculpaţi au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care preved că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului,de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,de gradul de pericol social al faptei săvârşite,de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 3201C. proc. pen.,(Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei)
(1)Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
(2)Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
(4)lnstanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
(7)lnstanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Cuantumul pedepselor principale aplicate inculpaţilor este rezultatul reţinerii unei cauze legale de atenuare a răspunderii penale,respectiv - art 3201 C. proc. pen.
În aceste condiţii pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de fond şi menţinute de către instanţa de apel, atât cu privire la cuantum cât şi din punct de vedere al alegerii modalităţii de executare, respectiv în condiţiile suspendării condiţionate, Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea unor sporuri şi nici înlocuirea dispoziţiilor art. 81 C. pen. cu dispoziţiile art. 861 C. pen., având în vedere circumstanţele reale în care faptele au fost comise, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpaţilor, gradul de pericol social concret al faptelor comise de cei trei inculpaţi fiind unul mediu, astfel că pedepsele principale aplicate inculpaţilor, orientate către minimul special sunt pe deplin justificate.
Înalta Curte apreciază relevante concluziile referatelor de evaluare întocmite în cauză de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, prin care se arată că nu au fost identificaţi factori de risc ai comportamentului infracţional al inculpaţilor care să influenţeze conduita generală a acestora şi că perspectivele de reintegrare socială sunt crescute, astfel că solicitarea parchetului de a face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi de a aplica spor de pedeapsă, apare ca neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 123/Ap din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A.D.F., F.T.P. şi D.S.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 150 RON, pentru intimaţii inculpaţi F.T.P. şi D.S., până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D.F., în sumă de 300 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 123/Ap din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A.D.F., F.T.P. şi D.S.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 150 RON, pentru intimaţii inculpaţi F.T.P. şi D.S., până la prezentarea apărătorului ales, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D.F., în sumă de 300 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Apel Braşov, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1935/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1929/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
