ICCJ. Decizia nr. 342/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 342/2013
Dosar nr. 22410/3/2012/a6
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 11 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-penală, pronunţată în Dosarul nr. 22410/3/2012, între alţii, a fost menţinută starea de arest, a inculpatului D.C.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 983 din 16 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul D.C., la o pedeapsă de 12 ani închisoare precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul D.C. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza I, alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 582 din 11 august 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, din care a rămas un rest neexecutat de 573 zile închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) teza a lll-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii aplicată prin prezenta hotărâre, cu restul rămas neexecutat de 573 zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 12 ani şi 3 luni închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. S-a aplicat inculpatului D.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, de la data de 22 martie 2012 la zi.
În fapt, s-a reţinut faptul că la data de 19 martie 2012, inculpaţii P.R.G. şi D.C., prin uzurparea de calităţi oficiale şi falsificarea de înscrisuri au înşelat pe partea vătămată M.V. cu suma de 100.000 de euro.
Instanţa de control judiciar sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acestuia şi nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.C., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi judecarea în stare de libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar conform art. 160b alin. (3) din acelaşi Cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului L.S. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 19 martie 2012, inculpaţii P.R.G. şi D.C., prin uzurparea de calităţi oficiale şi falsificarea de înscrisuri au înşelat pe partea vătămată M.V. cu suma de 100.000 de euro.
Analizând actle şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăsesc în dispoziţiile art. 148 lit. b) şi f) din C. proc. pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârşit infracţiunile arătate, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispoziţiile legale evocate.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârşirea unor fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată pus în libertate, va săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen.
În aceeaşi ordine de idei, raportat la infracţiunile presupus săvârşite (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale), toate implicând o adevărată pregătire a activităţilor infracţionale, măsura fiind corespunzătoare şi scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.
Prin lăsarea în libertate a inculpatului există şi posibilitatea apariţiei unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacţie a autorităţilor în asemenea situaţii şi, în plus, un risc de influenţare negativă a modului de derulare a procesului penal.
Având în vedere natura şi importanţa relaţiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracţională bănuit desfăşurată, gravitatea diferenţiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârşite acţiunile ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleaşi temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.
Înalta Curte apreciază că nu s-a depăşit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în raport de particularităţile concrete ale cauzei, respectiv, numărul inculpaţilor şi complexitatea cauzei.
Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunţată sentinţa susmenţionată, prin care, având în vedere probele de vinovăţie administrate, s- a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa privativă de libertate de 12 ani închisoare.
Ţinând seama de probele cauzei şi de soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.C. , subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecinţă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 22410/3/2012(3742/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 605/2013. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
