ICCJ. Decizia nr. 442/2013. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 442/2013
Dosar nr. 383/1/2013
Şedinţa publică din 6 februarie 2013
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la data de 16 ianuarie 2013 în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanta, secţia penala şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării inculpaţilor C.A.V., C.A.A. şi C.(C.)R.E., şi în temeiul art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi a menţinut această măsură. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a respins ca neîntemeiate cererile inculpaţilor C.A.A. şi C.(C.)R.E. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, precum şi cererea inculpatului C.A.V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi C.A.A., C.(C.)R.E. şi C.A.V. nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Curtea a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor faţă de condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani închisoare, respectiv 22 ani şi 6 luni închisoare şi de 22 ani şi 4 luni de închisoare de către instanţa de fond, faţă de probele aflate la dosar până la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpaţii, bănuiţi ca ar fi comis infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecaţi în stare de libertate şi pentru a proteja prioritar ordinea publică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat şi impun în continuare privarea lor de libertate.
Totodată, la reţinerea pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de libertate a celor trei inculpaţi, Curtea a avut în vedere, cu referire la traficul de droguri, recrudescenta fenomenului, precum şi cantitatea mare de droguri introdusă în ţară de către cei trei inculpaţi, respectiv 1080 kg cocaină.
Curtea a constatat că nu este depăşită nici durata rezonabilă a detenţiei preventive.
Pentru a respinge cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 139 alin. (1) C. proc. pen..
Împotriva acestei încheieri inculpatul C.A.V. a declarat recurs, solicitând punerea în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Constanţa a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi Curtea de Apel Constanţa.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 407 din 08 decembrie 2010 a Tribunalului Constanta, la pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Or, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituie un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Pe de altă parte, înlocuirea masurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat măsura.
Or, cum instanţa de apel a constatat îndeplinirea condiţiilor menţinerii măsurii legale şi temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanţa a respins cererile formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.V. împotriva încheierii din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 563/36/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 58/2013. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
