ICCJ. Decizia nr. 70/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 70/2013

Dosar nr. 3118/100/2007

Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 200 din 23 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 3118/100/2007, au fost condamnaţi inculpaţii H.G., L.V., O.S.V. (pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- iniţiere, constituire, sprijinire şi respectiv aderare şi sprijinire pentru inculpatul O.S.V. a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la câte 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani,

- trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la câte 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă accesorie pentru fiecare inculpat.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive începând cu 29 martie 2007 până la 10 ianuarie 2008 pentru inculpatul O.S.V. şi începând cu 29 martie 2007 până la 8 mai 2008 pentru inculpaţii H.G. şi L.V.

S-a menţinut, până la rămânerea definitivă a sentinţe, măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpaţii H.G. şi L.V. prin Încheierea penală din 26 martie 2008 (definitivă prin decizia penală nr. 293/R/2008 a Curţii de Apel Cluj) şi faţă de inculpatul O.S.V. prin încheierea penală din 19 decembrie 2007 (definitivă prin decizia penală nr. 16/R din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj).

- U.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la 1 an închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reţinerea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.; trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reţinerea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat durata arestării preventive începând cu 15 aprilie 2007 (data punerii în executare a mandatului de arestare) până la 10 ianuarie 2008.

S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de acest inculpat prin încheierea penală din 19 decembrie 2007 (definitivă prin decizia penală nr. 16/R din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj), până la rămânerea definitivă a sentinţei.

- L.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reţinerea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.; trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu reţinerea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b C. pen. pe timp de 1 an.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat în folosul statului şi au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor, după cum urmează: echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 800 euro pe inculpata L.E.; echivalentul în RON la data plăţii a sumelor de câte 1.000 euro pe inculpaţii L.V. şi H.G.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998-1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii la plata despăgubirilor civile pentru daune materiale şi morale, respectiv echivalentul în lei la data plăţii al sumelor solicitate de către părţile civile, după cum urmează:

- pe inculpatul L.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 200 euro către părţile civile: R.M., S.S.I., V.N., S.R., R.A., A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.C.G., I.D.S., B.L.I., G.G.L.

- pe inculpatul L.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 300 euro către partea civilă B.O.

Au fost respinse pretenţiile având ca obiect despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de părţile civile A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.A., S.R. şi A.F., faţă de acest inculpat.

- pe inculpaţii L.E. şi L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 100 euro către părţile civile G.V., L.T.O., B.V.A.

Au fost respinse celelalte pretenţii formulate de partea vătămată B.V.A. faţă de aceşti inculpaţi.

- pe inculpaţii L.V. şi O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către C.F. şi P.D.

- pe inculpaţii L.V. şi O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 200 euro către C.C.A. şi L.C.

- pe inculpatul H.G. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 de euro către părţile civile C.C.G. şi I.V.

- pe inculpatul O.S.V. la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 de euro către părţile civile L.M. şi I.M.

- câte 300 euro către părţile civile N.G.A., N.D. şi G.S.;

- 200 euro către partea civilă R.V.

Au fost respinse pretenţiile având ca obiect obligarea acestui inculpat la despăgubirile civile pentru daune materiale formulate de partea civilă G.S.

- pe inculpaţii H.G. şi O.S.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 600 euro către partea civilă P.M.D.

- pe inculpaţii O.S.V. şi H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de 400 euro către partea civilă M.D.I.

- pe inculpata L.E. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

- 50 euro reprezentând daune materiale către partea civilă S.S.I.;

- 200 euro reprezentând daune materiale către partea civilă B.W.;

- 150 euro reprezentând daune morale către partea civilă R.C.;

- câte 100 euro reprezentând daune morale către părţile civile B.A.B. şi N.G.;

- câte 50 euro reprezentând daune materiale către părţile civile R.C.G. şi B.L.I.;

- 50 euro reprezentând daune materiale şi 100 euro reprezentând daune morale către partea civilă B.P.;

- 100 euro reprezentând daune materiale către partea civilă P.I.

Au fost respinse pretenţiile având ca obiect daune materiale formulate de partea civilă R.C. faţă de această inculpată.

- pe inculpaţii L.V. şi H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de:

- câte 300 euro către părţile civile P.D., O.V.;

- 500 euro către partea civilă N.L.M.;

- câte 400 euro către părţile civile A.F., L.I. şi B.V.

Au fost respinse pretenţiile având ca obiect obligarea acestor inculpaţi în solidar la despăgubiri pentru daune materiale formulate de partea civilă O.V.

- pe inculpaţii O.S.V., H.G. şi L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către părţile civile B.V.B. şi R.I.

Au fost respinse pretenţiile având ca obiect obligarea acestor inculpaţi în solidar la despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de partea civilă R.I.

- pe inculpaţii L.E. şi H.G., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de:

- 400 euro către partea civilă T.M.C.;

- 200 euro către partea civilă V.D.D.

- pe inculpaţii H.G., L.E. şi L.V., în solidar, la plata despăgubirilor civile pentru daune morale de câte 300 euro către partea civilă P.I. şi B.A.A.

Au fost respinse toate pretenţiile formulate de părţile civile: I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., T.V., A.I.C., S.P., B.G., N.V., B.F., H.V., C.L., P.C.L., B.I., P.I.M., B.G.A., S.I. şi B.I.

S-a constatat că nu au formulat pretenţii civile în cauză următoarele părţi civile: P.V., G.A., B.A., H.F., B.S.D., M.A., K.R., T.T., P.G., N.A.I., N.A., T.O., S.M., R.O., C.C., D.G.N., V.G., C.M., D.A.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c) şi art. 163 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 3 aprilie 2007 a D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Maramureş cu privire la autovehiculul marca F.T., an fabricaţie 1996, de culoare roşie (valoare între 5.000 euro-7.000 euro) şi cu privire la autovehiculului marca F.G., an fabricaţie 2002, de culoare gri (valoare cuprinsă între 9.000 euro şi 13.000 euro), aflate în custodia I.J.F.P. Maramureş potrivit proceselor-verbale de indisponibilizare din 4 aprilie 2007 (dosarul de urmărire penală) şi dispune restituirea acestor bunuri către inculpatul H.G.

Au fost menţinute celelalte măsuri asiguratorii dispuse prin ordonanţa din 3 aprilie 2007 în faza de urmărire penală, mai puţin în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.V. cu privire la care măsura a fost ridicată prin încheierea penală din 18 iunie 2008.

În temeiul art. 91³ alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a sentinţei şi apoi arhivarea la sediul acestei instanţe a 1 CD marca V. conţinând înregistrările convorbirilor telefonice şi 1 set de copii ale notelor de redare a înregistrărilor telefonice înregistrate la poziţia 52/2007 în Registrul mijloace de probă al tribunalului.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare ocazionate statului în proces.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în perioada 2003-martie 2007, inculpatul H.G. a iniţiat şi a constituit o grupare infracţională cu caracter de criminalitate organizată, împreună cu ceilalţi inculpaţi şi alte persoane de naţionalitate ucraineană, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din diferite judeţe ale ţării, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizarea, sănătatea şi securitatea.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în aceiaşi perioadă, inculpatul a recrutat prin înşelăciune zeci de persoane majore din diverse judeţe ale ţării, folosind diferite metode ingenioase de racolare (cu concursul celorlalţi inculpaţi), le-a transportat în Cehia, le-a reţinut ilegal paşapoartele şi documentele de identitate, le-a transferat prin vânzare traficanţilor ucrainieni din această ţară, în scopul exploatării victimelor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, contribuind la sechestrarea lor de către exploatatori, obţinând foloase băneşti importante din aceste activităţi.

În perioada 2004-martie 2007, inculpatul L.V. a iniţiat, a constituit şi a sprijinit constant gruparea infracţională a cărei activitate a fost descrisă mai sus.

În luna februarie 2007, inculpatul U.V., a aderat la gruparea infracţională cu caracter de criminalitate organizată şi a sprijinit-o constant în activitate, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din judeţul Maramureş, respectiv părţile vătămate L.M., P.M.D. şi I.M. din Sighetu Marmaţiei, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizarea, sănătatea şi securitatea.

În perioada ianuarie-martie 2007, inculpatul O.S.V. şi inculpata L.E. au aderat la gruparea infracţională a cărei activitate a fost descrisă mai sus pe care au sprijinit-o constant în activitate, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în scopul racolării prin metoda inducerii în eroare, de persoane majore din diferite judeţe ale ţării, traficându-le în Cehia în beneficiul membrilor ucrainieni ai grupării, care i-au exploatat prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizarea, sănătatea şi securitatea.

Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, cu excepţia inculpatei L.E., care a precizat că îi cunoaşte pe inculpaţii L.V. şi O.S.V. şi a oferit date cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de aceştia.

Procedând la judecarea cauzei, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală precum şi a cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

În cursul lunii ianuarie 2007, Ambasada României la Praga a transmis în mod repetat autorităţilor române mai multe sesizări cu privire la situaţia unui număr tot mai mare de cetăţeni români care solicitau sprijinul Oficiului diplomatic de la Praga în vederea revenirii în România. Funcţionarii Ambasadei au comunicat faptul că un număr ridicat de români se prezintă aproape zilnic la ambasada ţării noastre în Cehia, reclamând că sunt victime ale traficului de persoane în scopul ocupării necesarului de forţă de muncă la negru, majoritatea dintre ei fiind oameni simpli, uşor de indus în eroare în România de către traficanţi, prin promisiunea obţinerii de venituri salariale cu mult superioare celor din România. Activităţile care li s-au oferit au fost în domeniul construcţiilor şi în domeniul forestier în Cehia, preponderent. Din materialele transmise de Ambasada României la Praga autorităţilor române, a rezultat că victimele traficului de persoane au realizat la destinaţie că în realitate au fost vândute efectiv unor indivizi cu legături în rândul grupurilor de crimă organizată, aceştia înlesnindu-le deplasarea din ţara noastră până în Cehia.

Aceste sesizări primite din partea Reprezentanţei Diplomatice a României la Praga s-au adăugat de fapt unor sesizări mai vechi ale organelor de poliţie din România, care încă din cursul anului 2006 au avut în vedere acest tip de activităţi.

Concret, în cursul anului 2006 s-au înregistrat mai multe sesizări, fie din oficiu, fie la plângerea unor persoane traficate, care i-au vizat pe inculpaţii H.G., L.V., pe învinuiţii S.T. şi H.T., ca desfăşurând activităţi de trafic de persoane pe relaţia Cehia, scopul final fiind acela al exploatării prin muncă a victimelor traficate. În acest sens, s-au sesizat organele de cercetare penală ale Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Mureş, Poliţia municipiului Sighişoara, însă cele mai multe sesizări au fost înregistrate (inclusiv ulterior) la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş care a şi efectuat acte premergătoare şi cercetări ample.

Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul H.G. împreună cu ceilalţi inculpaţi, unii implicându-se ulterior, au iniţiat şi au constituit încă din anul 2004 o grupare infracţională organizată, funcţionând după o strategie bine determinată şi elaborată, în strânsă legătură şi interdependenţă cu grupurile de crimă organizată ce acţionează pe teritoriul Cehiei, acestea fiind formate sau coordonate în majoritate covârşitoare de cetăţeni ucrainieni.

Metoda folosită de inculpaţi presupunea publicarea unor anunţuri la rubrica de mică publicitate din diverse ziare locale, prin care se lansau oferte de muncă în Cehia incluzând locuri de muncă bine plătite, de regulă salariile fiind indicate între 700-1.000 euro sau dolari, pe bază de contracte de muncă, doritorii urmând să beneficieze de masă şi cazare asigurată. Potrivit propunerilor lansate de inculpaţi, victimele erau convinse foarte uşor de oportunitatea locului respectiv de muncă, mai cu seamă că proveneau din categorii sociale dezavantajate. Odată recrutate, victimele erau aduse fie la Sighetu Marmaţiei, fie la Baia Mare sau la Satu Mare ori la Oradea, iar în unele situaţii inculpaţii s-au deplasat personal cu mijloace de transport în localităţile de domiciliu ale victimelor, preluându-le de acolo.

Traficanţii din judeţele în care inculpaţii aveau legături şi care realizau intermedierea, percepeau persoanelor traficate un comision pentru că le rezolvaseră intrarea în contact cu inculpaţii care le asigurau locuri de muncă în Cehia, iar inculpaţii, la rândul lor, le pretindeau şi ei un tarif pentru faptul că îi duceau în Cehia la patronii unde urmau să lucreze. Adesea, înţelegerea iniţială se referea la suma de 100-150 euro, însă la destinaţie, victimelor li se pretindeau sume mai mari, 200-250 euro, pe care se vedeau nevoite să le achite inculpaţilor.

Părţile vătămate erau transportate de autovehiculele conduse de inculpaţi sau, în unele situaţii chiar proprietatea acestora, iar pe traseu, pentru a nu atrage atenţia asupra lor, părţile vătămate erau mutate dintr-un autovehicul în altul.

Odată ajunşi în Cehia, inculpaţii luau legătura cu traficanţii ucrainieni care îi aşteptau în locaţii prestabilite şi victimele erau predate acestora odată cu actele de identitate, care li se reţineau încă de la ieşirea din România de către inculpaţi.

Inculpaţilor li se achitau sume de bani de către traficanţii ucrainieni fie la momentul predării victimelor, fie ulterior prin alte mijloace.

În Cehia părţile vătămate nu îşi primeau salariul promis deşi erau obligate să lucreze în condiţii grele primind drept plată sume derizorii care de cele mai multe ori nu le ajungeau nici pentru mâncare.

În cele mai multe situaţii părţile vătămate erau obligate să lucreze în construcţii sau în serviciile de salubritate, iar condiţiile de cazare erau inumane, fiind determinaţi să doarmă pe jos chiar şi pe timp de iarnă.

Această stare de fapt a rezultat din probaţiunea administrată respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de recunoaştere a inculpaţilor făcute de către părţile vătămate, procesele-verbale de sesizare din oficiu ca urmare a adreselor primite de la Ambasada României din Praga cu privire la plângerile formulate de victimele traficului de persoane, procesele-verbale de constatare întocmite de organele de poliţie şi punctele de trecere a frontierei cu privire la intrarea în ţară a victimelor ajutate de Ambasada României la Praga pentru a se întoarce în România, declaraţii, precum şi titlurile de călătorie şi documente ale părţilor vătămate: P.V., G.A., I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., A.F., N.L.M., L.I., B.V., B.A., B.G.A., H.F., B.S.D., T.M.C., T.V., T.T., L.T., B.V.A., B.A.B., B.O., R.C.G., B.A.A., V.D.D., S.I., I.D.S., B.L.I., R.M., K.R., A.I.C., C.C.G., S.P., P.G., L.M., P.M.D., I.M., N.G.A., N.A.I., B.G., N.D., G.S., M.D.I., N.A., P.D., T.O., B.F., B.V.B., V.N., S.R., R.I., R.A., S.M., A.V., R.P., C.F., L.G.A., R.O., O.V., A.M.R., S.C.L., R.V., C.L., C.C., L.C., C.C.A., procesele-verbale prin care s-a procedat la identificarea unor părţi vătămate, a unor inculpaţi şi a mijloacelor de transport folosite, situaţia intrărilor/ieşirilor în/din România a autovehiculelor folosite de inculpaţi pentru transportarea victimelor în Cehia, notele de redare a convorbirilor telefonice interceptate, corespondenţa primită din partea ataşatului de afaceri interne al M.I.R.A. în Cehia referitoare la problematica cetăţilor români victime ale traficului de persoane în această ţară.

În cursul cercetării judecătoreşti, prin declaraţiile date, inculpatul H.G. nu a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată precizând că nu o cunoaşte pe inculpata L.E., a arătat însă că îi cunoaşte şi că a transportat pe părţile vătămate P.V. şi G.A., dar nu în scopul exploatării acestora.

Prin declaraţia dată, inculpatul L.V. menţionează că nu recunoaşte faptele invocând că a acţionat la rugămintea inculpatei L.E. care i-a solicitat să-i transporte nişte băieţi în Cehia. În schimb, prin declaraţia dată a recunoscut că a cerut diverse sume de bani în euro persoanelor pe care le transporta în Cehia fără să le dea chitanţă.

Aceste împrejurări sunt confirmate în parte şi prin declaraţia inculpatei L.E. care a menţionat că îi cunoaşte pe L.V. şi O.S.V. şi a oferit date cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de aceştia. Prin declaraţia dată de această inculpată, s-a susţinut că prin intermediul ei au ajuns în Cehia un număr de până la 30 de părţi vătămate şi că în câteva cazuri a perceput şi încasat de la aceştia diverse sume de bani în euro cu titlu de comision.

Activitatea desfăşurată de inculpaţi a fost descrisă, în cursul cercetării judecătoreşti de părţile vătămate (victime ale infracţiunilor de trafic de persoane) care au fost audiate în instanţă şi care i-au indicat nominal pe inculpaţii care i-au racolat, care le-au cerut o sumă de bani cu titlu de comision, şi care le-au oferit relaţii cu privire la munca pe care o vor desfăşura în Cehia şi cu privire la salariul pe care îl vor primi. Aceste părţi vătămate au indicat şi sumele remise în mod efectiv inculpaţilor şi au precizat şi pretenţiile civile reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale şi morale pe care le solicită de la aceştia.

Aceste părţi vătămate au descris şi condiţiile de muncă şi de trai inumane pe care au trebuit să le suporte în Cehia, unele dintre ele invocând că în momentul în care au dorit să plece au fost împiedicate şi ţinute în mod forţat la locul de muncă prin ameninţări sau prin violenţe exercitate asupra lor.

Instanţa de fond a reţinut ca fiind relevante în sensul celor mai sus arătate depoziţiile date de următoarele părţi vătămate:

- T.M.C. a precizat că a fost racolat de inculpata L.E., că împreună cu el au plecat în Cehia T.V. şi G.V.A. menţionând că pe traseu au fost schimbaţi dintr-un microbuz în altul, cele două mijloace de transport fiind conduse de inculpaţii H.G. şi respectiv L.V.

- V.D.D., precizează că a fost racolat de inculpata L.E. şi descrie regimul inuman de muncă şi de viaţă pe care l-a îndurat în Cehia

- I.D.S., menţionează că a fost racolat de inculpata L.E. şi oferă date referitoare la activitatea infracţională desfăşurată de aceasta şi de inculpatul L.V.

- R.M. şi S.S.I., de asemenea oferă date cu privire la activitatea desfăşurată de inculpaţii L.E. şi L.V., primul precizând că a fost racolat de inculpata L.E.

- B.O., precizează că a fost racolat de inculpata L.E. şi că a ajuns în Cehia, i s-a spus că a fost vândut contra unei sume de bani de către inculpatul L.V.

- R.C.G. şi S.I., descriu activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii L.V. şi L.E.

- C.C.G. şi P.M.D., descriu activitatea de racolare şi transport desfăşurată de inculpatul H.G. precum şi de către acesta împreună cu inculpatul O.S.V.

- P.V. şi G.A., precizează că au fost racolaţi de către inculpatul H.G.

- N.L.M. şi L.I., precizează că în activitatea de racolare şi de transport în ceea ce îi priveşte au fost implicaţi inculpaţii H.G. şi L.V., partea vătămată L.I. precizând că a remis lui Lemac suma de 150 euro cu titlu de comision

- B.A., precizează că a fost racolat de inculpatul L.V. căruia i-a dat suma de 150 euro cu titlu de comision

- B.S.D., T.T., B.A.A. şi K.T., menţionează că au fost racolaţi de inculpata L.E., ultimii trei precizând şi faptul că au remis acesteia suma de câte 150 euro cu titlu de comision

- L.M., N.G.A., N.D., G.S., indică în declaraţiile lor persoana inculpatului O.S.V. ca fiind acela care i-a racolat şi transportat,

- M.D.I. şi N.A., descriu activitatea desfăşurată de inculpatul O.S.V. împreună cu inculpatul H.T.

- P.D., descrie activitatea desfăşurată de inculpatul O.S.V. şi inculpatul L.V.

- T.O., precizează că a fost dus în Cehia cu maşina după de a fost racolat, de către H.G. şi L.V.

- B.F., a fost racolat şi transportat în Cehia de către inculpatul O.S.V.

- R.V., precizează că a fost racolat de O.S.V. dar a fost transportat în Cehia de inculpatul L.V.

- C.C. şi C.C.A., precizează că au fost racolaţi de O.S.V. şi L.V. dar acesta din urmă i-a transportat în Cehia

- R.C., precizează că a fost racolat de inculpata L.E.

- B.A.B., V.G., N.G., B.P., C.M. şi D.A., toţi precizează că au fost racolaţi de către inculpata L.E., B.P., C.M., D.A. şi V.G. arătând că i-au remis acesteia câte 50 euro cu titlu de comision. B.P. arătând şi faptul că buletinul i l-a dat lui L.V.

- B.V.A. şi G.V., oferă date cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii L.E. şi L.V.

- B.W. şi P.I., au susţinut că au fost racolaţi de inculpata L.E. şi că i-au remis acesteia câte 50 euro cu titlu de comision

- G.G.L., susţine că a fost racolat de inculpatul Lemac şi că i-a remis acestuia suma de 100 euro cu titlu de comision

- R.I. şi B.V.B., descriu activitatea desfăşurată de inculpaţii L.V., O.S.V. şi H.G.

- V.N., R.A., S.M. şi A.V., descriu activitatea desfăşurată de inculpatul L.V.

- R.P., C.F., R.O., indică activitatea desfăşurată de inculpaţii O.S.V. şi L.V.

- L.G.A., descrie activitatea desfăşurată de L.V. precizând că a fost transportat de acesta în Cehia

- O.V., descrie activitatea desfăşurată de inculpaţii L.V. şi H.G.

- S.C.L. şi A.M.R., care descriu activitatea desfăşurată de inculpatul L.V.

- P.G.,

- I.M., descrie activitatea desfăşurată de inculpaţii U.V. şi O.S.V.

- D.G.N., care a susţinut că a fost racolat de inculpata L.E. căreia i-a remis suma de 50 euro cu titlu de comision

- H.F., susţine că a fost racolat de inculpatul L.V. căruia i-a remis, cu titlu de comision, suma de 150 euro

- I.V., susţine că a fost racolat de inculpatul H.G. căruia i-a remis, cu titlu de comision, suma de 300 euro

- S.P., care a precizat că prin intermediul unui prieten l-a cunoscut pe inculpatul O.S.V. care i-a promis găsirea unui loc de muncă în Cehia (firmă fabricare paleţi). A precizat că a ajuns în Cehia, a constatat că nu lucrează unde i s-a promis, a fost ameninţat cu pistolul când a refuzat să mai lucreze spunându-i-se că a fost vândut de O.S.V. A mai arătat că a fost transport în Cehia de către inculpatul O.S.V. iar în Cehia condiţiile de muncă şi de trai au fost dure şi mâncarea nu le era asigurată.

Instanţa de fond nu a luat în considerare declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti de partea vătămată H.V., ci pe aceea dată de acesta în faza de urmărire penală întrucât în instanţă a revenit asupra celor declarate anterior menţionând că nu ştie cine l-a dus în Cehia, susţinând că nu este sigur că inculpatul H.G. este unul şi acelaşi cu persoana care l-a racolat.

Deşi prin actul de trimitere în judecată s-a reţinut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a vizat şi părţile vătămate B.I., P.I.M., P.C.L. şi N.V., în raport de declaraţiile date de aceştia, instanţa de fond nu a reţinut în sarcina inculpaţilor actele materiale în raport de aceste părţi vătămate pentru că nu au fost confirmate de probele administrate în cauză.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut ca fiind relevante în dovedirea stării de fapt descrise şi reţinute ca şi context în care s-ar fi comis faptele de către inculpaţi, şi următoarele depoziţii de martori: U.A., O.N., T.I.M. aceasta oferind relaţii privind activitatea desfăşurată de inculpatul O.S.V., respectiv racolarea şi transportul părţilor vătămate, K.Ş. şi L.P. aceştia din urmă confirmând transporturile făcute de inculpatul H.G. în Cehia pentru unele dintre părţile vătămate, C.M.V., P.I. acesta oferind date despre activitatea desfăşurată de inculpatul O.S.V. care s-a prezentat ca fiind delegatul român al firmei din Cehia şi care oferă date şi cu privire la împrejurările în care inculpatul U.V. s-a implicat în activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi inculpaţi.

Toate probele la care s-a făcut referire mai sus conduc, fără nici un dubiu, la concluzia că toţi inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, şi care în drept, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (faţă de fiecare inculpat).

În consecinţă, susţinerile inculpaţilor potrivit cărora faptele reţinute în sarcina lor nu există şi că pe acest considerent s-ar impune achitarea acestora, se apreciază ca fiind nefondate.

Sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Toate părţile vătămate audiate au relatat că a existat o discrepanţă evidentă între condiţiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării şi a mesei descrise de inculpaţi părţilor vătămate în racolarea cărora au fost implicaţi, şi cele efectiv oferite în momentul în care ajungeau în Cehia.

Activitatea desfăşurată de fiecare inculpat în parte, constând în recrutarea părţilor vătămate, transportul acestora şi plasarea la diferiţi angajatori în Cehia, în schimbul achitării unui comision în majoritatea situaţiilor, conturează o acţiune organizată, fie iniţiată şi constituită de către unii dintre inculpaţi (H.G., L.V.) sau sprijinită de către alţii (O.S.V., U.V. şi L.E.). Astfel, în perioada 2003- martie 2007 au fost trimise în Cehia, la muncă, fără contracte de muncă un număr de aproximativ 90 de părţi vătămate unde au fost obligate să lucreze „la negru” în condiţii inferioare celor promise în România în scopul exploatării lor.

Din verificările efectuate în faza de urmărire penală a rezultat că nici unul dintre inculpaţi nu erau autorizaţi, potrivit legii, să îndeplinească atribuţii de agenţi de ocupare a forţei de muncă pentru a desfăşura activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate şi nici nu figurau în evidenţele pentru evidenţele Registrului Comerţului ca având societăţi comerciale cu obiectul de activitate ca fiind transportul de persoane.

Din modul în care au acţionat inculpaţii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane s-a realizat în modalităţile normative indicate în art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 constând în recrutarea şi transportul părţilor vătămate în Cehia toate aceste activităţi fiind executate în scopul exploatării acestor persoane.

Instanţa de fond a mai reţinut că termenul de exploatare al unei persoane, astfel cum este definit în art. 2 din Legea nr. 678/2001 caracterizează activitatea desfăşurată de către inculpaţi şi a fost realizată prin acte de inducere în eroare a acestora deoarece în Cehia exploatarea părţilor vătămate s-a realizat în modalităţile descrise în textul de lege menţionat anterior. Aportul inculpaţilor a fost substanţial în condiţiile în care aceştia au vândut efectiv victimele către membrii de origine ucraineană ai grupării, acestea luând la cunoştinţă despre acest lucru din relatările persoanelor care îi exploatau efectiv în Cehia.

Sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 instanţa de fond a considerat că şi această infracţiune trebuie reţinută în sarcina inculpaţilor, deoarece inculpaţii H.G. şi L.V. în colaborare cu cetăţeni ucraineni membrii ai grupării, au constituit pe teritoriul României grupul infracţional organizat având ca scop racolarea prin inducere în eroare a unor persoane de pe întreg teritoriul ţării, traficându-le în Cehia în scopul exploatării lor prin obligarea la executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condiţii de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

A mai rezultat din probe că la această grupare infracţională au aderat şi au sprijinit-o constant ceilalţi trei inculpaţi, rolul acestora fiind de a recruta în mod efectiv victimele (inculpaţii O.S.V., U.V. şi L.E.) dar şi de transportare a acestora, respectiv de către inculpatul O.S.V.

Procedând la individualizarea răspunderii penale a inculpaţilor, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, la stabilirea cuantumului acestora reţinându-se pericolul social concret al faptelor săvârşite de către fiecare inculpat raportat la numărul de acte materiale efective la care a participat fiecare (cu referire la infracţiunea de trafic de persoane), la intervalul de timp îndelungat în care s-a desfăşurat activitatea acestora, urmarea produsă, numărul mare de părţi vătămate prin infracţiune şi nu în ultimul rând persoana inculpaţilor, conduita post infracţională a acestora cu referire la poziţia inculpatei L.E. care încă din faza de urmărire penală a recunoscut că a recrutat prin înşelăciune un număr de aproximativ 30 de părţi vătămate, valoarea beneficiilor realizate din activitatea infracţională de către fiecare inculpat în parte, împrejurarea că doar inculpatul O.S.V. a mai intrat sub incidenţa legii penale raportat la condamnările suferite de acesta în perioada 1994-2004, aspect care rezultă din fişa de cazier, împrejurarea că ceilalţi inculpaţi nu posedă antecedente penale.

Astfel, dând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor H.G., L.V. şi O.S.V. la pedepsele de câte 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani, precum şi la câte 7 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

Faptele fiind comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, în baza art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-a aplicat acestor inculpaţi pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani închisoare, precum şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani pentru fiecare.

S-a dispus ca pedepsele să fie executate în regim privativ de libertate apreciindu-se de către instanţa de fond că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prev. de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporţională şi legitimă în raport de natura infracţiunilor pentru care au fost judecaţi inculpaţii.

Procedând la individualizarea răspunderii penale a inculpatului U.V., instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea celor două infracţiuni menţionate în dispozitiv la pedepsele de 1 an închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an şi la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe timp de 1 an, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante faţă de acest inculpat raportat la faptul că nu posedă antecedente penale şi la numărul foarte mic de acte materiale (3 părţi vătămate recrutate) la care a participat.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate apreciindu-se de către instanţa de fond că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prevăzută de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporţională şi legitimă în raport de natura infracţiunilor pentru care a fost judecat inculpatul.

Individualizând răspunderea penală a inculpatei L.E., instanţa de fond a dispus condamnarea acesteia pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcină la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an şi respectiv la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut în favoarea acestei inculpate circumstanţe atenuante justificate de lipsa antecedentelor penale şi de conduita deosebit de sinceră pe care a adoptat-o aceasta pe tot parcursul procesului, întrucât a recunoscut atât propria sa activitate infracţională desfăşurată şi a oferit date concrete cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de ceilalţi inculpaţi.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 1 an.

S-a dispus ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate apreciindu-se că scopul educativ al pedepsei nu se poate realiza decât în modalitatea prevăzută de art. 71 C. pen., iar aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. este proporţională şi legitimă în raport de natura infracţiunilor pentru care a fost judecată inculpata.

S-a constatat că inculpaţii O.S.V., H.G., L.V. şi U.V. au fost cercetaţi o perioadă în stare de arest preventiv, situaţie în care instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) în ceea ce-i priveşte pe aceştia şi s-a dedus din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 29 martie 2007-10 ianuarie 2008 pentru inculpatul O.S.V. şi începând cu 29 martie 2007-8 mai 2008 pentru inculpaţii H.G. şi L.V. şi perioada începând cu data de 15 aprilie 2007 (data punerii în executare a mandatului de arestare) până la 10 ianuarie 2008 pentru inculpatul U.V.

De asemenea, instanţa de fond a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de cei patru inculpaţi, după punerea în libertate a acestora de către Curtea de Apel Cluj, apreciind că această măsură restrictivă de libertate se justifică a fi menţinută în continuare până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Instanţa de fond a apreciat că menţinerea acestei măsuri se impune pentru a asigura în continuare buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea inculpaţilor de la executarea pedepsei, această măsură este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu scopul urmărit, şi satisface astfel cerinţele art. 2 al Protocolului nr. 4 la Convenţia europeană.

Instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi a confiscat de la inculpaţi în favoarea statului, sumele de care aceştia au beneficiat în mod efectiv ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, după cum urmează:

- echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 800 euro pe inculpata L.E.;

- echivalentul în RON la data plăţii a sumelor de câte 1.000 euro pe inculpaţii L.V. şi H.G.

La calcularea acestor sume la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii, instanţa a avut în vedere precizările făcute de către:

- părţile vătămate D.A., C.M., P.I., T.V., M.A., T.T., L.T., B.A.A., I.D.S., R.M., K.R., B.I., B.W., D.G.N., G.V. şi V.G., care prin declaraţiile date au confirmat că au remis efectiv câte 50 euro către inculpata L.E.

- părţile vătămate I.P.D. şi I.V. (câte 75 euro), C.C.C., L.I., B.A., H.F., L.C. (câte 150 euro), şi G.G.L. (100 euro), care prin declaraţiile date au confirmat că au remis efectiv aceste sume inculpatului L.V.

- părţile vătămate I.P.D. şi I.V. (câte 75 euro), I.V. şi G.A. (câte 300 euro) şi A.D. (250 euro) care prin declaraţiile date au confirmat că au remis efectiv aceste sume inculpatului H.G.

Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a reţinut că majoritatea părţilor vătămate au solicitat obligarea inculpaţilor care i-au racolat sau care i-au racolat şi transportat în Cehia la plata unor despăgubiri civile cu titlu de daune materiale şi morale, reprezentând contravaloarea transportului şi a cheltuielilor ocazionate cu plecarea în Cehia, precum şi suferinţa îndurată în străinătate ca urmare a regimului de muncă impus.

Din analiza declaraţiilor date de părţile vătămate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a constatat că au fost solicitate sume cuprinse între 1.000 de euro şi respectiv 5.000 de euro, dar nu în toate cazurile aceste sume au fost justificate la nivelul acestui cuantum sau au fost formulate în mod evaziv fără să se precizeze în concret care dintre inculpaţi să fie obligaţi la plata acestor sume.

Acordându-se eficienţă dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. şi ca urmare a soluţiei de condamnare pronunţată de instanţă de fond pentru infracţiunea prevăzută de Legea nr. 678/2001, instanţa de fond a admis în parte constituirile de parte civilă formulate doar de către unele dintre părţile vătămate şi a dispus obligarea inculpaţilor, fie singuri fie în solidar, la plata despăgubirilor civile (echivalentul în RON la data plăţii) în cuantumul menţionat în dispozitiv, apreciindu-se că sumele stabilite acoperă într-o anumită măsură prejudiciul material şi moral suferit de victimele acestei infracţiuni.

La calcularea sumelor precizate în dispozitiv, instanţa de fond a ţinut cont de specificul activităţii desfăşurate de fiecare parte vătămată căreia i s-au acordat despăgubiri civile pentru daune morale şi materiale şi de durata de timp în care s-a desfăşurat aceasta, luându-se în considerare că unele dintre părţile vătămate au fost exploatate efectiv în Cehia doar o perioadă de 2-3 zile situaţie în care nu s-a justificat acordarea unor despăgubiri la nivelul unui cuantum foarte ridicat. De asemenea, s-a avut în vedere precizările făcute de părţile vătămate în faza de urmărire penale sau în faza cercetării judecătoreşti cu privire la inculpaţii de la care solicită sumele respective.

Instanţa de fond a respins toate pretenţiile civile formulate de părţile civile I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., T.V., A.I.C., S.P., B.G., N.V., B.F., H.V., C.L., P.C.L., B.I., P.I.M., B.G.A., S.I. şi B.I., deoarece s-a constatat că sumele solicitate de aceste părţi civile sunt nejustificate şi că nu au fost confirmate nici măcar parţial de probele administrată în cauză.

De asemenea, instanţa de fond a respins pretenţiile având ca obiect despăgubiri civile pentru daune materiale formulate de părţile civile R.C. faţă de inculpata L.E., de partea civilă G.S. faţă de inculpatul O.S.V., de partea civilă O.V. faţă de inculpaţii L.V. şi H.G., de partea civilă R.I. faţă de inculpaţii O.S.V., H.G. şi L.V., de părţile civile A.V., R.P., L.G.A., S.C.L., A.M.R., R.A., S.R. şi A.F. faţă de inculpatul L.V. şi de partea vătămată B.V.A. faţă de inculpaţii L.E. şi L.V.

Instanţa de fond a constatat că sumele solicitate de aceste părţi civile cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale şi menţionate de altfel în declaraţiile date de aceştia nu au fost dovedite de probele administrate.

Din declaraţiile date în faţa instanţei de fond de părţile civile P.V., G.A., B.A., H.F., B.S.D., M.A., K.R., T.T., P.G., N.A.I., N.A., T.O., S.M., R.O., C.C., D.G.N., V.G., C.M. şi D.A., a rezultat că aceştia nu au mai formulat pretenţii civile în cauză şi instanţa de fond a constata acest aspect.

S-a constatat că în cursul urmăririi penale au fost instituite măsuri asiguratorii prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor inculpaţilor (ordonanţa din 3 aprilie 2007 a D.I.I.C.O.T., Biroul teritorial Maramureş) în raport de sumele relativ ridicate solicitate de părţile vătămate şi constituite părţi civile.

Având în vedere soluţia dată de instanţa de fond sub aspectul laturii civile a cauzei, cuantumul sumelor stabilite în sarcina inculpaţilor de către instanţă (cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale şi morale precum şi cele confiscate), s-a constatat că există o disproporţie între valoarea bunurilor cu privire la care s-a instituit sechestrul asigurător (autovehicule, terenuri şi apartamente), şi valoarea efectivă a prejudiciului stabilit.

În consecinţă, s-a apreciat că nu se mai justifică menţinerea în totalitate a măsurilor asiguratorii instituite prin ordonanţa dată în faza de urmărire penală, astfel că s-a dispus ridicarea sechestrului instituit asupra celor două autovehicule menţionate în dispozitiv şi s-a dispus restituirea acestora către inculpatul H.G., apreciind că celelalte măsuri asiguratorii dispuse prin ordonanţa din 3 aprilie 2007 în faza de urmărire penală sunt suficiente pentru a se asigura repararea pagubei cauzate prin infracţiune.

S-a constatat că în ce îl priveşte pe inculpatul U.V. măsura asiguratorie dispusă faţă de acesta în faza de urmărire penală a fost ridicată în cursul judecăţii prin încheierea din 18 iunie 2008.

În temeiul art. 91³ alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a sentinţei şi apoi arhivarea la sediul acestei instanţe a 1 CD marca V. conţinând înregistrările convorbirilor telefonice şi 1 set de copii ale notelor de redare a înregistrărilor telefonice înregistrate în Registrul mijloace de probă al acestui tribunal.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal inculpaţii H.G., L.V., O.S.V., U.V. şi L.E.

I. În motivarea apelului inculpatului O.S.V. se arată că, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât atât urmărirea penală cât şi rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş sunt lovite de nulitate absolută deoarece:

- activităţile desfăşurare în etapa actelor premergătoare nu pot constitui mijloace de probă în lipsa unui proces-verbal întocmit în conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen.

Faptul că actele premergătoare nu constituie probe în sensul art 63 C. proc. pen. a fost în mod expres stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 48 din 4 iunie 2007. În motivarea acestei decizii, instanţa supremă a stabilit în mod clar şi univoc că „Fără îndoială, în lipsa garanţiilor specifice fazei de urmărire penală, actele premergătoare îşi păstrează caracterul de investigaţii prealabile, neputând constitui probe în sensul art. 63 C. proc. pen.”.

Prin urmare, procesul-verbal întocmit în temeiul art. 224 alin. (3) C. proc. pen. este singurul act efectuat în cursul actelor premergătoare ce poate constitui mijloc de probă. În lipsa acestuia, întreaga activitate desfăşurată în etapa actelor premergătoare este golită de orice posibilitate de valorificare atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţelor de judecată.

- actele de cercetare penală întocmite de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră Maramureş sunt lovite de sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile art 197 alin. (2) C. proc. pen. întrucât au fost întocmite de către un organ de cercetare penală necompetent.

- nulitatea actului de sesizare a instanţei raportat la faptul că urmărirea penală este incompletă, procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a identificat cetăţenii ucrainieni care au exploatat părţile vătămate în Cehia şi începerea procesului penal împotriva acestora, precum şi trimiterea în judecată .

În subsidiar, s-a considerat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este vădit nelegală fiind lovită de nulitate absolută deoarece:

- au fost încălcate dispoziţiilor legale imperative care vizează legala compunere a completului de judecată, principiul continuităţii şi unicităţii completului de judecată a fost nesocotit în mod flagrant cu ocazia judecării în fond a cauzei în contextul în care până la soluţionarea dosarului, în cauză au intrat nu mai puţin de cinci judecători ai Tribunalului Maramureş, iar nerespectarea principiului continuităţii se răsfrânge în mod negativ asupra legalei compuneri a completului de judecată.

- instanţa nu a verificat regularitatea actului de sesizare, respectiv dacă a fost legal învestită cu judecarea cauzei aşa cum prevăd dispoziţiile art. 300 C. proc. pen., astfel după înregistrarea cauzei au fost acordate mai multe termene de judecată, iar la data de 20 noiembrie 2007 instanţa a trecut la audierea inculpatului O.S.V. fără a proceda iniţial şi la citirea actului de sesizare sau la explicarea acuzaţiilor ce i se aduc, încălcându-se principiile legalităţii, oficialităţii, publicităţii, oralităţii şi a garantării dreptului la apărare.

- judecarea fondului cauzei s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor astfel:

- pe numele părţilor vătămate, respectiv P.I.M. şi P.C.L. nu au fost emise citaţii scrise şi nu există vreo dovadă ca aceste părţi vătămate să fie citate în vreo altă modalitate prevăzută de lege, adică nota telefonică sau telegrafică

- judecarea cauzei în lipsa unei părţi nelegal citate, adică citaţia emisă pe numele părţii civile L.T.O. pentru termenul din data de 23 martie 2010 s-a întors cu menţiunea adresă inexactă nu se poate face distribuirea, iar procesul-verbal al executării mandatului de aducere cu privire la L.T.O. care domiciliază în municipiul S., jud. Mureş şi nu în comuna D., sat S. cum era menţionat în cuprinsul citaţiei.

Din procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere rezultă că partea civilă L.C. era încarcerat la Penitenciarul Botoşani din data de 16 septembrie 2009, locaţie de unde acesta nu a fost citat

- sentinţa atacată nu este motivată, astfel că instanţa de fond a preluat starea de fapt expusă în rechizitoriu şi nu a examinat apărările formulate de către inculpatul O.S.V. şi chiar dacă din dezbateri a necesitat audierea martorilor audiaţi de către procuror, respectiv I.I., T.I., S.P.V., B.F.A., P.M., L.S., şi P.P., instanţa de fond nu i-a ascultat în mod nemijlocit pentru dovedirea modalităţilor concrete de comitere a faptelor.

Toate încălcările flagrante ale dispoziţiilor procedurale în materia dreptului la apărare atrag nulitatea absolută a sentinţei pronunţată în fond, impunându-se şi din această perspectivă casarea în întregime a hotărârii instanţei de fond şi trimiterea spre rejudecare acesteia.

Ca atare s-a solicitat, admiterea apelului şi în principal:

- 1.desfiinţarea sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecinţa restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art 332 alin. (2) C. proc. pen.,

- 2. iar în subsidiar admiterea apelului şi în consecinţă desfiinţarea sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Maramureş.

II. În motivarea apelului inculpatului H.G. se reiterează aceleaşi motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului şi în principal:

1. desfiinţarea sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecinţa restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen.,

2. iar în subsidiar admiterea apelului şi în consecinţă desfiinţarea sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Maramureş

III. În motivarea apelului inculpatului U.V. se reiterează aceleaşi motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului şi în principal:

IV. În motivarea apelului inculpatei L.E. se reiterează aceleaşi motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului şi în principal:

1. desfiinţarea sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 cu consecinţa restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art 332 alin. (2) C. proc. pen.,

V. În motivarea apelului inculpatului L.V. se reiterează aceleaşi motive expuse de către apărătorul inculpatului O.S.V.

Ca atare se solicită, admiterea apelului şi în principal:

Prin decizia penală nr. 11/A din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii H.G., L.V., O.S.V., U.V. şi L.E., împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureş, s-a desfiinţat în întregime sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Maramureş.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen. instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, între altele, în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei, iar în cazul în care rechizitoriul ca act de sesizare la instanţei cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen. şi nu prezintă nici o neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanţa nu poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăriri penale în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

În atare condiţii, nu se poate extinde obiectul verificării de către instanţă de la actul de sesizare la materialul probator, în speţă invocându-se că actele premergătoare nu pot constitui probe în sensul art. 63 C. proc. pen. Aprecierea caracterul legal sau ilegal al unei probe sau dacă acele acte premergătoare constituie sau nu probe, (toate acestea constituind fundamentul trimiterii în judecată de către procuror), este atributul instanţei de judecată care se pronunţă prin hotărâre după efectuarea cercetării judecătoreşti şi după dezbateri.

Pentru aceleaşi considerente s-a apreciat superfluă şi susţinerea că actele de cercetare penală întocmite de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră Maramureş, sunt lovite de sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile art 197 alin. (2) C. proc. pen. întrucât au fost întocmite de către un organ de cercetare penală necompetent.

S-a reţinut că nu s-a dovedit faptul că lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră Maramureş nu au fost desemnaţi de către ministrul administraţiei şi internelor cu avizul procurorului general să colaboreze cu D.I.I.C.O.T. în baza art. 27 din Legea nr. 508/2004.

S-a apreciat neîntemeiată susţinerea potrivit căreia actul de sesizare este lovit de nulitate absolută deoarece urmărirea penală nu este completă în contextul în care procurorul care a efectuat urmărirea penală nu a identificat cetăţenii ucrainieni care au exploatat părţile vătămate în Cehia .

S-a arătat că potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă …fapta reţinută în sarcina sa , încadrarea juridică…, iar Curtea a constatat că rechizitoriul, aşa cum s-a menţionat mai sus, respectă acest cuprins prevăzut în art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare al instanţei.

Examinând rechizitoriul din perspectiva celor două texte de lege menţionate, Curtea a constatat ca neîntemeiată concluzia existenţei unor „neregularităţi ale actului de sesizare”.

A fost apreciată ca nefondată susţinerea că principiul continuităţii şi unicităţii completului de judecată a fost eludat , iar hotărârea este lovită de nulitate absolută.

Potrivit art. 292 C. proc. pen. instanţa judecă în complet a cărei compunere este cea prevăzută de lege, iar completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei, iar când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

În acest sens, s-a reţinut că după înregistrarea dosarului la Tribunalul Maramureş cauza a fost repartizată aleatoriu iar judecătorul care a procedat la audierea inculpaţilor, a unor părţi civile şi a unor martori, s-a pensionat, motiv pentru care s-a modificat regulamentar şi compunerea completului de judecată participând succesiv mai mulţi judecători.

S-a arătat că, în aceste condiţii succesiunea mai multor complete de judecată s-a datorat intervenirii unor situaţii obiective , aşa cu rezultă din actele dosarului, situaţii care nu au împietat în mod negativ asupra cursul procesului penal, deoarece s-a derulat în continuare cercetarea judecătorească fiind audiaţi martori şi părţi vătămate de către completele de judecată respective.

S-a arătat că, rămâne la latitudinea fiecărui judecător să aprecieze în ce moment faza cercetării judecării judecătoreşti este finalizată şi să pronunţe o hotărâre prin prisma dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen., iar promovarea căilor de atacă conferă titularului exercitării acestora posibilitatea să critice şi modalitatea de efectuare a cercetării judecătoreşti ceea ce nu echivalează însă cu nelegală compunere a completului de judecată sau eludarea principiului continuităţii care să atragă nulitatea absolută a hotărârii.

S-a constatat însă că hotărârea instanţei de fond este deficitară prin eludarea normelor şi principiilor de drept procesual penal, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.

În conformitate cu dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu la prima înfăţişare regularitatea actului de sesizare.

Această procedură implică, raportat la dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., verificarea actului procedural scris al rechizitoriului, ca act de sesizare propriu-zis al instanţei, respectiv asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege cu privire la conţinutul actului de sesizare şi asupra respectării dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., iar această activitate este prealabilă şi distinctă de cea a demarării cercetării judecătoreşti .

Curtea a constatat ca neîntemeiată concluzia existenţei unor neregularităţi ale actului de sesizare în sensul invocat în motivarea apelului inculpatului O.S.V. şi incidenţa nulităţii absolute a hotărârii în acest context, deoarece rechizitoriul a fost întocmit în concordanţă cu disp. art 263 C. proc. pen.

S-a reţinut însă că, după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Maramureş a fost stabilit primul termen de judecată la data de 9 august 2012, iar ulterior la datele de 25 septembrie 2007, 23 octombrie 2007 cauza a fost amânată fie datorită lipsei de procedură cu părţile, fie datorită lipsei de apărare a inculpaţilor .

Din practicaua încheierii şedinţei de judecată din data de 20 noiembrie 2007 rezultă că preşedintele completului de judecată i-a întrebat doar pe cei patru inculpaţi H.G., L.V., O.S.V. şi U.V. dacă au luat la cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului şi după ce li s-a adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. s-a procedat la audierea acestora.

În mod similar ,din practicaua încheierii şedinţei de judecată din data de 18 decembrie 2007 rezultă că preşedintele completului de judecată a întrebat-o pe inculpata L.E. dacă a luat la cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului şi după ce i s-a adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. s-a procedat la audierea acesteia.

Omisiunea instanţei de fond de a nu proceda la identificarea inculpaţilor, cât şi de a nu dispune citirea rechizitoriului raportat la dispoziţiile art. 322 C. proc. pen. şi a explica învinuirile reţinute în sarcina acestora prin prisma şi a complexităţii cauzei, constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare cu consecinţe asupra eludării dreptului la un proces echitabil aşa cum apare reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, inculpaţii prin aceste omisiuni s-au aflat în situaţie de nu îşi putea formula apărări reale, fiindu-le restrâns exerciţiul dreptului la apărare .

Citirea actului de sesizare al instanţei are relevanţă şi sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei, a delimitării momentului final al posibilităţii de constituire de parte civilă, deoarece potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen. constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

Curtea a reţinut că instanţa de fond pe lângă faptul că nu a procedat la citirea actului de sesizare a procedat la audierea celor patru inculpaţi la termenul din data de 20 noiembrie 2007 şi doar partea vătămată G.A. prezentă s-a constituit parte civilă cu suma totală de 1.500 de euro şi cu ocazia audierii inculpatei L.E. la data de 18 decembrie 2007, părţile vătămate T.M.C. şi V.D.D. s-au constituit părţi civile faţă de inculpaţii H.G. şi L.E. cu sumele de câte 3.000 de euro, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat prin hotărâre în vreo modalitate şi cu privire la aceste constituiri de parte civilă .

S-a mai reţinut că, ulterior acestor termene de judecată au mai fost formulate şi alte constituiri de parte civilă cum ar fi de exemplu la data de 25 martie 2008, când au fost audiate părţile vătămate: N.L.M., L.I., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., N.D., G.S., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A., sau la termenul din data de 22 aprilie 2008, R.C., etc., ocazie cu care aceştia s-au constituit şi părţi civile.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de fond, cu privire la unele constituiri de parte civilă, (cum ar fi cele formulate de către N.L.M., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A.) nu s-a pronunţat nici în sensul admiterii, nici în sensul respingerii acestora.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2010 în faţa instanţei de apel apărătorul inculpatei L.E. a solicitat ca aceasta să fie asistată de către un interpret de limba maghiară deoarece nu înţelege bine limba română, astfel că pentru termenul de judecată sorocit de instanţa de apel a depus diligenţe pentru desemnarea unui interpret de limba maghiară.

Faptul că inculpatei L.E. nu i s-a asigurat şi de către instanţa de fond un interpret de limba maghiară aşa cum a procedat instanţa de apel, generează îndoieli care profită acesteia în sensul că ar fi a înţeles în mod neechivoc învinuirea ce i se aduce şi că a avut posibilitatea exercitării efective a dreptului la apărare, fiind evident încălcate din nou dispoziţiile art. 6 lit. d) în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că judecarea fondului cauzei s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor procesuale legale privind citarea părţilor.

Astfel, pe numele părţilor vătămate, respectiv P.I.M. şi P.C.L. nu au fost emise citaţii scrise şi nici nu au fost citate în vreo altă modalitate prevăzută de lege la data judecării cauzei conform art. 175 şi urm. C. proc. pen., adică nota telefonică sau telegrafică pentru că nu există vreo dovadă în acest sens.

S-a arătat că, judecarea cauzei pe fond s-a efectuat în lipsa unor părţi nelegal citate, adică citaţia emisă pe numele părţii civile L.T.O. pentru termenul din data de 23 martie 2010 s-a întors cu menţiunea adresă inexactă şi nu se poate face distribuirea, se găseşte procesul-verbal al executării mandatului de aducere cu privire la partea vătămată L.T.O. care domiciliază în municipiul S., jud. Mureş şi nu în comuna Daneş, sat S. cum era menţionat în cuprinsul citaţiei.

Din procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere rezultă că partea civilă L.C. era încarcerat la Penitenciarul B. din data de 16 septembrie 2009, locaţie de unde acesta nu a fost citat, chiar dacă acesta avea calitate de parte vătămată.

S-a mai reţinut că sentinţa atacată nu este motivată în concordanţă cu disp. art. 356 C. proc. pen., că instanţa de fond s-a limitat să preia starea de fapt descrisă în rechizitoriu fără să procedeze la analiza probelor care au stat la baza soluţionării laturii penale a cauzei, cât şi acelor care au fost înlăturate, motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei , precum şi analiza oricăror elemente pe care se sprijină soluţia dată în cauză.

Ca atare, instanţa de fond nu a examinat apărările formulate de către inculpatul O.S.V. şi chiar dacă din dezbateri a rezultat necesitatea audierii martorilor audiaţi de către procuror, respectiv I.I., T.I., S.P.V., B.F.A., P.M., L.S., şi P.P., instanţa nu i-a ascultat pe aceştia în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu, pentru stabilirea modalităţilor concrete de comitere a faptelor.

Curtea a mai reţinut că instanţa de fond a procedat la o examinare lapidară a incidenţei cazurilor de achitare prevăzute de art. 10 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. invocate în apărare de către toţi inculpaţii.

În cursul judecăţii instanţa avea obligaţia de a verifica probele strânse în faza de urmărire penală prin administrarea lor în şedinţă publică, oral şi nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate, nerespectarea acestei obligaţii constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag.3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a apreciat că numai în urma unei asemenea verificări cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii în faza cercetării judecătoreşti şi exercitând un rol activ, potrivit dispoziţiilor art. 287 C. proc. pen. instanţa putea să ajungă motivat, la o soluţie temeinică şi legală, care să exprime adevărul impus de probele administrate în mod legal.

Încălcările flagrante ale dispoziţiilor procedurale expuse mai sus, în opinia Curţii, au atras nulitatea absolută a sentinţei pronunţată în fond, cu consecinţa desfiinţării în întregime a acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Tribunalul Maramureş.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul admiterii apelurilor declarate de inculpaţii H.G., L.V., O.S.V., U.V. şi L.E. împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureş, pe care Curtea de Apel Cluj a desfiinţat-o în întregime şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Maramureş, argumentându-se că s-au încălcat normele şi principiile de drept procesual penal, respectiv: omisiunea instanţei de fond de a nu proceda la identificarea inculpaţilor, de a nu dispune citirea rechizitoriului raportat la dispoziţiile art. 322 C. proc. pen. şi de a explica învinuirile reţinute în sarcina inculpaţilor prin prisma complexităţii cauzei (ceea ce ar echivala, în opinia instanţei de apel, cu încălcarea gravă a dreptului la apărare cu consecinţe asupra eludării dreptului la un proces echitabil aşa cum apare reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), de a nu se pronunţa prin hotărâre cu privire la unele constituiri de părţi civile, de a nu i se asigura la fond inculpatei L.E. un interpret autorizat de limbă maghiară, de încălcare a dispoziţiilor procesuale legale privind citarea părţilor, de a nu motiva sentinţa în concordanţă cu dispoziţiile art. 356 C. proc. pen. de a proceda la o examinare lapidară a incidenţei cazurilor de achitare prevăzute de art. 10 lit. a) şi lit. d) C. proc. pen. şi de a verifica probele administrate în faza de urmărire penală prin administrarea lor în şedinţă publică, oral şi nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate, nerespectarea acestei condiţii constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj, pentru continuarea judecăţii.

Recursul este fondat.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate dat şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată întemeiate motivele de recurs formulate de Parchet, pentru considerentele ce se vor arăta:

Prealabil examinării criticilor formulate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază necesar a face unele referiri la regimul nulităţilor, ca temei de casare.

Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale, care reglementează desfăşurarea procesului penal, atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Dacă un act este nul, în sensul legii, orice activitate ulterioară ori întemeiată pe acel act devine contrară legii de procedură penală, este lovită de nulitate; o hotărâre penală recurată, dată cu încălcarea legii de procedură, fie prin actele procesuale care au premers-o, fie prin modul cum a fost pronunţată şi redactată ea însăşi, trebuie să atragă casarea şi înlocuirea ei cu o hotărâre penală corespunzătoare legii de procedură penală, altfel, se poate ajunge la subiectivism şi chiar la abuz în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale.

Nu orice încălcare a legii de procedură penală atrage însă nulitatea (şi, ca urmare, poate constitui un caz de casare), ci numai aceea care a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate.

În legătură cu condiţiile cerute de lege pentru a opera nulitatea unui act procesual sau procedural, în doctrină se distinge între nulităţi absolute şi nulităţi relative. Este de observat că una din trăsăturile nulităţilor absolute constă în caracterul lor de a fi exprese, în sensul că în lege să se prevadă care sunt dispoziţiile a căror încălcare atrage o asemenea nulitate.

În art. 197 alin. (2) C. proc. pen. se enumeră următoarele dispoziţii care sunt sub sancţiunea nulităţii absolute: dispoziţiile relative la competenţa după materie şi după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia, la publicitatea şedinţei de judecată, la participarea procurorului, la prezenţa inculpatului şi asistenţa juridică a acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, la efectuarea anchetei sociale în cauzele cu infractori minori.

În legătură cu această trăsătură a nulităţilor absolute, s-a pus problema dacă acestea au un caracter limitativ sau enunciativ, mai exact dacă poate fi lovită de o nulitate absolută şi încălcarea altor dispoziţii legale, decât cele prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În principiu, s-a adoptat soluţia caracterului limitativ al nulităţilor absolute, argumentându-se că legea, prevăzând o excepţie de Ia regula comună înscrisă în art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai dispoziţiile legale indicate în mod expres de lege se pot afla sub sancţiunea unei nulităţi absolute.

Mai este de observat că o a doua trăsătură a nulităţilor constă în producerea, prin încălcarea legii de procedură penală, a unei vătămări procesuale.

În cazul nulităţilor absolute există întotdeauna o vătămare procesuală, consacrată prin dispoziţia din art. 197 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căreia nulitatea nu poate fi înlăturată în nici un mod, nici prin tăcere şi nici prin voinţa părţilor, ceea ce implică, întotdeauna, existenţa vătămării.

O asemenea vătămare nu trebuie dovedită, după cum nu este permisă dovedirea inexistenţei vătămării, ceea ce înseamnă o prezumţie legală juris et de jure. Ca urmare, vătămarea fiind întotdeauna prezentă şi faţă de toată lumea, erga omnes, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, de orice parte din proces şi de către procuror şi instanţă din oficiu.

În cuprinsul alin. (4) se stabileşte în mod clar în ce condiţii operează alte încălcări ale altor dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2), atrăgând nulitatea actului în condiţiile alin. (1) „numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completa când partea a lipsit la efectuarea actului".

Raportat la considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împărtăşeşte opinia potrivit căreia nulităţile absolute sunt strict şi limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi operează exclusiv pentru cazurile reglementate ca atare de textul legal menţionat.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică sub aspectul admiterii apelurilor declarate de inculpaţii H.G., L.V. O.S.V., U.V. şi L.E. împotriva sentinţei penale nr. 200 din data de 23 aprilie 2010 a Tribunalului Maramureş, a desfiinţării acesteia şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Astfel, referitor la primul aspect criticat, anume că instanţa de fond a omis să procedeze la identificarea inculpaţilor, să dea citire rechizitoriului raportat la dispoziţiile art. 322 C. proc. pen., şi să explice învinuirile reţinute în sarcina inculpaţilor prin prisma complexităţii cauzei, fapt ce constituie o încălcare gravă a dreptului Ia apărare cu consecinţe asupra eludării dreptului la un proces echitabil aşa cum apare reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de fond a fost sesizată cu judecarea cauzei prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. 32-D/P/2007, la data de 8 iunie 2007, în mod procedural.

Inculpaţii din prezenta cauză pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, au luat cunoştinţă de conţinutul materialului de urmărire penală administrat de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş, fiind asistaţi de avocaţi aleşi şi din oficiu, după caz, astfel că au cunoscut în amănunt nu doar învinuirea, ci şi probele existente la dosar.

Din actele dosarului rezultă că odată cu înaintarea dosarului cauzei la instanţa competentă, împreună cu acesta au fost ataşate şi 4 exemplare din rechizitoriul întocmit, pentru a fi comunicat, în parte, fiecărui inculpat aflat în stare de arest preventiv la data sesizării instanţei.

Susţinerile formulate ulterior de inculpaţi şi de apărătorii acestora făcute în faţa instanţei de apel, în sensul că nu ar fi primit câte o copie a actului de inculpare şi, ca atare, ei nu au luat cunoştinţă despre conţinutul acestuia, sunt nefundamentate.

Potrivit art. 322 C. proc. pen., care reglementează începerea cercetării judecătoreşti, „Preşedintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată, înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar ".

Pornind de la dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a precizat în decizia sa, că în faţa instanţei de fond la termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2007 când procedura a fost legal îndeplinită, au fost întrebaţi dacă au luat cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului, ocazie cu care le-a adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., procedând apoi la audierea acestora.

În mod similar s-a procedat şi ulterior, la termenul din 18 decembrie 2007, cu inculpata L.E.

Din examinarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de prim control judiciar a notat că instanţa de fond nu a procedat Ia citirea actului de sesizare a instanţei şi la identificarea inculpaţilor eludând dispoziţiile art. 322 C. proc. pen., şi nu a explicat inculpaţilor învinuirile reţinute în actul de inculpare, ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului la apărare, cu consecinţe asupra încălcării dreptului la un proces echitabil aşa cum este reglementat de art. 6 din Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului.

Această constatare a instanţei de apel este contrazisă de conţinutul adresei privind Dosarul nr. 32-D/P/2007, emisă de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, din care rezultă că la data de 8 iunie 2007, s-a anexat 4 exemplare de pe rechizitoriu pentru a fi înmânate inculpaţilor arestaţi H.G., L.V., O.S.V. şi U.V.

Pe de altă parte, din conţinutul declaraţiilor inculpaţilor H.G., L.V., O.S.V., U.V. şi L.E., date în faţa instanţei de fond la data de 20 noiembrie 2007, respectiv 18 decembrie 2007, rezultă că aceştia au declarat clar şi neechivoc, sub semnătură, fără obiecţii, în şedinţă publică, faptul că, au luat cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului, de starea de fapt şi încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.

Rezultă, aşadar, că inculpaţii au luat cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului confirmând că au intrat fiecare în posesia propriului exemplar ataşat dosarului, şi, totodată, că li s-a adus la cunoştinţă de către instanţa de fond, în condiţiile art. 322 C. proc. pen., o prezentare succintă a actului de sesizare a instanţei, constând în explicaţii referitoare la învinuirea ce li se aduce.

Mai este de observat că, în cuprinsul încheierii din 20 noiembrie 2007, este consemnat faptul că întrebați fiind, toţi cei patru inculpaţi, au arătat că au luat cunoştinţă de cuprinsul rechizitoriului întocmit în cauză, că li s-au adus la cunoştinţă prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi că, după ce s-a procedat la identificarea inculpaţilor, conform art 70 alin. (1) C. proc. pen. au fost audiaţi inculpaţii H.G., L.V., O.S.V. şi U.V., declaraţiile acestora fiind consemnate în procese-verbale ataşate la dosarul cauzei.

Încheierea din 18 decembrie 2007 cuprinde aceleaşi menţiuni şi în ceea ce priveşte pe inculpata L.E.

Dispoziţiile art. 70 alin. (1) C. proc. pen. reglementează tocmai identificarea învinuitului şi a inculpatului de către organul judiciar, înainte de a proceda la audierea lui, incluzând întrebările despre nume, prenume, poreclă, data şi locul naşterii etc.

În aceste condiţii, constatarea instanţei de apel potrivit căreia instanţa de fond nu a procedat la identificarea inculpaţilor înaintea audierii lor şi nu s-a dat citire actului de sesizare a instanţei, este lipsită de fundament procedural, fiind contrazisă de actele aflate Ia dosarul cauzei indicate în ptrecedent.

Aşa fiind, instanţa de fond a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 322 C. proc. pen., neexistând astfel nici un considerent în temeiul căruia să se aprecieze că s-ar fi încălcat norme procedurale de natură să constituie o încălcare gravă a dreptului Ia apărare cu consecinţe asupra eludării dreptului la un proces echitabil aşa cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând cauzele şi condiţiile în care o eventuală încălcare de natura celei invocate de instanţa de prim control judiciar, (referitoare la identificarea inculpaţilor şi citirea rechizitoriului raportat la dispoziţiile art. 322 C. proc. pen., şi la explicarea învinuirilor reţinute în sarcina inculpaţilor), s-ar încadra în categoria nulităţilor absolute expres şi limitativ reglementate de textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se constată că în cauza pendinte, nu se identifică incidenţa acestora.

Chiar în situaţia în care instanţa de fond nu ar fi procedat Ia identificarea inculpaţilor (arestaţi la acea dată) şi nu ar fi dat citire actului de inculpare în scopul explicării învinuirilor reţinute, în condiţiile în care s-a procedat la judecarea cauzei, iar la termenele de judecată ulterioare în care s-a administrat probatoriul aferent în faza de judecată, inculpaţii nu au invocat faptul că li s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin omiterea sau eludarea unor dispoziţii legale, deci o vătămare a drepturilor lor procesuale circumscrisă unei nulităţi relative.

Raportat la dispoziţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. (nulităţile relative, posibil de acoperit şi ulterior), trebuie reţinut că o eventuala încălcare a dreptului inculpaţilor în sensul arătat de instanţa de apel la punctul 1, ar fi trebuit invocată „numai în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului".

Din verificarea actelor dosarului se constată că inculpaţii nu au ridicat excepţia nulităţii relative a actului procedural menţionat, nu au invocat o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului procedural respectiv şi care să fi fost dovedită în cauză.

Referitor la critica parchetului vizând greşita la constatare a instanţei de apel că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererile de constituire de parte civilă formulate în faza de judecată de G.A., T.M.C. şi V.D.D., şi cu privire la unele cereri de constituire de parte civilă, acesta nu s-a pronunţat (ale numiţilor N.L.M., B.A.A., A.I.C., L.M., N.G.A., M.D.I., P.D., B.F., C.C.A.), Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Efectuând propriul examen cu privire la acest aspect, se constată că pretenţiile civile ale persoanelor menţionate au fost soluţionate, cu referire la fiecare în parte, în cuprinsul sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010, făcându-se menţiune în acest sens, după cum urmează: - G.A. despre care se constată că nu a formulat pretenţii civile în cauză; -T.M.C. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 400 de euro împotriva inculpaţilor H.G. şi L.E., în solidar; -V.D.D. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 200 euro împotriva aceloraşi inculpaţi, în solidar; - N.L.M. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 500 de euro împotriva inculpaţilor H.G. şi L.V., în solidar; - B.A.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpaţilor H.G., L.E. şi L.V., în solidar; - A.I.C. i s-au respins pretenţiile civile formulate în cauză; - L.M. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpatului O.S.V., în solidar; - N.G.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpatului O.S.V., în solidar;

- M.D.I. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 400 de euro împotriva inculpaţilor H.G. şi O.S.V., în solidar; - P.D. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 300 de euro împotriva inculpaţilor H.G. şi L.V., în solidar; - B.F. i s-au respins pretenţiile civile formulate în cauză ;- C.C.A. i s-a admis constituirea de parte civilă pentru suma de 200 euro împotriva inculpaţilor L.V. şi O.S.V., în solidar.

Aşa fiind, constatările instanţei de apel sub acest aspect nu justifică dispoziţia de desfiinţare a sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Referitor la critica formulată de Parchet în sensul că instanţa de apel a apreciat în mod subiectiv faptul că inculpata L.E. nu a înţeles contextul în care a fost trimisă în judecată, fiind lipsită de dreptul de a avea un interpret de limba maghiară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată reţinând următoarele:

Inculpata L.E. este cetăţean roman de etnie maghiară.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale s-a reţinut prin actul de inculpare că a iniţiat şi a întreţinut o activitate intensă de comunicare (fie verbală, fie scrisă sub forma unor SMS-uri după cum s-a relevat din interceptările telefonice autorizate, ori sub forma anunţurilor publicate în ziare locale pe raza jud. Mureş, privind ofertele de locuri de muncă în Cehia, anunţuri redactate şi prezentate publicului larg în limba română) atât cu inculpaţii pentru care efectua recrutări de persoane, cât şi cu victimele cu care a intrat în contact. Acestora le-a explicat detaliile afacerii iniţiate de inculpaţi, condiţiile ofertelor de muncă, modul de transport, destinaţia unde urmau să fie aduşi etc, folosind limba română ca limbă de comunicare.

Nici unul dintre ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată nu este etnic maghiar şi nici vorbitor de limbă maghiară, iar teritoriul ţării pe suprafaţa căruia şi-au desfăşurat activitatea ilicită inculpaţii, deci, şi inculpata L.E., nu a inclus şi nu s-a limitat la zone în care populaţia maghiară este majoritară aspect care să fi impus, utilizarea obligatorie a limbii maghiare în comunicare.

Raportat la aceste considerente, este de reţinut că inculpata L.E. nu a invocat disfuncţionalităţi în comunicarea sa fie cu coinculpaţii, fie cu victimele în perioada în care a acţionat, fapt ce prezumă o bună cunoaştere a limbii române pe care ea însăşi a folosit-o atât în cursul urmăririi penale, când a dat declaraţii şi a formulat cereri. Inculpata nu a formula cerere pentru a i se asigura un interpret autorizat de limbă maghiară, atunci când a luat cunoştinţă de conţinutul materialului de urmărire penală redactat în limba română, cu privire la care nu a formulat obiecţiuni.

De altfel, beneficiind de serviciile unui apărător ales prin intermediul căruia aceastaa luat cunoştinţă de piesele dosarului în limba română, ar fi avut posibilitatea să solicite, invoce, prin intermediul acestuia, o eventuală vătămare în sensul arătat.

Astfel, se constată că nici personal, nici prin apărător, în faţa instanţei de fond, inculpata nu a învederat că ar întâmpina dificultăţi de comunicare sau de înţelegere a desfăşurării procesului în limba română. În aceste condiţii, nefiind create premisele desemnării în mod obligatoriu a unui interpret de limbă maghiară, în mod eronat s-a considerat că i s-a cauzat o vătămare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât inculpata este cetăţean român, născut în România.

În condiţiile arătate, faptul că inculpatei L.E. nu i s-a asigurat de către instanţa de fond un interpret de limbă maghiară, nu generează îndoieli care să profite acesteia în sensul că nu ar fi înţeles în mod neechivoc învinuirea ce i se aduce şi că astfel nu a avut posibilitatea efectivă a exercitării dreptului la apărare, conform dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Simpla cerere făcută în faţa instanţei de apel de a i se desemna un interpret de limbă maghiară nu echivalează cu certitudinea că prin absenţa acestuia din celelalte faze ale procesului, inculpata nu ar fi înţeles învinuirea adusă şi nu ar fi avut posibilitatea efectivă a exercitării dreptului la apărare, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, ea însăşi nu a formulat o astfel de cerere şi nu a adus la cunoştinţa instanţei de fond că ar avea dificultăţi datorate limbii române în care se desfăşura procesul.

Este statuat că, dreptul la apărare al inculpatului şi exercitarea acestuia nu se limitează strict la asigurarea unui interpret autorizat în cauză de limbă maghiară, ci include, în primul rând, asigurarea unui apărător calificat care să depună toate diligentele specifice şi să vegheze la respectarea drepturilor acestuia de către autorităţi, conform art. 171, 172 C. proc. pen.

În cauză inculpata a beneficiat de acest drept în tot cursul urmăririi penale şi al judecării în primă instanţă, apărătorul său ales constituind o garanţie a respectării tuturor drepturilor sale.

Nu trebuie omis nici faptul că inculpata însăşi a declarat în şedinţa de judecată din data de 18 decembrie 2007 că a înţeles conţinutul învinuirii reţinute în cuprinsul rechizitoriului.

În contextul menţionat este, fără echivoc că neasigurarea în prima instanţă a unui interpret autorizat de limbă maghiară, nu se încadrează în categoriile de nulităţi absolute cuprinse expres şi limitativ în textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Faptul că inculpata nu a invocat în cursul judecării în primă instanţă necesitatea desemnării unui interpret de limba maghiară şi nu a solicitat în mod expres desemnarea acestuia, nu poate fi încadrat nici în situaţiile la care face referire art. 197 alin. (4) C. proc. pen., pentru că, aşa cum s-a arătat, aceste pretinse neregularităţi ar fi trebuit invocate „în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului".

Referitor la critica formulată de Parchet, potrivit căreia în mod greşit s-a reţinut că judecarea fondului cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor procesuale legale privind citarea părţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este întemeiată.

Instanţa de apel a apreciat şi reţinut că părţile vătămate P.I.M. şi P.C.L. nu au fost citate în nici o modalitate prevăzută de lege la data judecării cauzei, conform art. 175 şi urm. C. proc. pen.

De asemenea, s-a reţinut că judecarea pe fond a cauzei s-a făcut în lipsa unor părţi nelegal citate, făcându-se referire la situaţia părţii civile L.C. care între timp, la doi ani după începerea judecăţii în fond, a fost încarcerată la Penitenciarul B., din data de 16 septembrie 2009, loc de unde instanţa de fond nu l-a mai citat.

Din materialul existent la dosarul cauzei se reţine cu privire la părţile vătămate P.I.M. şi P.C.L., că acestea au fost citate în faţa instanţei de fond cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, procesele verbale făcând dovada îndeplinirii în cursul procesului, după cum urmează: - numitul P.I.M. a primit personal citaţia emisă de instanţa de fond la data de 30 decembrie 2009 şi a semnat de primire, conform dovezii îndeplinirii procedurii de citare existentă din dosarul Tribunalului Maramureş; - numitul P.C.L. a primit personal citaţia emisă de Tribunalul Maramureş la data de 30 decembrie 2009 şi a semnat de primire, potrivit dovezii îndeplinirii procedurii de citare.

Faptul că ulterior aceştia nu s-au prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a da declaraţii, este expresia dreptului de opţiune al acestora în procesul penal.

În ceea ce o priveşte pe partea civilă L.C., din verificările efectuate, rezultă că aceasta a primit citaţia emisă de instanţa de fond, la data de 30 noiembrie 2007, a semnat personal de primire, aşa cum rezultă din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare.

Aşadar, partea civilă a luat cunoştinţă de faptul că era citată în cauză. Împrejurarea că ulterior, la data de 16 septembrie 2009 a fost încarcerată în Penitenciarul Botoşani, iar instanţa de fond, începând cu această dată, nu l-a citat şi acolo, în condiţiile în care nu i s-a învederat această situaţie, nu constituie un motiv care să conducă automat la aprecierea că o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond este soluţia oportună pentru justa soluţionare a cauzei, în condiţiile în care la data de 4 ianuarie 2010 instanţa de fond a realizat procedura de citare cu acesta şi sub forma afişării la Consiliul Local.

Referitor la critica formulată de parchet vizând greşita reţinere a faptului că instanţa de fond s-a limitat să preia starea de fapt descrisă în rechizitoriu, fără să procedeze la analiza probelor care au stat la baza soluţionării laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate, Înalta Curte reţine că aceasta este întemeiată.

Examinând hotărârea instanţei de fond se constată că ea face referire la analiza motivelor de fapt care au stat la baza pronunţării, analizându-se conţinutul unor declaraţii (cu trimitere la paginile unde se regăsesc) în raport cu alte mijloace de probă, reţinându-se ca relevante o serie de probe pe care instanţa de fond a considerat să le aprecieze astfel, combătându-se unele aspecte care nu s-au mai coroborat cu mijloacele de probă administrate nu numai în faza de judecată, ci şi în aceea a urmăririi penale.

De asemenea, se constată că instanţa de fond a înlăturat declaraţiile unor părţi vătămate (B.I., P.I.M., P.C.L. şi N.V.) pe care le-a apreciat că nu se coroborează cu probele administrate în ceea ce priveşte ansamblul actelor materiale infracţionale realizate de inculpaţi.

Tot astfel, se constată că instanţa de fond a argumentat de ce a considerat că unele depoziţii ale unor martori sunt relevante pentru stabilirea adevărului în cauză, în raport cu datele stării de fapt, concluzionând că toate probele analizate conduc la ideea că susţinerile inculpaţilor care au solicitat achitarea, nu sunt fondate.

Din această perspectivă nu se poate aprecia că instanţa de fond nu a procedat la analizarea cazurilor de achitare invocate de inculpaţi în condiţiile în care s-au verificat probele administrate în cursul urmăririi penale şi s-au făcut aprecieri asupra acestora în raport cu cele administrate nemijlocit în faţa instanţei, comentându-se detaliat motivul pentru care instanţa de fond a reţinut în final că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, îşi confirmă existenţa.

De asemenea, se constat că s-au dat detalii despre modul în care instanţa de fond a înţeles să individualizeze pedepsele aplicate inculpaţilor, pentru fiecare în parte, s-a făcut vorbire despre motivele pentru care instanţa de fond a considerat că se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante faţă de inculpatul U.V. şi faţă de inculpata L.E. Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a luat în considerare pretenţiile fiecărei persoane care s-a constituit parte civilă în cauză, doar în măsura în care acestea s-au coroborat cu ceea ce s-a dovedit ca fiind efectiv produs ca prejudiciu, menţionându-se că „nu în toate cazurile sumele pretinse ca despăgubiri au fost justificate la nivelul cuantumurilor solicitate sau au fost formulate evaziv, fără să se precizeze în concret care dintre inculpaţi să fie obligaţi la plata acestor sume".

Constatând că instanţa de fond a făcut referire în sentinţa pronunţată la toate aspectele cauzei, incluzând toate probele administrate şi raportându-se la toate măsurile dispuse atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată, că probatoriul administrat a fost analizat şi că s-au făcut raportări concludente la alte mijloace de probă , reţine că, motivul casării cu trimitere spre rejudecare din acest considerent, nu este întemeiat.

În fine, contrar celor reţinute în considerentele deciziei atacate constată că instanţa de fond a procedat la examinarea efectivă a incidenţei cazurilor de achitare invocate de inculpaţi. Din cuprinsul sentinţei penale nr. 200 din 23 aprilie 2010 rezultă că instanţa de fond s-a preocupat să facă o analiză cât mai detaliată a probelor existente în cauză. Relevant în acest sens este faptul că, odată cu aprecierile făcute asupra probelor şi mijloacelor de probă, instanţa s-a pronunţat implicit şi asupra concluziilor inculpaţilor care au solicitat achitarea lor, motivând de ce această soluţie nu este îmbrăţişată de instanţă şi explicând considerentele pentru care s-a pronunţat, ca atare, condamnarea.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (2) lit. c) C. proc. pen. urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş, a casa decizia penală atacată şi a trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 11/A din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi H.G. şi O.S.V., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi L.V., U.V. şi L.E. în sumă de câte 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile în cuantum de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi civile P.V., G.A., I.P.D., I.V., C.C.C., A.D., N.L.M., L.I., A.F., B.V., B.A., B.G.A., H.F., B.S.D., T.M.C., T.V., M.A., T.T., L.T.O., B.V.A., B.A.B., B.O., R.C.G., B.A.A., V.D.D., S.I., I.D.S., B.L.I., R.M., S.S.I., K.R., A.I.C., C.C.G., S.P. ,P.G., L.M., P.M.D., I.M., N.G.A., N.A.I., B.G., N.D., G.S., N.A., M.D.I., P.D., T.O., B.F., B.V.B., V.N., S.R., R.I., R.A., S.M., A.V., R.P., C.F., L.G.A., R.O., O.V., A.M.R., S.C.L., R.V., C.D., C.C.A., L.C., C.C., B.I., B.W., D.G.N., G.V., V.G., R.C., N.G., B.P., G.G.L., I.V., H.V., B.I., P.I.M., P.I., C.M., P.C.L., D.A., P.G.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 71/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 699/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 70/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 70/2013. Penal