ICCJ. Decizia nr. 730/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 730/2013

Dosar nr. 12298/99/2011

Şedinţa publică din 28 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penala nr. 163 din 24 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul laşi, s-au dispus următoarele:

„În temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpata P.G., prin apărător-ales, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

la act de declaraţia reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial laşi de retragere a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată la termenul de judecată din 03 aprilie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., admite sesizarea din oficiu a instanţei, privind schimbarea încadrărilor juridice în privinţa inculpaţilor P.G. şi L.N. şi, în consecinţă:

- dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata P.G. a fost trimisă in judecata, din infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. si art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (fată reţinerea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)).

- schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul L.N. a fost trimis in judecata, din infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 37 lit. a) C. pen., in infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fără reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.).

1. Condamnă pe inculpata P.G., în prezent deţinută în Penitenciarul Bacău, necunoscută cu antecedente penale, la următoarele pedepse:

- 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane” in forma continuată prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen.

- 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de minor în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite anterior, inculpata urmând a executa pedeapsa rezultantă principala de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare la care adaugă un spor de pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare, inculpata P.G. urmând a executa în final, pedeapsa de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare şi pedeapsa complementara de 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen., calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice aceleiaşi inculpate exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatei P.G. în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa principală de executat de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare, aplicată inculpatei P.G., deduce durata reţinerii şi arestării preventive, de la 18 iulie 2011, la zi.

2. Condamnă pe inculpatul L.N., zis P., în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane” în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Constată că infracţiunea de „trafic de persoane” în formă continuată prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru a cărei săvârşire s-a dispus condamnarea inculpatului L.N. prin prezenta hotărâre a fost comisă în concurs real cu infracţiunea de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1)-209 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 582 din 25 februarie 2010 a Judecătoriei laşi, menţinută si rămasă definitivă prin decizia penală nr. 342 din 27 iunie 2011 a Tribunalului laşi.

Menţine revocarea suspendării condiţionate privind executarea pedepsei de 3 (trei) luni închisoare ce i-a fost aplicata inculpatului prin sentinţa penala nr. 596 din data de 01 noiembrie 2006 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul laşi, pronunţata în Dosarul penal nr. 544/2006 al aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin neapelare la data de 13 noiembrie 2006, revocare dispusă prin sentinţa penală nr. 582 din 25 februarie 2010 a Judecătoriei laşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 342 din 27 iunie 2011 a Tribunalului laşi, urmând ca această pedeapsă sa fie executată alături de pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicata prin aceasta din urmă sentinţă, pentru fapta dedusă judecăţii, pedeapsa finală de 3 ani şi 3 luni închisoare urmând a intra in cadrul concursului ca pedeapsă unică indivizibilă.

În baza disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele cu închisoarea menţionate anterior, inculpatul L.N. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare la care adaugă un spor de pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, în final inculpatul L.N. urmând a executa pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare. în baza art. 35 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului alături de pedeapsa principală de 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru o perioadă de 2 ani calculată conform disp. art. 66 C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen.

Constată că în prezent inculpatul L.N. este deţinut în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 651/2010.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta, perioada executată din pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 582 din 25 februarie 2010 a Judecătoriei laşi, menţinută si rămasă definitivă prin decizia penală nr. 342 din 27 iunie 2011 a Tribunalului laşi, respectiv de la 12 aprilie 2010 la 09 iulie 2010 şi de la 28 iunie 2011 la zi.

Dispune retragerea mandatului anterior de executare a pedepsei închisorii şi emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre - 5 (cinci) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

3. Condamnă pe inculpatul P.C., necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori” prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice aceluiaşi inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

Menţine măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei, luată fată de inculpatul P.C. prin încheierea din data de 10 octombrie 2011 a Tribunalului laşi, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 1136 din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel laşi, prin respingerea recursului declarat de inculpat, până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. în temeiul dispoziţiilor art. 86¹ alin. (1) C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 (patru) ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit in condiţiile art. 86² C. pen., în cadrul căruia, potrivit prevederilor art. 86³ alin. (1) C. pen., inculpatul are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi;

- să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi cu privire la orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi cu privire la întoarcere;

- să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi informaţii de natură a permite să îi fie controlate mijloacele de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, potrivit art. 86⁴ C. pen., în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite ori în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii, până la expirarea termenului de încercare, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi executarea acesteia în întregime.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

În baza art. 14, art. 17 rap. la art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., admite acţiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părţile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exerciţiu V.E.A. şi S.G.I.I. şi, în consecinţă:

- obligă inculpata P.G. la plata către partea civilă V.E.A. a sumei de 1.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori”; - obligă in solidar inculpaţii P.G. şi P.C. la plata către partea civilă S.G.I.I. a sumei de 500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori”.

În baza art. 14, art. 15 rap. la art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitata de părţile civile G.A., B.D.L. şi T.O.M. şi obligă in solidar inculpaţii P.G. şi L.N. la plata: către partea civilă G.A. a sumei de 1.500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de persoane”, către partea civilă B.D.L. a stimei de 2.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de persoane” şi către partea civilă T.O.M. a sumei de 500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”.

Respinge restul pretenţiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de către partea civilă G.A. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral şi despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material), de către partea civilă B.D.L. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral) şi respectiv de către partea civilă T.O.M. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral şi despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material).

În baza disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen. ia faţă de inculpaţii P.G., L.N. şi P.C. măsura de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e C. pen. şi, în consecinţă, dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumelor de bani dobândite în urma comiterii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestora (sume rezultate după scăderea din acestea a sumelor de bani care au servit la despăgubirea victimelor, cu titlu de daune morale), după cum urmează:

- suma de 46.750 euro de la inculpata P.G.;

- suma de 5.750 euro de la inculpatul P.C.;

- suma de 22.250 euro de la inculpatul L.N., sume care nu au servit la despăgubirea victimelor.

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 163 alin. (1), alin. (2), alin. 5 teza a II-a şi alin. 6 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. dispune luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor P.G. (cu excepţia celor deja indisponibilizate), L.N. şi P.C. (cu excepţia celor deja indisponibilizate), în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiuni (plata către victime a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale) si respectiv in vederea executării confiscării speciale dispuse anterior, până la concurenţa valorii totale a acestor sume.

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., dispoziţiile privind luarea masurilor asigurătorii, din paragraful anterior al prezentei sentinţe penale, sunt executorii.

Dispune luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor imobile sechestrate, sens în care se dispune a se face adresă la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi.

Menţine măsurile asigurătorii privind sechestrul, instituite prin ordonanţele procurorului din data de 20 iulie 2011 (f. 288, 297, vol. I, dosar urmărire penală) cu privire la imobilul situat în sat Răducăneni, bl. A4, se. B, parter, proprietatea inculpatei P.G., înscris în cartea funciară a com. Răducăneni, cu privire la suma de bani ridicată de la inculpata P.G. (si anume suma de 500 lei, consemnată la C.E.C. laşi cu chitanţa din 26 iulie 2011) şi cu privire la suma de bani ridicată de la inculpatul P.C. (si anume suma de 250 euro, consemnată la B.C.R. Sucursala laşi, cu ordinul de încasare din 26 iulie 2011), însă, schimbă temeiul în baza căruia subzistă aceste măsuri, respectiv în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiuni (plata către victime a sumelor de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale) si respectiv în vederea executării confiscării speciale dispuse anterior.

În temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (4) C. procedură penală dispune restituirea către inculpaţi a bunurilor ridicate de la aceştia cu ocazia percheziţiilor efectuate, care nu au legătură cu cauza şi care nu au fost confiscate ori nu au făcut obiectul sechestrului, potrivit dispoziţiilor prezentei sentinţe.

În baza art. 191 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii P.G., L.N. şi P.C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, după cum urmează:

- P.G., la plata sumei de 3466,6 lei, din care suma de 1.000 lei (câte 200 lei pentru fiecare dintre părţile vătămate S.G.I.I., T.O.M. şi B.D.L., reprezentând jumătate din valoarea onorariilor de câte 400 lei pentru fiecare dintre apărătorii din oficiu ai acestora, delegaţia nr. 3038 din 14 noiembrie 2011, delegaţia nr. 3037 din 14 noiembrie 2011 şi delegaţia nr. 3036 din 14 noiembrie 2011) şi 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al părţii vătămate V.E.A., delegaţia nr. 3039 din 14 noiembrie 2011) va fi avansată iniţial către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei;

- L.N., la plata sumei de 3266,6 lei, din care suma de 800 lei (câte 200 lei pentru fiecare dintre părţile vătămate T.O.M. şi B.D.L., reprezentând jumătate din valoarea onorariilor de câte 400 lei pentru fiecare dintre apărătorii din oficiu ai acestora, delegaţia nr. 3037 din 14 noiembrie 2011 şi delegaţia nr. 3036 din 14 noiembrie 2011) şi 400 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cursul judecăţii-delegaţia nr. 3034 din 14 noiembrie 2011) va fi avansată iniţial către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei;

- P.C., la plata sumei de 2.666,6 lei, din care suma de 200 lei (reprezentând jumătate din valoarea onorariului de 400 lei pentru apărătorul din oficiu al părţii vătămate S.G.I.I., delegaţia nr. 3038 din 14 noiembrie 2011) va fi avansată iniţial către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen., admite cererea părţii civile G.A. privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate şi, în consecinţă, obligă pe fiecare dintre inculpaţii P.G. şi L.N. la plata sumei de câte 1.000 lei, reprezentând onorariul avocatului ales al părţii civile (în cuantum de 2.000 lei, cf. chitanţei din 12 ianuarie 2012).”

Pentru a dispune in sensul celor de mai sus, prima instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt si de drept:

„Prin rechizitoriul nr. 70D/P/2011 din data de 06 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T.-S.T. laşi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei P.G. pentru comiterea infracţiunilor de:

- Trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- Trafic de minori prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

De asemenea, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului L.N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. si a inculpatului P.C., pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată.

S- a reţinut, in esenţă, in actul de sesizare a instanţei ca inculpata P.G., în perioada aprilie-iunie 2009 şi ianuarie-aprilie 2011, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Ie-a recrutat, transportat, găzduit sau primit, în scopul exploatării, pe minorele V.E.A., în vârstă de 17 ani, şi S.G.I.I., în vârstă de 16 ani, iar împreună cu numitul P.T. şi inculpatul P.C. - în cazul celei din urmă - Ie-a exploatat pe acestea, determinându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia. S-a mai reţinut ca inculpata P.G., în perioada ianuarie - mai 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul L.N. şi numitul P.T., le-au recrutat, transportat, transferat sau găzduit, pe părţile vătămate B.D.L., G.A. şi T.O.M., prin înşelăciune şi constrângeri, în scopul exploatării ( cu referire la T.O.M.) sau pe care chiar le-au exploatat (cu referire la B.D.L. şi G.A.), obligându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia. în privinţa inculpatului L.N. s-a reţinut ca în perioada ianuarie-mai 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata P.G. şi numitul P.T., Ie-a recrutat, transportat, transferat sau găzduit, pe părţile vătămate B.D.L., G.A. şi T.O.M., prin înşelăciune ori constrângeri, în scopul exploatării sau pe care chiar le-au exploatat, obligându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia.

În fine, faţă de inculpatul P.C. s-a reţinut ca în perioada ianuarie-aprilie 2011, împreună cu inculpata P.G. şi numitul P.T., a recrutat-o, transportat-o, găzduit-o şi primit-o, în scopul exploatării, pe minora S.G.I.I., în vârstă de 16 ani, şi a exploatat-o pe aceasta, determinând-o să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia.

În cursul urmăririi penale, s-au administrat următoarele mijloace de proba: - Volumul I (proces - verbal de sesizare din oficiu: filele 1-2, proces - verbal de consemnare a actelor premergătoare: fila 4, procese - verbale de investigaţii şi verificări: filele 22, 23, 24, 65-70, 175, 176, declaraţiile părţilor vătămate şi părţilor civile: filele 25, 27-32, 35-38, 71-73, 75-80, 113-114, 116-120, 128-130, chitanţe doveditoare ale transferurilor monetare: filele 33-34, planşe foto privind locaţiile indicate de părţile vătămate şi identificate cu ajutorul aplicaţiei G.E.: filele 39-51, 81-93, 133-153, procese-verbale de prezentare pentru recunoaştere: filele 52-56, 57-61, 94-98, 99-109, proces-verbal de consemnare a discuţiei purtate cu martora P.T.: fila 123, rapoarte de evaluare psihologică şi fişa de examinare psihologică: filele 62-64, 110-112, 132, acte depuse în probaţiune de către părţi vătămate şi martori: filele 121-122, 164-165, declaraţiile martorilor: filele 124-126, 154-157, 158-160, 161-163, 166-168, 169-171, 206-208, procese-verbale de percheziţii domiciliare şi acte ridicate: filele 184-192,196-200, 202-205, copii conforme cu originalul din Dosarul nr. 6893/99/2008: filele 210-278, comunicări SC G. SRL şi M.T.I.: filele 279-282,283, procese-verbale de efectuare a percheziţiilor informatice şi DVD: filele 310-312, 315-317, declaraţiile învinuiţilor şi inculpaţilor: filele 320, 321-322, 330, 331, 332, 333, 344-345, 346-347, 372-373);

- Volumul II (declaraţiile martorilor: filele 15-16,180-183,184-185, procese - verbale de investigaţii şi verificări: filele 81, 188, declaraţiile părţilor vătămate: filele 83-87, planşe foto privind locaţiile indicate de părţile vătămate şi identificate cu ajutorul aplicaţiei G.E.: filele 88-91, declaraţiile martorilor: filele 92-93, acte depuse în probaţiune de inculpatul P.C.: filele 99-177, proces-verbal de consemnare a datelor comunicate de autorităţile italiene: fila 187, raport de evaluare psihologică: filele 190-191);

- Volumul III (comunicările băncilor privind transferurile monetare ale inculpaţilor şi proces-verbal: filele 1-7, 8-390);

- Volumul IV (procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor convorbirilor telefonice: filele 12-75, 76-80).

În cursul judecăţii a fost audiaţi inculpata P.G. (f. 228-229), inculpatul L.N. (f. 230), partea civilă T.O.M. (f. 231), martora C.M. (f. 232), martora B.L. (f. 233), martorul B.C.I. (f. 234), martorul T.V. (f. 235), partea civilă G.A. (f. 279-280), partea civilă B.D.L. (f. 281-282), partea civilă S.G.I.I. (f. 283-284, 296), martora S.A. (f. 285), martorul A.G.O. (f. 287), martorul P.C. (f. 288), partea civilă V.E.A. (f. 340-341), martora L.D. (f. 386-387), martorul G.G. (f. 388), martora V.A.M. (f. 389-390) şi martora C.G. (f. 391) şi s-au ataşat la dosar o serie de înscrisuri în circumstanţiere în favoarea inculpatei P.G. (f. 392-393).

Instanţa, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, reţine următoarele:

Începând din anul 2008, după ce l-a cunoscut pe cetăţeanul albanez P.T., inculpata P.G. nu a mai practicat prostituţia, ci a preferat să racoleze tinere, minore şi majore, pe care să le constrângă sau nu, să practice prostituţia la periferia localităţii Vigevano, situată lângă Milano, în regiunea Lombardia, pe şoseaua de centură, în apropierea sensurilor giratorii, acolo unde P.T., zis T. avea atribuite mai multe „posturi”, pe care le închiria altor proxeneţi sau pe care le folosea. în timp, celor doi li s-au alăturat inculpatul L.N., sora acestuia - martora L.D. şi numita M.A.G.

Numitele M.A.G. şi L.D. (martora în prezenta cauză) se cunoşteau anterior, deoarece, din primăvara până în toamna anului 2007, au fost racolate, transportate, cazate şi exploatate, prin obligarea la practicarea prostituţiei în Germania, de către condamnaţii B.C. şi B.P., iar din iarna anului 2007 până în vara anului 2008, numita L.D. a fost vândută din nou de către fraţii B. în Italia, aceasta fiind obligată să practice prostituţia. Pentru faptele comise, B.C. şi B.P. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 17D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - B.T. laşi, fiind condamnaţi prin sentinţa penală nr. 468, pronunţată în Dosarul nr. 6893/99 din 14 iulie 2009, al Tribunalului laşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2208, pronunţată în Dosarul nr. 06893/99 din 07 iunie 2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dup, volumul I, filele 211-269 şi volumul al II-lea, filele 17-80).

Din declaraţiile date în calitate de parte vătămată de către numita L.D., în cauza sus-menţionată, pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, rezultă că, în perioada aprilie-iunie 2008, a fost exploatată în Italia, în localitatea Mortara - situată în apropierea localităţii Vigevano, de către un cetăţean pe nume L.A. şi supravegheată de către numita G. Faţă de probele existente în prezenta cauză, putem concluziona că, la jumătatea anului 2008, numita L.D. îi cunoştea deja pe inculpata P.G. şi concubinul ei - P.T.

Numitul P.T., cetăţeanul albanez care, practic, a realizat exploatarea victimelor pe teritoriul statului italian împreună cu inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză, a fost ucis la data de 21 mai 2011, în timp ce se afla împreună cu inculpatul L.N. în barul P., din localitatea Sforzesca. Aşa cum rezultă din presa italiană, din declaraţia inculpatului L.N. şi a unora dintre victime, numitul P.T. a fost executat de către trei conaţionali, datorită neînţelegerilor privitoare la împărţirea zonelor de exploatare şi a „posturilor” atribuite a tinerelor, precum şi a sumelor de bani încasate din această activitate (dup, volumul I, filele 65-70, 346-347).

În concret, în luna august 2010, victima B.D.L. a intrat in contact cu inculpatul L.N., zis P.,urmare a unui anunţ la rubrica matrimoniale din ziarul Evenimentul de laşi şi l-a cunoscut în luna decembrie 2010, când acesta a vizitat-o la domiciliu.

Cu această ocazie, inculpatul L.N. a minţit-o pe victimă că, la începutul anului 2010, ar fi lucrat în construcţii în Italia, într-un oraş de lângă Milano, şi că sora lui - martora L.D., se afla la muncă în acea ţară.

Mau mult, în luna ianuarie 2011, inculpatul L.N. i-a spus victimei că ar fi chemat din nou în Italia şi, sub promisiunea unei relaţii serioase, i-a propus părţii vătămate B.D. să-l însoţească.

Anterior plecării, inculpatul L.N. i-a prezentat-o victimei, în România, pe inculpata P.G., care a confirmat varianta celui dintâi şi care i-a spus că se vor întâlni în Italia.

În a doua parte a lunii ianuarie 2011, partea vătămată B.D. a ajuns împreună cu inculpatul L.N. în localitatea Vigevano (lângă Milano), la adresa Via Col Di Lâna, nr. 8, iar după câteva zile, in acel loc a venit şi inculpata P.G., partea vătămată aflând că apartamentul era de fapt închiriat de prietenul acesteia, cetăţeanul albanez pe nume P.T., zis T., şi nu de către numita L.D.

La scurt timp, inculpaţii L.N., P.G. şi cetăţeanul albanez P.T., zis T. i-au propus victimei să lucreze ca damă de companie într-un club, împreună cu martora L.D., câştigul promis fiind de 500 de euro săptămânal, inculpaţii garantându-i părţii vătămate că în club va face doar consumaţie şi va dansa cu clienţii, fără a întreţine raporturi sexuale cu aceştia.

În cursul aceleaşi luni, după data de 25 ianuarie 2011, inculpata P.G. Ie-a pregătit pe L.D. şi B.D., în sensul că Ie-a machiat şi aranjat, pentru a merge la muncă, spunându-le că vor fi transportate de un cetăţean italian pe nume R. În acest context, martora L.D. i-a explicat victimei B.D. pe traseu ce urma să facă în club, însă, în momentul în care au fost lăsate de şofer pe şoseaua ce făcea legătura între localităţile Vigevano şi Borgo San Siro, cea dintâi i-a spus părţii vătămate că acela era locul unde urmau să practice prostituţia. Victima fiind evident şocată, martora L.D. a liniştit-o, spunându-i că ea practica prostituţia de circa 3 ani în acea zonă, i-a prezentat tarifele ce urmau a fi percepute şi i-a spus că nu are voie să stea mai mult de 10 minute cu clienţii.

Ulterior, victimei B.D. i s-a atribuit un alt loc de pe şoseaua ce făcea legătura între localităţile Vigevano şi Borgo San Siro, în care lucra singură şi era păzită permanent de către inculpatul L.N. şi cetăţeanul albanez, partea vătămată câştigând în medie 250 de euro pe zi, bani care erau predaţi în fiecare seară numitului P.T., iar în lipsa acestuia inculpaţilor L.N. sau P.G.

Deşi la început, inculpaţii i-au lăsat victimei cartea de identitate pentru a se putea legitima la controalele poliţiei, deoarece era persoană nouă în acea zonă (această activitate este tolerată în Italia, astfel cum rezultă din comunicarea autorităţilor, în sensul că nu constituie infracţiune sau contravenţie), după 2 luni însă, inculpaţii i-au luat victimei actele de identitate şi i-au lăsat doar o copie pentru a se putea caza cu clienţii la hotelul A., aflat în zonă.

Victima B.D. a fost constrânsă să practice prostituţia până pe data de 21 mai 2011, când cetăţeanul albanez P.T., zis T. a fost asasinat de trei co-naţionali, în disputa pentru locurile în care erau distribuite prostituatele, denumite „posturi la stradă” şi în deţinerea supremaţiei asupra numărului fetelor exploatate, prin obligarea acestora la practicarea prostituţiei. Datorită anchetei declanşate ca urmare a morţii cetăţeanului albanez, inculpaţii L.N. şi P.G. au eliberat-o pe victima B.D. Inculpatul L.N., cu ocazia vizitei la domiciliul părţii vătămate B.D., o văzuse pe vecina ei - victima G.A.

Astfel, după ce au ajuns în Italia la sfârşitul lunii ianuarie 2011, iar victima B.D. era obligată să practice prostituţia, inculpatul L.N. a determinat-o pe aceasta, prin violenţe, să o contacteze pe numita G.A. şi să-i ofere un pretins loc de muncă, într-o fabrică de ciocolată, recrutarea acestei victime nefiind dificilă, în condiţiile în care victima B.D., i-a povestit prietenei ei care nu avea venituri, că s-a angajat la o fabrică de ciocolată, unde era plătită cu 800 de euro pe lună, iar inculpatul L.N. lucra în construcţii.

Toate aceste aspecte i-au întărit victimei convingerea sa accepte oferta propusa, inculpatul L.N. achitându-i costul transportului, pe ruta laşi-Milano, iar pe data de 29 ianuarie 2011, aceasta a fost aşteptată de către inculpaţii P.C. şi P.G. în oraşul Vigevano, situat lângă Milano.

Cazarea victimei a fost realizată în acelaşi apartament, ce se afla în oraşul Vigevano, pe via Col Di Lâna, nr. 8, la etajul 1, unde a locuit împreună cu inculpaţii P.G., L.N., numitul P.T., victima B.D. şi martora L.D..

Deşi în primele zile partea vătămată G.A. a observat că inculpata P.G. le machia şi aranja pe B.D. şi L.D., iar acestea plecau între intervalul orar 12⁰⁰ - 21⁰⁰ aceasta a crezut ce i s-a spus, şi anume că cele două lucrau la fabrica de ciocolată, mai ales că martora L.D. avea o sarcină vizibilă, aspect care excludea, in opinia victimei, orice suspiciune cu privire la alte activităţi pe care sa le fi prestat aceasta.

În acest context al aparentelor, victima a fost menţinută in eroare, în aşteptarea presupusului loc de muncă, inculpaţii propunându-i şi convingând-o să lucreze într-un club, ca damă de companie, salariul fiind de 500 euro pe săptămână.

Scenariul anterior s-a repetat si de această dată, astfel că, după ce inculpata P.G. a pregătit-o, victima G.A. a plecat împreună cu B.D. şi numitul P.T., zis T., cu autoturismul acestuia, fiind condusă în oraşul Borgo San Siro, iar pe drum albanezul i-a detaliat tarifele pe care urma să le perceapă clienţilor, după care victimele au coborât la destinaţie, unde partea vătămată B.D. şi-a dus prietena într-unui din „posturile” situate pe marginea drumului principal, ce făcea legătura între localităţile Vigevano şi Borgo San Siro, spunându-i în final că acela era locul în care vor practica prostituţia.

De frică, fiind de notorietate comportamentul violent al proxeneţilor albanezi, şi datorită stării de şoc, victima a acceptat situaţia astfel ca în primele două săptămâni, P.T. a fost cel care Ie-a transportat pe victime la „posturi”, pe şoseaua ce făcea legătura între localităţile Vigevano şi Borgo San Siro, iar ulterior acesta a găsit un alt transportator cetăţean italian - A.M., părţile vătămate fiind în permanenţă supravegheate de către inculpatul L.N. şi numitul P.T., care se plimbau mereu cu maşina pe acea şosea.

Victima G.A. câştiga în medie 250-300 de euro pe zi, bani pe care îi preda în fiecare seară cetăţeanului albanez, iar acesta îi împărţea cu concubina sa - inculpata P.G., şi cu inculpatul L.N. Pe tot parcursul şederii în Italia, părţile vătămate G.A., şi B.D. au ieşit în oraş doar însoţite de către inculpaţii L.N. sau P.G.

Victima G.A., la începutul lunii aprilie 2011, a insistat să fie lăsată să se întoarcă în ţară şi, în final i-a ameninţat pe inculpaţi că-i denunţă, numai in acest context numitul P.T. fiind de acord să o elibereze.

În cursul lunii februarie 2011, inculpatul L.N. a înţeles din discuţiile purtate de către partea vătămată B.D., zisă D., cu fratele ei - B.C., că un prieten al acestuia ar fi interesat să-şi trimită soţia în Italia, pentru a munci ca menajeră. în aceste condiţii, inculpatul L.N. a determinat-o pe victima B.D. să-i transmită fratelui ei că ar exista un post de menajeră la o bătrână, unde salariul ar fi fost de 1.200 de euro pe lună, toate acestea pentru a impulsiona intenţia victimei T.O.M. de a ajunge în Italia.

În această perioadă, martorul B.C. i-a povestit martorului T.V. despre locurile de muncă bine plătite, găsite de către victima B.D. şi prietenul ei în Italia şi, pentru că ştia că victima T.O.M. nu avea loc de muncă, Ie-a propus acestora să ia legătura direct cu sora sa - partea vătămată B.D., zisă D.

În acest scop, atât victima T.O.M., cât şi soţul ei au discutat, în mod repetat, cu partea vătămată B.D., zisă D., dar mai ales cu inculpatul L.N., care Ie-a garantat celor doi obţinerea locului de muncă în Italia, pentru partea vătămată T.O.M., plătit cu 700 de euro pe lună. în contextul încrederii oferite de discuţiile purtate pe parcursul unei luni de zile şi de toate asigurările primite că este un aranjament serios, la data de 22 martie 2011, în jurul orei 10:30, partea vătămată T.O.M. a plecat din laşi, în Italia şi a călătorit împreună cu martora P.T. din Vaslui, de la care a luat numărul de telefon la despărţire. Inculpatul L.N. a sunat-o pe partea vătămata foarte des, pe tot traseul, aceasta ajungând la destinaţie într-o zi de miercuri seara, fiind aşteptată de acesta şi cetăţeanul albanez, într-o gară de la periferia oraşului Milano.

Conturând un scenariu bine pus la punct, pentru a-i crea victimei sentimentul de culpabilitate, pe drum, inculpatul L.N. şi numitul P.T. i-au reproşat victimei faptul că a întârziat, motiv pentru care postul de menajeră ce se eliberase în aceiaşi zi, la prânz, între timp s-ar fi ocupat. Cu toate acestea, după circa o oră de mers cu maşina, partea vătămată T.O.M. a intuit că oferta iniţială era neserioasă, având în vedere şi atitudinea însoţitorilor ei. Odată ce a ajuns în apartamentul din localitatea Vigevano, victima T.O.M. a aflat că numitele G.A., B.D. şi L.D. tocmai se întorseseră de la „locurile de muncă”, însă a observat că erau îmbrăcate sumar, deşi acestea susţineau că lucrau la fabrică sau ca menajere.

În contextul discuţiilor purtate, a persoanelor prezente în apartament - printre care inculpaţii P.G., P.C., L.N. şi numitul P.T., dar şi al presiunii la care a fost supusă din partea acestora, victima T.O.M. a înţeles că urma să fie obligată să practice prostituţia şi, imediat, a cerut explicaţii victimei B.D., dar şi inculpatului L.N. pentru înşelăciunea căreia i-a căzut victimă, după care l-a contactat pe martorul T.V., căruia a reuşit să4 transmită că ar fi lipsită de libertate, fiind iminentă obligarea ei la practicarea prostituţiei. De asemenea, partea vătămată T.O.M. a reuşit să ia legătura şi cu martora P.T., în Italia, povestindu-i ce s-a întâmplat.

Ulterior acestui moment, timp de câteva ore, inculpaţii, dar mai ales P.G. şi numitul P.T., au făcut presiuni susţinute asupra părţii vătămate T.O.M. pentru a se linişti şi pentru a o putea exploata începând cu ziua următoare, însă, în jurul orei 01⁰⁰, văzând că aceasta nu cedează, cetăţeanul albanez P.T. Ie-a spus celorlalţi inculpaţi să o elibereze, în jurul orei 03⁰⁰, victima fiind condusă din apartament de către martora L.D. şi dusă într-o gară, de unde, a doua zi la prânz, a fost preluată de către firma de transport cu care venise în Italia.

Victima V.E.A., minoră în vârstă de 17 ani, cunoştea de la martora L.D. - sora concubinului său - că inculpata P.G. avea mai multe fete în Italia, pe care le caza în apartamentul ei şi care practicau prostituţia în folosul inculpatei.

În cursul lunii aprilie 2009, cu ocazia sărbătorilor pascale, inculpata P.G. a căutat-o pe victima V.E.A., pentru a-i oferi un post de menajeră, în Italia, la fratele ei - inculpatul P.C.

Întrucât partea vătămată provine dintr-o familie numeroasă, formată din 12 copii, cu posibilităţi financiare reduse, oferta inculpatei P.G. i s-a părut tentantă, deşi salariul urma să-l negocieze cu inculpatul P.C., în Italia, Mai mult, victima urma să plece şi să lucreze în oraşul unde se aflau fraţii concubinului ei, inculpatul L.N. şi martora L.D., ceea ce i-a sporit încrederea.

Astfel, partea vătămată minoră V.E.A. a plecat de la domiciliu, în luna aprilie 2009, fără bagaje şi fără permisiunea părinţilor, a dormit o noapte în apartamentul inculpatei P.G., din comuna Răducăneni, iar în dimineaţa următoare a mers împreună cu inculpata şi fratele ei, P.V., în laşi, unde s-au îmbarcat în microbuzul condus de către martorul P.C., care i-a transportat spre Italia, deşi victima minoră nu avea actele necesare pentru a putea ieşi din ţară.

În localitatea Vigevano, inculpata P.G. a cazat victima în apartamentul închiriat de aceasta, la adresa Via Giuseppe Gusti, nr. 8, unde mai locuiau inculpatul L.N., prietena lui M.A.G., martora L.D. şi P.T.

Momentul adevărului şi anume că urma să practice prostituţia în folosul inculpatei, a fost devoalat de către inculpata P.G. abia in momentul in care victima se afla in situaţia de a nu mai putea avea vreo opţiune de eliberare. Deşi partea vătămată a refuzat iniţial, totuşi, pe fondul presiunilor făcute de către inculpata P.G. şi a lipsei de alternative, a fost determinată să accepte unica ofertă avută la dispoziţie.

În continuare, inculpata P.G. i-a cumpărat haine minorei V.E.A., iar în ziua următoare, în jurul prânzului, aceasta a fost transportată de către numitul P.T.], împreună cu martora L.D. şi numita Mihăilă A., la periferia localităţii Borgo San Siro, unde cetăţeanul albanez i-a repartizat unul dintre „posturile” pe care le deţinea în acea zonă. Inculpata P.G. şi numitul P.T. i-au înmânat părţii vătămate minore V.E.A. o copie a unei cărţi de identitate pe numele M.A., ce avea aplicată fotografia victimei, pentru a face dovada că e majoră la o eventuală legitimare efectuată de poliţia italiană.

Sumele de bani câştigate de către partea vătămată minoră V.E.A., cuprinse între 300 şi 600 de euro, erau încasate zilnic de numitul P.T. şi împărţite cu inculpata P.G. La sfârşit de săptămână, minora primea 200 sau 300 de euro de la inculpata P.G., cu toate că aceasta îi promisese iniţial că-i va remite 500 de euro săptămânal. După şapte săptămâni, partea vătămată minoră V.E.A. şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în ţară, iar după câteva zile numitul P.T. a fost de acord să o elibereze.

Victima S.G.I.I. (minoră, în vârstă de 16 ani), provenind dintr-o familie cu probleme socio-morale (conflictelor cu părinţii, în sensul agresiunilor repetate din partea mamei şi a dependenţei de alcool a tatălui), la începutul anului 2011, s-a hotărât să fugă de acasă, oriunde şi în orice condiţii, după ce aceasta aflase că inculpata P.G. se afla în oraşul Răducăneni şi că urma să ia fete pentru a le duce în Italia, în vederea practicării prostituţiei.

În aceste condiţii, partea vătămată minoră S.G.I.I. a căutat-o pe inculpata P.G., exprimându-şi intenţia de a o însoţi în Italia, inculpata promiţându-i acesteia că o va lua cu ea pentru a practica prostituţia, iar din banii obţinuţi de minoră, aceasta urma să fie plătită săptămânal.

Astfel, în concretizarea acestei decizii, în jurul datei de 22 ianuarie 2011, victima S.G.I.I. a plecat din laşi, fără a avea permisiunea părinţilor şi actele necesare ieşirii din ţară, transportul fiindu-i achitat de către inculpată.

Ajunsă în Italia, minora a fost cazată în locuinţa inculpatului P.C., în care stătea şi concubina acestuia - numita S.M., într-un apartament închiriat, situat în vecinătatea locuinţei inculpatei P.G., în Vigevano, pe Via Giuseppe Gusti nr. 8.

Inculpaţii P.G., P.C. şi numitul P.T.] au stabilit să-i atribuie minorei „unul dintre posturile” aflate pe şoseaua dintre localităţile Vigevano şi Gropello, într-un sens giratoriu.

În concret, partea vătămată minoră S.G.I.I. era transportată la „post” de către un cetăţean italian, căruia îi achita 20 de euro pe zi, iar tarifele percepute clienţilor erau stabilite de către inculpata P.G., programul de lucru fiind între orele 12⁰⁰-18⁰⁰, minora realizând în medie 200 de euro pe zi şi primea la sfârşitul fiecărei săptămâni 200 de euro, indiferent de suma predată zilnic inculpatului P.C.

Victima minoră S.G.I.I. a fost determinată să practice prostituţia timp de trei luni, iar în luna aprilie 2011, într-o convorbire purtată cu mama ei, a aflat de la aceasta că depusese o plângere la poliţie, legată de dispariţia minorei. Ca urmare, la data de 03 aprilie 2011 victima a fost lăsată să plece, sens în care a fost contactat de către inculpaţi martorul P.C., pentru a transporta minora spre ţară. în timp ce călătoreau, la ieşirea din Italia, în localitatea Gorizia, poliţia a oprit microbuzul cu număr de înmatriculare x, condus de către martorul P.C., şi a depistat-o astfel pe minora S.G.I.I., care apărea ca dispărută. Victima a fost internată într-un centru social - Civiform în Cividale del Friuli, regiunea Udine, din care a fugit după cinci săptămâni şi s-a întors în ţară.

După cea. o săptămână, după revenirea în România, partea vătămată minoră S.G.I.I. s-a întâlnit cu inculpatul P.C., cu care a păstrat legătura. La data de 18 iulie 2011, cu ocazia percheziţiei, victima a fost depistată în apartamentul inculpatei P.G., ascunsă într-un dulap.

Pentru a retine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere analiza coroborată a mijloacelor de proba administrate in cauza, respectiv declaraţiile victimelor, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de recunoaştere după planşe fotografice, actele depuse de către martori şi părţi vătămate, transferurile monetare efectuate de către inculpaţi, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale întocmite cu ocazia realizării percheziţiilor domiciliare, procesele-verbale de localizare ale apartamentelor în care au fost cazate victimele şi a „posturilor” în care au fost determinate să practice prostituţia, declaraţiile inculpaţilor.

Trebuie precizat că probaţiunea în astfel de cauze (infracţiunile desfăşurându-se, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinităţii), cunoaşte anumite particularităţi date de limitarea în mod obiectiv a capacităţii organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului şi lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind şi mai dificilă în condiţiile în care victimele sunt minore.

Cu toate aceste neajunsuri, prezente şi in cauza de faţă, exista totuşi probe certe în susţinerea existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor; mai mult, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise si concordante, asimilată probelor certe, situează probaţiunea dincolo de orice îndoiala rezonabilă. Părţile vătămate au descris detalii esenţiale şi credibile iar martorii ascultaţi în cauză au confirmat aspectele pe care se fundamentează baza factuală reţinută de instanţă în cele ce preced.

De precizat este că părţile vătămate audiate, B.D.L., G.A., S.G.I.I. şi V.E.A. au descris apartamentele în care au fost cazate de către inculpaţii P.G., P.C. şi L.N., precum şi de numitul P.T., ceea ce a permis identificarea locaţiilor cu ajutorul aplicaţiei G.E. (dup, volumul I, filele 39-40, 81-82,135-147).

Astfel, s-a stabilit că inculpaţii P.C. şi P.G. au locuit iniţial în acelaşi imobil în localitatea Vigevano, via Giuseppe Giusti nr. 8, iar ulterior inculpaţii P.G. şi L.N. s-au mutat într-un alt imobil, la adresa via Col Di Lâna, nr. 8, etajul 1.

Ca urmare a declaraţiilor părţilor vătămate B.D.L., G.A., S.G.I.I., V.E.A. şi cu ajutorul aplicaţiei G.E. au fost identificate locaţiile în care le-au fost atribuite victimelor „posturile”, din care acostau clienţii, acestea fiind situate în sensurile giratorii sau pe şoselele ce făceau legătura între localităţile Vigevano şi Borgo San Siro, Belcreda, Gropello, Torrazza, Domo (dup, volumul I, filele 41-51, 83-93,147-153, volumul al II-lea, filele 88-91).

S-au realizat cu ajutorul părţilor vătămate B.D.L., G.A., S.G.I.I., V.E.A. şi T.O. recunoaşteri după planşe foto şi s-au întocmit procese-verbale, din care rezultă modul în care au fost identificaţi inculpaţii, precum şi participarea fiecăruia la activitatea infracţională ( dup, volumul I, filele 52-56, 57-61, 94-98, 99-109, 135-147).

În ceea ce o priveşte pe victima B.D.L., din declaraţiile sale date atât in cursul urmăririi penale cat si in cursul cercetării judecătoreşti rezultă atât modul cum a fost sedusă victima, cat şi condiţiile suspecte în care aceasta a plecat împreuna cu inculpatul L.N., zis P. în Italia, modul concret de exploatare a sa de către inculpaţii L.N. si P.G.

Astfel, victima B.D.L. a arătat ca in jurul datei de 14-15 ianuarie 2011 a plecat in Italia împreuna cu inculpatul L.N. care a înşelat-o in privinţa realităţii, spunându-i ca ii va asigura un loc e munca onest in Italia, unde de altfel lucrează si el.

În privinţa inculpatei P.G., victima a arătat ca odată ajunsa in apartamentul în care fusese cazata, a fost aranjata (machiata) de inculpata P.G., si apoi dusa la strada unde a fost obligata de se prostitueze; banii obţinuţi din prostituţie ii erau luaţi de numitul T. care ii dădea la sfârşitul săptămânii 200-300 euro, precizând ca zilnic ii preda cetăţeanului albanez sume cuprinse intre 50 si 300 euro.

Potrivit victimei, inculpata P.G. le asigura apoi tot timpul pe fetele prostituate că nu li se va întâmpla nimic pentru că tot timpul va sta in jurul lor P.T. şi L.N., victima văzând-o de câteva ori si pe inculpata P.G., însoţită de cetăţeanul albanez, venind la strada pentru supravegherea victimelor.

De asemenea, victima a arătat ca in ipoteza in care T. era plecat in Albania, banii ii erau luaţi de către inculpaţii L.N. sau P.G. Acelaşi inculpat L.N., potrivit declaraţiilor victimei, o supraveghea la stradă, tot timpul acesta însoţindu-l pe T. în maşina din care realiza supravegherea.

În privinţa posibilităţilor de eliberare si a libertăţii de mişcare, victima a arătat ca inculpaţii L.N. sau P.G. i-au luat cartea de identitate si i-au înmânat o copie a acesteia pentru a o folosi la hotel.

Mai mult, aceeaşi victimă a relatat interesul inculpatului L.N. in recrutarea si a altor victime, in speţă victima G.A. pe care, potrivit susţinerilor sale, o văzuse anterior acasă la victima B.D.L., pe care inculpatul a presat-o, inclusiv prin violenta, sa o cheme şi pe aceasta în Italia, ceea ce s-a si întâmplat.

Inculpatul L.N. a recunoscut săvârşirea faptei in privinţa victimei B.D.L. pe care a recunoscut că a recrutata-o si a determinat-o sa se prostitueze si ca o supraveghea întrucât albanezul îl lua tot timpul cu maşina. Inculpata P.G. a negat orice participare la exploatarea sexuala a victimei B.D.L. despre care a afirmat că o cunoaşte, fiind adusa de către L.N. in Italia. Cu toate acestea, inculpata a recunoscut ca a întrebat-o daca este de acord să se prostitueze iar victima a răspuns afirmativ şi că este adevărat că a machiat-o pe victima care practica prostituţia dar că era obligată în acest sens de către albanezul P.T.

Au fost audiaţi, în calitate de martori, mama şi fratele părţii vătămate B.D.L., care au confirmat împrejurările seducerii victimei precum şi condiţiile în care aceasta a plecat împreună cu inculpatul L.N., zis P. în Italia, cum au aflat că inculpaţii o exploatau atât pe B.D., cât şi pe G.A., dar şi modul în care a fost înşelată partea vătămată T.O.M. (dup, volumul I, filele 154-157,158-160, dosar instanţa, f. 233,234).

Din declaraţia martorei B.L. rezultă că în luna decembrie 2010, în timp ce se afla la domiciliu cu fiica sa, la poartă a venit inculpatul L.N. zis P. care a discutat cu fiica sa câteva minute iar între sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, membrii familiei B. au fost vizitaţi din nou de către inculpat care a discutat atât cu martora cât şi cu soţul acesteia, susţinând că doreşte să se căsătorească cu fiica acestora, iar pentru a se întreţine va face grădinărie şi va vinde legume.

Din declaraţiile aceleiaşi martore rezultă ca inculpatul a afirmat că are casă mare în localitatea de domiciliu si că mai are o soră pe nume Dorina care este căsătorită în Italia, cu un italian şi are un copil, arătând şi că a lucrat în construcţii în Italia şi că dacă pleacă în această ţară va locui la sora sa.

Manoperele frauduloase ale inculpatului rezultă şi din susţinerile martorei potrivit cărora, începând cu această vizită, acesta i s-a adresat cu apelativul de „marnă”, încercând să fie respectos şi tandru cu nepotul şi fiica martorei, fapt care i-a inspirat încredere, atât martora, cât şi soţul sau, spunându-i că în principiu sunt de acord cu relaţia lor, însă doresc să-i cunoască şi pe părinţii lui pentru a discuta ce au de făcut, întrucât doreau să se căsătorească.

Potrivit declaraţiilor martorei, inculpatul L.N. a mai venit la domiciliu victimei în a doua jumătate a lunii ianuarie 2011, când a spus că l-au sunat prietenii din Italia şi că nu poate să mai aştepte până în primăvară, când iniţial stabilise că va pleca în Italia iar după câteva zile, într-o dimineaţă, a revenit la locuinţa victimei, a spus că o ia pe aceasta pentru a o prezenta părinţilor săi, întrucât el pleacă, iar ea trebuia să-i poată vizita.

Martora a confirmat ca în ziua următoare, a fost sunată de către inculpat, care i-a spus că este în maşină, prin Cluj şi că pleacă în Italia, iar victima a rămas la el cu D., de unde luni vor pleca în Italia amândouă cu avionul, întrucât îi va găsi de lucru, martora fiind surprinsă de această veste.

Potrivit martorei, timp de circa o săptămână nu a ştiut nimic de fiica sa, membrii familiei fiind disperaţi, nu aveau unde să o caute şi nici numere de telefon la care să apeleze, dar, după circa o săptămână, a fost sunată de către inculpatul L.N. care i-a spus că au ajuns cu bine, că el lucrează în construcţii, iar victima este menajeră la o familie, precizând că nu a avut bani să încarce cartela şi de aceea nu i-a sunat, aspect confirmat si de victima care i-a spus martorei acelaşi lucru.

În perioada următoare, potrivit martorei, aceasta a discutat frecvent cu victima, de obicei în cursul dimineţii, în jurul orei 11⁰⁰, când îi spunea că pleacă la muncă, deoarece lucrează între 12⁰⁰ şi 20⁰⁰, martora fiind convinsă că este bine, în condiţiile în care câştigul era de 300 de euro la săptămână, însă, în timp, a început să aibă o bănuială că ceva nu este în regulă, pentru că aflase că femeile care lucrează ca menajere nu pot să aibă un astfel de program.

În privinţa sumelor de bani primite, martora a arătat ca a primit din Italia de circa trei - patru ori câte o sută de euro, iar tranzacţiile prin Western Union erau efectuate de pe numele lui L.N., o singură dată fiindu-i trimisă o sumă de pe numele fiicei sale, iar o trimitere a fost de pe numele unui italian pe nume M., toţii banii fiind ridicaţi de la agenţia B.R.D. Popricani şi B.T. - agenţia Copou.

Un element deosebit de esenţial în conţinutul declaraţiilor martorei este acela ca victima vorbea foarte puţin la telefon, răspundea doar cu da sa nu, si ca deşi iniţial ştia de la ei că este menajeră, ulterior vorbind cu mama victimei G.A., care plecase în acelaşi loc, a aflat că acesta din urmă ştia că fiica sa lucrează într-o fabrică de ciocolată cu un salariu de 800 de euro, in acel moment martora realizând că la mijloc este ceva nereal.

Acest aspect i-a fost confirmat victimei, potrivit propriilor declaraţii, înainte de sărbătorile pascale, în luna aprilie, când martora C.M. i-a povestit că sunt probleme cu fetele, în sensul că sunt obligate să se prostitueze la stradă în Italia, că nu lucrează acolo unde ştiau ele şi că B.D.L. a plecat împreună cu inculpatul L.N. direct în Italia şi că nu a fost cu ea la părinţii săi.

Din declaraţiile martorei rezulta ca fiul său, martorul B.C., aflase cu câteva zile înainte despre problemele avute de victima, în contextul în care acesta a fost în Răducăneni cu C.M. să se intereseze de P. şi aflase de la o fată pe nume O., care şi ea a fost chemată în acelaşi loc în Italia, despre situaţia victimei şi a numitei G.A.

Martora a mai arătat ca, în aceste condiţii, a început să insiste la telefon faţă de fiica sa şi fata de inculpatul L.N. să revină fiica sa acasă deoarece copilul ei este bolnav, iniţial răspunzând la telefon inculpatul L.N. care i-a dat-o pe victima, aşa că martora a încercat să nu spun la telefon nimic, întrucât îi era frică pentru integritatea fiicei sale, discutând din nou în aceiaşi zi, seara şi deşi a insistat ca fiica sa să vină acasă, inculpatul dar nu i-a dat voie să plece, spunând mereu că vine săptămâna următoare, ceea ce s-a întâmplat însă la sfârşitul lunii mai, dată când martora şi-a dat seama ce a păţit ea acolo, coroborând aspectele aflate de la G.A. şi cele spuse de fiica sa.

Declaraţia martorei B.L. se coroborează şi cu cea a fiului ei, martorul B.C., care a arătat că la jumătatea anului 2010, sora sa a început o relaţie de prietenie cu un tânăr pe nume L.N., zis P., care locuieşte în comuna Gorban, sat Gura Bohotin, acesta venind de mai multe ori la locuinţa părinţilor săi, unde s-a întâlnit cu D., iar pe parcursul acestei perioade şi-a manifestat dorinţa de a se căsători cu ea, ca urmare a promisiunilor de căsătorie făcute, inculpatul L.N. determinând-o pe sora sa să-l însoţească în Italia, unde îi poate găsi un loc de muncă.

Acelaşi martor a confirmat împrejurarea că la sfârşitul lunii ianuarie 2011, D. a fost luată de acasă de către L.N., sub pretextul că vrea să o prezinte părinţilor săi, iar după câteva zile acesta a sunat-o pe mama sa şi i-a spus că pleacă împreună cu D. în Italia şi că sunt pe drum, familia sa rămânând, surprinsă, de acest lucru, deoarece nu ştia nimeni despre plecarea D., părinţii încercând să o contacteze pe telefonul ei, însă nu a răspuns, în aceiaşi zi, D. sunând şi spunând că este în drum spre Italia şi că are încredere în L.N. că îi găseşte de lucru.

În privinţa activităţilor desfăşurate în Italia, martorul a precizat ulterior a vorbit de câteva ori la telefon cu sora sa, care spunea că lucrează la o fabrică de ciocolată, a trimis în decurs de 3 luni suma de circa 500 euro, prin sistemul de transfer monetar W.U., cu precizarea că unele transferuri au fost efectuate din Italia de către L.N., banii fiind ridicaţi de la agenţiile B.R.D. situate în Popricani şi K.N.

Martorul a relatat ca la începutul lunii martie 2011, a aflat de la o cunoştinţă a sa pe nume T.V. despre faptul că soţia sa T.O. a ajuns în Italia, în acelaşi loc în care se aflau D. şi A., şi a văzut că acestea nu lucrează în locurile în care ştiau ei, ci se prostituau la stradă, fiind forţate să facă acest lucru de către L.N. care a atras-o si pe T.O. să meargă în Italia la el, sub pretextul că îi poate găsi un loc de muncă însă când a văzut despre ce este vorba a reuşit să fugă şi să revină în ţară. Deşi a cunoscut situaţia reală, este de neînţeles de ce martorul nu a relevat-o, arătând că nu a spus nimic părinţilor săi, având în vedere faptul că această veste ar fi avut repercusiuni grave asupra stării de sănătate a mamei sale şi a început să se intereseze despre L.N., mergând în localitatea Gura Bohotin, unde a aflat că de fapt i-a minţit, în special pe sora sa, şi că a determinat-o pe D. să-l însoţească în Italia, minţind-o că o va lua de soţie.

Adevărata realitate a fost cunoscută şi de mama martorului care a aflat de situaţia D. şi pe parcurs a venit acasă şi G.A., care i-a povestit ce au păţit ea şi D. în Italia.

Despre întoarcerea victimei acasă, martorul a arătat că D. a revenit acasă la finalul lunii mai 2011, iar din discuţiile purtate cu ea a rezultat că inculpatul L.N. era în legătură cu alte persoane din Răducăneni, precum şi cu un albanez, acesta din urmă fiind ucis, iar, în urma anchetei poliţiei, D. a putut pleca şi a revenit acasă.

Aceeaşi împrejurare privind starea de subordonare si de negare a libertăţii psihice si fizice a victimei a fost confirmata si de martor care a arătat că, personal, în perioada în care sora sa s-a aflat în Italia, a vorbit la telefon cu ea şi spre surprinderea sa constata că vorbea foarte puţin, nu era singură la telefon, auzea în şoaptă voci, care îi spuneau ce trebuie să vorbească iar când a încercat şi pe reţeaua de Messenger să vorbească cu ea, aceasta nu a vrut să vorbească live, ci doar să discute prin scris, invocând faptul că nu are microfon, ulterior, martorul realizând că nu avea voie să vorbească nesupravegheată la telefon sau să dea detalii cu privire la situaţia ei.

Împrejurarea recrutării, cazării si practicării prostituţiei de către victima B.D.L. a fost confirmata si de martora L.D., sora inculpatului L.N. care a arătat ca numita B.D.L. a chemat-o in Italia pe victima G.A. căreia nu i-a spus ca va practica prostituţia si ca amândouă au practicat prostituţia cea 2-3 luni si ca nu ii dădeau bani direct inculpatei P.G., ci prietenului acesteia, numitul P.T. dar ca atunci când acesta era plecat in Albania, fetele ii dădeau banii din prostituţie inculpatei P.G. (f. 387, dosar instanţa).

Prezenta victimei intre persoanele traficate a fost confirmata si de martora V.A.M. care a precizat ca la prostituţie a cunoscut-o si pe B.D., care era prietena cu G.A.

Concluzionând, în cazul părţii vătămate B.D.L., iniţial, aceasta a fost sedusă de către inculpatul L.N., zis P., iar apoi, cu ajutorul inculpatei P.G. şi a cetăţeanului albanez, a fost obligată să practice prostituţia, la un moment dat aplicându-i-se chiar corecţii corporale.

În privinţa victimei G.A., din declaraţiile sale date atât in cursul urmăririi penale cat si in cursul cercetării judecătoreşti rezulta că o cunoaşte pe victima B.D.L. din copilărie, aceasta fiind cea care a sunat-o si i-a propus sa vina in Italia pentru a lucra la o fabrică de ciocolata, oferta acceptata de victima care a plecat in Italia cu numitul P.C. căruia inculpatul L.N. i-a spus că ii va plaţi transportul.

Din declaraţiile victimei rezulta ca in Italia a fost aşteptata de inculpaţii P.C. si P.G., în localitatea Vigevano, unde, după cazare, a aflat ca da fapt locul de munca promis nu exista si ca va trebui sa se prostitueze, ceea ce victima a si făcut de frica cetăţeanului albanez.

Despre inculpata P.G., victima a relatat ca o machia si o aranja pentru prostituţie, stătea in general acasă, dar mai ieşea câteodată si ca exercita o constrângere implicita asupra sa, inoculându-i teama fata de cetăţeanul albanez despre care inculpata P.G. afirma ca „taie si spânzură” si spunându-i, ca si inculpatul L.N. si numitul T., ca au cunoştinţe in politie si ca vor auzi care se va plânge despre situaţia sa, dându-i de înţeles victimei că,,i se pot întâmpla diverse lucruri daca nu se conformează”, afirmaţii percepute de către victima „capeo intimidare”.

Aceeaşi inculpata P.G., era, potrivit susţinerilor victimei, cea care ieşea de câteva ori la strada pentru a „controla” fetele.

În privinţa inculpatului L.N., victima a relatat ca acesta a recrutat-o prin intermediul prietenei sale B.D.L. si odată forţată sa se prostitueze, o supraveghea împreuna cu T., fiind umilita de aceştia care se purtau cu ea asemenea unei sclave, acelaşi inculpat fiind cel care a prins-o pe victima după încercarea sa de a fugi si cel care a ameninţat-o sa meargă înapoi. Inculpata P.G. a adoptat aceeaşi poziţie procesuala in si privinţa faptelor săvârşite asupra victimei G.A., arătând ca nu a avut nici contribuţie la exploatarea sexuala a acesteia, încercând sa transfere întreaga răspundere asupra cetăţeanului albanez T. si asupra inculpatului L.N.

Acesta din urma a recunoscut ca a minţit-o pe victima ca daca va veni in Italia, va lucra la o fabrica de ciocolată si a determinat-o în acest fel sa vina in Italia, şi deşi nu a recunoscut ca a determinat-o sa practice prostituţia, acesta a arătat ca victima a urmat acelaşi traseu ca si victima B.D.L.

De asemenea, martora C.M., mama victimei G.A., a descris modul în care partea vătămată a ajuns în Italia şi în care a fost exploatată, precizând că în luna ianuarie 2011, aceasta i-a spus că ar dori să plece în Italia să lucreze, întrucât prietena ei B.D.L. se află acolo şi că i-a găsit de lucru la o fabrică de ciocolată.

Potrivit martorei, în primă fază aceasta nu a fost de acord cu plecarea, însă ea a insistat, că doreşte să lucreze pentru a avea bani şi că are încredere în ceea ce i-a spus B.D.L., respectiv că are asigurat un loc de muncă, astfel că până la urmă, fiica sa a plecat spre Italia la finalul lunii ianuarie.

Despre transportul spre Italia, martora a arătat ca fiica sa i-a spus că acesta va fi suportat de către B.D., în sensul că va fi achitat la destinaţie transportatorului, aceştia din urmă rezervându-i locul în mijlocul de transport.

Martora a mai precizat ca după circa o zi sau două, A. a sunat-o la telefon şi i-a comunicat că a ajuns la destinaţie, unde a fost aşteptată de B.D., la început sunând de circa două ori pe săptămână, de obicei seara, după ora 21⁰⁰ şi vorbea foarte puţin, spunându-i că lucrează la fabrica de ciocolată şi că este obosită, însă, pe parcursul perioadei, martora încercând să apelez numerele de telefon de pe care aceasta o suna, niciodată nu a reuşit să vorbească cu ea, întrucât „nu auzea să sune acele numere”, pentru ca a un moment dat, fiica sa sa-i spună că nu poate să transmită mesaje, motivând că sunt mai scumpe decât minutul de convorbire şi că o va suna doar ea, când iese de la lucru.

Situaţia reala in care se afla victima nu a fost cunoscuta de martora nici, când la locuinţa sa a venit B.C., fratele victimei B.D., care a întrebat-o dacă a mai vorbit cu A., martora spunându-i că vorbeşte din când în când şi că ştie de la ea că este bine şi că aşteaptă o geantă cu dulciuri pentru copii, scopul vizitei sale fiind acela de a afla de la martora dacă cunoaşte ceva despre fiica sa şi de D.

Cu toate acestea, potrivit declaraţiilor martorei, odată cu vizita lui B.C., aceasta a început să-şi facă griji cu privire la fiica sa deoarece nu a existat o legătură între ceea ce spunea ea la telefon şi ceea ce ştia familia B., A. spunându-i că lucrează la fabrica de ciocolată şi câştigă 750 de euro pe lună, iar familia B. spunându-i că fiica lor are 1.200 de euro pe lună şi că lucrează ca menajeră, martora ştiind că ambele lucrează la fabrică.

Bănuielile martorei s-au adeverit a doua zi când martorul B.C. a revenit cu o maşină şi i-a cerut să meargă în localitatea de domiciliu a inculpatului L.N. să se intereseze de acesta, ocazie cu care i-a spus că A. şi D. sunt obligate să se prostitueze şi că „ fac strada”, martorul relatându-i că o cunoştinţă a sa, pe nume Viorel, ştie de la soţia lui, care se numeşte O., că fetele fac acest lucru fiind văzute de către acea persoană. în continuare, potrivit declaraţiilor martorei, aceasta a mers până în localitatea de domiciliu a inculpatului L.N., unde martorul B.C. a discutat cu un tânăr, precum şi cu alte persoane care i-au confirmat că persoana susmenţionată este dubioasă.

Această împrejurarea a fost confirmata si de martorul T.V., care i-a spus martorei că este adevărat faptul că A. şi D. fac strada în Italia, deoarece soţia sa a fost chemată de către B.D. să meargă în acel loc, întrucât are asigurat un loc de muncă, soţia sa a mers acolo, însă şi-a dat seama că fetele sunt puse să se prostitueze, fapt care a determinat-o să plece imediat.

În acest context, fiind confruntată cu această realitate, martora a intrat în panică, urmare a informaţiilor primite în legătură cu situaţia fiicei sale, a vorbit cu ea la telefon, însă fără să-i spună ce a aflat, şi i-a cerut să vină acasă, insistând mereu la telefon să vină în ţară, iar după circa două săptămâni, la începutul lunii aprilie 2011, aceasta a venit acasă,

Cu această ocazie, potrivit declaraţiilor martorei, victima i-a povestit că după ce a ajuns în Italia şi-a dat seama că nu este vorba de nici o fabrică de ciocolată, ea a întrebat-o pe furiş, în baie, pe B.D.L. dacă nu este vorba de prostituţie, însă acesta din urmă i-a jurat că lucrează ca damă de companie, ulterior fiind scoasă cu D. la stradă şi obligată să se prostitueze în diverse locuri, neavând voie să vorbească la telefon decât seara şi doar în preajma inculpatului L.N..

Împrejurarea recrutării, cazării şi practicării prostituţiei de către victima G.A. a fost confirmată şi de martora L.D., sora inculpatului L.N. care a arătat că numita B.D.L. a chemat-o în Italia pe victima G.A. căreia nu i-a spus că va practica prostituţia şi că a practicat prostituţia cea 2-3 luni şi că nu îi dădeau banii direct inculpatei P.G., ci prietenului acesteia, numitul P.T. dar că atunci când acesta era plecat în Albania, fetele îi dădeau banii din prostituţie inculpatei P.G. (f. 387, dosar instanţă).

Prezenţa victimei între persoanele traficate a fost confirmată şi de martora V.A.M. care a precizat că la prostituţie a cunoscut-o şi pe B.D., care era prietenă cu G.A.

Concluzionând, partea vătămată G.A. a fost înşelată, pe de o parte cu privire la natura muncii pe care urma să o presteze şi, pe de altă parte, datorită faptului că a fost total încrezătoare în varianta oferită de prietena ei şi inculpatul L.N., iar, odată dusă în stradă, a fost obligată să depăşească şocul psihologic creat, prin respectarea ordinelor traficanţilor, fiind pusă în faţa faptului împlinit.

În ceea ce o priveşte pe victima T.O.M., instanţa retina ca din declaraţiile sale rezulta ca soţul sau, martorul T.V. a aflat de la numitul Bruma Marius, fratele victimei B.D. ca aceasta câştiga 1200 euro muncind in Italia, făcând menaj unei bătrâne, fiind si ea interesata sa câştige bani in acelaşi fel, vorbind la telefon cu victima care i-a confirmat ca exista un post plătit cu 700 euro pe luna si apoi cu inculpatul L.N. care i-a spus sa vina pana la ora 3, intr-o miercuri, pentru a obţine postul.

Potrivit victimei, aceasta a fost preluata in Italia de către inculpatul L.N. si de albanezul T., însă, pe drum, cel dintâi i-a spus ca a pierdut locul de munca si ca va trebui sa meargă unde este si B.D. si sa găsească o soluţie.

Din declaraţiile victimei rezulta ca in momentul in care a ajuns in imobilul in care a fost cazata, aceasta a observat ca fetele erau strident machiate si a înţeles „ca a ajuns la prostituţie”, imediat trimiţându-i mesaj soţului său si rugându-l,, o salveze cum ştie”.

Intenţia frauduloasă a inculpatei P.G. rezultă şi din declaraţiile victimei potrivit cărora aceasta i-a spus victimei sa-i transmită soţului sau ca „lucrează la o babă”, însă victima i-a replicat acesteia că „nu îşi minte soţul”, aceeaşi inculpată, împreună şi cu inculpatul L.N. încercând să o convingă să meargă în cluburi să lucreze, unde va câştiga de la 1.500-2.000 euro, aceiaşi inculpaţi trimiţând-o la baie sa se schimbe sau să meargă în altă cameră să facă anumite lucruri, însă victima nu a cedat acestor presiuni,

Inculpata P.G. nu a recunoscut ca a exercitat presiuni asupra victimei T.O.M., încercând, si de aceasta data, sa transfere întreaga răspundere asupra numitului P.T. pe care l-ar fi auzit cum îi spunea victimei „că trebuie să înceapă munca”.

Inculpatul L.N. a recunoscut ca a vorbit cu victima T.O.M. înainte ca aceasta sa vina in Italia si ca minţit-o sa vina pana ala ora 3, a doua zi, întrucât altfel pierde locul de munca, dar a precizat ca nu a făcut decât sa transmită ceea ce spunea numitul P.T. care, de altfel, a făcut presiune asupra victimei pentru a se prostitua, însa aceasta nu a acceptat.

Dimpotrivă, din declaraţiile victimei rezultă că inculpatul L.N. făcea presiuni asupra victimei, spunându-i „ce frumoasa este, ce bine arata si ca nu se cunoaşte ca are doi copii si ca va face mulţi bani”.

Urmare a declaraţiei acesteia şi a actelor depuse în probaţiune, au fost solicitate reprezentanţilor SC G. SRL documentele doveditoare ale transporturilor de persoane efectuate în perioada 22 martie - 25 martie 2011.

Din nota de comandă şi foaia de parcurs comunicate, rezultă că victima T.O.M. a plecat la data de 22 martie 2011, din laşi, cu microbuzul cu număr de înmatriculare x, condus de martorul A.G.O. (dup, volumul I, filele 279-283, fila 287, dosar instanţa).

Potrivit declaraţiilor acestuia, martorul a condus autovehiculul până pe teritoriul Italiei, în localitatea Milano, unde o parte dintre călători, inclusiv T.O.M. au fost preluaţi de către alt şofer, martorul G.G. Acesta din urmă şi-a amintit că a lăsat victima într-o staţie din Milano, după ce în prealabil a discutat telefonic, cu una dintre persoanele, ce urmau s-o preia pe partea vătămată T.O.M..

Atât martorul G.G., cât şi martorul A.G.O. şi-au amintit că, în ziua de 24 martie 2011, au preluat-o fiecare, pe rând, pe T.O.M. şi au transportat-o înapoi, spre ţară, deoarece aceasta fusese păcălită de conaţionali şi urma „să fie scoasă la stradă, ca prostituată” în loc să lucreze ca menajeră, aşa cum i se promisese (dup, volumul I, filele 166-168, volumul al II-lea, filele 92-93, f. 287, f. 388 dosar instanţa). Toate acestea se coroborează cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate, dar şi cu cea a soţului victimei, martorul T.V. (dup, volumul I, filele 124-126, fila 235, dosar instanţa).

Din declaraţiile acestui din urma martor rezulta ca inculpatul L.N. i-a spus ca are un loc de munca pentru soţia sa, în Italia, ca menajera si ca I-a asigurat ca acesta lucrează la o fabrica de avioane iar fetele urmau sa lucreze la o fabrica de ciocolata, însa, a fost sunat din Italia de către soţia sa, victima T.O.M. care i-a spus ca,,a nimerit la o casă de prostituţie”.

Victima G.A. a confirmat prezenta victimei T.O.M. in acelaşi imobil unde erau cazate si celelalte fete, si "încercarea inculpaţilor de o a determina sa practice prostituţia dar si rezistenta sa, "împrejurarea care a reprezentat un impuls pentru aceasta ca la rândul sau sa se elibereze de sub exploatarea sexuala a inculpaţilor.

Victima B.D.L. a recunoscut ca sub presiunile si ameninţările inculpatului L.N., a vorbit cu T.O.M. si i-a spus sa vina in Italia întrucât i-a găsit un loc de munca.

Concluzionând, în ceea ce o priveşte pe victima T.O.M., după ce inculpaţii au depăşit o primă etapă în care au înşelat-o cu privire la locul de muncă, aceasta a rezistat presiunilor la care a fost supusă şi a reuşit să scape.

În privinţa victimei minore V.E.A., instanţa retine ca în primăvara anului 2009, inculpata P.G. a racolat-o pe minora V.E.A., pe care a obligat-o să practice prostituţia în folosul ei.

Victima a fost indicată în declaraţia martorei L.D., iar, la audiere, aceasta a descris detaliat apartamentul în care era cazată de către inculpată, locul în care a fost obligată să practice prostituţia, precum şi modul în care P.T. împreună cu inculpata P.G. îi luau banii realizaţi zilnic.

Astfel, victima a arătat ca inculpata P.G. i-a promis ca in Italia va avea grijă de copilul inculpatului P.C. dar, apoi, i-a spus ca va trebui sa se prostitueze, luându-i si buletinul de identitate, promiţându-i suma de 500 euro salariu săptămânal, însa banii obţinuţi din prostituţie ii erau luaţi de numitul T. care îi împărţea cu inculpata P.G., care din banii încasaţi de fete si-a achiziţionat un apartament si un autoturism.

În declaraţia sa in fata instanţei (f. 340-341, dosar instanţa) victima a relatat in amănunt atât momentul racolării sale cat si exploatarea sa sexuala, precizând ca nu își dorea sa facă ceea ce era obligata sa facă si nu a încercat sa fuga întrucât ştia ca nu are alta şansa, victima aflându-se în aceeaşi situaţie ca si in momentul in care a aflat ca urmează sa practice prostituţia, după ce inculpata P.G. a indus-o în eroare, minţind-o ca va avea grijă de copilul fratelui sau in Italia.

În privinţa plecării sale in Italia, victima a arătat ca deşi era minora si nu avea nici procura, a reuşit sa iasă din tara, fiind scoasă de martorul P.C. care „avea relaţii la vamă” si cu care s-a si reîntors in ţară.

Declaraţia părţii vătămate minore V.E.A. se coroborează cu cea a martorei L.D., care însă nu precizează în mod corect perioada în care minora a fost adusă în Italia (dup, volumul al II-lea, filele 83-87 şi 15-16, f. 386-387, dosar instanţa)

Potrivit acesteia, a practicat prostituţia împreuna cu victima V.E.A., stând la strada, in post, cea 2-3 luni, victima fiind ulterior prinsă de carabinieri întrucât era minora.

Toate acestea se coroborează şi cu declaraţiile victimelor S.G.I.I., B.D.L. şi G.A. (dup, volumul I, filele 27-32, 75-80,128-130, f. 279-280,281-282 dosar instanţa).

În concluzie, Inculpata P.G. a recrutat victima minora, profitând de situaţia financiara precara, de faptul că provine dintr-o familie dezorganizată, inaptă să îi ofere afecţiunea şi educaţia necesară vârstei.

În privinţa victimei minore S.G.I.I., instanţa retine ca din declaraţiile acesteia date in cursul urmăririi penale rezulta ca la începutul anului 2011, aflând ca inculpata P.G. se întorsese in tara, a abordat-o pe aceasta, in contextul în care victima provenind dintr-o familie cu probleme socio-morale (conflictele cu părinţii, în sensul agresiunilor repetate din partea mamei şi a dependenţă de alcool a tatălui), s-a hotărât să fugă de acasă, oriunde şi în orice condiţii.

În aceste condiţii, potrivit propriilor declaraţii din cursul urmăririi penale, partea vătămată minoră S.G.I.I. a căutat-o pe inculpata P.G., exprimându-şi intenţia de a o însoţi în Italia, inculpata promiţându-i acesteia că o va lua cu ea pentru a practica prostituţia, iar din banii obţinuţi de minoră, aceasta urma să fie plătită săptămânal.

Astfel, în concretizarea acestei decizii, în jurul datei de 22 ianuarie 2011, victima S.G.I.I. a plecat din laşi, fără a avea permisiunea părinţilor şi actele necesare ieşirii din ţară, transportul fiindu-i achitat de către inculpată.

Ajunsă în Italia, minora a fost cazată în locuinţa inculpatului P.C., în care stătea şi concubina acestuia - numita S.M., într-un apartament închiriat, situat în vecinătatea locuinţei inculpatei P.G., în Vigevano, pe Via Giuseppe Giusti nr. 8.

Din declaraţiile victimei rezultă că inculpaţii P.G., P.C. şi numitul P.T. au discutat si au stabilit sa o scoată la sosea, să-i atribuie minorei „unul dintre posturile” aflate pe şoseaua dintre localităţile Vigevano şi Gropello, într-un sens giratoriu.

Aceeaşi victima a relatat ca inculpata P.G. i-a spus tarifele pe care urma sa le practice (30 euro, raport normal, 100 euro acelaşi raport, la hotel timp de jumătate de oră şi 150 euro acelaşi raport, la hotel, timp de 1 h.

Potrivit propriilor susţineri, în concret, victima era transportată la „post” de către un cetăţean italian, căruia îi achita 20 de euro pe zi, iar tarifele percepute clienţilor erau stabilite de către inculpata P.G., programul de lucru fiind între orele 12⁰⁰-18⁰⁰, minora realizând în medie 200 de euro pe zi şi primea la sfârşitul fiecărei săptămâni 200 de euro, indiferent de suma predată zilnic inculpatului P.C.

În ceea ce priveşte durata exploatării sexuale, victima a arătat că a fost determinată să practice prostituţia timp de trei luni, iar în luna aprilie 2011, într-o convorbire purtată cu mama ei, a aflat de la aceasta că depusese o plângere la poliţie, legată de dispariţia minorei, ca urmare, la data de 03 aprilie 2011 a fost lăsată să plece, sens în care a fost contactat de către inculpaţi martorul P.C., pentru a transporta minora spre ţară, însă, în timp ce călătoreau, la ieşirea din Italia, în localitatea Gorizia, poliţia a oprit microbuzul cu număr de înmatriculare x, condus de către martorul P.C., şi a depistat-o astfel pe minora S.G.I.I., care apărea ca dispărută, victima fiind apoi internată într-un centru social - Civiform în Cividale del Friuli, regiunea Udine, din care a fugit după cinci săptămâni şi s-a întors în ţară.

De remarcat ca, după cea. o săptămână, după revenirea în România, partea vătămată minoră S.G.I.I. s-a întâlnit cu inculpatul P.C., cu care a păstrat legătura, astfel că la data de 18 iulie 2011, cu ocazia percheziţiei, victima a fost depistată în apartamentul inculpatei P.G., ascunsă într-un dulap.

În fata instanţei, (f. 283-284, 286) victima a revenit, fără o explicaţie plauzibilă, asupra declaraţiilor sale anterioare, arătând, fără un temei dovedit, că declaraţiile date în cursul urmăririi penale nu au fost scrise de ea şi că nu reflectă ce a spus ea în faţa organelor judiciare, mai mult că a fost influenţată de organele de anchetă, deşi a precizat că nu a formulat plângere împotriva acestora. în esenţă, victima a arătat în faţa instanţei că a practica prostituţia pe cont propriu, fără a fi exploatată de inculpaţi.

Nesinceritatea celei din urmă declaraţii a părţii vătămate S.G.I.I. care a prezentat o ipoteză ticluită în scopul exonerării de răspundere a inculpaţilor, rezultă din coroborarea unor aspecte esenţiale, astfel cum rezultă acestea fie din declaraţiile inculpaţilor, fie ale celorlalte victime, fie din declaraţiile martorilor.

Astfel, din declaraţiile inculpatului L.N. rezultă că în cursul lunii ianuarie 2011 (perioada menţionată expres de însăşi victima) a văzut-o pe victima S.G.I.I. la domiciliul inculpatei P.G., infirmând declaraţiile acesteia din urmă care arăta (f. 228 verso, dosar instanţă) că nu a avut nici o legătură cer minora, nu a contactat-o niciodată pentru a merge în Italia, neavând nici o înţelegere cu aceasta, in nici o privinţă.

Din declaraţiile victimei B.D.L. rezulta ca „inculpatul P.C. avea la stradă pe minora Iustina” care locuia in casa acestuia.

Din declaraţiile martorului P.C. rezulta ca a transportat-o pe victima cu autobuzul, pe ruta Italia-România iar la ieşire din Italia, la un control, aceasta a fost depistată ca fiind dată dispărută de către părinţi.

Martora L.D. a confirmat ca victima S.G.I.I. a venit cu autobuzul in Italia si a practicat prostituţia, locuind cu inculpatul P.C.

Instanţa a procedat la audierea martorei S.A., consilier A.N.T.I.P. laşi, care, potrivit actelor de urmărire penala, a asistat la audierea victimei S.G.I.I., pentru a verifica realitatea susţinerilor acesteia din urmă relativ la condiţiile audierii. Or, din declaraţiile martorei (f. 285, dosar instanţa) rezulta ca nu au existat constrângeri pe parcursul audierii victimei si nici încercări de influenţare a acesteia, martora constatând aceeaşi încercare de „păcălire” a poliţiştilor si aceeaşi atitudine „sfidătoare”, „jignitoare” faţă de poliţişti.

Victimele B.D.L., G.A., S.G.I.I. (în cazul celui din urmă, in cursul urmăririi penale) şi V.E.A. au arătat că nu aveau voie să folosească telefoanele mobile şi nu se deplasau în oraş, decât însoţite şi supravegheate.

De asemenea, părţile vătămate au subliniat că tarifele percepute clienţilor erau stabilite de către inculpaţi, astfel că trebuiau să solicite între 30 şi 50 de euro pentru un act sexual şi între 100 şi 150 de euro pentru cele care aveau loc la hotelul indicat de inculpaţi - hotelul A.

Din verificările realizate cu ajutorul aplicaţiilor internet, a rezultat că această locaţie există, fiind apropiată de şoseaua pe care se aflau posturile.

S-a solicitat evaluarea psihologică a victimelor, iar din rapoartele întocmite de către specialişti rezultă că, părţile vătămate G.A. şi B.D.L. prezintă manifestări ale stresului posttraumatic, depresie, anxietate etc (volumul I, filele 62-64,110-112).

Din verificările efectuate la unităţile bancare, s-a stabilit că, în perioada 2009-2011, deşi au încercat să nu apară pe acestea şi nu au avut locuri de muncă, inculpaţii au efectuat tranzacţii monetare, prin sistemul Western Union, după cum urmează: inculpata P.G. a transferat în total 11.937 de euro, inculpatul L.N. - 3100 de euro, iar inculpatul P.C. - 5705 euro.

Din interceptările convorbirilor telefonice autorizate rezultă preocuparea inculpaţilor, dar mai ales a inculpatei P.G. în a racola tinere şi a le determina să practice prostituţia în România.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, instanţa retine următoarele:

În privinţa cererii formulate de inculpata P.G., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., în cauză nu poate fi reţinuta infracţiunea de proxenetism in locul celei de trafic de persoane/minori, întrucât, astfel cum rezulta din probele dosarului, părţile vătămate nu au fost de acord să meargă în străinătate în vederea practicării prostituţiei, ci în considerarea obţinerii unor sume importante de bani şi fără a consimţi la pierderea sau ştirbirea în vreun mod a libertăţii lor.

Inculpata, în cooperare cu ceilalţi inculpaţi, a parcurs toate etapele pe care în mod normal le presupune un astfel de proces.

Recrutarea se face în general prin oferte false de locuri de munca in străinătate, in special profesii care nu implica o munca calificata (chelnăriţa, dansatoare, baby-sitter, menajera etc.) in Italia, făcute direct victimelor sau prin intermediul cunoştinţelor, rudelor sau a altor persoane apropiate.

Transportul, urmat de exploatarea - lipsa totala a posibilităţilor de comunicare (li se reţin actele de identitate, telefoanele mobile etc), ori recurgerea la izolarea spaţială a victimelor de familii concomitent cu specularea situaţiei lor dificile;

Exploatarea - tratamentul administrat victimelor: de la izolare, impunerea unui control, viol comis de una sau mai multe persoane, maltratare, ameninţare, pana la, in unele cazuri crima, in momentul in care încearcă sa evadeze sau ameninţa traficanţii cu deconspirarea.

Evadarea - se face in conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienţi, al politiei (razii) etc.

Repatrierea - se face in conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienţi, al politiei (razii) etc.

Analizându-se diferenţa dintre infracţiunea de proxenetism şi infracţiunea de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, din punctul de vedere al manierei de exprimare a consimţământului de către victimă, instanţa reţine că dacă la proxenetism, persoana care este îndemnată sau căreia i se înlesneşte practicarea prostituţiei, îşi dă acordul în mod nealterat, voinţa sa de a se prostitua aparţinându-i în totalitate, în mod liber, în ceea ce priveşte traficul de persoane, consimţământul la exploatare, inclusiv în forma prostituţiei, este afectat de violenţă sau de modalităţi de captare nonagresivă în urmărirea aceluiaşi scop.

Or, în speţă, din materialul probator administrat a rezultat că racolarea victimelor s-a făcut prin inducerea în eroare a acestora, fiindu-le promisă fie practicarea liberă a prostituţiei în schimbul unor venituri foarte mari, fie angajarea cu contract de muncă în calitate de îngrijitoare de bătrâni, activităţi ce presupuneau - întreţinerea de raporturi sexuale cu clienţii, profitul obţinut urmând a fi împărţit în mod egal.

Odată racolate, victimelor li s-au impus alte condiţii decât cele promise - ele nu au putut stabili numărul clienţilor, practicile sexuale şi nici nu au primit banii promişi, fiind controlate şi intimidate de către inculpaţi. Victimele nu au avut alegeri esenţiale precum cele privind hrana pe care doreau să o aibă, hainele pe care doreau să le îmbrace, durata de timp pe care doreau să o petreacă în stradă.

Prin urmare, acţiunile de traficare comise de inculpaţi au avut ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 din Legea nr. 678/2001, deci limitarea dreptului la libertate de voinţă şi acţiune a părţilor vătămate, valori sociale protejate de legiuitor în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, spre deosebire de infracţiunea de proxenetism care urmăreşte apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existentă. Ele erau nevoite să suporte şi să respecte condiţiile şi regulile impuse în casă de către inculpaţi, să rămână în stradă în frig, timp de multe ore.

Manoperele arătate mai sus constituie tehnici de racolare în accepţiunea legii penale. Astfel, profitând de naivitatea şi vulnerabilitatea pe care o au fetele în jurul vârstei tinereţi, dar şi de slaba inserţie familială a acestora, inculpaţii au deturnat părţile vătămate de la posibilitatea unei vieţi normale, amăgindu-le cu privire la avantajele iluzorii ale prostituţiei.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpata P.G., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, având în vedere că data săvârşirii faptei de trafic de minori în formă continuată se situează după ultima modificare a Legii nr. 678/2001 (data săvârşirii este data epuizării acţiunii în cazul infracţiunilor continuate, odată cu săvârşirea ultimului act material din conţinutul unităţii infracţionale), instanţa a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind legea penală mai favorabilă.

Mai mult, în privinţa inculpatului L.N., faţă de momentul rămânerii definitive a hotărârii anterioare de condamnare (sentinţa penală nr. 582 din 25 februarie 2010 a Judecătoriei laşi, a fost menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 342 din 27 iunie 2011- a Tribunalului laşi), în raport de data săvârşirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze, nu se pot reţine dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. privind starea de recidivă postcondamnatorie, toate faptele fiind săvârşite în stare de concurs real.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., instanţa va admite sesizarea din oficiu a instanţei, privind schimbarea încadrărilor juridice în privinţa inculpaţilor P.G. şi L.N. şi, în consecinţă: - va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpata P.G. a fost trimisă in judecata, din infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. si art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în infracţiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. (fără reţinerea art. C. pen.).

Va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul L.N. a fost trimis in judecata, din infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 37 lit. a) C. pen., in infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fără reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.).

Concluzionând, vastul probatoriu administrat in cauza, expus în cele ce preced, oferă elemente de detaliu credibile şi coroborabile care formează un ansamblu probator ce dovedeşte pe deplin vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, în încadrarea juridică reţinută în final de către instanţă. în drept:

Faptele inculpatei P.G., care, în perioada aprilie-iunie 2009 şi ianuarie-aprilie 2011, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Ie-a recrutat, transportat, găzduit sau primit, în scopul exploatării, pe minorele V.E.A., în vârstă de 17 ani, şi S.G.I.I., în vârstă de 16 ani, iar împreună cu numitul P.T. şi inculpatul P.C. - în cazul celei din urmă - Ie-a exploatat pe acestea, determinându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind vorba despre două acte materiale.

Faptele aceleiaşi inculpate, care, în perioada ianuarie-mai 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul L.N. şi numitul P.T., le-au recrutat, transportat, transferat sau găzduit, pe părţile vătămate B.D.L., G.A. şi T.O.M., prin înşelăciune şi constrângeri, în scopul exploatării (cu referire la T.O.M.) sau pe care chiar le-au exploatat ( cu referire la B.D.L. şi G.A.), obligându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori au fost comise de către inculpata P.G. înainte de a fi condamnată pentru vreuna dintre ele, astfel că se vor aplica regulile de la concurs, prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului L.N., care, în perioada ianuarie-mai 2011, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpata P.G. şi numitul P.T., le-au recrutat, transportat, transferat sau găzduit, pe părţile vătămate B.D.L., G.A. şi T.O.M., prin înşelăciune ori constrângeri, în scopul exploatării sau pe care chiar le-au exploatat, obligându-le să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Fapta inculpatului P.C., care, în perioada ianuarie-aprilie 2011, împreună cu inculpata P.G. şi numitul P.T., au recrutat-o, transportat-o, găzduit-o şi primit-o, în scopul exploatării, pe minora S.G.I.I., în vârstă de 16 ani, şi au exploatat-o pe aceasta, determinând-o să practice prostituţia, pe şosele situate la periferia localităţii Vigevano din Italia, întruneşte, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I raportat la art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Deşi faţă de unele dintre victime s-ar putea susţine ca a existat consimţământul la practicarea prostituţiei, totuşi, din probele cauzei rezulta neîndoielnic faptul că intenţia inculpaţilor, fată de victime, a fost ca, prin mijloacele care au presupus înfrângerea libertăţii de voinţă, mişcare şi conştiinţă a acestora, să vicieze poziţia subiectului pasiv. Inculpaţii au recrutat victimele minore, profitând de situaţiile financiare precare, de faptul că provin din familii dezorganizate, inapte să le ofere afecţiunea şi educaţia necesară vârstei. Minora S.G.I.I., de exemplu, a arătat că nu se consideră victimă a traficului de persoane, deoarece a considerat că inculpaţii au scăpat-o de familia cu care era în conflict.

Pe de altă parte, în cazul părţii vătămate B.D.L., iniţial, aceasta a fost sedusă de către inculpatul L.N., zis P., iar apoi, cu ajutorul inculpatei P.G. şi a cetăţeanului albanez, a fost obligată să practice prostituţia, la un moment dat aplicându-i-se chiar corecţii corporale.

Partea vătămată G.A. a fost înşelată, pe de o parte cu privire la natura muncii pe care urma să o presteze şi, pe de altă parte, datorită faptului că a fost total încrezătoare în varianta oferită de prietena ei şi inculpatul L.N., iar, odată dusă în stradă, a fost obligată să depăşească şocul psihologic creat, prin respectarea ordinelor traficanţilor, fiind pusă în faţa faptului împlinit.

În ceea ce o priveşte pe victima T.O.M., după ce inculpaţii au depăşit o primă etapă în care au înşelat-o cu privire la locul de muncă, aceasta a rezistat presiunilor la care a fost supusă şi a reuşit să scape.

Aşadar, elementul material al laturii obiective al infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori a fost realizat odată cu constrângerile la care au fost supuse victimele. Valorile sociale încălcate prin activităţile desfăşurate de inculpaţi au fost cele referitoare la libertatea de voinţă şi acţiune, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 678/2001, şi nu cele care aduc atingere relaţiilor privind convieţuirea socială, adică bunelor moravuri, ocrotite de art. 329 C. pen.

Circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor de către inculpaţi, gradul de participaţie a acestora conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate.

Fiind pe deplin dovedită vinovăţia inculpaţilor, instanţa va antrena răspunderea penala a acestora, dispunând condamnarea lor.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi stabilite şi aplicate, şi a modului lor de executare, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în legea speciala, pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana fiecărui infractor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpaţi este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care faptele au fost comise şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea esenţei drepturilor fundamentale ale victimelor, a libertăţii sexuale, a integrităţii corporale si a libertăţii de mişcare a unor minore, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unor copii, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimelor minore.

Prin raportare mai ales la vârsta părţilor vătămate, trebuie subliniat faptul că se poate afirma ca aceasta experienţă şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a acestora, asupra echilibrului socio - afectiv al acestora.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori ale victimelor, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minorele au aflat rezonanta unor acte cu conotaţie sexuală, trăind semnificaţia reala a raporturilor sexuale săvârşite de clienţi ai acestor victime, suferinţele fizice si psihice pricinuite minorelor, umflare a raporturilor sexuale la care au fost supuse si exploatării sexuale căreia îi erau prizoniere.

Se poate afirma ca toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine, victimele încercând sentimentul ruşinii, chiar în ciuda promiscuităţii morale şi materiale care conturează contextul vieţii lor cotidiene.

Datele privind circumstanţierea inculpatei P.G., astfel cum rezultă din caracterizările ataşate la dosar sunt de natură să antameze reţinerea circumstanţei atenuante a „conduitei bune a infractorului anterior săvârşirii faptelor”, prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., chiar în contextul caracterului abominabil al faptelor acestuia. Din probele menţionate rezultă că anterior activităţii infracţionale, inculpata manifesta preocupări adecvate normelor sociale, conduita sa în comunitate fiind una socialmente onorabilă.

În plus, în privinţa aceleiaşi inculpate, dar şi a inculpatului P.C. instanţa va reţine ca circumstanţă atenuantă, în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen. şi împrejurarea unei contribuţii sau participări infracţionale de mai mica amploare, a unui rol preponderent secundar în raport de poziţia numitului P.T., de fapt „capul” activităţilor de trafic de persoane/ minori.

Aceste condiţii au fost apreciate de instanţă ca fiind îndeplinite în cauză faţă de inculpaţii P.G. şi P.C.

Nu aceeaşi este situaţia inculpatului L.N. care a probat o contribuţie activă, alăturată şi conjugată în mod direct celei a principalului autor al faptelor - P.T. - şi în privinţa căruia probatoriul nu a antamat nici măcar un indiciu al atenuării răspunderii penale.

Valorificând toate elementele decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispoziţiile părţii generale a Codului penal şi regimul de sancţionare a infracţiunilor săvârşite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracţiunile comise, vârsta părţilor vătămate la momentul activităţii infracţionale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului acestora, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, instanţa va stabili inculpaţilor câte o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndreptăţească aprecierea ca aceasta este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea regimului de executare, instanţa reţine că faţă de ansamblul activităţilor infracţionale comise, gravitatea faptelor si consecinţele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate şi necesitatea constrângerii si reeducării inculpaţilor, instanţa apreciază că în privinţa inculpaţilor P.G. si L.N., numai executarea pedepselor in regim de detenţie răspunde în mod adecvat funcţiilor şi scopului pedepsei.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, instanţa reţine că părţile vătămate minore, în privinţa cărora, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, s-a constatat de către instanţă că acţiunea civila, în prezenta cauză, se exercită din oficiu, conform art. 17 C. proc. pen., având în vedere că vizează persoane cu capacitate restrânsă de exerciţiu, dar şi celelalte victime majore ale traficului de persoane, au trăit semnificative suferinţe ca urmare a faptelor inculpaţilor, umilinţa nejustificată produsă prin abuzurile şi exploatarea sexuală la care a fost supuse creându-le o traumă psihică cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând reparaţie, fiind unul evident.

Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ., şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială este stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferenţă în plus şi nici o diferenţă în minus.

În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la drepturile fundamentale ale persoanei, la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la convieţuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, a integrităţii fizice şi psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din probele cauzei.

Astfel, este de reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunile exercitate de către inculpaţi, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părţilor civile.

Sunt evidente consecinţele negative suferite de părţile civile în plan psihic, traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi vârsta victimelor minore) şi fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acestora la viaţa socială şi la care instanţa a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.

Faţă de cele arătate instanţa apreciază că, alături de pedeapsa aplicată inculpaţilor pentru faptele de trafic de minori comise, este justificată acordarea de daune morale si, statuând în echitate, în baza art. 14, aii. 17 rap. la aii. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., va admite acţiunea civilă exercitată din oficiu cu privire la părţile vătămate minore cu capacitate restrânsă de exerciţiu V.E.A. şi S.G.I.I. şi, în consecinţă: va obligă inculpata P.G. la plata către partea civilă V.E.A. a sumei de 1.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori”; va obligă in solidar inculpaţii P.G. şi P.C. la plata către partea civilă S.G.I.I. a sumei de 500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de minori”.

Pe de altă parte, în baza art. 14, art. 15 rap. la art. 346 alin. (1) teza I, art. 348 C. proc. pen. şi art. 998-999 C. civ., va admite în parte acţiunea civilă exercitata de părţile civile G.A., B.D.L. şi T.O.M. şi va obliga în solidar inculpaţii P.G. şi L.N. la plata: către partea civilă G.A. a sumei de 1.500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de persoane”, către partea civilă B.D.L. a sumei de 2.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunilor de „trafic de persoane” şi către partea civilă T.O.M. a sumei de 500 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul de ordin moral cauzat prin săvârşirea infracţiunii de „trafic de persoane”.

Trebuie precizat ca la stabilirea cuantumului daunelor morale către victime, instanţa a avut în vedere criteriile analizate in cele ce preced, prin prisma elementelor probatorii administrate in cauza, in favoarea victimei B.D.L. instanţa stabilind o suma mai mare în raport cu celelalte victime, ţinând seama şi de aspectele furnizate de martora C.G. (f. 391, dosar instanţa) în privinţa măsurii afectării victimei.

Având în vedere, pe de o parte, că daunele morale trebuie sa fie numai o justă reparaţie a prejudiciului de ordin psihic suferit de victimă şi nu o amendă excesivă pentru autorul faptei cauzatoare de prejudicii iar pe de alta parte că victimele nu sunt îndreptăţite să obţină sumele de bani „câştigate” din prostituţia forţată, cu titlul de despăgubiri civile, aceste sume de bani fiind obţinute ca urmare a încălcării normelor de convieţuire şi conduitei morale general acceptate, având în vedere şi lipsa probelor în dovedirea prejudiciului material pretins suferit de partea civilă T.O.M. (actele ataşate vizează amanetarea unor bijuterii la data de 28 iunie 2011, deci ulterior momentului deplasării acesteia in Italia, nefiind probata existenta vreunei legături de cauzalitate între deplasarea în Italia şi valorificarea bijuteriilor), instanţa va respinge restul pretenţiilor civile, formulate în cadrul procesului penal de către partea civilă G.A. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral şi despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material), de către partea civilă B.D.L. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral) şi respectiv de către partea civilă T.O.M. (reprezentând restul despăgubirilor pentru prejudiciul de ordin moral şi despăgubiri pentru prejudiciul de ordin material).

Veniturile băneşti obţinute din practicarea prostituţiei sunt determinabile, pornind de la declaraţiile părţilor vătămate.

Astfel, din declaraţiile acestora rezulta atât media clienţilor pe zi cat si costul prestaţiei minime si a câştigului mediu zilnic, multiplicat cu numărul de zile care rezulta din probatoriul administrat, determinându-se astfel valoarea câştigurilor ilicite, sume de bani obţinute de inculpaţi din traficul de persoane, sume supuse confiscării, măsura care va opera, nu solidar, ci în partea fiecăruia, în mod egal, de la persoanele care au beneficiat de pe urma exploatării sexuale a victimelor, chiar daca banii ajungeau la aceste persoane indirect, prin intermediul unuia dintre traficanţi, suma fiind ulterior împărţită între aceştia.

La confiscarea sumelor, instanţa va face aplicarea principiilor jurisprudenţiale statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (a se vedea decizia nr. 391 din 19 ianuarie 2005 si decizia nr. 4457 din 21 iulie 2005), potrivit cărora banii dobândiţi de participanţi prin săvârşirea infracţiunii se confiscă, dispunându-se obligarea fiecăruia la plata sumei de care a beneficiat, iar nu la plata întregii sume, în solidar, întrucât măsurile de siguranţă constituie sancţiuni şi, ca atare, au caracter personal şi exclud solidaritatea.

Făcând aplicarea normelor imperative ale art. 19 din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârşirea acestor infracţiuni, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condiţiile stabilite de acel articol: în baza disp. art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 111 alin. (2) C. pen. va lua faţă de inculpaţii P.G., L.N. şi P.C. măsura de siguranţă a confiscării speciale prev. de art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. şi, în consecinţă, va dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumelor de bani dobândite în urma comiterii infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acestora (sume rezultate după scăderea din acestea a sumelor de bani care au servit la despăgubirea victimelor, cu titlu de daune morale), în termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen. sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de inculpaţii P.G., P.C., L.N. si de către partea vătămata B.D., fiind criticata pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, ce vizează următoarele aspecte:

Inculpaţii P.G. şi P.C. au invocat şi susţinut, oral şi în scris, următoarele motive de apel:

În ce priveşte nelegalitatea sentinţei apelate: - instanţa nu a fost legal sesizată întrucât probele obţinute de către organele de urmărire penală după data de 18 iulie 2011 şi până la momentul sesizării instanţei de fond au fost administrate cu încălcarea flagrantă a procedurilor legale în vigoare, iar o parte dintre aceste mijloace de probă au fost avute în vedere de către instanţă fa momentul pronunţării soluţiei de condamnare, în sensul că procurorul de caz a efectuat în cursul urmăririi penale acte de procedură cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 alin. (1) C. proc. pen.; Astfel, deşi textul de lege sus-menţionat precizează în mod expres faptul că „apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului”. Ori, având în vedere dispoziţiile sus-enunţate, coroborate cu disp. art. 24 din Constituţia României, disp. art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi Decizia nr. 1086 din 20 noiembrie 2007 a Curţii Constituţionale, urmează să se constate nulitatea absolută a tuturor declaraţiilor de martori, părţi vătămate şi inculpaţi ce au fost luate cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, având în vedere faptul că la dosarul de urmărire penală nu există nici cea mai mică dovadă de înştiinţare a apărătorului ales al inculpatei P.G. cu privire la datele la care s-au efectuat acte de urmărire penală în cauză.

Prin urmare, este mai mult decât evident faptul că, atâta timp cât în cursul urmăririi penale s-au administrat o serie de mijloace de probă ce, teoretic, sunt lovite de nulitate, iar acele mijloace de probă au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare în cauză, prezenta sentinţă este nelegală.

Neregularitatea actului de sesizare a instanţei raportat la faptul că, în cuprinsul rechizitoriului, nu există pronunţate soluţii cu privire la anumite persoane faţă de care organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu (L.D., L.D. şi L.F.); mai mult decât atât, instanţa a dispus audierea în calitate de martor a numitei L.D., deşi declaraţia acesteia conţine o doză ridicată de subiectivism, având în vedere faptul că este sora inculpatului L.N.

Schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada exercitării de violenţe sau constrângeri asupra victimelor.

Nelegalitatea sentinţei apelate, motivat de că instanţa de fond a comis o gravă eroare în momentul în care a dispus confiscarea specială a sumelor de bani presupus a fi dobândite de către inculpata P.G. în urma săvârşirii de către aceasta a faptelor reţinute în sarcina sa, întrucât din toate mijloacele de probă administrate în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că principalul beneficiar al sumelor de bani provenite din presupusa exploatare a părţilor vătămate a fost cetăţeanul albanez P.T.

Mai mult decât atât, aceste sume de bani nu au fost stabilite în mod cert de către instanţă, ci au fost avute în vedere în acest caz doar declaraţiile părţilor vătămate care, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, nu pot avea putere probantă suficientă.

În ce priveşte netemeinicia sentinţei apelate, au invocat următoarele motive:

Sentinţa apelată nu este în totalitate bazată pe mijloacele de probă administrate în mod nemijlocit de către instanţa de judecată.

Astfel, referitor la fapta descrisă la punctul 1 din Rechizitoriu, în ceea ce o priveşte pe partea vătămată B.D.L., în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la ari. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate dată în faţa instanţei, declaraţie aflată la fila 281 dosar, care se coroborează cu declaraţiile martorilor B.C.I., B.V. şi C.M., de asemenea audiaţi în mod nemijlocit de către instanţa de judecată în ceea ce o priveşte pe această parte vătămată, fapta reţinută în sarcina inculpatei P.G. nu este săvârşită de aceasta.

În acest sens, însăşi partea vătămată a declarat că fată de aceasta nu au fost exercitate presiuni sau constrângeri, că aceasta a plecat în Italia datorită faptului că a fost indusă în eroare de către inculpatul L. şi că a practicat prostituţia de frica inculpatului.

Partea vătămată B.D.L. a afirmat în mod nemijlocit în fata instanţei de judecată faptul că inculpatul Lupu a ameninţat-o şi a forţat-o să le mintă şi pe părţile vătămate G.A. şi T.P.M.

De asemenea, partea vătămată B.D.L. a precizat în cuprinsul declaraţiei sale faptul că inculpatul L.N. era cel care o supraveghea în permanenţă în momentul în care aceasta era „scoasă la muncă”, că inculpatul Lupu a lovit-o de foarte multe ori şi, foarte important, că nu au existat nici un fel de acte de constrângere sau ameninţare din partea inculpatei P.G.

Rezultă aşadar, că instanţa de fond a comis o gravă eroare când a afirmat, în pagina a 16-a a sentinţei apelate, faptul că „cu ajutorul inculpatei P.G. şi a cetăţeanului albanez a fost obligată să practice prostituţia, la un moment dat aplicându-i-se chiar corecţii corporale”, evidentă fiind opinia greşită a instanţei, raportat la mijloacele de probă administrate.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată G.A., aceasta a declarat în faţa instanţei de judecată faptul că asupra acesteia nu au fost exercitate constrângeri sau ameninţări din partea inculpatei P.G., explicând în detaliu modalitatea în care a fost indusă în eroare de către partea vătămată B.D.L., la instigarea inculpatului L.N., în sensul de a-i oferi părţii vătămate un loc de muncă la o fabrică de ciocolată. Tot partea vătămată G.A. precizează în declaraţia aflată la fila 279 din dosarul cauzei faptul că a fost de acord să practice prostituţia de frica cetăţeanului albanez T., că era supravegheată în permanenţă de inculpatul L.N. şi de cetăţeanul albanez si că a încercat să fugă, dar a fost prinsă de aceştia din urmă şi adusă înapoi.

Prin urmare, raportat la aceste aspecte, urmează a se constata şi în privinţa părţii vătămate G.A. că fapta reţinută în sarcina inculpatei P.G. nu este săvârşită de către aceasta şi că soluţia instanţei de fond este netemeinică, nefiind susţinută de nici un mijloc de probă administrat în cauză.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată T.P.M., de asemenea, instanţa de fond reţine o contribuţie a inculpatei P.G. la încercarea de a o exploata pe aceasta, deşi din mijloacele de probă reiese o cu totul altă situaţie de fapt.

Astfel, întregul material probatoriu administrat în cauză, ce se compune în primul rând din declaraţia părţii vătămate, iar în al doilea rând din declaraţiile coroborate ale părţilor vătămate B.D. şi ale martorilor T.V., B.C.I. şi B.V., conduce în mod indubitabil la concluzia că partea vătămată a fost racolată şi cazată de către inculpatul L.N., pentru care aceasta urma să practice prostituţia, lucru ce nu s-a mai întâmplat. De asemenea, în motivarea soluţiei pronunţată de către instanţa de fond există, în ceea ce o priveşte pe această parte vătămată, o serie de contradicţii ce trebuiesc avute în vedere de către instanţa de control judiciar.

Instanţa de fond precizează, în primul paragraf al filei 19 din sentinţă, faptul că „intenţia frauduloasă a inculpatei P.G. rezultă şi din declaraţiile victimei”, iar ulterior, în al patrulea paragraf, instanţa se contrazice şi menţionează că „din declaraţiile victimei rezultă că inculpatul L.N. făcea presiuni asupra victimei, spunându-i ce frumoasă este, ce bine arată şi că nu se cunoaşte că are doi copii şi că va face mulţi bani”.

Aceste contradicţii, coroborate şi cu afirmaţiile instanţei de fond din penultimul paragraf din pagina 19 a sentinţei criticate conduc la ideea că inculpata P.G. nu a avut nici cea mai mică contribuţie la înşelarea părţii vătămate T.O.M.

Se impune astfel, ca soluţia instanţei cu privire la această parte vătămată să fie achitarea inculpatei P.G., în primul rând motivat de faptul că fapta nu există, iar în al doilea rând, chiar în condiţiile dovedirii existenţei faptei, nu inculpata P.G. este autoarea acestei fapte.

Referitor la partea vătămată V.E.A., urmează ca instanţa de control să reanalizeze întregul material probator şi să pronunţe o soluţie în deplină concordanţă cu acesta.

Astfel, din declaraţia dată de partea vătămată în faţa instanţei, declaraţie aflată la fila 340 dosar, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că partea vătămată a fost indusă în eroare de către martora L.D., care i-a propus acesteia să meargă în Italia pentru a avea grijă de un copil, cu toate că martora cunoştea faptul că partea vătămată era minoră la acel moment.

De asemenea, coroborând declaraţia părţii vătămate cu declaraţiile inculpatei P.G. şi ale martorei L.D., reiese cu certitudine concluzia că partea vătămată a fost exploatată de către cetăţeanul albanez P.T., care o ducea „la muncă” în fiecare zi şi care, pentru a nu-şi crea probleme cu organele de Poliţie din Italia, a falsificat cartea de identitate a unei alte persoane, pentru a crea aparenţa că partea vătămată era majoră.

Totodată, din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei L.D. rezultă indubitabil faptul că nu a exercitat nimeni acte de constrângere sau ameninţare în ceea ce o priveşte pe partea vătămată V.E.A., că aceasta nu a fost obligată de nimeni să practice prostituţia şi că a ales de bună voie să rămână în Italia, pentru a practica prostituţia în folosul cetăţeanului albanez P.T.

Instanţa de fond a reţinut implicarea inculpatei P.G. în presupusa exploatare a părţii vătămate V.E.A. strict prin aprecierea declaraţiei subiective a martorei L.D. care, în condiţiile în care este sora inculpatului L.N., este mai mult decât evident faptul că a încercat să îşi disculpe fratele.

Nici în ce o priveşte pe partea vătămată S.G.I.I. instanţa de fond nu a dat eficienţă mijloacelor de probă administrate în cursul judecării pe fond, mijloace de probă administrate în mod nemijlocit de către instanţa de judecată şi care, creează un dubiu puternic în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.G. şi P.C.

Astfel, urmează ca prin raportare la probatoriul cauzei, în primul rând la declaraţia părţii vătămate S.G.I.I., iar în al doilea rând la declaraţia martorei L.D., să se constate faptul că partea vătămată a mers în Italia din proprie iniţiativă, nu a fost constrânsă, bătută sau ameninţată de nici unul dintre inculpaţi, nefiind, de asemenea, exploatată din punct de vedere sexual de nici unul dintre aceştia.

De asemenea, tot martora L.D. a precizat în faţa instanţei faptul că nu ştie dacă partea vătămată a practicat sau nu prostituţia, că ar fi aflat în mod indirect, din anumite discuţii că aceasta s-ar fi prostituat, însă că nu ştie ca aceasta să se fi prostituat pentru inculpatul P.C.

Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate, care au afirmat în faţa instanţei de judecată faptul că inculpatul P.C. venea din când în când în vizită la sora acestuia, dar că acesta nu a avut nici un fel de implicare în presupusa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatei P.G.

În privinţa inculpatului P.C., urmează să se dea eficienţă principiului in dubio pro reo, în sensul că în ceea ce priveşte acuzaţia adusă împotriva acestuia planează un puternic dubiu, dubiu care trebuie să profite inculpatului.

Astfel, nu există la dosarul cauzei nici o probă certă, directă şi administrată în mod nemijlocit de către instanţa de judecată din care să rezulte existenţa faptei reţinută în sarcina inculpatului P.C.

Nici unul dintre martorii audiaţi atât în faţa organelor de cercetare penală, cât şi în faţa instanţei de judecată nu au perceput în mod direct săvârşirea de către inculpat a presupusei infracţiuni reţinută în sarcina acestuia, iar acest aspect, coroborat cu declaraţia părţii vătămate, conduc la concluzia indubitabilă că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu există.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală de către inculpatul P.C., rezultă că pe toată durata şederii acestuia în Italia, acesta a lucrat în mod legal la o fermă de porci, fiind angajat în baza unui contract de muncă şi prestând o activitate pentru care era remunerat lunar, aşa cum reiese din actele depuse la dosar.

O altă critică ce priveşte netemeinicia sentinţei criticate se referă la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în ceea ce o priveşte pe inculpata P.G., prin care se solicita instanţei de fond ca, raportat la întregul material probator administrat în cauză, să se dispună, în cazul constatării existenţei unor fapte de natură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Astfel, deşi din probele administrate în cursul judecării pe fondul cauzei, rezultă în mod cert faptul că inculpata Porcarii Gina nu a avut nici o implicare în recrutarea, transportul sau exploatarea „victimelor” presupuselor fapte reţinute în sarcina sa, instanţa de fond procedează la o motivare lacunară în considerarea respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice.

- o altă critică ce vizează netemeinicia sentinţei apelate, constă în aceea că în mod greşit instanţa de fond a dispus menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor-apelanţi, deşi, potrivit disp. art. 267 alin. (4) C. proc. pen., procurorul de caz trebuia să solicite prin rechizitoriu menţinerea măsurii asigurătorii luată în cursul urmăririi penale, aspect ce însă nu s-a concretizat în actul de sesizare a instanţei.

Raportat motivelor de apel invocate, inculpaţii P.G. şi P.C., au solicitat casarea în totalitate a sentinţei apelate, şi, în rejudecare, să se dispună:

- achitarea inculpatului P.C., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând că fapta reţinută în sarcina acestuia nu există;

- achitarea inculpatei P.G. pentru faptele reţinute în sarcina acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., constatând că faptele reţinute în sarcinile inculpatei nu sunt săvârşite de către inculpată.

În subsidiar, inculpata P.G. a solicitat, în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a acestora, din infracţiunile prevăzute de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 329 C. pen.

În ce îl priveşte pe inculpatul apelant L.N., apelul formulat de acesta vizează netemeinicia sentinţei apelate sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, solicitând redoarea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanţă.

Solicită instanţei de control judiciar a da mai multă eficienţă circumstanţelor reale şi personale, a se avea în vedere că spre deosebire de ceilalţi inculpaţi a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, în sensul că a recunoscut faptele ce îi sunt reţinute în sarcină, şi, pe cale de consecinţă, să fie redus cuantumul pedepsei aplicate.

Partea civilă apelantă B.D.L. critică sentinţa apelată sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, în sensul că se impune reaprecierea aşa cum s-a arătat în cererea de constituire de parte civilă în faţa instanţei de fond, suma solicitată cu titlu de despăgubiri acordate pentru repararea daunelor morale cauzate de inculpaţi reprezintă o compensare şi are menirea de a da o anume satisfacţie, aceasta neavând sub nici o formă menirea de a putea stabili situaţia anterioară.

Se impune reaprecierea cuantumului acestor daune, în sensul majorării lor, având în vedere grava atingere adusă unor drepturi fundamentale ale subsemnatei, respectiv dreptul la libertate, dreptul la onoare şi la demnitate, precum şi intervalul mare de timp în care s-a produs activitatea infracţională a inculpaţilor.

Trauma psihică suferită din momentul în care a realizat că este victima unor infracţiuni, dar şi ulterior, pe parcursul activităţii ilegale a inculpaţilor, şi chiar şi în prezent, a fost foarte intensă. Sentimentele de umilinţă, de neîncredere, lipsa de respect a celor din jur copleşitoare şi marcate pentru aceasta.

Prin decizia penală nr. 144 din 4 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de partea civilă B.D.L. şi de către inculpaţii P.G., P.C. şi L.N.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel, examinând fiecare etapă de desfăşurare a urmăririi penale - începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, precum şi actele de urmărire penală întocmite în cauză, specifice fiecărei etape, prin raportare la dispoziţiile procesual-penale ce prevăd în mod expres regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal şi condiţiile de validitate a actelor procesuale întocmite, a constatat că, în speţă, organele de urmărire penală au respectat dispoziţiile art. 228 şi art. 235 C. proc. pen., cu referire la art. 203 C. proc. pen. privind cuprinsul şi forma proceselor verbale de începere a urmăririi penale şi a ordonanţelor de punere în mişcare a acţiunii penale, precum şi dispoziţiile art. 171 C. proc. pen. privind asistenţa judiciară a învinuitului sau inculpatului.

Prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută dispoziţiile relative la asistenţa inculpatului de către apărător, când este obligatorie potrivit legii.

Pentru dispoziţiile art. 171 C. proc. pen. „inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale., iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept” inculpaţii apelanţi din prezenta cauză uzând de acest drept, având apărător ales în tot cursul urmăririi penale, în persoana aceluiaşi avocat, respectiv av. Irimia Radu, astfel cum rezultă din delegaţia aflată la dosarul de urmărire penală, fila 327 volum 1, şi din care rezultă că apărătorul a fost împuternicit de inculpaţii P.G. şi P.C. să le reprezinte interesele din data de 18 iulie 2011. După această dată, toate actele de urmărire penală au fost efectuate de către procuror în prezenţa apărătorului ales, astfel cum rezultă din procesele verbala întocmite după această dată, respectiv percheziţie informatică a telefoanelor mobile, declaraţie de învinuiţi, declaraţii de inculpaţi (filele 310 şi următoarele volum I dosar u.p.).

Câtă vreme în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd situaţiile în care asistenta juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale, procurorul nu avea obligaţia să desemneze apărător pentru unul sau altul dintre inculpaţi. Dimpotrivă, instanţa de control judiciar apreciază că s-a dat eficienţă maximă în vederea asigurării unui drept efectiv la apărare al inculpaţilor, (dispoziţii legale) procurorul încunoştinţând şi solicitând prezenţa apărătorului ales al acestora la îndeplinirea fiecărui act de urmărire care îi privea pe inculpaţi.

În aceste condiţii, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada unei vătămări în ceea ce priveşte pe inculpaţii P., aceştia fiind audiaţi, astfel cum am relevat, atât în calitate de învinuiţi, cât şi în calitate de inculpaţi în prezenţa apărătorului for ales.

În acest context, motivul de nelegalitate invocat de inculpaţi vizând lipsa de asistenţă juridică în cursul urmăririi penale nu este fondat.

Sesizarea din oficiu are loc atunci când organul de urmărire penală află, pe orice cale, despre săvârşirea unei infracţiuni, adică în situaţia în care organul de urmărire nu a fost sesizat prin vreunul din modurile generale sau speciale, dar află despre comiterea unei infracţiuni, în principal ca urmare a investigaţiilor proprii, dar şi altor mijloace de informare întâlnite în sfera reţelelor sociale. Legea de procedură penală dă dreptul organelor de urmărire de a efectua acte premergătoare urmăririi penale, în vederea începerii urmăririi penale, atunci când din conţinutul actului de sesizare nu ar rezulta suficiente date lămuritoare care să justifice începerea urmăririi penale. Actele premergătoare sunt anterioare începerii urmăririi penale şi efectuate în vederea începerii urmăririi penale. Acestea constau în obţinerea de date, informaţii ce nu sunt obţinute prin intermediul mijloacelor de probă prevăzute de lege (caz în care ar constitui probe) ci se pot obţine ca urmare a ascultării unor persoane (nu ca martori), efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, chiar a unei expertize, o cercetare la faţa locului (care să nu implice o percheziţie domiciliară deoarece aceasta se efectuează numai după începerea urmăririi penale şi se dispune numai de instanţa de judecată).

În urma efectuării actelor premergătoare, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal care constituie mijloc de probă în procesul penal şi în temeiul căruia se poate dispune începerea urmăririi penale. Când din conţinutul actului de sesizare ori din conţinutul actelor premergătoare se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru începerea urmăririi penale, actul procesual ce se întocmeşte în acest moment procesual fiind dispoziţia de începere a urmăririi penale, iar actul procedural care se întocmeşte este rezoluţia de începere a urmăririi penale sau procesul-verbal prin care se dispune începerea urmăririi penale. Rezoluţia este pusă pe actul de sesizare - plângere sau denunţ - iar procesul-verbal se întocmeşte în cazul sesizării din oficiu, în acest act procedural consemnându-se constatările făcute cu ocazia descoperirii unei infracţiuni sau constatările ce rezultă din procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării actelor premergătoare, pentru ca mai apoi, în raport de constatările făcute să se dispună începerea urmăririi penale.

Or, în acest sens s-a procedat şi în prezenta cauză, când, ca urmare a sesizării din oficiu de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul structurii organizate cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni de către mai multe persoane, printre care şi inculpaţii din prezenta cauză, au întocmit în acest sens procesul verbal de sesizare din oficiu nr. 561404 din 15 aprilie 2011 (fila 2 volum I dosar u.p.), astfel cum impun în mod expres dispoziţiile art. 221 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză, legea specială de incriminare prevede că urmărirea penală se efectuează de către procuror. Modul în care procurorul desfăşura urmărirea penală este reglementat, însă, de dispoziţiile legii procesual penale, care conferă procurorului posibilitatea de a delega, în vederea efectuării unor acte de urmărire penală, organele de cercetare.

Mai mult, dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. prevăd posibilitatea ca organul de urmărire penală, în vederea începerii urmăririi penale să efectueze acte premergătoare. Astfel, actele premergătoare, sau investigaţiile prealabile cum au fost denumite în literatura de specialitate, au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Aşadar, în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale se poate desfăşura un fascicul de activităţi care, prin funcţionalitatea şi finalitatea lor, urmăresc realizarea unor obiective bine precizate în dispoziţiile legale. Astfel, în cadrul actelor premergătoare pot fi efectuate verificări, pot fi ascultate anumite persoane (deci, cu atât mai mult părţile vătămate), pot fi făcute chiar percheziţii, cercetări la faţa locului sau investigaţii, aşa cum s-a detaliat anterior. Rezultă deci, că atâta vreme cât legea permite organelor de anchetă să efectueze acest fascicul de investigaţii preliminare începerii procedurii urmăririi penale, ele constituie probe şi sunt avute în vedere de către instanţa de judecată la soluţionarea cauzei, astfel că nu se poate susţine nelegalitatea sentinţei apelate din această perspectivă, cu atât mai mult cu cât aceste cercetări au fost efectuate în condiţii de legalitate. De asemenea, aşa cum vom concluziona mai jos, ele nu sunt prevăzute între cazurile strict reglementate de dispoziţiile art. 197 C. proc pen.

În raport cu aceste prevederi, respectiv dispoziţiile art. 224 Cod proc. pen., procurorul de caz a întocmit procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare nr. 70D/P/2011 din 08 mai 2011 în care au fost consemnate actele întreprinse în această etapă preliminară, şi raportat la care, astfel cum evidenţiat mai sus, procurorul poate dispune începerea urmăririi penale, aspect care s-a şi concretizat în cauză potrivit procesului verbal de începere a urmăririi penale din 09 mai 2011, şi, ulterior, de punere în mişcare a acţiunii penale filele 4 şi următoarele volum I dosar u.p.). Aşa fiind, faptul că în această etapă preliminară s-au efectuat acte de cercetare, permise de lege, în lipsa unui apărător, nu este de natură să încalce dreptul la apărare al inculpaţilor din prezenta cauză, prin efectuarea de cercetări specifice pentru strângerea datelor necesare în vederea începerii urmăririi penale nefiind vătămate interesele legitime ale acestora. Mai mult, nefiind impusă organelor de anchetă vreo obligaţie expresă în acest sens, respectiv de a asigura asistenţa juridică a persoanelor cercetate încă din această faza preliminară, o atare lipsă nu este sancţionată, corelativ, cu nulitatea, în oricare din formele sale.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Aşa fiind, câtă vreme procurorul de caz a constat faptul că cercetările preliminare conturează săvârşirea unor infracţiuni doar de către inculpaţii din prezenta cauză şi nu de către toate persoanele cu privire la care lucrătorii de poliţie s-au sesizat din oficiu, a dispus începerea urmăririi penale şi respectiv, a pus în mişcare acţiunea penală doar cu privire la aceştia. în ce priveşte celelalte persoane menţionate în procesul verbal de sesizare din oficiu, câtă vreme aceştia nu au dobândit nici o calitate procesuală, faţă de aceştia nu s-a întreprins nici un act de cercetare penală, este firesc că nu se pot pronunţa soluţii faţă de aceştia.

În altă ordine de idei susţinerile cu privire la nulitatea sentinţei apelate din acest considerent sunt simple apărări avocaţiale, câtă vreme chiar reale de ar fi aceste susţineri, ele nu sunt de natură să aducă absolut nici o vătămare intereselor legitime ale inculpaţilor apelanţi, şi, pe cale de consecinţă, nici nu sunt prevăzute printre cazurile care să atragă nulitatea actului astfel întocmit.

Ca o precizare, trebuie subliniat faptul că sesizarea instanţei se face „in rem”, cu privire la faptele şi persoanele menţionate în rechizitoriu, atât cele prevăzute expres în dispozitivul acestuia, cât şi cu privire la faptele care au fost precis determinate în partea expozitivă, acesta fiind cadrul procesual în limitele căruia instanţa este datoare să soluţioneze cauza, şi nu la persoane indicate într-un proces verbal de sesizare şi care nu au fost trimise în judecată, deci nu constituie obiectul investirii instanţei astfel că, şi din această perspectivă nu poate fi primită critica formulată, fiind nefondată.

Inculpaţii prin apărător au solicitat şi schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., întrucât nu s-a făcut dovada exercitării de violenţe sau constrângeri asupra victimelor, criticând din această perspectivă sentinţa instanţei de fond, pentru nelegalitate.

Raportat la probatoriul administrat în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel cum in mod corect a reţinut si motivat pe larg instanţa fondului.

Astfel, proxenetismul reprezintă o activitate infracţională neagresivă, neimplicând vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activităţile ce constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a subiectului pasiv.

Potrivit art. 329 C. pen., infracţiunea de proxenetism consta in „indemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoana”.

Prin alin. (2) al aceluiaşi text de lege este prevăzuta forma agravanta a acestei infracţiuni, care consta in „recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane in acest scop”, precum si in „constrângerea la prostituţie”.

În raport cu aceasta din urma reglementare este de reţinut ca elementul material al formei agravate a infracţiunii de proxenetism se poate realiza atât prin săvârşirea unei acţiuni de recrutare de persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane in acest scop, cat si prin constrângerea la prostituţie.

Pe de alta parte, in conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apară sau de a-si exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatării acestei persoane”.

În aceasta privinţa este semnificativ ca în art. 2 pct. 2 lit. c) din aceeaşi lege se explica, intre altele, ca „prin exploatarea unei persoane se înţelege” si „obligarea la practicarea prostituţiei”.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane prin trafic de persoane se înţelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, dacă aceste fapte constituie infracţiune (chiar sub formă tentată). De asemenea, în sensul acestei legi, constituie trafic de persoane şi recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, ca trafic de minori.

Într-un cuvânt, primirea/ transferarea unei persoane în scopul exploatării acesteia constituie infracţiune.

Abuzul de autoritate nu implică vicierea voinţei unei persoane în executarea unor acte prin care dispune de libertatea sa în folosul persoanei care exercită abuzul.

Prin exploatarea unei persoane traficate se înţelege:

a) executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate;

b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală;

d) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispoziţiilor legale;

e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

De aceea, in raport cu conţinutul dispoziţiilor legale menţionate, infracţiunea de trafic de persoane, incriminata in art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum si prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământul persoanei ce are autoritate asupra celei vizate sa facă obiectul exploatării, prin exploatare înţelegându-se si „obligarea la practicarea prostituţiei”. Or, cat timp pentru existenta infracţiunii de proxenetism prevăzute in art. 329 alin. (1) C. pen., precum si a formei ei calificate, reglementata in cadrul alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia modalităţii constând in „constrângerea la prostituţie”, nu este necesara exercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane a cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, se impune sa se considere ca tocmai aceste trăsături specifice constituie criteriul de diferenţiere intre infracţiunea de trafic de persoane, in scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, prevăzuta in art. 12 alin. (1), cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, unde prezenta unor astfel de elemente este necesara, si infracţiunea de proxenetism, prevăzuta in art. 329 C. pen., a cărei existenta este condiţionata numai in modalitatea particulara de vicierea poziţiei subiective a victimei de săvârşire prin „constrângere la prostituţie”.

Aşa fiind, daca in cazul proxenetismului constrângerea este prevăzuta numai ca modalitate particulara, agravata, de săvârşire alternativa a infracţiunii, intr-un asemenea caz recrutarea si traficul de persoane nefiind făcute in scopul obligării la practicarea prostituţiei, care este prestata de bunăvoie de către persoana vizata, in toate ipotezele de săvârşire a infracţiunii de trafic de persoane, constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni.

Ca urmare, atât timp cat nu se evidenţiază existenta constrângerii identificate sub vreuna dintre modalităţile specifice de realizare a ei, astfel cum sunt precizate in art. 12 si, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane, in acest scop, trebuie încadrate in varianta agravata a infracţiunii de proxenetism prevăzute in art. 329 alin. (2) C. pen., după cum si modalitatea expres prevăzută in acest alineat, de săvârşire a acestei infracţiuni prin „constrângerea la prostituţie” trebuie supusa aceluiaşi tratament de încadrare juridica.

Dimpotrivă, orice modalitate de trafic de persoane la care se refera art. 12 si, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, in măsura in care este realizata prin una dintre formele concrete de constrângere la care se refera aceste texte de lege, independent daca este comisă în scopul obligării - la practicarea prostituţiei ori in alte scopuri, trebuie încadrata in infracţiunea de trafic de persoane prevăzuta, după caz, in unul dintre cele doua texte de lege menţionate.

Aşadar, criteriul de distincţie intre infracţiunea de trafic de persoane prevăzuta in art. 12 si, respectiv, in art. 13 din Legea nr. 678/2001 si aceea de proxenetism prevăzuta in art. 329 C. pen. consta in obiectul juridic generic diferit al acestor infracţiuni, adică in valoarea sociala diferita protejata de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor doua legi. in acest sens, in timp ce valoarea sociala apărata prin textele art. 12 si, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţa si acţiune proprii fiecărei persoane, valoarea sociala proteguita prin reglementarea infracţiunii de proxenetism in art. 329 C. pen. rezida tocmai in bunele moravuri din cadrul relaţiilor de convieţuire sociala si de asigurare licita a mijloacelor de existenta.

Acest criteriu de distincţie, in absenta constrângerii, atrage încadrarea faptei de a indemna ori înlesni practicarea prostituţiei sau de a trage foloase de pe urma acesteia in infracţiunea de proxenetism prevăzuta in art. 329 alin. (1) C. pen., iar a faptei de a recruta o persoana pentru prostituţie ori de a trafica persoane in acest scop in infracţiunea de proxenetism prevăzuta la alin. (2) tezele I si II din acelaşi articol.

Evident, actele de recrutare, transportare, transferare, cazare sau de primire a unei persoane, prin ameninţare, violenta sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitându-se de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-si exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatării acestei persoane, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzuta in art. 12 din Legea nr. 678/2001 si, respectiv, in art. 13 din aceeaşi lege daca victimele sunt minori, in măsura in care asemenea fapte sunt săvârşite cu vinovatei sub forma intenţiei.

Acelaşi criteriu de distincţie intre cele doua infracţiuni, in cazul când o persoana indemna o alta persoana ori ii înlesneşte sa practice de bunăvoie prostituţia sau trage foloase de pe urma acesteia, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane prin una dintre modalităţile specificate in cuprinsul art. 12 din Legea nr. 678/2001, impune sa se retina atât săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzute in art. 329 alin. (1) C. pen. sau in art. 329 alin. (2) tezele I si II C. pen., după caz, cat si a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzuta in art. 12 din Legea nr. 678/2001, in concurs real.

Or, în speţă, din probatoriul administrat rezultă că inculpaţii au acţionat faţă de părţile vătămate prin mijloace care au înfrânt libertatea de voinţă şi conştiinţă a acestora, atât prin ţinerea lor sub strictă supraveghere, fără a avea libertate de mişcare cât şi prin violenţele exercitate fie asupra lor fie asupra altora, pentru a le inspira temere, în cazul în care s-ar opune exploatării lor sexuale.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, Curtea reţine, deosebit de împrejurarea că argumentarea instanţei de fond este mai mult decât exhaustivă şi explicită, această chestiune a fost tranşată în mod definitiv şi categoric, astfel cum a expus şi instanţa fondului, de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul legii pronunţat cu privire la această chestiune de drept, şi care, potrivit dispoziţiilor legale, este obligatorie pentru instanţe, şi din a cărei expunere de motive a redat şi instanţa de apel.

O altă deosebire fundamentala intre proxenetism si traficul de persoane consta in finalitatea urmărita prin săvârşirea lor.

Astfel, daca prin comiterea infracţiunii de proxenetism inculpatul «trage foloase» de pe urma recrutării sau obligării la practicarea prostituţiei, victima însuşindu-si o parte substanţiala din beneficii, in cazul traficului de persoane întreaga activitate are loc in scopul, exclusiv, al exploatării victimei. Prin urmare folosul, obţinut astfel, este însuşit in întregime (sau intr-o proporţie ce semnifica exploatarea) de către traficanţi.

Sau, altfel spus, în cazul infracţiunii de proxenetism cele două părţi implicate în această activitate, respectiv proxenetul şi prostituata, sunt „parteneri”, în sensul că se bucură de drepturi egale, proxenetul doar oferind „protecţie” contra unui folos material, ceea ce nu este cazul în situaţia traficului de persoane, unde persoanele traficate sunt sub autoritatea fizică şi morala, atât financiar, cât şi organizatoric, a traficantului, în sensul că nu dispun de libertatea de opţiune cu privire la nici unul din aspectele pe care le implică o astfel de activitate( clienţii, numărul acestora, locul de „acţiune”, sumele pe care le obţin, tarifele practicate, etc.).

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanţa constată că faptele inculpaţilor de a racola, transporta, găzdui şi caza victime minore şi victime majore, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.C. şi Gina, respectiv victime majore, îl priveşte pe inculpatul L.N., într-o locuinţă, ţinându-le sub strictă supraveghere şi de a le exploata sexual sau prin muncă, folosind acte de violenţă sau ameninţări, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi a infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Concluzionând cu privire la aspectele de nelegalitate invocate, instanţa de apel a reţinut că în art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sunt enumerate limitativ dispoziţiile legale a căror nerespectare atrage nulitatea absolută ; aceste dispoziţii se referă la organizare şi competenţă, la dreptul la apărare al învinuitului sau inculpatului. Or, susţinerile inculpaţilor cu privire la nelegalitatea sentinţei apelate şi analizate, pe larg, în considerentele ce preced, nu se includ nici măcar în categoria nulităţilor relative care puteau fi invocate cel mai târziu la primul termen de judecată cu procedura completă,cu atât mai puţin în categoria nulităţilor absolute. Şi aceasta cu cât, chiar reale de ar fi susţinerile inculpaţilor, acestora nu li s-a produs nici o vătămare a drepturilor şi intereselor lor legitime.

În acest context, dată fiind analiza infracţiunii de trafic în ceea ce priveşte conţinutul său în raport cu infracţiunea de proxenetism, vor fi analizate, în bloc, şi motivele de netemeinicie invocate.

Cum s-a menţionat anterior, elementul material al infracţiunii de trafic de persoane - în forma de bază, prevederile de la punctul 2 al art. 12 din legea specială, vizând modalităţile agravante ale acestei infracţiuni - se realizează printr-una sau mai multe dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative în norma incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acţiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

Traficarea fiinţelor umane reprezintă un proces complex care presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfăşurarea de activităţi specifice. Elementul material al laturii obiective se prezintă sub forma unei acţiuni cu mai multe modalităţi alternative care se pregătesc într-o mare măsură în unele acte internaţionale adoptate în această materie (art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale).

Recrutarea unei persoane pentru a fi exploatată înseamnă descoperirea unei persoane susceptibile a fi exploatată şi determinarea acesteia să devină victimă a exploatării. Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă, deci, în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit.

Transportarea constă în acţiunea unei persoane, numită transportor, de a muta dintr-un loc în altul, cu ajutorul unui mijloc de transport, persoana care este sau urmează a fi exploatată.

Transferarea constă în acţiunea unei persoane de a dispune şi a realiza schimbarea locului de cazare sau în care se află ascunsă ori este exploatată o persoană.

Cazarea este acţiunea unei persoane de a asigura adăpost,găzduire, altei persoane, în vederea exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.

Preluarea este acţiunea unei persoane de a lua în primire, a lua asupra sa, pe seama sa, o persoană, în scopul exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.

În toate modalităţile de existenţă a elementului material pentru fapta prevăzută în alin. (1) legea cere ca o condiţie esenţială existenţa unui anumit scop al infracţiunii: exploatarea victimei. Nu are relevanţă dacă scopul urmărit, exploatarea victimei, s-a realizat sau nu. Infracţiunea de trafic de persoane, fiind o infracţiune de pericol, se consumă în momentul realizării uneia dintre modalităţile elementului material dacă fiecare dintre aceste activităţi au fost realizate în scopul exploatării unei persoane. Infracţiunea se consumă chiar dacă scopul nu a fost realizat. O altă cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoană este ca acţiunile incriminate să fie săvârşite prin vreuna din următoarele modalităţi prevăzute în norma de dezincriminare: ameninţare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra victimei.

Or, modul de acţiune al inculpaţilor, mai puţin inculpatul P.C. în sarcina căruia se reţine o singură faptă materială de traficare de minori, cu caracter continuat motiv pentru care şi sancţiunea penală aplicată acestui inculpat a fost individualizată în mod distinct de către instanţa fondului, aspect la care vom reveni în secţiunea corespunzătoare) constând în abordarea/racolarea victimelor, şi de a le propune să meargă în străinătate pentru a munci oferindu-le ajutor, inclusiv material, în acest scop se circumscrie cu prisosinţă în conţinutul modalităţilor alternative prevăzute pentru realizarea infracţiunii, în accepţiunea textului de lege, astfel cum s-a evidenţiat mai sus.

Se impune dar a se sublinia faptul că însăşi activitatea desfăşurată de către inculpaţi vine în sprijinul argumentaţiei invocate, în sensul că acţiunea de recrutare implică un proces complex, câtă vreme demersurile şi eforturile întreprinse de aceştia nu au avut finalitatea urmărită faţă de victima T.O.M. care a refuzat în mod constant să dea curs ofertelor făcute de către inculpaţi, şi, cu precădere, de către inculpata P.

Dar, chiar şi în acest context, activitatea desfăşurată de către inculpaţi, şi, cu precădere, de către inculpata P., se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic, câtă vreme chiar dacă acţiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, scop care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, acesta nu trebuie să şi fie efectiv realizat.

Instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd menţiunile obligatorii pe care trebuie să le conţină considerentele hotărârii. Astfel, instanţa de fond a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi cât şi a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi nemijlocit în faţa instanţei şi care au confirmat pe deplin situaţia de fapt expusă în considerentele rechizitoriului (aspect ce justifică similitudinea dintre cele două expuneri), fără a se limita însă, la o simplă reluare a acestuia. Instanţa s-a conformat dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. şi în ceea ce priveşte analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora în expunere, ba mai mult a redat conţinutul declaraţiilor pe care şi-a fundamentat soluţia, tocmai pentru a întări şi evidenţia argumentele care au condus-o la soluţia pronunţată.

În ceea ce priveşte activitatea efectivă de traficare a persoanelor de sex feminin, rezultă, din analiza coroborată a materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi, nemijlocit, în faţa instanţei, că, în mod judicios şi argumentat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată. Potrivit dispoziţiilor art. 63 C. pen., aprecierea fiecărei probe se face de către instanţa de judecată potrivit convingerii sale, în urma şi pe baza examinării tuturor probelor administrate în întregul lor, fiind inadmisibilă desfiinţarea acestora din context şi preluarea unor fracţiuni dintre probă sau mijloc de probă.

Dispoziţiile legale menţionate consacră un alt principiu de data aceasta în materia aprecierii probelor, potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită, neexistând nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpaţilor sau ale martorilor, instanţa putând să aprecieze că numai una dintre acestea este expresia adevărului, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte.

Raportând aspectele de drept la actele şi lucrările dosarului precum şi la hotărârea criticată, rezultă că instanţa de fond a aplicat întocmai principiile enunţate reţinând motivat acele declaraţii şi probe care se coroborează unele cu altele.

Aşa fiind, reţinerea de către instanţă a declaraţiilor martorilor victime date în cursul urmăririi penale ca fiind cele care exprimă adevărul, este atât legală cât şi justificată, având în vedere, pe de o parte, faptul că aceste declaraţii au fost făcute înainte ca victimele să ia legătura cu inculpaţii cu privire la procedura judiciară ce se desfăşoară împotriva lor, existând garanţii certe nu au putut fi intimidate cu privire la ceea ce vor declara, cât şi evoluţia ulterioară a acestor declaraţii şi atitudinea adoptată de către o parte din victime în faţa instanţei respectiv, partea vătămată S.G.I.I., care şi-a schimbat declaraţia în faţa instanţei - fila 128, unde precizează că „ soţii P. - n.n. C. şi soţia acestuia - aflând că sunt minoră nu au vrut să o lase să practice prostituţia întrucât le era teamă, dar ea a insistat şi atunci au acceptat”, revenire justificată de toată atitudinea acestei părţi vătămate, de la climatul familial violent şi lipsit de preocupare cu privire la persoana sa, care au determinat-o de altfel să plece în Italia în acest scop, până la atitudinea ulterioară de continuare a unei relaţii de prietenie cu inculpaţii în ciuda celor întâmplate,confirmate, de altfel, şi de raportul de evaluare psihologică) iar, pe de altă parte, la audierea în cursul urmăririi penale martorele au fost asistate de către consilierul din cadrul A.N.I.T.P.

Referitor la acţiunile întreprinse de către inculpaţi în realizarea traficului de persoane, respectiv de racolare, cazare, transport sunt atât declaraţiile martorelor victime date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, care se completează reciproc, descriind fiecare în parte contribuţia inculpaţilor în acţiunile de traficare la care au fost supuse, cât şi celelalte probe administrate, respectiv declaraţiile martorilor (B.L.D., V.E.A., V.A.M., G.A., T.O.M., P.T., B.L., B.C., T.V., etc), relaţii de la societatea de transport cu care partea vătămată Teiu s-a deplasat în Italia şi s-a întors a doua zi, relaţiile oferite cu privire la această împrejurare de către şoferul microbuzului respectiv şi a conducătorului societăţii respective( faţă de modalitatea în care se reţine că această victimă a reuşit să eludeze încercările şi presiunile exercitate asupra ei de către inculpaţi în vederea practicării prostituţiei),transcrierea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor, evidenţa transferurilor bancare, etc.

Relevante în acest sens, deşi nu în mod singular, sunt declaraţiile martorelor P.T. (fila 123 dosar urmărire penală), B.L. şi B.C. (fila 154-157, 158-160 dosar urmărire penală, de asemenea, declaraţie menţinută întocmai în faţa instanţei de fond - fila 233, 234 dosar fond), care plasează prezenţa împreună a inculpaţilor, însoţiţi fie de victima B., fie de altele dintre victime, cum ar fi G.A. confirmând, totodată, atât activitatea de seducere a inculpatului L., prin înşelăciune (activitate desfăşurată în prezenţa lor) cât şi cea de cazare efectivă.

Şi declaraţia victimei S.G.I.I. (fila 128 şi următoarele dosar urmărire penală) care, deşi revine asupra celor declarate în faţa instanţei (fila 283-286 dosar fond),menţine constant unele aspecte referitoare la împrejurările în care a plecat în Italia, cu ajutorul acordat de către inculpata P., faptul că odată ajunsă la destinaţie a locuit la inculpatul P., căruia îi preda toţi banii obţinuţi în urma practicării prostituţiei, aspecte care se coroborează şi se confirmă de celelalte probe administrate în cauză, printre care, exemplificativ, declaraţia victimei B., a martorei L.D., etc.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că, deşi o parte dintre victime nu se cunoşteau între ele anterior faptelor, acestea descriu în mod amănunţit modul în care au fost cazate de către inculpaţi la domiciliul lor din localitatea Vigevano din Italia, precum şi persoanele pe care le găseau în locuinţa respectivă în momentul când ajungeau acolo de exemplu, T.O. precizează că în locuinţa inculpatei P. se aflau, atunci când a sosit acolo, 4 fete - nominalizând pe G.A., B.D., L.D., P.G. - şi 7 băieţi, printre care P.C., şi că cea care dădea „dispoziţii” în casă era P.G., aspect confirmat şi de declaraţiile celorlalte părţi vătămate).

Scopul infracţiunii de trafic de persoane, respectiv exploatarea persoanei traficate în vederea deţinerii de venituri, prezintă, de asemenea, modalităţi alternative de realizare. Astfel, potrivit art. 12 punctul 2 din Legea nr. 678/2001, exploatarea unei persoane poate consta, printre altele, în obligaţia la practicarea prostituţiei.

Or şi sub acest aspect declaraţiile victimelor şi ale martorilor sunt convergente, rezultând fie expres din atitudinea care Ie-a prezentat victimelor posibilitatea de a se prostitua, fie implicit prin forţarea la practicarea prostituţiei odată ajunse în ţara de destinaţie (având în acest sens declaraţiile victimei T.O.M., potrivit cărora „abia când au ajuns în Italia mi-au spus că urmează să mă prostituez” - fila 113 dosar urmărire penală, declaraţia victimei G.A., care relatează aceeaşi situaţie de fapt, în sensul că deşi i se promisese un loc de muncă in Italia, abia când a ajuns acolo i-au spus că urma să se prostitueze - fila 25 şi următoarele dosar urmărire penală, etc).

Fără a relua în integralitatea lor şi în mod exhaustiv probele pe care instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea pronunţată, instanţa de apel însuşindu-şi motivele care au stat la baza soluţiei adoptate de prima instanţă cu privire la criticile analizate anterior, Curtea apreciază că probatoriul administrat în cauză este suficient de concludent sub aspectul activităţii de trafic de persoane, prin acţiunile specifice întreprinse de către inculpaţi (recrutare, cazare, transport etc), fiecare declaraţie de martor sau de parte vătămată relatând aspecte comune cu privire la situaţia de fapt, astfel cum am exemplificat anterior.

Una dintre declaraţiile cele mai elocvente în cauză, deşi, aşa cum am precizat, nu singulară, este declaraţia părţii vătămate T.O.M., care relatează în amănunt maniera şi modul de organizare a traficării şi obligării la practicare prostituţiei de către inculpaţi, şi cu precădere de către inculpata P.G., a cărei calitate de „lider” a constatat-o în mod nemijlocit în momentul în care a intrat în contact cu aceasta, respectiv când a ajuns la domiciliul acesteia din Italia. Or, având în vedere eforturile pe care partea vătămată Ie-a întreprinse pentru a eluda încercările şi presiunile la care a fost supusă pentru a practica prostituţia, este evidentă obiectivitatea şi realitatea celor declarate de această parte, relatări susţinute şi de cei care au ajutat-o să „evadeze” practic din angrenajul infracţional în care a fost atrasă.

Din cele prezentate este neîndoielnic că susţinerile inculpaţilor în motivele de apel privind inexistenţa faptelor sau, cel puţin lipsa elementelor constitutive ale acestora, întrucât exista consimţământul victimelor pe de o parte iar, pe de altă parte lipseşte scopul infracţiunii sunt lipsite de fundament, neavând corespondent nici în probatoriul administrat, care confirmă cu certitudine vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, şi nici în norma de incriminare, care nu condiţionează existenţa infracţiunii de realizarea scopului şi nici de existenţa sau nu a consimţământului victimei.

În consecinţa, probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare si suficiente pentru aflarea adevărului in cauza cu privire la faptele denunţate si încadrarea acestora ca infracţiuni de trafic de persoane, atesta netemeinicia motivelor de apel invocate de inculpat si impun respingerea ca nefondate a apelurilor formulate.

Referitor la critica de netemeinicie privind greşita individualizare a pedepselor sub aspectul cuantumului acestora stabilit de prima instanţa se constata următoarele:

Instanţa de fond a transpus în mod optim în contextul cauzei criteriile obligatorii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la modalitatea de comitere a faptelor, la valorile sociale lezate prin activitatea ilicită, la gradul de pericol social concret al acestora, la persoana fiecăruia dintre inculpaţi, precum şi la toate circumstanţele reale şi personale de natură să califice sau să atenueze răspunderea personală.

Având în vedere criteriile enunţate şi raportat la cauzistica în materie, instanţa de apel apreciază că prezenţa speţă nu evidenţiază nici în ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, nici în ceea ce priveşte modalitatea concretă de comitere a faptelor, o particularitate aparte care să justifice atenuarea răspunderii penale şi care să reclame aplicarea pedepselor într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa fondului, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor P. (faţă de inculpatul L.N. s-a reţinut împrejurarea că acesta este cunoscut cu antecedente penale, care deşi nu au atras starea de recidivă în condiţiile art. 37 lit. a) C. pen,. fiind schimbată, de altfel, şi încadrarea juridică în acest sens, constituie un element de individualizare extrem de elocvent cu privire la profilul socio moral al acestui inculpat, suficient cât să justifice împrejurarea că faţă de acest inculpat nu pot fi incidente dispoziţiile privitoare la circumstanţele atenuante, neidentificându-se în cauză elemente circumstanţiale care să primească o atare calificare).

Raportat acestor considerente, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice modificarea pedepselor, în sensul reducerii acestora spre/ sub limita minimă a normei de incriminare, şi, cu atât mai puţin a modalităţii de executare a sancţiunilor aplicate.

Ca atare, instanţa de apel a apreciat că, in considerarea pericolului concret ridicat al faptelor din speţa si a finalităţii preventive a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedepsele aplicate şi modalitatea de executare a acestora aplicate de către prima instanţă sunt în măsurăm să realizeze în mod eficient finalitatea şi scopul pedepselor, astfel că sunt temeiuri pentru modificarea acestora în sensul solicitat de către inculpaţi.

Masurile de siguranţa sunt sancţiuni de drept penal care se dispun in raport cu persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penala in scopul înlăturării unor stări de pericol si al preîntâmpinării săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penala.

Este evident ca masurile de siguranţa ocupa un loc important in sistemul mijloacelor legale de lupta împotriva infracţiunilor, mijloace reprezentate in principal sub forma sancţiunilor penale.

Motiv pentru care legea specială prevede în mod expres în art. 19 alin. (1) că banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii infracţiunilor se confiscă în condiţiile art. 118 C. pen.

Starea şi dinamica fenomenul infracţional a evidenţiat realităţii umane si sociale de natura obiectiva ce reprezintă surse reale de pericol social, pentru ca ele pot determina sau contribui la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penala.

Aceste realităţi sunt considerate, din punct de vedere al reacţiei sociale, in raport cu fenomenul infracţional, ca „stări de pericol” de care trebuie sa se ocupe însăşi legea penala si a căror combatere nu poate fi realizata prin aplicarea de pedepse, întrucât aceste stări izvorăsc din situaţii care nu in toate cazurile reprezintă încălcări ale legii penale.

Măsurile de siguranţa se dispun fata de cei care au săvârşit fapte prevăzute de legea penala, dar luarea lor nu este determinata de pericolul social al acelei fapte ca infracţiune, ci de starea de pericol obiectiva, relevata de persoana făptuitorului ori de anumite lucruri ce au legătura cu fapta săvârşită de acesta.

Pentru ca fata de o persoana sa fie luata una din masurile de siguranţa, prevăzuta de lege, ca sancţiune unica sau alături de alta sancţiune penala, trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiţii:

- sa fie săvârşirea o fapta prevăzuta de legea penala in forma actelor pregătitoare/a tentativei pedepsibile sau in forma consumata;

- sa existe o contribuţie la săvârşirea faptei prin participarea persoanei in calitate de autor, instigator sau complice;

- sa evidenţieze o stare de pericol prin săvârşirea faptei, stare de pericol care nu poate fi înlăturata prin aplicarea unei pedepse;

- starea de pericol sa determine temerea justificata ca, in viitor persoana in cauza va savari din nou fapte prevăzute de legea penala.

Confiscarea speciala este singura măsura de siguranţa cu caracter patrimonial. Confiscarea speciala se dispune in raport cu starea de pericol pe care unele lucruri, in anumite situaţii si condiţii, o evidenţiază.

Uneori starea de pericol izvorăşte din însăşi natura lucrului, coroborata cu anumite împrejurări (de exemplu: arme, otrăvuri, stupefiante, substanţe explozive etc), iar in alte situaţii, starea de pericol izvorăşte din împrejurarea ca anumite lucruri au fost produse sau obţinute prin infracţiunii etc.

Confiscarea speciala priveşte bunuri care, de regula, aparţin făptuitorului.

Măsura confiscării speciale poate fi dispusa de procuror sau de instanţa de judecata.

Conform art. 136 C. pen. sunt supuse confiscării speciale următoarele categorii de bunuri:

- bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infracţiune; Un lucru se considera a fi produs prin fapta prevăzuta de legea penala atunci când el este rezultatul acţiunii ce formează elementul material al acestei fapte.

- bunurile dobândite prin săvârşirea infracţiunii, daca nu sunt restituite persoanei vătămate si in măsura in care nu servesc la despăgubirea acesteia. In principiu, lucrurile dobândite din săvârşirea unei infracţiuni au fost scoase ilicit din patrimoniul unei persoane si, ca atare, aceste lucruri trebuie sa reintre in patrimoniul acesteia.

Măsura de siguranţa a confiscării speciale va fi aplicata totdeauna când vor fi identificate lucruri ce se includ in vreuna din categoriile examinate anterior.

Aceasta sancţiune are deci un caracter obligatoriu, instanţa neavând latitudinea sa evite o asemenea măsura, ci doar sa probeze ca lucrul respectiv face parte din vreuna din categoriile prevăzute in art. 136 C. pen.

Competente a dispune aceasta măsura de siguranţa sunt, după caz, instanţa de judecata sau organul de urmărire penala.

Pentru ca instanţa sa dispună confiscarea speciala a acestor bunuri trebuie sa dovedească, in fiecare caz in parte, ca ele au fost dobândite in mod vădit prin săvârşirea infracţiunii în ceea ce priveşte modul de stabilire a sumelor de bani supuse confiscării în condiţiile legii speciale, hotărârea instanţei de fond excelează, de asemenea, prin maniera extrem de detaliată a criteriilor avute în vedere la stabilirea acestor sume de bani, atât în ce priveşte cuantumul acestora, cât şi modul de dobândire, provenienţa acestora. De altfel, susţinerile inculpaţilor apelanţi P.G. şi C. nu sunt susţinute de probe care să ateste provenienţa licită a sumelor de bani suspuse confiscării de prima instanţă şi nici modul de dobândire a acestora, spre deosebire de măsura dispusă de către instanţă fundamentată pe probatoriul administrat în cauză, generat de declaraţiile părţilor vătămate cu privire la sumele de bani obţinute în urma practicării prostituţiei, şi care se coroborează în mod unitar în această privinţă, sumele indicate de către acestea situându-se în jurul aceluiaşi cuantum, declaraţiile martorilor, actele bancare care dovedesc tranzacţiile financiare operate în conturile deţinute de către inculpaţi, sumele de bani care au fost găsite la domiciliile acestora cu ocazia percheziţiei efectuate şi a căror reluare apare de prisos, câtă vreme modul de stabilire a sumelor supuse confiscării redat exhaustiv de prima instanţa este expus în partea introductivă a prezentei decizii, fiind supus cenzurii instanţei de apel, în raport de criticile formulate).

Or, nici din această perspectivă, susţinerile inculpaţilor nu au fost în măsură să dovedească o vătămare adusă intereselor for care să fie de natură să atragă nulitatea sentinţei apelate.

În ceea ce priveşte latura civilă a acuzei supusă prezentei analize, şi, implicit, în ce priveşte apelul părţii civile B.L., Curtea reţine că declaraţia Naţiunilor Unite privind Principiile de bază în dreptul victimelor crimelor şi ale abuzurilor de putere (1985), defineşte termenul de victimă ca fiind acele persoane, care în mod individual sau colectiv, au suferit orice daună, fizică sau psihică, trăiri emoţionale, pierderi economice sau vătămarea substanţială a drepturilor lor fundamentale, prin acţiune sau inacţiune care încalcă legislaţia penală în vigoare, în cadrul statelor membre, inclusiv acele legi care stipulează abuzul ilicit de putere. Persoana este considerată victimă indiferent dacă autorul este identificat, arestat, cercetat sau condamnat şi, indiferent de relaţiile între autor şi victimă.

Specificarea sintagmei de victimă a traficului de persoane apare în Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, ratificată prin Legea nr. 300/2006, care defineşte victima ca orice persoană fizică supusă traficului de persoane.

În cadrul legislaţiei româneşti prin termenul persoană vătămată înţelegem persoana care a suferit o vătămare a intereselor sau drepturilor sale prin comiterea unei fapte antisociale. Are această calitate câtă vreme nu s-a început urmărirea penală.

În cadrul procesului penal victima traficului de persoane se poate constitui: Parte vătămată, ca persoană care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială şi participă în procesul penal;

Parte civilă, desemnând persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal.

Victimele traficului de fiinţe umane au dreptul să ceară în cursul procesului penal, repararea daunelor materiale şi morale, suferite ca urmare a procesului traficării, exploatării.

Conform art. 14 si urm. din C. proc. pen., acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. Aceasta poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Constituirea ca parte civilă se poate realiza în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauză Prejudicii cauzate unei persoane, constând in suferinţe de ordin psihic. Normele eticii si echităţii interzic in principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufleteasca este incompatibila cu un echivalent bănesc. Este însa justificata acordarea unor compensaţii materiale acelor persoane ale căror posibilitatea de viața familiala si sociala au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de alte persoane . Aceste compensaţii sunt destinate sa creeze condiţii de viața care sa aline intr-o oarecare măsura suferinţele psihice ale victimei,cum ar fi asigurarea unei locuinţe adecvate si mobilitate corespunzător, pentru o persoana condamnata la izolare ca urmare a infirmităţii pricinuite prin fapta ilicita. Or, având în vedere vătămările inerente rezultate din comiterea infracţiunilor, consecinţele imediate şi mediate ale faptelor inculpaţilor, apare ca fiind justificată soluţia instanţei de fond de acordare a daunelor morale.

În ceea ce priveşte daunele morale acordate de instanţă, acestea au fost cuantificate pe baza elementelor aflate la dosarul cauzei, fiind de jurisprudenţă faptul că acordarea şi cuantificarea acestora este la aprecierea instanţelor de judecată. în cauză, instanţa de fond a procedat la judicioasă individualizare şi cuantificare a acestora, atât raportat la probatoriul oferit în acest sens de datele dosarului, cât şi raportat la trauma psihică, morală încercată de fiecare din părţile vătămate. Aşa fiind, instanţa de apel a constatat că nu există elemente care să nu fi fost avute în vedere de instanţă în acest segment şi care să justifice, în rejudecare, o majorare a cuantumului stabilit, astfel cum a solicitat partea vătămată apelantă B.L.D.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs partea civilă B.D.L. şi de inculpata P.G.

Recurenta parte civilă B.D.L. nu a depus la dosar motivele de recurs şi nici nu s-a prezentat la termenul fixat pentru judecarea cauzei pentru a-si susţine recursul declarat.

Recurenta inculpată P.G. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi reducerea pedepsei aplicate.

Analizând actele si lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de partea civilă şi de inculpată sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat de inculpata P.G., se constată că pedeapsa aplicată a fost just şi corect individualizată, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate prin norma incriminatoare, gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite, atât gradul de pericol generic cât şi cel concret, dar şi persoana inculpatei.

Infracţiunea de trafic de minori se caracterizează printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiune, cu consecinţe tragice asupra sănătăţii, libertăţii şi chiar a vieţii omeneşti, însă pericolul social generic, reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor, nu se identifică cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul datelor particulare ale cauzei. Relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reţinute in sarcina inculpatei sunt cele referitoare la libertatea persoanei, respectarea demnităţii acesteia, protejarea integrităţii corporale sau sănătăţii acesteia, împotriva faptelor de exploatare a acesteia şi de transformare a persoanei într-un mijloc de obţinere a unor beneficii materiale.

Combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, în special sub forma traficului de persoane - infracţiune deosebit de gravă atât sub aspectul modului de realizare, cât şi sub aspectul consecinţelor produse - constituie, o prioritate a ţărilor membre U.E. şi nu numai, astfel că realizarea acestui deziderat deşi nu poate constitui prin el însuşi un criteriu de apreciere al pedepsei, reclamă aplicarea unor sancţiuni penale eficiente în realizarea prevenirii săvârşirii de astfel de infracţiuni.

În cauza de faţă prin raportare la vârsta părţilor vătămate, aceasta experienţă şi-a pus amprenta asupra dezvoltării lor psihice, asupra echilibrului socio - afectiv, impactul evenimentelor asupra sistemului de valori ale victimelor, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, fiind unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minorele au aflat rezonanta unor acte cu conotaţie sexuală, trăind semnificaţia reala a raporturilor sexuale săvârşite de clienţi ai acestor victime, suferinţele fizice si psihice pricinuite minorelor, urmare a raporturilor sexuale la care au fost supuse si exploatării sexuale căreia îi erau prizoniere.

Pedeapsa trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârşită, ci şi cu periculozitatea socială a infractorului, apreciată în contextul comportamentului manifestat de inculpat după săvârşirea faptelor.

Aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 4 ani şi 10 luni, este aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea, astfel stabilită de tribunal, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatei.

Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţele au aplicat cumulat criteriile de individualizare şi au acordat semnificaţia cuvenită acestora.

În cauză, pedeapsa a fost just individualizată şi nu se constată existenţa unor motive care să justifice reindividualizarea, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Ca atare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de partea civilă, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta nu a depus la dosar motivele de recurs şi nici nu s-a prezentat la termenul fixat pentru judecarea cauzei pentru a-şi susţine recursul declarat, context în care, Înalta Curte, va proceda potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3).

Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă B.D.L. şi de inculpata P.G.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.D.L. şi de inculpata P.G. împotriva deciziei penale nr. 144 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei P.G. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 iulie 2011 la 28 februarie 2013.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 689/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 738/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 70/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 71/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 72/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 73/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 738/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 739/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 74/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 744/2013. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs