ICCJ. Decizia nr. 805/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 805/2013
Dosar nr. 3389/63/2012
Şedinţa publică din 05 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 49 din 21 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul cu nr. 3389/63/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul D.L., iar în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.L. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă complementară; pe durata executării pedepsei, inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.; în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive începând cu data de 25 februarie 2012, iar în baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a acestuia.
A fost obligat inculpatul la 1.131,08 RON, reactualizaţi la data achitării integrale a debitului, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova; s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă; a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 65/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (3) teza I din C. pen. şi lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) C. pen., constând în fapt în aceea că partea vătămată B.I.M., în vârstă de 14 ani, locuieşte împreună cu părinţii şi cei 4 fraţi în comuna Teslui, judeţul Dolj şi îl cunoaşte pe inculpatul D.L. de mai mult timp, acesta fiind unchiul cumnatei sale.
Astfel, între familia părţii vătămate şi cea a inculpatului se statornicise o relaţie de încredere, în temeiul căreia partea vătămată a mers de mai multe ori la domiciliul inculpatului pentru a o ajuta pe soţia acestuia la treburile gospodăreşti.
La data de 25 ianuarie 2012, în jurul prânzului, partea vătămată B.I.M. se afla împreună cu tatăl său, Z.T., la domiciliul numitului D.I. zis "O.", timp în care a sosit şi inculpatul D.L., însoţit de verişorii săi, martorii B.I.V. şi D.I.
După ce martorii şi tatăl părţii vătămate au consumat băuturi alcoolice, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate să-l însoţească la domiciliul său unde să o ajute pe soţia sa la treburile gospodăreşti, cât timp el va fi plecat, cu martorii B. şi D., pentru rezolvarea altor probleme. Cum partea vătămată mai prestase anterior astfel de activităţi, solicitarea inculpatului nu i-a creat suspiciuni nici ei nici tatălui său, care a fost de acord.
Astfel, în jurul orelor 14,00, inculpatul a plecat cu autoturismul său de culoare albastră, înmatriculat în Spania, spre oraşul Caracal, însoţit de martorii D.I. şi B.I.V., precum şi de partea vătămată B.I.M. După o oprire scurtă în oraşul Caracal, inculpatul şi pasagerii săi şi-au continuat traseul până în comuna Reşca, judeţul Olt, unde cei doi martori au rămas la domiciliul prietenei lui D.I., urmând ca inculpatul să-i ia de acolo mai târziu. Rămas singur cu partea vătămată, inculpatul a condus autoturismul pe raza comunei Reşca, apoi în extravilanul acesteia, pe DC 86 Reşca - Mărunţei, prin pădurea Reşca, până la 10 m de limita de Nord-Est a acesteia unde a oprit şi i-a spus părţii vătămate că scopul pentru care a luat-o este să întreţină raport sexual cu ea.
Partea vătămată s-a opus, reproşându-i inculpatului că este căsătorit iar ea este de vârsta fiicei lui şi nu doreşte să-şi înceapă astfel viaţa sexuală, însă inculpatul i-a adresat injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.
Afară ningea abundent iar cei doi se aflau într-un ioc izolat, la distanţă apreciabilă de o localitate, împrejurare în care partea vătămată l-a rugat pe inculpat să o lase să iasă din maşină pentru a-şi satisface nevoile fiziologice.
Când inculpatul a deblocat portierele autoturismului, partea vătămată a coborât şi a început să fugă pe drum spre comuna Reşca, însă inculpatul a ajuns-o, a prins-o de mâini şi a împins-o în autoturism, unde, folosind forţa fizică, a dezbrăcat-o de pantaloni şi de lenjeria intimă, apoi a întreţinut raport sexual cu ea, pe bancheta din dreapta faţă, pe care a rabatat-o complet, în timp ce partea vătămată era imobilizată sub greutatea corpului său.
După consumarea actului sexual, inculpatul i-a dat părţii vătămate şerveţele din hârtie să se şteargă de sânge, iar el a folosit în acest scop fularul, părţii vătămate, pe care apoi I-a aruncat pe marginea drumului.
În continuare inculpatul a condus autoturismul înapoi în comuna Reşca, de unde i-a luat pe martorii B. şi D., apoi şi-a continuat deplasarea spre comuna Teslui, unde a lăsat-o pe partea vătămată în apropierea locuinţei sale.
Partea vătămată a ajuns la locuinţa sa, unde Ie-a relatat imediat părinţilor cele întâmplate, iar aceştia au anunţat organele de poliţie şi salvarea, întrucât partea vătămată se simţea rău şi sângera.
În timp ce martorul B.M.C., fratele părţii vătămate, aştepta sosirea echipajului medical, a cărui deplasare era îngreunată de zăpadă, l-a observat pe inculpatul D.L., care se deplasa pe stradă cu autoturismul menţionat anterior, însoţit de martorii B.l. şi D.I.V.
Când martorul B.M.C. i-a reproşat inculpatului fapta comisă, acesta a negat, spunând că partea vătămată a fost violată de martorul B.I.
Şi ulterior, când martorul B.M.C. l-a contactat, telefonic pe inculpat, acesta s-a eschivat, spunând că este plecat de la domiciliu, dar, în cazul în care organele de cercetare vor întreba, să spună că autorul faptei este martorul D.I.V.
În seara de 25 ianuarie 2012, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean Craiova - Secţia Obstetrică-Ginecologie, cu diagnosticul "ruptură vaginală postcoitală. Agresiune sexuală", diagnostic ce reprezenta urgenţă cu risc ASA II şi s-a intervenit operator chirurgical.
Din Raportul de constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 a rezultat că partea vătămată B.I.M. prezintă leziuni de violenţă ce pot data din 25 ianuarie 2012; leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure şi a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale; leziunea (ruptura) perineală şi leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce postcoital (urmare a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa; de asemenea, partea vătămată a prezentat o deflorare completă, recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012.
Imediat după comiterea faptei, inculpatul D.L. a plecat de la domiciliu, sustrăgându-se de la cercetări, până la data de 25 februarie 2012, când a fost depistat în P.T.F. Nădlac, unde se prezentase pentru a ieşi din ţară.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat ca starea de fapt şi de drept reţinută în rechizitoriu este corectă şi a fost reţinută ca atare, fiind dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi chiar cu declaraţia inculpatului, dată în faza de urmărire penală.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prima instanţă a apreciat ca aceasta este nefondată, deoarece fapta săvârşită de inculpat, aşa cum a fost descrisă, nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 199 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât faptul că partea vătămată şi mama acesteia şi-au schimbat într-o oarecare măsură declaraţiile, dar nu cu privire la fapta în sine, ci la modul de rezolvare a situaţiei în care se află minora, văzut de acestea prin prisma tradiţiilor etniei din care fac parte (etnia rromă), nu poate determina încadrarea faptei într-un alt text de lege.
Astfel, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), (2), (3) teza I C. pen.
Vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită, apărările acestuia - în sensul că el dorea o relaţie oficială cu partea vătămată, că o iubeşte pe aceasta şi că a avut acordul acesteia cu privire la actul sexual - neputând fi reţinute de instanţa de fond, toate acestea fiind infirmate de modul şi împrejurările în care a avut loc fapta, de diferenţa mare de vârstă între inculpat şi partea vătămată, de faptul că inculpatul se afla în relaţie de concubinaj notoriu, din care rezultaseră şi doi copii şi, mai presus de toate, de faptul că după săvârşirea faptei inculpatul a dispărut de la domiciliu, ori dacă intenţiile sale erau aşa de serioase, ar fi mers să discute cu familia victimei.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), modul şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, precum şi persoana inculpatului (care nu a mai săvârşit alte infracţiuni, având o atitudine bună înainte de săvârşirea faptei şi încearcă să repare paguba pricinuită), în favoarea inculpatului reţinându-se circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi lit. b) C. pen., pedeapsa fiind stabilită în condiţiile art. 76 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel - în termen legal - atât parchetul de pe lângă tribunalul Dolj cât şi inculpatul D.L.
În motivarea apelului formulat de Ministerul Public, s-a criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se astfel desfiinţarea hotărârii şi modificarea acesteia, întrucât: prima instanţă nu şi-a motivat soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.; hotărârea instanţei de fond este netemeinică, întrucât, în mod neoportun s-au reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74, 76 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minim special, astfel că aceste dispoziţii se impune a fi înlăturate; s-a omit aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, iar pe latură civilă, a arătat că sentinţa este nelegală, fiindcă instanţa de fond a omis să se pronunţe din oficiu cu privire la daunele suferite de partea civilă minoră, care este lipsit de capacitate de exerciţiu.
Inculpatul D.L. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în baza art. 11 raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) C. pen., prin împăcarea părţilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea de seducţie prevăzută de art. 199 C. pen. şi, în raport de noua încadrare juridică, o nouă individualizare a pedepsei închisorii, orientându-se la o pedeapsă principală sub minimul special prevăzut de lege, prin menţinerea circumstanţelor atenuante şi cu suspendarea executării, potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Instanţa de apel a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat şi a admis apelul formulat de Ministerului Public pentru următoarele considerente:
Cu privire la apelul Ministerului Public, Curtea de apel a reţinut că în mod nelegal prima instanţă a omis să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat, deşi această obligaţie este expresă, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2008.
Totodată, a apreciat că sunt întemeiate şi critici le privind omisiunea instanţei de fond ca, din oficiu, să se pronunţe cu privire la latura civilă a cauzei, în condiţiile în care Ministerul Public, în şedinţa din data de 14 iunie 2012 - când au avut loc dezbaterile - a solicitat ca, din oficiu, instanţa să se„ pronunţe cu privire la latura civilă, obligând inculpatul la plata unor daune morale către partea vătămată, în cazul constatării vinovăţiei inculpatului, susţinând din oficiu interesul victimei, potrivit art. 18 C. proc. pen.
Astfel, a constatat că în mod netemeinic prima instanţă a menţionat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, neobservându-se că aceasta, la data faptei, nu împlinise vârsta de 15 ani, fiind cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cum este cazul părţii vătămate la data faptei şi cum este şi în prezent.
În acelaşi timp, potrivit art. 17 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond era obligată să se pronunţe şi din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă şi nicidecum să ia act că aceasta nu are pretenţii.
Celelalte critici formulate de Ministerul Public şi de inculpat, au fost apreciate ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate prev de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., instanţa de apel a considerat critica neîntemeiată, deoarece acuzarea inculpatului pentru această infracţiune nu s-a făcut pe baza unor probe certe şi concludente.
În condiţiile în care nici partea vătămată şi nici martorii cauzei nu au relatat împrejurări de fapt care ar putea fi interpretate ca fiind acte materiale ce ar constitui latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate, instanţa de fond în mod legal a dispus achitarea inculpatului.
De altfel, şi din actul de sesizare a instanţei, rezultă că în mod obiectiv, până la momentul formulării propunerii de raport sexual, partea vătămată a urmat de bună voie pe inculpat, chiar dacă prin pretextele motivate, acesta din urmă a reuşit să o determine să-l însoţească. S-a constată că nu există o acţiune ori o inacţiune din partea inculpatului până la momentul arătat, prin care victima să fie împiedicată să se deplaseze sau să acţioneze potrivit voinţei şi intereselor sale, chiar dacă a existat o durată mare de timp între momentul în care aceasta s-a urcat în autoturismul inculpatului şi momentul în care inculpatul a făcut cererea de raport sexual.
Totodată a fost apreciată că nefondată şi critica Ministerului Public privind greşita individualizare a pedepsei, deoarece gradul de pericol social este - potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 181 alin. (2) C. pen. -alături de poziţia procesuală, doar unul din criteriile în baza căruia se face stabilirea pedepsei şi proporţionalizarea ei.
Curtea, aşa cum a procedat şi prima instanţă, apreciat proporţionalizarea pedepsei principale în raport de lipsa antecedentelor penale, buna relaţie care a apărut între inculpat şi victimă şi între acesta şi familia victimei, inclusiv dorinţa inculpatului de a înlătura rezultatul infracţiunii prin iniţierea unor demersuri legale de realizare a căsătoriei cu victima, cerere acceptată de aceasta.
Nu au fost reţinute nici criticile inculpatului privind greşita încadrare juridică dată faptei prin actul de sesizare a instanţei şi prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de viol, deoarece anterior actului sexual, nu a existat un acord liber din partea părţii vătămate nici pentru actul sexual şi nici pentru o eventuală căsătorie, pentru a se putea stabili existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de seducţie.
În acelaşi timp, a fost apreciată ca neîntemeiată şi critica ce vizează achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 C. pen., în raport de susţinerile iniţiale ale părţii vătămate - schimbarea poziţiei procesuale intervenind doar după formularea de către inculpat a cererii de căsătorie către victimă - ale martorilor B.M.C., D.I., B.l.V., şi părinţii victimei (ale căror declaraţii s-au schimbat din declaraţii nefavorabile, în declaraţii favorabile inculpatului tot după ce acesta a promis victimei că o va lua în căsătorie).
În consecinţă, pentru stabilirea faptei şi vinovăţia inculpatului, au fost înlăturate ca neobiective toate aceste declaraţii, în condiţiile în care ele nu se coroborează nici cu actele medicale şi medico-lega le, ele indicând mai degrabă existenţa unei înţelegeri frauduloase între familia inculpatului şi părinţii victimei.
În final s-a mai arătat că nici critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei principale, în raport de modul ei de executare, nu poate fi reţinută deoarece nu se justifică reducerea suplimentară a pedepsei închisorii, apreciind că, faţă de persoana inculpatului - cu studii şcolare minime, fără profesie şi fără ocupaţie, nu există garanţii reale că acesta nu va mai săvârşi în viitor infracţiuni, pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.
Cu motivarea arătată, în baza art. 379 alin. (1) pct 1 lit. b) C proc. pen., apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, iar în baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul Ministerului Public, a fost desfiinţată sentinţa instanţei de fond şi, reţinând cauza spre judecare, au fost aplicate faţă de inculpat dispoziţiile privind prelevarea de probe genetice şi a fost obligat acesta la plata de daune morale către victima B.I.M., aprecierea suferinţelor fizice şi psihice urmând a se face în raport de vârsta părţii vătămate, de durata îngrijirilor medicale, dar şi de natura intervenţiilor chirurgicale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpat, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea ei nu au încetat, ci s-au modificat în defavoarea inculpatului ca urmare a unei posibile înţelegeri frauduloase cu părinţii victimei iar prevenţia inculpatului a fost dedusă la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., existând culpa procesuală a inculpatului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva Deciziei penale nr. 9/A din 10 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi a declarat recurs de inculpatul D.L., criticând-o pentru netemeinicie.
În susţinerea recursului inculpatul a arătat faptul că a avut în intenţie să se căsătorească cu victima şi că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de faptele comise.
Faţă de motivele de recurs invocate de inculpat şi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. precum şi din oficiu prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul fondat cu următoarele distincţii:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de viol asupra minorei B.I.M.
În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei aplicate, Înalta Curte va reţine că acesta priveşte deopotrivă stabilirea şi aplicarea pedepsei dar şi adaptarea în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere, îndeplineşte şi un rol educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune, astfel încât în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat maxim efect circumstanţelor atenuante reţinute în sarcina inculpatului coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Cu toate acestea nu se poate face abstracţie de consecinţele faptei inculpatului şi anume vătămarea gravă a integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, astfel cum reiese din Raportul de constatare medico-legală nr. 850/A1 din 02 martie 2012 care atestă faptul că partea vătămată B.I.M. prezenta leziuni de violenţă ce pot data din 25 ianuarie 2012, leziunea toracală posterioară s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure şi a necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, leziunea (ruptura) perineală şi leziunea (ruptura) vaginală s-au putut produce postcoital (urmare a actului sexual), necesitând 16 - 18 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa iar partea vătămată a prezentat o deflorare completă, recentă, ce poate data din 25 ianuarie 2012.
Astfel, faptul că inculpatul şi-a manifestat ulterior intenţia de a se căsători cu partea vătămată, manifestarea sa de voinţă fiind acceptată de aceasta şi părinţii acesteia nu înlătură caracterul grav al faptei şi nici consecinţele acesteia.
Violul este o infracţiune îndreptată împotriva relaţiilor sociale referitoare la libertatea sexuală a unei persoane şi are consecinţe directe asupra integrităţii corporale şi psihicului victimei.
Aprecierea asupra gravităţii faptei şi pericolului social pe care îl constituie inculpatul se raportează la momentul săvârşirii faptei şi nu la împrejurările ulterioare care pot, cel mult să fie utile în aprecierea persoanei inculpatului.
Astfel, se constată că la: momentul săvârşirii infracţiunii, inculpatul a dat dovadă de lipsă de responsabilitate şi o atitudine de dispreţ faţă de valorile morale şi social, iar motivarea ulterioară invocată este în contradicţie cu însăşi fapta săvârşită şi modalitatea de desfăşurare a evenimentelor.
Căsătoria reprezintă o relaţie liber consimţită între cei doi parteneri care este incompatibilă cu acţiunile întreprinse de către inculpat.
Intenţia de căsătorie nu poate justifica constrângerea unei persoane ia întreţinerea de raporturi sexuale mai ales când este vorba despre o minoră şi cu atât mai mult cu cât, în contextul prezentei speţe s-a abuzat de încrederea acordată inculpatului de aceasta şi părinţii acesteia, iar consecinţele actului sexual au fost de natură a pune în pericol integritatea fizică şi sănătatea părţii vătămate.
Eventualul acord ulterior între părţi de a încheia o căsătorie între victimă şi agresor nu este cauză de impunitate sau de diminuare a pedepsei şi nu poate fi apreciată de instanţă decât în contextul situaţiei de fapt.
Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu judecarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva Deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 februarie 2012 la 05 martie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 811/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 43/2013. Penal. Trafic internaţional de... → |
|---|
