ICCJ. Decizia nr. 814/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 814/2013
Dosar nr. 7931/1/2012
Şedinţa publică din 6 martie 2013
Deliberând asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă, constată următoarele:
La 4 decembrie 2012 (data poştei), numitul N.I. a înaintat Tribunalului Neamţ cererea de contestaţie în anulare "la sentinţa penală nr. 13/2011 din Dosar nr. 3297.1/291/2008 rămasă definitivă".
La 7 decembrie 2012, Tribunalul Neamţ a dispus înaintarea cererii de contatatie în anulare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde, la 12 decembrie 2012, a fost înregistrată sub nr. 37698 la registratura generală, iar la 13 decembrie 2013, pe rolul secţiei penale, sub nr. 7931/1/2012, fixându-se termen la 6 martie 2013, şi fiind repartizată aleatoriu completului 8.
În motivarea demersului său, contestatorul a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 386 lit. a), c) şi e) C. proc. pen..
Prin sentinţa penală nr. 13/P din 27 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul 3297.1/291/2008, inculpatul N.I., a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP).
În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen..
Conform art. 81, art. 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen..
S-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de Primăria comunei Dulceşti, judeţul Neamţ.
În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ, din fondurile Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul era administratorul Societăţii Agricole „D." Roşiori şi al SC N.P. SRL Dulceşti.
Prin protocolul nr. 155 din 10 ianuarie 2003, Societatea Agricolă „D." Roşiori a preluat de la SC A. SA Dulceşti mai multe imobile.
Prin sentinţa civilă nr. 1364/F din 05 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Neamţ, societatea agricolă administrată de inculpat a intrat în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, la cererea creditorului Administraţia Finanţelor Publice Roman.
Ulterior deschiderii acestei proceduri, Societatea Agricolă „D." Roşiori, administrată de inculpat, a vândut către SC N.P. SRL, administrată tot de inculpat, bunurile achiziţionate în anul 2003, respective, două silozuri pentru depozitarea porumbului şi un siloz pentru depozitarea borhotului. Această vânzare s-a realizat prin factura fiscală din 31 octombrie 2005, în care s-a făcut menţiunea că aceste construcţii se vând şi cu terenul pe care se află amplasate, precum şi cu căile de acces aferente.
Faptele inculpatului, aşa cum au fost reţinute şi dovedite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât noua lege a falimentului conţine dispoziţii mai favorabile decât cea anterioară, sub imperiul căreia s-au săvârşit faptele.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul N.I. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei sale condamnări, apreciind că probele administrate în cursul procesului penal nu au aptitudinea de a demonstra vinovăţia sa pentru de fapta imputată. Prin decizia penală nr. 75/A din 03 mai 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, a fost admis apelul inculpatului, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare, în fond, a fost înlăturată pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului, în temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate iar conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
Curtea a apreciat că prima instanţă, în urma analizei probelor administrate în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare adevărului şi a stabilit o încadrare juridică corectă a faptei supuse judecăţii, pronunţând legal şi temeinic o soluţie de condamnare a inculpatului pentru fapta ce a făcut obiectul acuzaţiei în prezentul proces penal.
Împotriva aceste decizii inculpatul a declarat recurs , care prin decizia penală nr. 3196 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3297.1/291/2008, a fost respins ca tardiv.
Pentru a se decide astfel, s-a reţinut că recurentul inculpat N.I. a fost prezent la termenul de judecată din 3 mai 2011, când au avut loc dezbaterile şi pronunţarea asupra apelului declarat de acesta împotriva sentinţei penale nr. 13/P din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ astfel că ultima zi în care aceasta putea declara recurs a fost 14 mai 2011; cu toate aceste inculpatul a formulat cerere de recurs la data de 3 iunie 2011, cu depăşirea celor 10 zile prevăzute de art. 385 alin. (1) raportat la art. 365 C. proc. pen..
Împotriva acestei din urmă decizii penale nr. 3196 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3297.1/291/2008, contestatorul N.I., la 4 decembrie 2012 (data poştei), a formulat prezenta cerere de contestaţie în anulare care, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare , se apreciază ca inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra fondului cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a acesteia.
În această etapă procesuală, instanţa verifică dacă cererea priveşte o hotărâre definitivă, dacă acesta cerere a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Înalta Curte, analizând cererea de faţă constată că primul motiv al cererii de contestaţie în anulare indicat de contestator - cel prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.: "când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii"- nu este incident în cauză.
Pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2011, inculpatul N.I. a fost legal citat (dosar recurs dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost semnată de soţie) şi acesta a fost prezent, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Ş.R.C..
Referitor la celelalte două cazuri invocate de contestator - lit. c), respectiv lit. e) ale art. 386 C. proc. pen. - se constată că instanţa de recurs nu a putut proceda la examinarea pe fond a recursului declarat în cauză întrucât având a se pronunţa cu precădere pe execepţia tardivitătăţii recursului, la respins ca atare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul N.I. împotriva deciziei penale nr. 3196 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3297.1/291/2008.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul N.I. împotriva deciziei penale nr. 3196 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3297.1/291/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 812/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 818/2013. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
