ICCJ. Decizia nr. 18/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 18/2011
Dosar nr. 6/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 836 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.N. împotriva Sentinţei nr. 1092 din 24 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 9937/1/2009; a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa nr. 1092 din 24 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii B.N. şi G.V. împotriva ordonanţei din 14 octombrie 2009 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie; a fost menţinută ordonanţa atacată, iar petenţii obligaţi la plata cheltuielilor judiciare statului.
S-a reţinut, totodată că prin ordonanţa din 14 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 216/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de: M.A., primar al comunei Jilava, M.F.L., viceprimar al comunei Jilava şi M.F., secretar al comunei Jilava pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen., art. 17 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 C. pen., art. 289C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); V.M., expert, V.D.C., N.T.I., N.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); Z.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen., art. 17 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 323 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin Rezoluţia nr. 317/II-2/2009 din 20 noiembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Cu privire la plângerea cu soluţionarea căreia prima instanţă a fost investită, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., aceasta a constatat că este nefondată.
S-a reţinut că soluţia procurorului este temeinică şi legală, întrucât în cauză nu au reieşit indicii referitoare la existenţa faptelor reclamate de petiţionari, din verificările efectuate în cursul actelor premergătoare rezultând că imobilele teren şi construcţii din comuna Jilava, fac parte din domeniul public al comunei în baza HG nr. 930 din 29 august 2002 şi HG nr. 672 din 3 iunie 2009, iar conform art. 28, devenit art. 29 după republicare, din Legea nr. 18/1991, aceste bunuri sunt proprietate publică, astfel că administraţia comunei Jilava, judeţul Ilfov a acţionat pentru a intra în posesia bunurilor proprietate publică, în temeiul unor dispoziţii legale, acţiunea neputând fi interpretată abuz contra legii.
S-a constatat, de asemenea, că susţinerile petiţionarilor referitoare la încălcarea unor drepturi procesuale în cursul urmăririi penale declanşată urmare plângerii penale formulată de Consiliul local Jilava împotriva acestora pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, pot fi valorificate prin intermediul căilor de atac specifice acestei faze procesuale sau, ulterior, în situaţia trimiterii lor în judecată, ca apărări de fond în faţa instanţei de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul B.N., cauza formând obiectul Dosarului nr. 7206/1/2009, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Cu privire la recursul cu soluţionarea căruia a fost investită, instanţa de recurs a reţinut că este nefondat, acţiunile reprezentanţilor autorităţilor locale şi centrale de apărare, consolidare (prin adoptare de acte normative) şi valorificare a dreptului de proprietate asupra unor bunuri aparţinând domeniului public constituie exercitarea unei prerogative legale, indiferent dacă aceasta a nemulţumit o persoană cu interese contrare, aprecierile petentului fiind pur subiective şi nedovedite, având la origine nemulţumirea sa cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în comuna Jilava, petentul conferind relevanţă penală unor activităţi legale ale autorităţilor.
S-a concluzionat că în mod întemeiat procurorul a dispus faţă de persoanele reclamate, în limitele competenţei sale materiale, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, deoarece faptele nu există în materialitatea lor; susţinerile petentului referitoare la modul de derulare a procedurii judiciare într-o cauză având ca obiect plângerea Consiliului Local Jilava nu constituie temeiuri pentru angajarea răspunderii penale, impunându-se a fi verificate prin parcurgerea procedurilor legale de contestare a actelor, măsurilor şi soluţiilor, şi nu prin formularea de plângeri penale împotriva magistraţilor sau expertului desemnat în cauză, demersul juridic promovat neputând conduce la finalitatea urmărită de parte.
Împotriva acestei decizii petentul B.N. a formulat cerere de contestaţie în anulare, invocând nelegala îndeplinire, în recurs, a procedurii de citare a intimaţilor, precum şi critici referitoare la fondul cauzei; în drept a fost invocat cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestaţie în anulare sub aspectul admisibilităţii, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. se constată ca aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1)".
Contestaţia în anulare ca şi cale de atac extraordinară, de retractare, este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date de aceasta.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii. Condiţia comună tuturor cazurilor de contestaţie este ca hotărârea atacată să fie definitivă.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen., instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen. să examineze cu prioritate admisibilitatea în principiu a contestaţiei, constatând dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 din acelaşi cod şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Rezultă, aşadar, că admiterea în principiu a cererii de contestaţie în anulare este condiţionată de îndeplinirea, cumulativă, a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În cauza dedusă judecăţii contestatorul a invocat în susţinerea cererii de contestaţie în anulare motive care nu pot fi circumscrise cazurilor expres şi limitativ reglementate de prevederile art. 386 C. proc. pen.
Cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu poate fi avut în vedere, chiar dacă a fost în mod formal invocat de către contestator, deoarece, după cum s-a arătat şi în cele ce preced, motivul prevăzut de lege priveşte nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu recurentul pentru termenul la care s-a judecat recursul, iar nu cu intimaţii, în speţă, din actele dosarului rezultând că recurentul B.N. a fost legal citat pentru termenul de judecată din 6 decembrie 2010 (fila 15 dosar recurs), fiind prezent la dezbateri.
Se constată, de asemenea, că motivele privind, în esenţă, critici relative la fondul cauzei nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ reglementate de prevederile art. 386 C. proc. pen.
Aşa fiind, constatându-se că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.N. împotriva deciziei nr. 836 din 6 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 7206/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 17/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
