ICCJ. Decizia nr. 2/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 2/2011
Dosar nr. 10688/1/2010
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 16 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă cererea formulată de recurentul inculpat G.M.Ş., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se că excepţia este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor R.F. şi G.M.Ş.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale că simpla invocare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu este adecvată în raport cu prevederile art. 23 alin. (15), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 din CEDO nu argumentează în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa între acest text şi cel al legii fundamentale.
Totodată, s-a reţinut că dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. stabilesc un caz de arestare, fiind concordante cu dispoziţiile art. 131 din Convenţie, noţiunile de ordine publică şi ordine de drept nefiind contradictorii ci într-o relaţie de interdependenţă, ordinea de drept concretizându-se în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale, articolul de lege invocat privind temeiul arestării inculpatului şi nefiind incident în faza în care se află judecarea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul criticând-o, astfel după cum rezultă din precizările personale şi ale apărătorului desemnat din oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii şi prin memoriul depus la dosar (fila 12 dosar recurs) pentru încălcarea, prin dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. a prezumţiei de nevinovăţie, încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Constituţie, art. 5 C. proc. pen. şi art. 66 C. proc. pen. şi art. 6 C. proc. pen., instanţa de apel, anterior, nerespectând dispoziţiile art. 292 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., solicitându-se aplicarea art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi punerea inculpatului în libertate potrivit art. 145 C. proc. pen. şi art. 1451 C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Rezultă aşadar că alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate – respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative – cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei cu soluţionarea căreia a fost investită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Se va constata totodată că alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.
Cu privire la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale art. 29 din Legea nr. 47/1992 prevede că aceasta se realizează printr-o încheiere motivată, art. 29 alin. (6) prevăzând sancţiunea aplicabilă în situaţiile în care excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) sau (3) din articolul indicat, respectiv inadmisibilitatea excepţiei.
În cauza dedusă judecăţii prima instanţă a fost investită cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţii R.F. şi G.M.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 189/ A din 6 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.
De asemenea se constată că, astfel după cum reiese din încheierea recurată, inculpatul a fost arestat la data de 15 mai 2009, prin încheierea Judecătoriei Cornetu, în temeiul dispoziţiilor art. 1491 C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind judecat în stare de arest şi condamnat pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) C. pen., art. 21 lit. a), b), c) C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Aşa fiind, se constată că în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că prevederile criticate sub aspectul neconstituţionalităţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei cu care instanţa a fost investită, deoarece obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat, între alţii, de inculpat, împotriva hotărârii instanţei de apel, pronunţată în cauza în care, faţă de inculpat, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate.
Aşa fiind, faţă de etapa procesuală în care se află cauza (recurs) dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, detenţia inculpatului în prezent având ca temei nu doar încheierea Judecătoriei Cornetu (menţionată de instanţa de recurs), dar şi condamnarea inculpatului dispusă prin hotărârea primei instanţe şi menţinută în apel.
Astfel, se constată că, în speţă nu au fost cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, soluţia instanţei de recurs fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs nu pot fi primite deoarece, independent de aspectele învederate şi aprecierile relative la conţinutul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei prin raportare şi la etapa în care se află, în prezent, procesul penal.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care, onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.Ş. împotriva Încheierii din 16 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 40908/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 20/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
