ICCJ. Decizia nr. 38/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 38/2011
Dosar nr. 969/1/2011
Şedinţa publică din 14 februarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 860/1/2010. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut, în esenţă că prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 860/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, în Dosarul nr. 5243/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei 1481 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A. a formulat contestaţie în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 500 din 14 iunie 2010, pronunţată de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că susţinerile contestatoarei, privind nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii a cărei anulare se solicită, nu se încadrează în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea G.A. a declarat recurs.
Examinând recursul declarat instanţa a constatat că acesta este inadmisibil, având în vedere dispoziţiile art. 392 şi 3851 C. proc. pen., concluzionându-se în sensul că Decizia atacată fiind pronunţată de instanţa de recurs, investită să soluţioneze contestaţia în anulare îndreptată împotriva propriei hotărâri, dată în judecarea unui recurs anterior, nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a formulat cerere de contestaţie în anulare, criticând Decizia atacată pentru caracterul „greşit" şi „abuziv".
Analizând cererea de contestaţie în anulare potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecţii de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) şi instanţa competentă a o soluţiona (art. 389 C. proc. pen.).
Dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanţei de judecată în examinarea admisibilităţii în principiu a unei cereri de contestaţie în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres şi limitativ prevăzute de lege) şi necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestaţiei. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestaţia urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În prezenta cauză, în motivarea cererii de contestaţie în anulare, contestatoarea a invocat critici care privesc, în esenţă, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate şi care nu pot fi circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Aşa fiind, constatându-se că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
D E.C.I.D.E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A. împotriva Deciziei nr. 17 din 24 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători în Dosarul nr. 5623/1/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 19/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
