ICCJ. Decizia nr. 5/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI
Decizia penală nr. 5/2011
Dosar nr. 179/1/2011
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2 din 6 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 59/1/2011, în temeiul art. 1608a, alin. (2), C. proc. pen., a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat C.D.C. dispunându-se punerea, de îndată, în libertate provizorie a petentului - inculpat, dacă nu este arestat în altă cauză.
În temeiul 1608a, alin. (3), C. proc. pen., raportat la art. 1602, alin. (3) şi alin. (31), C. proc. pen., au fost stabilite, pe timpul liberării provizorii, următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Argeş a Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform unui program de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa, fără încuviinţarea instanţei de judecată;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
f) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, cu inculpatul O.C.
În temeiul art. 1602, alin. (32), C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea - credinţă, a obligaţiilor stabilite, se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 59/1/2011 inculpatul C.D.C. a solicitat în baza art. 1602 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în urma încheierii din 20 decembrie 2010 dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 10252/1/2010.
Inculpatul a arătat în cererea formulată că s-a solicitat arestarea preventivă, fiind acuzat de faptul că racola candidaţii pentru examenul de admitere la Şcoala Militară de Maiştri Militari, purtând o serie de convorbiri telefonice cu inculpatul O.C.I., convorbiri în care inculpatul O. îi cerea să caute potenţiali candidaţi şi să le pretindă bani. Inculpatul a arătat că situaţia de fapt nu este lămurită, că niciuna din infracţiunile reţinute în sarcină nu sunt definite, nu a fost indicat autorul faptei de fals intelectual şi uz de fals, nu sunt prezentate înscrisurile pretins falsificate, iar în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, nu sunt indicate părţile vătămate şi în ce constă folosul material, cine l-a primit şi care este întinderea lui.
Prima instanţă, analizând cererea formulată, a reţinut că inculpatul C.D.C. a fost arestat preventiv prin Încheierea din 20 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că instituţia liberării provizorii sub control judiciar presupune parcurgerea a două faze, o primă fază în care se verifică admisibilitatea în principiu şi o a doua fază în care se constată temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri.
De asemenea s-a constatat că admisibilitatea în principiu vizează condiţiile prevăzute în art. 1606 C. proc. pen. referitoare la legitimitatea subiectivă a celui ce formulează o astfel de cerere, existenţa condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o astfel de cerere să poată produce, în caz de admitere efectele prevăzute de lege, în sensul că inculpatul trebuie să fi fost în prealabil arestat preventiv, liberarea provizorie având un caracter accesoriu faţă de arestarea preventivă, precum şi cea prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că liberarea provizorie se poate acorda doar în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Temeinicia cererii este analizată prin prisma dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi prin prisma oportunităţii admiterii unei astfel de cereri în raport de persoana inculpatului, stadiul procesului, complexitatea cauzei.
În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu, s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile de formă, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului nu este mai mare de 18 ani şi că deşi aparent dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. se referă tot la condiţii de admisibilitate în principiu, dată fiind redactarea art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., care prevede „în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată, instanţa admite cererea", în prima fază sunt examinate „condiţiile liberării", aşa cum sunt ele reglementate în art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după care se analizează temeinicia cererii (care în cazul acesta nu ar mai reprezenta decât cercetarea oportunităţii admiterii unei astfel de cereri), considerăm că, cercetarea temeiniciei cuprinde analizarea condiţiilor prevăzute în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., condiţiile reunite în alin. (2) din art. 1602 C. proc. pen. nereprezentând criterii formale sau generale de admisibilitate, ci presupun o raportare la persoana inculpatului şi la probele din dosar.
Curtea a apreciat că dată fiind persoana inculpatului, militar de carieră, cunoscut până la începutul cercetărilor în prezenta cauză cu un bun comportament în societate şi dat fiind şi avertismentul pe care l-a constituit arestarea preventivă, nu subzistă temerile că pus în libertate acesta va periclita ordinea publică şi securitatea cetăţenilor sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte mijloace de probă.
În ceea ce priveşte oportunitatea unei asemenea măsuri, la evaluarea acesteia, instanţa a avut în vedere că, în aceeaşi cauză, inculpaţi cu o activitate infracţională mai bogată sunt cercetaţi în stare de libertate şi pentru asigurarea egalităţii de tratament cererea formulată de inculpat poate fi admisă şi de asemenea că nu subzistă nici unul dintre motivele reţinute în jurisprudenţa CEDO pentru care se poate refuza liberarea provizorie în condiţiile art. 5 paragraful 3 (riscul ca odată pus în libertate inculpatul să comită fapte care aduc atingere administrării justiţiei, riscul ca persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni să nu se prezinte la proces, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, apărarea ordinii publice), cererea fiind apreciată ca întemeiată.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale procurorului de şedinţă şi motivele de recurs depuse la dosar (filele 11-16 dosar recurs), pentru nelegalitate şi netemeinicie, greşita admitere a cererii fără observarea circumstanţelor concrete ale cauzei, momentul procesual la care cererea a fost formulată, circumstanţele personale pozitive trebuind examinate corelate cu interesul public, respectiv apărarea ordinii publice care trebuie să primeze şi nelegala individualizare a obligaţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este întemeiat şi va fi admis, pentru considerentele ce urmează:
Astfel, după cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd condiţiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă aşadar că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
În cauza dedusă judecăţii se constată că în mod eronat prima instanţă a apreciat ca întemeiată cererea formulată.
Se reţine sub acest aspect că, prin Încheierea penală nr. 10 din 20 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu nr. 2081 din data de 14 decembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. A fost casată încheierea atacată, iar în rejudecare, cu privire la inculpatul C.D.C., În temeiul art. 1491 alin. (10) cu referire la art. 1491 alin. (1) şi raportat la art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului locotenent colonel C.D.C., şef Birou Informare – Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, pe o durată de 29 de zile de la data încarcerării.
Instanţa a reţinut în ceea ce-l priveşte pe inculpatul locotenent colonel C.D.C., coroborând declaraţiile inculpatului O.C.I., (filele 138-140 în vol. 6 dosarul parchetului şi filele 103-105 vol.10 dosarul parchetului), cu autodenunţul candidatului T.L. şi declaraţia candidatei V.A.R. (privind pretinderea sumei de 1.800 euro, filele 7-9 în vol.6 dosarul parchetului), cu autodenunţul candidatului D.D. (privind pretinderea şi primirea sumei de 1.600 euro, filele 12-16 în volumul 6 dosarul parchetului); cu autodenunţul candidatului H.I. (privind pretinderea şi primirea sumei de 100 euro, filele 145-148 în vol. 6 dosarul parchetului), cu declaraţia (autodenunţul) numitului T.G.M. (pretinderea sumei de 1.500 euro, fila 149 în volumul 6 dosarul parchetului), cu autodenunţul numitului G.V.C. (privind pretinderea şi primirea sumei de 1.500 euro, filele 155-156 în volumul 6 dosarul parchetului), cu autodenunţul (declaraţia) numitului S.I.A. (privind pretinderea sumei de 8.000 euro pentru doi candidaţi, fila 157 în vol.6 dosarul parchetului), cu autodenunţul numitului F.M.C. (privind pretinderea şi primirea sumei de 1.500 euro, filele 159-161 în vol.6 dosarul parchetului) că au rezultat indiciile cu privire la existenţa suspiciunilor rezonabile cu privire la săvârşirea faptelor pretins a fi comise de inculpat, reţinute în sarcina acestuia, în propunerea de arestare preventivă, care infirmă poziţia adoptată de inculpat cu privire la pretinsele fapte comise, în declaraţia dată în primă instanţă la discutarea propunerii de arestare preventivă (declaraţia dată cu ocazia discutării propunerii de arestare preventivă, aflată la fila 69 în Dosarul nr. 10252/1/2010 al Înaltei Curţi).
Aşadar, s-a apreciat din materialul probator administrat până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul locotenent colonel C.D.C., că în anul 2010, inculpatul îndeplinea funcţia de şef în cadrul Biroului Informare – Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, având atribuţii de întocmire a dosarelor pentru candidaţii ce urmau să susţină o serie de probe la concursurile de selecţie organizate la două unităţi militare de învăţământ din Breaza şi Piteşti, concursuri în urma cărora candidaţii admişi deveneau cadre active în Ministerul Apărării Naţionale. Având intenţia să obţină de la o serie de candidaţi importante sume de bani pentru a le promite că o să îi ajute să fie declaraţi admişi, inculpatul „a racolat" mai muţi candidaţi, cu ocazia prezentării acestora la C.M.J. Ilfov pentru procedura depunerii dosarelor. În acest sens, inculpatul locotenent colonel C.D.C. le explica acestor candidaţi că prin intermediul ofiţerilor din comanda celor două unităţi militare de învăţământ de la Breaza şi Piteşti o să intervină la membrii comisiilor de examinare, în scopul de a-i declara admişi chiar dacă nu îndeplinesc baremele la probele susţinute la unitatea militară din Breaza sau să le distribuie grila de răspuns înaintea probelor, la probele scrise de la concursurile organizate în luna august la UM XXX Piteşti. Pentru a „beneficia" de un astfel de sprijin, candidaţii respectivi trebuiau să ofere locotenentului colonel C.D.C., dar şi colaboratorilor săi diferite sume de bani. Pentru a-şi pune în practică această rezoluţie infracţională inculpatul locotenent C.D.C. a intrat în legătură cu inculpatul maior O.C.I. din cadrul UM XXX Piteşti, care era ofiţer dintr-o unitate militară de învăţământ din Piteşti, situată în vecinătatea UM XXX Piteşti, unde candidaţii urmau să susţină probele scrise. În acelaşi timp, inculpatul maior O.C.I. a racolat printr-o serie de intermediari ce aveau calitatea de subofiţeri în M.Ap.N. mai multe persoane care aveau calitatea de soldat sau gradat voluntar şi care candidau pentru concursurile de subofiţeri, maiştri militari sau ofiţeri, de la care a pretins şi a primit importante sume de bani, promiţându-le că îi va ajuta să fie declaraţi admişi la examen prin distribuirea înainte de probe a grilelor de răspuns, susţinând în discuţiile telefonice şi personale cu aceştia că banii vor ajunge la membrii comisiilor de examinare. Pentru a încerca să influenţeze astfel membrii comisiilor de examinare, în scopul obţinerii grilei de răspunsuri, inculpatul maior O.C.I. a înaintat pe o listă numele candidaţilor favorizaţi, listă predată printr-o persoană interpusă şefului său, comandantul UM XXX Piteşti, respectiv inculpatul colonel B.V., pentru ca acesta la rândul său să predea lista învinuitului colonel D.V. ce organiza concursurile respective.
În acest mod, o serie de lucrări de concurs au fost falsificate, candidaţii fiind declaraţi admişi, în condiţiile în care o serie de alţi candidaţi ce aveau note de trecere au fost declaraţi respinşi, deoarece locurile lor fuseseră ocupate de cei care au fost declaraţi admişi prin fraudă.
Din autodenunţurile candidaţilor ce au promis şi au oferit sume de bani a rezultat că în perioada iulie - august 2010, inculpatul locotenent colonel C.D.C. a pretins/ primit în modul şi în scopurile deja prezentate, singur sau împreună cu alte persoane suma totală de 10.200 euro şi 1.000 RON. Această sumă a rezultat în urma administrării probelor pentru 8 candidaţi, în cauză existând dovezi că inculpatul locotenent C.D.C. a fost în relaţii similare în aceeaşi perioadă cu peste 20 de candidaţi, situaţie ce urmează a fi clarificată pe parcursul urmăririi penale, faptele descrise realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracţiunea de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu referire la art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (8 acte materiale), asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prevăzut şi pedepsit de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faţă de aspectele anterior prezentate, avute în vedere de către instanţă la luarea măsurii arestării faţă de inculpat rezultă că faptele despre care există indicii că au fost comise de acesta sunt de o gravitate deosebită.
Se va avea în vedere sub acest aspect funcţia de conducere în exercitarea căreia există indicii că au fost comise faptele, creându-se impresia că există posibilitatea realizării frauduloase, contra unor sume de bani, a intereselor unor persoane faţă de gradul militar deţinut şi având în vedere scopul activităţii infracţionale desfăşurate, respectiv promovarea ilegală a unor candidaţi în structurile militare, chiar în detrimentul unor candidaţi care obţinuseră note de trecere şi obţinerea de diferite sume de bani prin această activitate ilicită.
Se constată de asemenea că există presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiuni grave, folosindu-se de gradul militar şi funcţia deţinute, aducând în mod evident atingere percepţiei publice cu privire la principiile etice şi morale ale armatei şi determinând o stare de tulburare a opiniei publice cu privire la autorităţile care trebuie să apere ordinea şi statul de drept.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat şi pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplineşte condiţia oportunităţii, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituţie.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârşire al faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispoziţiile art. 5 paragraf 3 din Convenţie, anterior indicat, nu instituie o obligaţie de acordare a liberării persoanei private de liberate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanţii în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepţiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Aşa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, calitatea în care acestea au fost comise şi rezonanţa lor socială, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puţin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfăşurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă.
Se reţine, de asemenea, că circumstanţele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere, deoarece aprecierea asupra oportunităţii acordării liberării provizorii sub control judiciar presupune o analiză globală a cauzei, astfel că aspectele privind persoana inculpată, chiar avute în vedere, nu sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat faţă de interesul general al menţinerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanţe, dreptului persoanei deţinute de a fi cercetată în stare de libertate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2, lit. d) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de către Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, va fi casată încheierea atacată şi în rejudecare, respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în acea fază procesuală urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Încheierii nr. 2 din 6 ianuarie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 59/1/2011.
Casează încheierea atacată şi în rejudecare:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, în faţa primei instanţe, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D.C., până la prezentarea apărătorului ales în faţa primei instanţe, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare determinate de judecarea cauzei în recurs rămân în sarcina statului. Suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C.D.C., în faţa instanţei de recurs, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 4/2011. COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI → |
|---|
