Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice. Legea 84/1998. Sentința nr. 350/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 350/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 350/2015
Ședința publică din data de 29 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: J. M. I.
GREFIER: P. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror I. C..
Pe rol pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe inculpatul A. I. V. și pe partea civilă S. E. CO. LTD, având ca obiect- infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice Legea 84/1998- art. 91 alin 1 lit b.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 15.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Cu privire la cauza penală de față:
Prin rechizitoriul nr. 3664/P/2014 din 09.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat la această instanță la data de 17.10.2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. I. V., fiul lui V. și D., născut la data de 19.12.1983 în București, domiciliat în com. Brăhășești, ., CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 90 alin.1 lit. b din Legea nr. 84/1998.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 03.01.2014 a fost depistat în Gara de Nord în timp ce oferea spre vânzare călătorilor un telefon mobil marca S. S4, contrafăcut.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului, procesul verbal de depistare și alte înscrisuri.
Prin încheierea din data de 13.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății constatând competența instanței, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală.
Legal citat inculpatul nu s-a înfățișat în instanță.
În cardul cercetării judecătorești a fost audiat martorul S. G..
La termenul din data de 19.05.2015 apărătorul din oficiu al inculpatului a soliciat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea în formă continuată în forma tentată.
Partea civilă S. E. Co. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 100 Euro daune materiale și 200 Euro daune morale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 03.01.2014, în jurul orelor 12.20, organele de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București – Biroul de Poliție T.F. Gara de Nord l-au depistat în Gara de Nord pe numitul A. I. V. în timp ce acesta oferea spre vânzare trecătorilor un telefon mobil marca S. S4, contrafăcut.
Cu ocazia depistării organele de poliție au procedat la ridicarea telefonului mobil găsit asupra învinuitului în vederea continuării cercetărilor.
Produsul electronic găsit asupra inculpatului a fost depus la camera de corpuri delicte conform dovezii atașată la dosar și au fost efectuate fotografii judiciare ale telefonului mobil în cauză.
Pentru clarificarea situației de fapt și de drept a produsului electronic găsit asupra învinuitului, organele de poliție au încunoștiințat în acest sens cabinetul de avocat T. & T., reprezentantul în România al mărcii respective, punându-se la dispoziție fotografia în cauză.
Astfel, Cabinetul de avocatură susmenționat a comunicat că telefonul mobil respectiv este un produs contrafăcut și a formulat plângere penală împotriva inculpatului.
Această faptă a fos recunoscută de cărte inculpat cu ocazia audierii sale în faza de urmărire penală.
De asemenea, instanța reține că martorul audiat în mod nemijlocit nu a mai putut oferi relații în legătură cu faptele săvârșite de inculpat, având în vedere timpul scurs, însă, fiindu-i prezentată declarația dată în faza de urmărire penală a arătat că își menține această declarație.
Instanța mai reține că declarația inculpatului de recunoaștere a faptei dată în fața organelor de poliție se coroborează sub acest aspect cu procesul verbal de depistare întocmit de către organele de poliție.
În drept, fapta inculpatului A. I. V. care în data de 03.01.2014 a fost depistat în Gara de Nord în timp ce oferea spre vânzare călătorilor un telefon mobil marca S. S4, contrafăcut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, cu aplic. art. 5 C. pen.
În ceea ce privește cererea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea în formă continuată în infracțiunea de tentativă la infracțiunea dedusă judecății, instanța o va respinge având în vedere că norma de incriminare nu condiționează existența faptei de vânzarea efectivă a bunului contrafăcut, fiind suficient ca autorul să pună în circulație un astfel de produs contrafăcut. De altfel, potrivit alin. 3 al art. 90 din Lg. 84/1998 “prin punerea în circulație se înțelege oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum și importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn”. Astfel, simpla oferire spre vânzare a unui astfel de bun se încadrează în norma de incriminare.
În ceea ce privește pedeapsa aplicabilă inculpatului, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul a mai fost sancționat anterior prin ordonanțele procurorului pentru săvârșirea unor abateri similare, astfel cum rezultă din fișa cazier judiciar.
Având în vedere condițiile concrete de săvârșire a faptelor (activitatea inculpatului a fost una sporadică, nu s-a desfășurat într-un cadru organizat de natură să atragă un număr mare de persoane și implicit să înfrângă încrederea publicului în marca protejată) și circumstanțele persoanele ale inculpatului (sancționat administrativ în trei rânduri pentru săvârșirea unor fapte similare), instanța apreciază că pdeapsa cu închisoarea, orientată spre minimul special și a cărei executare să fie suspendată condiționat conform prevederilor art. 81 C. pen. (1968), reprezintă o sancțiune aptă să refacă dezechilibrul cauzat de către inculpat prin săvârșirea faptei.
Astfel, în baza art. 377 alin. 4 C. pr. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. I. V. din infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 în infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Va respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 în infracțiunea prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998.
În temeiul art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, cu aplic. art. 5 C. pen., va condamna inculpatul A. I. V. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 81 din C. pen. (1968) vadispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare 2 ani și 4 luni, potrivit disp. art. 82 alin. 1 din C. pen. (1968).
Va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din C. pen. (1968).
Va face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 2 din C. pen. (1968) raportat la art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din C. pen. (1968), iar în temeiul art. 71 alin. 5 din C. pen. (1968) va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 118 alin. 1 lit. a C. pen. (1968) va dispune confiscarea de la inculpatul A. I. V. a telefonului mobil marca S. Galaxy S4 cu ._, identificat conform dovezii . nr._/06.01.2014 (f. 24 dosar urmărire penală).
Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă S. E. Co. Ltd. acesta urmează a fi admisă în parte numai cu privire la daunele morale, întrucât în privința daunelor materiale acestea nu au fost dovedite de partea civilă.
Cu privire la daunele morale, in raport de cantitatea redusă de produse expuse de inculpat și faptul că acestea nu au fost oferite spre vânzare într-un cadru organizat, atingerea astfel adusă imaginii fiind una redusă, fără impact pe scară largă în rândul consumatorilor de astfel de produse, instanța apreciază că obligarea inculpatului la plata sumei de 50 Euro reprezintă o despăgubire proporțională cu prejudiciul moral cauzat titularului acestei mărci.
În baza art. 19 și art. 397 C. pr. pen. raportat la art. 1357 cod civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. E. Co. și va obliga inculpatul A. I. V. la plata către aceasta a sumei de 50 Euro cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. va obliga inculpatul A. I. V. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 300 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/04.11.2014, va rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Văzând și disp. art. 408 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 377 alin. 4 C. pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. I. V. din infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 în infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Respinge cererea apărătorului desemnat din oficiu de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998 în infracțiunea prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 90 alin. 1 lit. b din Lg. 84/1998.
În temeiul art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă inculpatul A. I. V., fiul lui V. și D., născut la data de 19.12.1983 în București, domiciliat în com. Brăhășești, ., CNP_, cetățean român, la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 81 din C. pen. (1968) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare 2 ani și 4 luni, potrivit disp. art. 82 alin. 1 din C. pen. (1968).
Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 din C. pen. (1968).
Face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 2 din C. pen. (1968) raportat la art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din C. pen. (1968), iar în temeiul art. 71 alin. 5 din C. pen. (1968) dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 118 alin. 1 lit. a C. pen. (1968) dispune confiscarea de la inculpatul A. I. V. a telefonului mobil marca S. Galaxy S4 cu ._, identificat conform dovezii . nr._/06.01.2014 (f. 24 dosar urmărire penală).
În baza art. 19 și art. 397 C. pr. pen. raportat la art. 1357 Cod Civil admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. E. Co. (reprezentată prin SCA T. & T. cu sediul în București, .. 17, sector 5, București), și obligă inculpatul A. I. V. la plata către aceasta a sumei de 50 Euro cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul A. I. V. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 300 lei, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/04.11.2014, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fonfurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
J. M. I. P. M.
Red/Tehnored.jud. J.M.I./P.M. - 16.07.2015
| ← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Sentința nr. 306/2015.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|








