Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 292/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 292/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECTIA PENALA
Sentinta penala nr.292
Sedinta publica din data de 08.04.2015
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER:V. SOP
Ministerul Public-P. de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a fost reprezentat de doamna procuror C. M. M. .
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale de față, având ca obiect cerere de întrerupere executare pedepsă formulata de petenta R. N. M., dosar format prin disjungere din dosarul nr._/301/2015.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.08.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 08._, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 17.03.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost înregistrată sub nr._/301/2015 cererea de întrerupere a executării pedepsei formulata de petenții T. M., M. M. I. și R. N. M..
In cuprinsul cererii petenții au arătat că înțeleg să solicite întreruperea executării pedepsei, din motive familiale, întrucât mama lor este grav bolnavă, fiind paralizată la pat și are nevoie de ajutorul lor.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La termenul de judecata din data de 07.04.2015, acordat in dosarul penal cu numărul_/301/2015, instanța, față de împrejurarea că petenții T. M. și M. M. I., potrivit fișelor ANP atașate la dosar aceștia nu figurează ca fiind încarcerați în vreo unitate penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor și, reținând că petenta R. N. M. se află încarcerată în Penitenciarul Tîrgșor în executarea unei pedepse privative de libertate aplicată de Judecătoria Sectorului 1 București, în raport de disp. art.46 N.Cpp, instanta a dispus disjungerea cererii formulata de petenta R. N. M. de cererea formulata de petentii T. M. și M. M. I. și înregistrarea acestei cereri de către Serviciul Registratura și formarea dosarului penal nr._, in care a acordat termen de judecată azi, 07.04.2015, avand poziția 19 pe lista de ședință, prezenta cauză urmand sa aiba ca obiect cererea formulata de petenta R. N. M..
Tot la termenul de judecata din data de 07.04.2015, instanta din oficiu a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti in solutionarea acestei cauze.
Asupra exceptiei necompetentei teritoriale invocata din oficiu, instanta apreciaza aceasta excepție ca fiind întemeiată si o va admite pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca petenta se afla in executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicata de Judecătoria Sectorului 1 București prin sentinta penala nr.1163 din data de 16.12.2013, fiind încarcerată în prezent in Penitenciarul Tîrgșor.
În vederea solutionarii exceptiei necompetentei teritoriale invocata din oficiu instanta retine ca potrivit dispozițiilor art. 593 al. 1 N C.p.p. cererea de întrerupere a executării pedepsei formulata de persoana condamnata este solutionata de catre instanta în a carei raza teritoriala se afla locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În prezenta cauza, instanța retine că instanta corespunzatoare in grad instanței de executare, in a carei raza teritoriala se afla locul de detentie al petentei condamnate, este Judecătoria Ploiești.
În raport de dispozitiile art.593 alin.1 NCpp, instanta retine ca Judecătoria Sectorului 3 București nu este nici instanta de executare a sentintei penale pe care petenta o execută in prezent si nici instanta in a carei raza teritoriala este situat locul de detentie al petentei, această instanță fiind Judecătoria Ploiești.
F. de considerentele anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și, in baza art. 50 NCpp rap. la art. 592 Cpp ,va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, care este instanța egală în grad instanței de executare și, în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere al petentei.
În baza art. 275 alin. 3 NC.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti invocată de instanță din oficiu.
In baza art.50 C.pr.pen. rap.la art. 592 C.pr.pen., declina competenta de solutionare a prezentei cereri, avand ca obiect întreruperea executătii pedepsei, formulată de numita R. N. M.(fiica lui N. și N., ns. la data de 21.11.1992, în prezent deținută în penitenciarul Târgșor) în favoarea Judecatoriei Ploiești.
În baza art.275 alin.3 NC.p.p. cheltuielile judiciare, raman in sarcina statului.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015 .
Președinte,Grefier,
Red. MM/Tehnored. VS
2 ex/ 28.04.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 434/2015.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
---|