Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 753/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 753/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 753
Ședința nepublică din data de 08.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. E. C.
GREFIER: M. M. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror C. V..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect cererea de reabilitare formulată de petentul – condamnat S. A..
La apelul nominal făcut în ședința nepublică a răspuns petentul – condamnat, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei a fost atașată copia sentinței penale nr. 557/23.05.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, cu referat întocmit de Biroul de Executări Penale privind data și modalitatea rămânerii definitive și situația executării pedepsei, iar la data de 08.90.2015, prin Serviciul Registratură al instanței, la dosarul cauzei a fost atașată fișa de cazier judiciar a petentului-condamnat înaintată de Inspectoratul General al Poliției Române, după care:
Instanța procedează la identificarea petentului-condamnat, respectiv S. A., CNP_, domiciliat în București, sector 1, .. 3, . legitimează cu C.I. . nr._.
Petentul-condamnat, personal, având cuvântul, precizează că înțelege să renunțe la soluționarea prezentei cereri de reabilitare.
Instanța acordă cuvântul în etapa dezbaterilor având în vedere manifestarea de voință a petentului-condamnat, în sensul retragerii cererii ce formează obiectul prezentei cauze.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului-condamnat, în sensul retragerii cererii ce formează obiectul prezentei cauze.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.08.2015 sub nr._, petentul S. A. a solicitat instanței reabilitarea sa judecătorească cu privire la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 557/23.05.1995 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă la data de 04.09.1995 prin Decizia penală nr. 401/04.09.1995 a Curții de Apel București.
În motivarea acestei cereri, petentul - condamnat susține: că de la data eliberării sale și până în prezent nu a mai suferit nicio condamnare și a avut o conduită bună în societate; faptul că pentru a-și asigura existența a lucrat la o societate comercială din București, conform adeverinței depuse la dosar și a cărții de muncă; faptul că a achitat în întregime cheltuielile judiciare, astfel încât consideră că toate condițiile pentru a beneficia de reabilitarea judecătorească sunt îndeplinite; faptul că de la eliberarea sa și până în 2015 a locuit la adresa de domiciliu din București, .. 3, ., cu excepția perioadei în care a fost plecat în străinătate, conform contractului de muncă depus, unde locuiește și în prezent; faptul că este căsătorit și are 1 copil major de 27 ani; faptul că apreciază că termenul de reabilitare este împlinit încă din anul 2011 și că se poate admite cererea de reabilitare cu toate efectele și consecințele juridice ce decurg din aceasta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 530 și urm. C.p.p., art. 166 (fost art. 135) și urm. C.p.
În susținerea cererii sale, petentul a precizat că înțelege să se folosească de acte și un martor, cu privire la care a precizat că îl va înfățișa la termenul acordat, dar și faptul că va depune la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copia sentinței penale definitivă de condamnare, certificatul de cazier judiciar și adeverința de la ultimul loc de muncă.
Urmare a dispozițiilor instanței, la dosarul cauzei a fost atașată copia sentinței penale nr. 557/23.05.1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, cu referatul întocmit de Biroul de Executări Penale din cadrul instanței privind data și modalitatea rămânerii definitive, situația executării pedepsei și mențiuni privind achitarea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat petentul prin sentința de condamnare (fond și apel) (filele 11-13 di) și s-a depus la dosar o fișă de cazier judiciar actualizată a petentului – condamnat (fila 14 di).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 557/23.05.1995 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă la data de 04.09.1995 prin Decizia penală nr. 401/04.09.1995 a Curții de Apel București s-a dispus condamnarea petentului la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, e V.C.p., fiind emis MEPI nr. 799/11.09.1995, Penitenciarul Jilava confirmând încarcerarea și executarea pedepsei de la 19.02.1995 la 18.10.1996, iar prin sentința penală nr. 2900/1995 a Judecătoriei D., s-a dispus liberarea condiționată.
La termenul de judecată din data de 08.10.2015 petentul a arătat că înțelege să-și retragă cererea ce formează obiectul prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și precizările făcute de petentul-condamnat S. A. la acest termen de judecată, instanța urmează a lua act de retragerea cererii de reabilitare formulată de petentul-condamnat S. A..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga pe petent să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea cererii de reabilitare formulată de petentul S. A. (fiul lui N. și A., născut la data de 01.04.1966 în București, sector 1, CNP_, domiciliat în București, .., ., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Balașa M.-Ș. – Cabinet de Avocat cu sediul în București, sector 1, .. 3, .> În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe petent să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2015.
P., GREFIER,
A. E. C. M. M. C.
Red. A.E.C.
Tehnored. M.M.C.
2 ex./27.10.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 695/2015.... | Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Sentința nr. 109/2015.... → |
---|