Art. 14 Cod penal Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive Aplicarea legii penale în timp LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE
| Comentarii |
|
LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE
Secţiunea II
Aplicarea legii penale în timp
Art. 14
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive
Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
Pedepsele complimentare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.
Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.
| ← Art. 13 Cod penal Aplicarea legii penale mai favorabile... | Art. 15 Cod penal Aplicarea facultativă a legii penale mai... → |
|---|
► Art. 6 "Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei
(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru
Citește mai mult
aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(6)."
Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-6
Prin sentinţa atacată cu apel de parchet, tribunalul a constatat că, în urma abrogării art.
Citește mai mult
224 C. pen., fapta reţinută în sarcina inculpatului se încadrează în prezent în art. 208, 209 lit. a, e şi g C. pen., şi, cum la data săvârşirii sale, maximul pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea de furt calificat prevăzut în textele sus-menţionate, era de 5 ani închisoare, a admis contestaţia şi, prin aplicarea art. 14 C. pen., a redus pedeapsa la acest maxim.Apelul parchetului - motivat în sensul că prima instanţă a redus prea mult pedeapsa aplicată inculpatului - este fondat.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a inculpatului la 20 de ani închisoare şi confiscarea parţială, a averii, a fost adoptată Legea nr. 140/1996, care a abrogat art. 224 C. pen. (cu privire la infracţiunea de furt în paguba avutului obştesc) şi art. 68 C. pen. (cu privire la pedeapsa complementară a confiscării averii).
în consecinţă - în urma abrogării art. 224 C. pen. nemaifăcându-se distincţie între avutul public şi cel privat, sub aspectul încadrării juridice şi sancţionării furtului - în mod corect prima instanţă a considerat că, în conformitate cu art. 15 C. pen., se impune reducerea pedepsei; dar -ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei, de persoana condamnatului şi de comportarea acestuia după săvârşirea infracţiunii şi în perioada detenţiei - se apreciază ca fiind mai corespunzătoare o reducere a pedepsei până la limita timpului executat din pedeapsă de către condamnat (8 ani, 8 luni şi o zi închisoare).
De asemenea, urmează a se înlătura pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii, ca o consecinţă a abrogării art. 68 C. pen.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 329/1998
Notă: Codul penal român reglementează două modalităţi de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive: obligatorie (art. 14 C. pen.) şi facultativă (art. 15 C. pen.). Prima instanţă a considerat că în speţă este incidenţă prima modalitate, iar instanţa de apel cea de-a doua; în ambele cazuri, însă legea nu a fost corect aplicată.
a. Potrivit art. 14 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, se reduce, în mod obligatoriu, la acest maxim.
Articolul 224 C. pen. fiind abrogat prin Legea nr. 140/1996 şi fapta de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului sancţionându-se în prezent în baza art. 209 C. pen., maximul special al pedepsei prevăzută de lege pentru această infracţiune este de 15 ani închisoare (facem abstracţie de maximul de 20 de ani prevăzut pentru furtul care a avut consecinţe deosebit de grave, deoarece nu dispunem de elemente de fapt care ar reclama aplicarea art. 209 alin. ultim C. pen.). Cum inculpatul a fost condamnat potrivit legii anterioare, la 20 de ani închisoare, prin aplicarea art. 14 C. pen. această pedeapsă trebuia redusă la maximul special prevăzut de legea nouă - 15 ani închisoare - arătat mai sus.
Prima instanţă nu a redus însă la acest maxim pedeapsa aplicată inculpatului, ci la maximul special - de 5 ani - prevăzut în art. 209 C. pen. anterior adoptării Legii nr. 140/1996. Procedând astfel ea a creat, în aplicarea legii mai favorabile, o a treia lege - lex tertia -, încadrând fapta potrivit legii noi, care a abrogat art. 224 C. pen. şi aplicând pedeapsa potrivit legii vechi, care prevedea un maxim special mai redus decât legea nouă. Procedeul este nelegal, căci art. 14 C. pen. obligă instanţa să aplice legea penală mai favorabilă, nu dispoziţiile mai favorabile din mai multe legi.
b. Potrivit art. 15 C. pen. - la care se referă instanţa de apel -, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei, fără ca pedeapsa aplicată să poată fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.
Instanţa de apel, făcând aplicarea acestui text şi reducând pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul - de la 20 de ani închisoare, la 8 ani, 8 luni şi o zi închisoare - a ignorat condiţia esenţială de care depinde aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile: aceea ca sancţiunea aplicată în baza legii anterioare să fie mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă; or, în cazul din speţă situaţia este inversă: pedeapsa aplicată inculpatului (20 de ani închisoare) este mai mare decât maximul special prevăzut în art. 209 C. pen., astfel cum a fost stabilit prin Legea nr. 140/1996 (15 ani închisoare).
în concluzie, soluţia corectă era aplicarea art. 14 C. pen., fără a se recurge la procedeul creării unei a treia legi, adică reducerea pedepsei de 20 de ani închisoare la maximul special prevăzut de legea nouă (15 ani închisoare).