Art. 3
| Comentarii |
|
Art. 3
(1) Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
(2) Asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi.
(3) Acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.
| ← Art. 2 | Art. 4 → |
|---|
1. Una dintre consecinţele faptului că societatea comercială este o persoană juridică, având un patrimoniu propriu, distinct de cel al asociaţilor, este faptul că aceasta răspunde personal pentru obligaţiile pe care şi le asumă în cursul efectuării actelor de comerţ ce sunt incluse în obiectul de activitate sau în legătură cu acestea. Potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; aceste enunţ necesită unele clarificări.
Conceptul de „obligaţii sociale" pune în evidenţă faptul că legea are
Citește mai mult
în vedere numai obligaţiile societăţii comerciale, asumate sau aşezate în sarcina ei în condiţiile legii. Corespunzător separaţiei de patrimonii dintre societatea comercială şi asociaţii ei, se produce şi o separare a limitelor răspunderii; asociaţii nepăstrând sau nedobândind un drept de proprietate asupra bunurilor aduse ca aport sau intrate în patrimoniul societăţii comerciale în cursul activităţii sale, este evident că acest patrimoniu nu poate fi utilizat pentru a acoperi obligaţiile asociaţilor.2. Noţiunea de patrimoniu social este o noţiune compozită: ea se compune (a) din activ, în care figurează bunurile şi drepturile reale sau personale, cu valoare economică, aparţinând societăţii comerciale şi (b) din pasiv, exprimând datoriile acesteia faţă de terţi şi faţă de asociaţi. De aceea, dintr-o corectă perspectivă juridică şi economică, obligaţiile sociale (element component al pasivului) sunt garantate cu activul patrimonial şi nu cu întreg patrimoniul social.
De asemenea, enunţul privind garantarea obligaţiilor societăţii comerciale cu patrimoniul social exprimă doar intenţia legiuitorului de a sublinia că activul patrimonial este destinat, printre alte funcţiuni, şi aceleia de a asigura acoperirea obligaţiilor societăţii comerciale, până la concurenţa acestora; legea nu trimite în mod expres la o modalitate de garantare a obligaţiilor sociale, în înţelesul restrâns al conceptului de „garanţie", ci mai degrabă evocă principiul de drept comun potrivit căruia bunurile şi drepturile din averea debitorului constituie gajul general al creditorilor.
în rest, în lipsa altor precizări, răspunderea societăţii comerciale este guvernată de regulile dreptului comun, ea putând avea atât o natură contractuală cât şi una delictuală.
II. Răspunderea comanditaţilor şi a asociaţilor societăţii în nume colectiv.
3. Pentru a reglementa răspunderea asociaţilor societăţii comerciale, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale utilizează un criteriu heteroclit; deşi nu consacră în mod explicit criteriile de clasificare a societăţilor comerciale în societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri şi respectiv în societăţi în care asociaţii au răspundere nelimitată sau limitată, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale evocă aceste distincţii prin modul în care grupează normele privind răspunderea asociaţilor societăţii comerciale.
Astfel, într-o primă grupă sunt incluşi asociaţii cu răspundere nelimitată din societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea în comandită pe acţiuni, primele două forme de societăţi fiind considerate, în mod incontestabil, drept societăţi de persoane. Asociaţii la care se referă, în mod expres, textul analizat sunt toţi asociaţii societăţii în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită (simplă şi pe acţiuni).
Potrivit legii, aceştia răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, poziţie juridică specifică răspunderii asociaţilor societăţii de persoane şi care îşi are fundamentul în natura „intuitu personae" a acestor forme de societate. Răspunderea nelimitată a acestor asociaţi indică faptul că ei vor răspunde pentru obligaţiile sociale cu toate bunurile din patrimoniul lor care pot face obiectul executării silite, în condiţiile codului de procedură civilă.
4. Răspunderea solidară a acestor asociaţi reclamă câteva precizări. Potrivit principiului care domină materia obligaţiilor civile, raportul juridic cu pluralitate de subiecte este, de regulă, divizibil, în sensul că dreptul de creanţă şi datoria se împart, de plin drept, în atâtea fracţiuni câţi debitori sau creditori există în acel raport42). Altfel spus, obligaţiile civile sunt, de regulă, divizibile, solidaritatea fiind o excepţie de la această regulă. în consecinţă, în civil, solidaritatea nu se prezumă, ci ea trebuie să fie reglementată expres în lege sau convenită de către părţi.
în materie comercială, pentru raţiuni care ţin de specificul obligaţiilor comerciale, care acordă prioritate creditului şi intereselor creditorului, solidaritatea este regula şi nu excepţia. Astfel, potrivit prevederilor art. 42 C. com., „în obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceşte, în afară de stipulaţie contrară". Aceasta înseamnă că creditorul va putea cere oricăruia dintre codebitorii unei obligaţii comerciale să execute întreaga prestaţie la care aceştia s-au obligat.
Enunţând răspunderea solidară a asociaţilor societăţii în nume colectiv şi a asociaţilor comanditaţi, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale plasează, practic, în sarcina acestora o răspundere de natură comercială, chiar dacă nu toate obligaţiile societăţii au, în mod necesar, o asemenea natură. Dar această solidaritate pasivă instituită de lege priveşte raporturile dintre asociaţi, ca subiecţi ai răspunderii, şi nu instituie o răspundere solidară simplă a acestor asociaţi cu societatea comercială, ci una cu caracter subsidiar şi complementar.
5. Examinând această răspundere menţionată în art. 3 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale în raport cu răspunderea societăţii comerciale pentru obligaţiile sociale, reglementată de primul alineat al aceluiaşi art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, rezultă că răspunderea nelimitată şi solidară a acestora are un caracter subsidiar şi complementar răspunderii societăţii comerciale. în acest sens, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că creditorii asociaţilor cu răspundere nelimitată ai societăţilor comerciale enumerate de alin. (2) al art. 3 se vor îndrepta, în primul rând, împotriva societăţii comerciale debitoare principală şi numai dacă societatea nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi. în consecinţă, există o solidaritate simplă între asociaţii vizaţi de acest text, aceştia având calitatea de codebitori; această solidaritate simplă nu operează între asociaţi şi societate, asociaţii putând invoca, faţă de terţi şi până la împlinirea termenului menţionat mai sus, beneficiul discuţiunii.
6. Această din urmă dispoziţie a art. 3 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pe lângă meritul de a sublinia caracterul subsidiar al răspunderii asociaţilor cu răspundere nelimitată, cuprinde şi o abatere de la specificul răspunderii în materie comercială. Ca regulă generală, în materie comercială, instituţia punerii în întârziere este de restrânsă aplicaţie. Spre deosebire de regimul juridic al răspunderii civile contractuale, în care debitorul unei obligaţii de a da sau face nu răspunde pentru daune decât după ce a fost pus în întârziere, în anumite condiţii (art. 1079, 1081 şi 1088 C. civ.), în materie comercială aceste daune, îmbrăcând forma dobânzilor, curg de drept, de la data neîndeplinirii obligaţiei comerciale, dacă aceasta este lichidă, exigibilă şi plătibilă în bani. Astfel, pornind de la principiul că, în afaceri, banii sunt fructiferi, prevederile art. 43 C. com. stabilesc că „datoriile comerciale lichide şi plăti bile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile".
Articolul 3 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale derogă de la această regulă cu caracter de principiu, două fiind, cel puţin la prima vedere, posibilele raţiuni; pe de o parte, nu toate obligaţiile sociale au caracter comercial şi, deci, nu sunt în întregime supuse legii comerciale; pe de altă parte, regula prevăzută de art. 43 C. com. se aplică numai obligaţiilor comerciale plătibile în bani, ori art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale are în vedere toată gama de obligaţii sociale ale societăţii comerciale.
Pe de altă parte, nimic nu se opune convenţiei părţilor potrivit căreia societatea comercială debitoare este de drept pusă în întârziere la data scadenţei obligaţiei, fără a se mai cere vreo notificare [art. 1079 alin. (2) teza II C. civ.); dacă părţile nu au convenit astfel sau dacă nu sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de art. 1079 alin. (2) C. civ, atunci punerea în întârziere a societăţii comerciale în nume colectiv, în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni se va face potrivit regulilor dreptului comun, fie prin notificare expediată prin intermediul executorului judecătoresc, fie prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Data punerii în întârziere este data primirii de către societatea debitoare a notificării de punere în întârziere, aceasta fiind data de la care curge termenul de 15 zile, după împlinirea căruia creditorii se pot îndrepta împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată ai societăţii debitoare. Acest termen fiind un termen procesual, se calculează pe zile libere.
7. O aplicaţie specială a răspunderii solidare şi nelimitate a comanditaţi lor şi a asociaţilor societăţilor în nume colectiv este reglementată de art. 126 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit căruia, în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate împotriva grupului sau a societăţii, judecătorul-sindic va autoriza executarea silită în condiţiile legii, împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau după caz a membrilor, pronunţând o sentinţă definitivă şi executorie, care va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc.43* Aceste dispoziţii relevă caracterul subsidiar al răspunderii acestor asociaţi, răspundere care intervine doar în cazul insuficienţei, în averea debitorului, a bunurilor necesare acoperirii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat al creanţelor.
III. Răspunderea asociaţilor societăţilor de capitaluri
8. Cea de-a doua mare grupă de asociaţi la care se referă acest articol este categoria asociaţilor cu răspundere limitată, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale incluzând aici acţionarii, asociaţii comanditari şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată, enunţând principiul potrivit căruia aceşti asociaţi au o răspundere limitată.
înainte de orice comentariu se cuvine să remarcăm aici o inconsecventă terminologică de natură să distorsioneze mesajul juridic al acestei dispoziţii legale. Noţiunea de asociat al societăţii comerciale este o noţiune generică, adecvată pentru desemnarea tuturor acestora, indiferent de forma juridică a societăţii - fie ea societate pe acţiuni sau în nume colectiv. Noţiunea de acţionar, desemnând pe titularul acţiunilor emise de societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, este o noţiune subordonată aceleia de asociat, raportul cu aceasta fiind de la specie la gen.44)
Enumerarea acţionarilor şi a asociaţilor comanditari ca fiind două categorii distincte de asociaţi este de natură a crea confuzii, dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, în grupa generică a acţionarilor sunt incluşi şi acţionarii comanditari şi acţionarii comanditaţi; pe de altă parte, noţiunea de „asociaţi comanditari" include atât asociaţi ai societăţii în comandită simplă cât şi ai societăţii în comandită pe acţiuni, întrucât acţionarii comanditari nu sunt altceva decât o specie a asociaţilor comanditari.
De aceea, credem că o formulare corectă a acestui alineat al art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ar fi trebuit să se refere la „asociaţii societăţii pe acţiuni, ai societăţii cu răspundere limitată şi asociaţii comanditari ai societăţii în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni".
9. Aceşti asociaţi, enumeraţi mai sus, au o răspundere limitată, ei răspunzând pentru obligaţiile sociale numai până la concurenţa capitalului social subscris. Ne aflăm şi aici în prezenţa unei formulări care nu este la adăpost în faţa unor critici întemeiate, din cauza pluralului utilizat nediscriminatoriu. Fără îndoială că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sublinia răspunderea limitată şi personală a acestor asociaţi, în sensul că fiecare dintre asociaţii enumeraţi răspunde numai până la concurenţa aportului la capital, subscris personal. O redactare neglijentă permite însă şi interpretarea potrivit cărora aceşti asociaţi răspund până la concurenţa întregului capital social subscris şi nu numai până la concurenţa capitalului subscris de fiecare dintre ei. O asemenea concluzie ar denatura însă sensul răspunderii limitate a acestor asociaţi, inducând ideea că fiecare dintre ei, oricât de redus i-ar fi aportul, răspunde până la concurenţa sumei tuturor aporturilor subscrise la capitalul social.
10. Referindu-se la capitalul social subscris, ca limită a răspunderii unor categorii de asociaţi, acest alineat al art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face o distincţie, implicită, între capitalul subscris şi capitalul vărsat sau autorizat. Potrivit prevederilor art. 8 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, actul constitutiv trebuie să menţioneze capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia.
Capitalul vărsat este acea parte din capitalul subscris pe care asociaţii au obligaţia de a-l plăti societăţii la constituirea acesteia sau la data majorării capitalului subscris; de regulă, capitalul subscris trebuie să fie identic cu capitalul vărsat, cu excepţia cazului societăţii pe acţiuni şi a celei în comandită în acţiuni, la care Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale permite vărsarea capitalului subscris în mai multe etape [art. 9 alin. (2) şi art. 220 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale]. Răspunderea asociaţilor (acţionarilor) societăţii pe acţiuni şi ai societăţii în comandită pe acţiuni nu este, deci, limitată la aportul vărsat, ci la aportul subscris (promis) la capitalul societăţii.
Noţiunea de capital autorizat este reglementată prin prevederile art. 220" alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care permite ca, prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, să fie autorizat consiliul de administraţie, respectiv directoratul societăţilor pe acţiuni, să majoreze capitalul social subscris până la o valoare nominală determinată, care nu poate depăşi cu mai mult de jumătate capitalul social subscris, existent la momentul autorizării.
Rezultă că noţiunea de capital autorizat este una care desemnează o proiecţie în viitor a capitalului subscris, astfel încât întinderea răspunderii asociaţilor societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni nu se va raporta la capitalul autorizat, ci strict la aportul lor la capitalul subscris al societăţii comerciale.