Art. 2

I. Clasificarea societăţilor comerciale după criteriul formei

1. Diversitatea societăţilor comerciale a permis clasificarea lor după mai multe criterii, mai mult sau mai puţin riguroase. Dintre acestea, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale utilizează, în mod manifest, doar criteriul formei juridice, dar, prin modul în care grupează dispoziţiile aplicabile acestor forme de societate, trimite implicit şi la alte criterii de clasificare; vom examina, în continuare nu numai criteriul legal al formei, ci şi celelalte criterii care au relevanţă pentru mai buna exprimare a identităţii

Citește mai mult

distincte a fiecărui tip de societate.

2. Articolul 2 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale menţionează, cu titlu limitativ, cinci forme de societate comercială. Acestea sunt compatibile, în general, cu formele de societate comercială cunoscute în legislaţia statelor europene şi, mai ales, a ţărilor membre ale Uniunii Europene39*.

Fondatorii unei societăţi comerciale au obligaţia legală de a stabili, în actul constitutiv, forma juridică a acesteia (art. 7 şi 8 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), formă care atrage un regim juridic propriu al constituirii, organizării, funcţionării şi încetării existenţei societăţii comerciale. Alegerea formei societăţii comerciale este o chestiune asupra căreia vor decide fondatorii, în deplină libertate, dar condiţionaţi, în fapt, de aptitudinea formei de a corespunde proiectului lor. Cu alte cuvinte, fondul, respectiv interesele fondatorilor, este cel care determină forma. Opţiunea formei nu este o decizie iremediabilă; Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale permite schimbarea formei juridice a societăţii comerciale şi chiar indică această posibilitate ca soluţie în anumite situaţii limită din viaţa societăţii.

3. Societatea în nume colectiv este forma primordială şi cea mai simplă de societate comercială, fiind adecvată pentru asocierea persoanelor care au o perfectă încredere reciprocă şi care au în vedere efectuarea unor acte de comerţ care nu necesită un capital semnificativ. în consecinţă, legea nu prevede condiţii restrictive referitoare la numărul de asociaţi sau la mărimea capitalului acestei forme de societate. în mod tradiţional se consideră că societatea în nume colectiv are caracter „intuitu personae" (în considerarea persoanei), pentru că se întemeiază pe încrederea reciprocă a asociaţilor; deci, la societatea în nume colectiv primează elementul personal, în detrimentul elementului de capital.

Articolul 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că obligaţiile sociale ale societăţii în nume colectiv sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor. Desigur că, având personalitate juridică, societatea în nume colectiv va răspunde pentru obligaţiile asumate faţă de terţi dar şi faţă de asociaţi, în primul rând, cu patrimoniul propriu; dacă societatea în nume colectiv nu achită aceste obligaţii în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, creditorii se vor putea îndrepta şi împotriva asociaţilor societăţii. Răspunderea societăţii în nume colectiv este atrasă numai pentru obligaţiile asumate în numele societăţii de persoanele autorizate pentru administrarea şi angajarea societăţii în raporturile juridice cu terţii; potrivit prevederilor art. 75 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.

Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv", scrisă în întregime.

4. Societatea în comandită simplă are, şi ea, caracter „intuitu personae". Esenţa societăţii în comandită simplă constă în faptul că ea are două categorii de asociaţi: comanditaţi şi comanditari. Asociaţii comanditaţi reprezintă elementul activ al societăţii, ei asigurând gestiunea patrimoniului şi coordonarea activităţii, în timp ce asociaţii comanditari se limitează la subscrierea unui aport la capitalul social, ei neputând interveni în conducerea societăţii. Nici aici legea nu prevede restricţii privind numărul de asociaţi sau mărimea capitalului iniţial, dar este evident că, din fiecare categorie de asociaţi, trebuie să existe cel puţin unul.

Articolul 3 al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că obligaţiile societăţii în comandită simplă sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată a asociaţilor comanditaţi, în timp ce comanditarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Dacă societatea nu-şi achită obligaţiile sociale în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, creditorii se vor putea îndrepta şi împotriva asociaţilor comanditaţi.

Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în comandită", scrisă în întregime.

5. Societatea în comandită pe acţiuni, spre deosebire de societatea în comandită simplă, are capitalul social împărţit în acţiuni şi nu în părţi. Evoluţia societăţii în comandită spre preponderenţa investiţiei în capital în detrimentul elementului personal a determinat şi divizarea acestui capital în titluri de valoare negociabilă, mult mai adecvate concentrării şi circulaţiei capitalului.

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale prevede restricţii în ceea ce priveşte constituirea societăţii comerciale în comandită pe acţiuni, impunând un capital minim de 90.000 lei, împărţit în acţiuni cu valoare unitară minimală de 0,1 lei şi existenţa a cel puţin 2 acţionari, dintre care, adăugăm noi, cel puţin un comanditat şi un comanditar. Administrarea societăţii este încredinţată unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi.

Răspunderea societăţii şi a asociaţilor pentru obligaţiile sociale se supune aceloraşi reguli enunţate în cazul societăţii în comandită simplă. în practică, societatea în comandită pe acţiuni reprezintă o formă cu destule inconveniente pentru comanditari care, deşi sunt principalul furnizor de capital, nu se pot implica direct în conducerea societăţii, sub sancţiunea pierderii beneficiului răspunderii limitate.

Firma unei societăţi în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi comerciale şi va fi însoţită de menţiunea, scrisă în întregime, „societate în comandită pe acţiuni".

6. Societatea pe acţiuni este forma tipică a societăţii de capital; obligaţiile ei sunt garantate cu patrimoniul social, în timp ce acţionarii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Societatea pe acţiuni este destinată acelor proiecte şi activităţi comerciale care reclamă, în primul rând, o concentrare a capitalului, capital pe care ea îl poate absorbi şi pe calea emisiunii de noi acţiuni sau prin lansarea de obligaţiuni pe piaţă.

Caracteristica societăţii pe acţiuni o reprezintă răspunderea limitată a asociaţilor şi faptul că acţiunile reprezintă titluri de valoare negociabile, nominative sau la purtător, transmisibile către terţi. Acţiunile nominative emise în formă materială se transmit prin menţiuni făcute pe acţiuni, înscriindu-se numele noului acţionar, în timp ce acţiunea la purtător se transmite prin predare (tradiţiune). Acest din urmă mod de transmitere a făcut ca societatea pe acţiuni să fie cunoscută şi sub numele de societate anonimă, pentru că, acţiunile trecând frecvent de la un acţionar la altul, numele acestora nu se impune atenţiei terţilor.

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează strict capitalul minim al societăţii pe acţiuni, care este de 90.000 lei, împărţit în acţiuni cu valoare unitară minimală de 0,1 lei şi impune existenţa a cel puţin 2 acţionari. Societatea pe acţiuni fiind o societate de capital, persoana acţionarilor este irelevantă, primând, în acest caz, elementul stabil şi obiectiv - capitalul.

Ca o particularitate procedurală, societatea pe acţiuni se poate constitui în formă simultană sau în formă continuată, cea de-a doua formă corespunzând constituirii pe cale de subscripţie publică. Firma unei societăţi pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va însoţită de menţiunea, scrisă în întregime, „societate pe acţiuni" sau „S.A.".

7. Societatea cu răspundere limitată este un hibrid care îmbină atât caracteristicile societăţii de persoane cât şi pe cele ale societăţii de capital. Ea a fost asemănată cu societatea în nume colectiv, în care primează încrederea reciprocă a asociaţilor, dar şi cu societatea pe acţiuni, întrucât obligaţiile societăţii cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris.

Legea prevede restricţii privind constituirea şi funcţionarea acestei forme de societate, limitând numărul asociaţilor la cel mult 50 şi impunând un capital minim de 200 lei, părţile sociale având o valoare minimă de 10 lei. Ca o excepţie de la principiul pluralităţii asociaţilor, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează posibilitatea constituirii şi funcţionării societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.

Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire care să arate obiectul de activitate şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate cu răspundere limitată" sau „S.R.L."

II. Alte criterii de clasificare a societăţilor comerciale

8. După natura asocierii, societăţile au fost clasificate în societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri. Societăţile de persoane au un caracter „intuitu personae”, formându-se în considerarea persoanei asociaţilor, determinante fiind, deci, calităţile personale ale acestora şi încrederea reciprocă existentă între asociaţi. Astfel sunt societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită simplă. în cazul societăţilor de capitaluri, elementul determinant îl constituie mărimea aportului pe care asociaţii îl pun în comun, în vederea realizării de profit. Calitatea trăsăturilor personale ale asociaţilor fiind lipsite de importanţă aici, aporturile asociaţilor sunt transmisibile şi negociabile, în timp ce la societăţile de persoane, în principiu, părţile de capital nu sunt negociabile şi nici transmisibile. Din această categorie a societăţilor de capitaluri fac parte societăţile pe acţiuni şi societăţile în comandită pe acţiuni. O poziţie intermediară o are societatea cu răspundere limitată care îmbracă atât caracteristicile societăţilor de persoane (mai ales în ce priveşte latura sa convenţională) cât şi trăsături ale societăţilor de capitaluri (sub aspectul organizării şi funcţionării).

9. în funcţie de întinderea răspunderii asociaţilor, societăţile comerciale au fost clasificate în societăţi cu răspundere nelimitată şi societăţi cu răspundere limitată. în prima categorie intră societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă şi societatea în comandită pe acţiuni (acestea din urmă numai în privinţa asociaţilor comanditaţi); specificul acestor societăţi îl reprezintă răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor, răspundere ce reprezintă garanţia obligaţiilor sociale asumate de societate. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată exemplifică a doua categorie, caracterizată prin limitarea răspunderii asociaţilor numai la plata părţilor sociale sau a acţiunilor subscrise. Aceeaşi răspundere o au şi asociaţii comanditari din societăţile în comandită. Se poate deci observa că societăţile în comandită, prin prezenţa a două categorii de asociaţi, cărora li se aplică un regim juridic diferit, se regăsesc în ambele tipuri de societăţi menţionate mai sus.

III. Consecinţele omisiunii de a preciza forma societăţii comerciale.

10. Determinarea formei juridice a societăţii comerciale constituie o obligaţie esenţială a asociaţilor şi o menţiune obligatorie a actului constitutiv [art. 7 lit. b) şi art. 8 lit. b) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale], De aceea, absenţa menţiunii formei juridice sau determinarea incompletă a formei juridice (cum ar fi „societate în comandită") sau indicarea unei forme juridice necunoscute legii române (cum ar fi „societate de capital") constituie o gravă neregularitate, care trebuie să fie remediată de fondatori, din dispoziţia judecătorului-delegat la oficiul registrului comerţului (înainte de înmatriculare) sau de societate, din proprie iniţiativă sau pe baza dispoziţiei tribunalului (după înmatriculare), în condiţiile art. 46 şi urm. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.40>

Absenţa menţiunilor care determină forma juridică nu constituie, totuşi, un motiv de nulitate a societăţii comerciale (art. 56 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale); de aceea, dacă această neregularitate nu este remediată în condiţiile legii, societatea astfel constituită şi înmatriculată în registrul comerţului continuă să existe, impunându-se, însă, o clarificare a regimului ei juridic.

Singura dispoziţie a Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale pe care se poate fundamenta o soluţie privind regimul juridic al unei asemenea societăţi este cea a art. 49, care arată că „Fondatorii, reprezentanţii societăţii, precum şi primii membri ai organelor de conducere; de administrare şi de control ale societăţii răspund nelimitat şi solidar pentru prejudiciul cauzat prin neregu larităţi le la care se referă art. 46-48" (Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). Având în vedere caracterul nelimitat şi solidar al răspunderii asociaţilor unei societăţi neregulat constituite, este evident că o societate a cărei formă juridică nu a fost determinată sau a fost greşit determinată (cu încălcarea formelor prescrise de art. 2 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale), nu poate fi tratată decât ca o societate în nume colectiv, formă primordială a societăţii comerciale, care asigură un maxim de protecţie creditorilor sociali, care se pot îndestula nu numai asupra patrimoniului societăţii, ci şi asupra averii asociaţilor acesteia.