Art. 36 Înmatricularea societăţii
| Comentarii |
|
Înmatricularea societăţii
Art. 36
(1) În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii.
(2) Cererea va fi însoţită de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv;
c) dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei;
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire, actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor administratori şi, după caz, a primilor directori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a primilor cenzori, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea constituirii.
(3) Abrogat.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 35 Formalităţi specifice pentru constituirea... | Art. 37 Înmatricularea societăţii → |
|---|
1. Prevederile art. 36 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, reglementează cadrul general în care persoanele interesate şi implicate în procesul de constituire a oricărei forme de societăţi comerciale trebuie să acţioneze, după finalizarea etapei consensuale, în vederea legalei şi deplinei
Citește mai mult
constituiri a unei societăţi comerciale. Etapa următoare încheierii actului constitutiv al oricărei forme de societate comercială, necesară în vederea legalei şi deplinei constituiri a unui astfel de subiect de drept, este definită de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale sub denumirea de înmatriculare.Din păcate, nici în prezent, aşa cum observam şi cu alt prilej, legea - în accepţiunea acesteia de act emis de către Parlament - nu defineşte noţiunea de înmatriculare, nici Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, nici Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, acte normative care însă reglementează chiar în detaliu problema în discuţie. în schimb, cele două acte normative definesc aproape identic noţiunea de înregistrare în registrul comerţului, operaţiune care are în vedere atât înmatricularea unui comerciant, cât şi înscrierea de menţiuni, precum şi alte operaţiuni, care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului [a se vedea prevederile art. 1 alin. (21) al LRC şi cele ale art. 6 din Legea nr. 359/2004].
într-un astfel de context legislativ, definim înmatricularea ca fiind complexul de operaţiuni tehnico-administrative, mai precis operaţiuni de administraţie interioară pe care trebuie să le realizeze oficiul registrului comerţului sesizat cu o cerere de înmatriculare, constând în înregistrarea în registrul comerţului aferent tipului de comerciant a tuturor datelor şi informaţiilor conţinute de cererea de înmatriculare, acordarea numărului de înmatriculare, respectiv a codului unic de înregistrare, întocmirea dosarului comerciantului şi a certificatului de înmatriculare7*. în accepţiunea doctrinei de drept administrativ, înmatricularea unui comerciant are natura şi valoarea juridică a unui fapt administrativ săvârşit de către o instituţie publică [art.2 alin. (2) din LRC].
2. Documentul care se eliberează persoanelor îndreptăţite după efectuarea înmatriculării se numeşte certificat de înmatriculare, şi el consacră (probează) un act de drept administrativ atributiv de statut personal, impus de lege şi emis în baza LRC, prin care se conferă, de către instituţia publică emitentă, un complex de drepturi, printre care şi acela de a se comporta ca un comerciant, respectiv de a putea intra în raporturi juridice, în nume propriu sau ca mandatar al altor subiecte de drept. Aşadar, etapa şi operaţiunea de înmatriculare a unei societăţi comerciale este una de maximă importanţă şi producătoare de efecte juridice complexe şi fundamentale.
Suntem de părere că cererea, totuşi, va putea fi făcută, ori împuternicirea va putea fi dată, doar de acele persoane care, potrivit legii ori prevederilor actului, au dreptul să reprezinte societatea, chiar dacă aceasta se află doar în curs de constituire.
întrucât nicio dispoziţie legală nu impune o anumită formă pentru validitatea împuternicirii, care va putea fi dată de către oricare dintre persoanele enumerate, suntem de părere că o astfel de procură va fi valabilă şi dacă va fi consacrată doar sub forma unui înscris sub semnătură privată.
4. Examinând prevederile art. 36 alin. (1), astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, prin comparaţie cu prevederile art. 19 alin. (1) din LRC, acest ultim articol reglementând condiţiile cadru în care trebuie formulate cererile de înmatriculare
a societăţilor comerciale, vom putea constata o neconcordanţă majoră, în sensul că art. 19 din LRC a restrâns sfera persoanelor care au dreptul să ceară înmatricularea unei societăţi comerciale. Astfel, potrivit art. 19, cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţi comerciale va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia, ori, în condiţiile legii, de oricare asociat.
Ţinând seama de împrejurarea că art. 36 alin. (1) a fost modificat şi completat prin Legea nr. 441/2006, lege care a adus unele modificări şi completări şi LRC, dar acele modificări şi completări exprese nu vizează şi art. 19, avem temeiuri să conchidem că, în fapt şi în drept, art. 19 din LRC trebuie considerat modificat şi completat doar în mod implicit (din păcate) prin prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
5. Termenul în care persoanele îndreptăţite sunt obligate să ceară înmatricularea societăţii pe care au convenit-o prin actul constitutiv, încheiat în aşa numita etapă consensuală, este de 15 zile, termen care începe să curgă de data încheierii actului constitutiv, respectiv, în principiu, de la data semnării lui de către toţi asociaţii, ori de la data autentificării de către notarul public competent, după caz. Desigur, în situaţii de excepţie, în cazul în care după încheierea actului constitutiv, dar înainte de formularea unei cereri de înmatriculare, este necesar, potrivit dispoziţiilor unor legi speciale, să se obţină anumite avize ori autorizaţii care condiţionează legalitatea cererii de înmatriculare, termenul de 15 zile va începe să curgă, de abia de la data obţinerii (comunicării) respectivului act.
Sub aspectul naturii juridice, apreciem că termenul de 15 zile, deşi este unul imperativ - onerativ - orânduitor, specific procedurilor necontencioase, nu este unul de prescripţie sau de decădere. Nerespectarea acestuia nu va putea avea ca şi consecinţă imediată decât eventuala amendare, de către judecătorul delegat, a tuturor categoriilor de persoane mai sus enumerate, care au dreptul să reprezinte societatea în curs de constituire şi care au obligaţia să ceară înmatricularea acesteia. Amenda va fi una judiciară, dar, din păcate, aplicarea ei nu se va putea face pentru fiecare zi de întârziere - cum ar fi fost firesc şi specific pentru neîndeplinirea unei obligaţii de a face care implică faptul personal al debitorului acesteia - ci una în cuantum cuprins între 50-500 lei (RON), sume modice în raport cu scopul urmărit de legiuitor. Aplicarea amenzii se va putea face din oficiu ori la sesizarea oricărei persoane interesate, în condiţiile art. 44 şi 46 din LRC.
6. Relativ la obligaţia de a solicita înmatricularea unei societăţi comerciale în termenul de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, trebuie să remarcăm şi să ţinem seama şi de prevederile art. 47 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, articol care nu a fost modificat şi/sau completat prin Legea nr. 441/2006. Astfel, acest articol, prin alin. (1), conferă posibilitatea oricărui asociat al societăţii de a cere el însuşi înmatricularea, atunci când va constata că fondatorii şi reprezentanţii societăţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie în termenul legal, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, i-a pus în întârziere, iar ei nu şi-au îndeplinit obligaţia nici după trecerea a 8 zile de la data primirii notificării ori a scrisorii recomandate.
Dacă şi acest ultim termen a trecut, şi nici măcar asociatul care i-a somat pe cei obligaţi să ceară înmatricularea nu va cere el însuşi înmatricularea, iar de la data autentificării actului constitutiv ori aceea a semnării acestuia - pentru ipoteza în care legea nu cere forma autentică pentru valabilitatea actului constitutiv - vor fi trecut cel puţin 3 luni, dacă în acel act nu există vreo prevedere contrară, toţi asociaţii vor fi liberaţi de obligaţiile lor rezultate din subscrierea actului constitutiv |a se vedea prevederile alin. (2) al art. 47]. Aşadar, într-o astfel de situaţie, se poate aprecia ca operează o reziliere legală a contractului de societate şi a statutului, reziliere care poate fi calificată ca un eşec al asociaţilor în intenţia lor iniţială de a constitui în mod regulat o societate comercială. Per a contrario, dacă în intervalul de 3 luni, totuşi, unul dintre asociaţi va cere înmatricularea, rezilierea nu va mai putea opera [alin. (3)].
II. Cerinţe de legalitate privind cererea de înmatriculare
7. Alineatul al doilea al art. 36 reglementează categoriile de documente şi acte care trebuie să însoţească o cerere de înmatriculare a unei anumite societăţi comerciale. Prevederile acestui alineat sunt corelate cu cele ale art. 14 din LRC, care stabileşte că cererea de înmatriculare a unei societăţi comerciale va cuprinde, după caz, datele conţinute în mod obligatoriu în actul său constitutiv şi va fi însoţită de actele prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Faţă de limpezimea prevederilor art. 36 alin. (2), considerăm că nu se impun comentarii relative la conţinutul actelor doveditoare ale cererii de înmatriculare, doar menţiunea că prezentarea tuturor actelor enumerate de lege este o condiţie de legalitate a cererii, în lipsa unuia sau altuia dintre ele judecătorul-delegat fiind în drept să refuze autorizarea înmatriculării societăţii, după ce va fi dat în prealabil un termen în vederea complinirii ori remedierii lipsurilor şi a deficienţelor constatate.
8. în tăcerea legii8), apreciem că forma în care vor trebui prezentate actele doveditoare a cererii de înmatriculare va fi cea originală - fie că actele respective vor fi încheiate în formă autentică, fie sub forma unor înscrisuri sub semnătură privată. în cazul actelor autentice, credem că vor putea fi primite şi doar copii legalizate de notar ori de către autorităţile emitente, după caz, iar în ipoteza celor sub semnătură privată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, de către semnatarul cererii de înmatriculare.
81 Apreciem că normele metodologice privind efectuarea înregistrărilor şi ţinerea registrului comerţului nu au dreptul să impună cerinţe de formă pe care nu le impune LRC.
9. Remarcăm, de asemenea, împrejurarea că legiuitorul a înţeles, în scopul de a facilita activitatea de constituire şi înmatriculare a societăţilor comerciale, să dea eficienţă declaraţiilor pe propria răspundere a fondatorilor, primilor administratori ori membrilor consiliilor de supraveghere sau ai directoratului că îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru ocuparea unor astfel de funcţii [a se vedea prevederile alin. (2) lit. 0, astfel cum acestea au fost modificate din nou prin prevederile pct. 3 al art. I din O.U.G. nr. 82/2007].
Pentru că legea nu impune o anumită formă pentru valabilitatea unor astfel de declaraţii care servesc la înmatriculare, opinăm că acestea vor fi legale doar dacă vor fi date sub forma unor declaraţii sub semnătură privată ori dacă vor fi încorporate în cuprinsul actului constitutiv, în măsura în care categoriile de persoane supuse unei astfel de obligaţii de declarare au şi calitatea de semnatari ai actului constitutiv (asociaţi sau acţionari).
10. Potrivit prevederilor alin. (2) şi (3) ale art. 3 din LRC, alineate care au fost introduse prin art. II pct. 2 al Legii nr. 441/2006, „cererea de înmatriculare/înregistrare a menţiunilor şi documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă, pot fi trimise prin poşta electronică" [alin. (2)]. Alineatul (3) prevede pentru eventualitatea avută în vedere de alin. (2) că „încheierea judecătorului-delegat se comunică pe cale electronică, data comunicării fiind considerată data la care aceasta devine disponibilă destinatarului, precum şi pe suport hârtie". Aşadar, trebuie remarcată preocuparea legiuitorului spre modernizarea modalităţilor şi a mijloacelor de înregistrare în registrul comerţului.