Art. 42 Înmatricularea societăţii

1. Articolul 42 reglementează, într-un mod foarte succint şi imprecis, problematica foarte complexă şi importantă din multe puncte de vedere şi din perspectiva mai multor ramuri de drept, a instituţiei filialelor societăţilor comerciale.

Cu toate că literatura de specialitate a semnalat, în numeroase cazuri, insuficienţa reglementărilor Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cât priveşte problematica filialelor, nici măcar cu ocazia modificării şi completării legii societăţilor comerciale prin Legea nr. 441/2006 nu a fost formulată o definiţie legală de maximă generalitate pentru

Citește mai mult

societăţile comerciale - filiale. Definiţia

Pentru o analiză amplă a instituţiei juridice a filialei, a se vedea, spre exemplu: O. Căpăţînă, op. cit., p. 86-104.

conform căreia „filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează în una din formele de societate enumerate la art. 2 - din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, n.n - şi în condiţiile prevăzute pentru acea formă", este una incompletă şi care nu este de natură să faciliteze identificarea cu uşurinţă a unui astfel de tip de societate.

Din fericire, definiţii şi reglementări mai clare ale noţiunii, respectiv instituţiei filialei, le regăsim în diverse materii speciale cum ar fi cea bancară, respectiv în O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, care a abrogat Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, în Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital, în Codul fiscal ori în alte acte normative.

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ar fi trebuit să definească, la modul cel mai general, noţiunea de filială a unei societăţi comerciale ca fiind o altă societate comercială, organizată sub aceeaşi formă sau sub una diferită, înfiinţată exclusiv de către o anumită societate comercială, denumită firmă mamă şi/sau împreună cu o altă persoană juridică şi/sau cu alte persoane fizice, societate la capitalul căreia societatea mamă are o participare majoritară. Aşadar, ceea ce ar trebui să fie determinant şi caracterizant pentru o filială a unei societăţi comerciale este tocmai raportul de independenţă financiară şi decizională faţă de firma-mamă.

Determinarea statutului juridic al unei societăţi comerciale ca fiind o filială a unei alte societăţi comerciale, de naţionalitate română sau străină, poate fi uneori o problemă de mare interes, sub aspect fiscal, al dreptului concurenţei ori al supravegherii eficiente a celor care operează pe piaţa de capital. Oricum, stabilirea regimului juridic al unei anumite societăţi comerciale ca fiind filială a unei alte societăţi comerciale este o chestiune de fapt, care presupune cel puţin cercetarea documentelor depuse la registrul comerţului. Problema devine mai delicată în situaţia societăţilor pe acţiuni, mai ales a celor cu acţiuni la purtător.

2. Din nou ne vedem nevoiţi să remarcăm lacunele Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi LRC sub aspectul modului în care trebuie stabilită firma unei societăţi comerciale de tip filială a unei alte societăţi. ar fi fost benefic pentru securitatea circuitului juridic comercial, şi nu numai pentru acesta, ca legiuitorul să fi reglementat condiţiile minimale în care poate fi constituită o societate comercială - filială, atât sub aspect organizatoric, cât şi sub aspectul denumirii pe care ar trebui să o poarte, denumire în care ar trebui menţionată, ori măcar sugerată, ideea că acea societate este o filială a alteia. Desigur, cotele de participare la capitalul social al unei societăţi comerciale se pot schimba mereu, inclusiv în ceea ce priveşte scăderea sub cota majoritară deţinută iniţial de societatea-mamă, dar un astfel de fapt nu este de natură să facă inutilă impunerea unei denumiri generice speciale pentru societăţile-filiale, denumire care ar putea fi schimbată de îndată ce societatea-mamă şi-ar diminua participarea sub cota majoritară, iar societatea-filială ar lua cunoştinţă de o astfel de situaţie.