Art. 1091 Noul cod civil Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile Reducţiunea liberalităţilor excesive Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
| Comentarii |
|
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă şi reducţiunea liberalităţilor excesive
SECŢIUNEA a 2-a
Reducţiunea liberalităţilor excesive
Art. 1091
Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii disponibile
(1) Valoarea masei succesorale, în funcţie de care se determină rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă, se stabileşte astfel:
a) determinarea activului brut al moştenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii;
b) determinarea activului net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;
c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea.
(2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moştenirii a bunurilor donate, ţinându-se însă cont de starea lor în momentul donaţiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ţine seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii. Totuşi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donaţia nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii.
(3) Nu se va ţine seama în stabilirea rezervei de darurile obişnuite, de donaţiile remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi nici de cheltuielile de nuntă.
(4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.
(5) Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se calculează în funcţie de valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se ţine seama de cei care au renunţat la moştenire, cu excepţia celor obligaţi la raport, potrivit art. 1.147 alin. (2).
| ← Art. 1090 Noul cod civil Cotitatea disponibilă specială a... | Art. 1092 Noul cod civil Modul de operare Reducţiunea... → |
|---|
1. Rezerva şi cotitatea disponibilă se calculează nu în raport de valoarea donaţiilor făcute de defunct, ci în raport de întreg patrimoniul ce a aparţinut acestuia. Această operaţiune presupune stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la deschiderea succesiunii, scăderea din această masă de bunuri a datoriilor şi adăugarea, prin calcul, a valorii donaţiilor făcute de defunct în timpul vieţii (C.A. Constanţa, dec. nr. 805/2005)
2. Calculul, în concret, al rezervei succesorale şi al cotităţii disponibile presupune, ca următor pas, stabilirea masei
Citește mai mult
succesorale, numită masă de calcul, la care se raportează fracţiunile reprezentând rezerva, respectiv cotitatea disponibilă. Masa succesorală avută în vedere în acest scop nu este cea lăsată efectiv de defunct; trebuie avute în vedere şi donaţiile făcute de el în timpul vieţii, căci rezerva îi ocroteşte pe moştenitorii rezervatari nu numai împotriva dispoziţiilor testamentare (legate şi exheredări), dar şi împotriva liberalităţilor făcute prin acte între vii (donaţii). înseamnă că stabilirea masei de calcul presupune reconstituirea patrimoniului defunctului, prin calcul pe hârtie, pentru a stabili valoarea pe care ar fi avut-o nemicşorat prin donaţii. Pentru stabilirea masei de calcul, sunt avute în vedere trei elemente, respectiv trei operaţiuni care se efectuează succesiv: stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii; scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net; reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către cel care lasă moştenirea şi aceasta indiferent dacă au fost făcute în favoarea unui succesibil sau în favoarea unui terţ. în urma acestor operaţiuni se va putea stabili necesitatea reducţiunii liberalităţilor, dacă se dovedesc a fi excesive, depăşind limitele cotităţii disponibile. Pentru stabilirea activului brut al moştenirii, după identificarea bunurilor defunctului, ele urmează să fie evaluate, pentru că rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă se stabilesc valoric, iar nu individualizat pe bunuri. Evaluarea se face în funcţie de valoarea bunurilor din momentul deschiderii moştenirii, pentru că dreptul la rezervă se naşte în acest moment, în raport de care se poate aprecia eventuala depăşire a cotităţii disponibile prin liberalităţile făcute de defunct.Reunirea fictivă a donaţiilor ridică problema evaluării lor în vederea reunirii la masa de calcul (adăugire la activul net). Evaluarea se face în funcţie de valoarea (de circulaţie) a bunurilor donate în raport de data deschiderii moştenirii, dar după starea lor din momentul încheierii contractului de donaţie; aceasta înseamnă că evaluarea se face ca şi cum bunul ar fi rămas în patrimoniul defunctului până în momentul morţii, având un preţ mai mare sau mai mic numai în funcţie de evoluţia obiectivă a preţurilor, fără a se ţine seama de sporul sau de scăderea valorii bunului datorate faptei donatarului. Faţă de această dispoziţie legală expresă, nu prezintă nicio relevanţă valoarea bunului la data încheierii contractului de donaţie şi nici valoarea preţului trecut în contract, atunci când liberalitatea a fost simulată sub forma unei vânzări-cumpărări. întrucât reducţiunea are ca efect desfiinţarea donaţiei în măsura necesară rezervei, moştenitorii rezervatari devin, în principiu, proprietari ai bunului cu care se întregeşte rezerva şi, în această calitate, pot cere restituirea lui în natură. De la principiul restituirii în natură, se admite, prin excepţie, că, dacă donaţia este făcută unui moştenitor rezervatar, acesta poate păstra în contul rezervei sale partea care depăşeşte cotitatea disponibilă, cu condiţia ca în moştenire să existe alte bunuri de aceeaşi natură cu cele dăruite (Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., dec. nr. 1730/2008, în C. Nica, Donaţia şi moştenirea, voi. I, p. 251-259).
3. Existenţa a două succesiuni diferite impunea obligaţia instanţei să stabilească, separat, atât bunurile pe care le cuprinde fiecare succesiune, cât şi cotele-părţi ce se cuveneau moştenitorilor în una şi cealaltă succesiune. Stabilirea cu exactitate a bunurilor ce au existat în fiecare moştenire, la data deschiderii succesiunii, era necesară, pe de o parte, pentru a se verifica dacă părţile au acceptat în termen cele două succesiuni, iar, pe de altă parte, pentru a se putea statua în mod exact asupra tuturor drepturilor ce se cuveneau părţilor care au acceptat succesiunea (C.S.J., s. civ., dec. nr. 753/1990, în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 71).
4. Printre limitele dreptului de a dispune cu titlu gratuit pentru cauză de moarte, legiuitorul a prevăzut rezerva succesorală, ca parte a moştenirii care nu poate fi stinsă şi care trebuie lăsată moştenitorilor rezervatari în plină proprietate, fără sarcini sau restricţii privitoare la devoluţiunea, împărţirea, dispoziţia sau administrarea bunurilor ce o alcătuiesc. Din indisponibilitatea legală a rezervei rezultă că sunt interzise dispunătorului orice acte de natură să atingă bunurile ce alcătuiesc rezerva şi orice dispoziţii, sarcini, condiţii, clauze care ar leza drepturile moştenitorilor rezervatari. De aceea, testatorul este liber să dispună prin legate particulare, dar o poate face numai cu privire la cotitatea disponibilă, iar nu şi cu privire la rezervă. în speţă, pentru raţiunile expuse, condiţia din testament a vânzării imobilului la licitaţie publică şi împărţirea preţului obţinut, în cotele stabilite de defunct între cele trei legatare reclamante, ar putea fi valabile numai dacă nu se atinge rezerva. Or, cel mai important bun al succesiunii este imobilul, iar valoarea lucrurilor mobile este vădit prea redusă ca să echilibreze raportul dintre rezervă şi cotitatea disponibilă. Fiind indisponibilă, inalienabilă şi insesizabilă, în cazul reducţiunii, rezerva trebuie să fie reîntregită în natură, ceea ce face ineficientă dispoziţia cu privire la vânzarea imobilului la licitaţie publică. Reîntregirea rezervei prin echivalent, invocându-se voinţa defunctului, adică vânzarea imobilului la licitaţie publică, nu se poate dispune decât în situaţii excepţionale şi limitative, şi anume: când donatarul a înstrăinat obiectul donaţiei sau l-a grevat de drepturi reale înainte de deschiderea succesiunii; când legatarul particular al bunului determinat care întrece rezerva este chiar un rezervatar; în cazul donaţiei scutite de raport în favoarea unui succesibil, dacă excedentul este mai mic decât jumătate din valoarea imobilului; al donaţiei către un succesibil cu sarcina unei rente viagere; când bunul legat sau donat a fost consumat sau a pierit din greşeala celui gratificat. în ceea ce priveşte calculul rezervei şi al cotităţii disponibile, instanţa, rejudecând cauza, va trebui să aibă în vedere că rezerva este necesar a fi stabilită numai după determinarea masei de calcul, care implică, obligatoriu, stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la deschiderea moştenirii şi scăderea pasivului succesoral din valoarea bunurilor existente, pentru obţinerea activului net. La evaluarea imobilului, instanţa va trebui să aibă în vedere preţul de circulaţie la data efectuării partajului, raportat însă la starea fizică în care acesta se găsea la data deschiderii succesiunii, eliminându-se, prin urmare, contravaloarea îmbunătăţirilor şi a reparaţiilor ulterioare (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1314/1994, în Dreptul nr. 7/1995, p. 87 şi în M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tâtâruşanu, op. cit., p. 111-112).
5. Pentru stabilirea masei succesorale rămase în urma defuncţilor este necesar să se stabilească, în prealabil, regimul juridic al bunului despre care se susţine că formează obiectul succesiunii, dacă acesta are calitatea de bun comun al soţilor după care se dezbate succesiunea sau de bun propriu al unuia dintre soţi. în acest scop, este necesar să se stabilească titlul în baza căruia defunctul a dobândit bunul, natura juridică a dreptului transmis prin acest titlu şi momentul dobândirii dreptului. în speţă, s-a invocat existenţa unui contract de zestre (Jud. Nâsâud, sent. civ. nr. 2058/2009)
6. Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, dar dreptul de dispoziţie poate fi exercitat numai în limitele stabilite de lege. Astfel de limitări sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate, descendenţi şi părinţi, sau în favoarea soţului supravieţuitor, care au calitatea de moştenitori rezervatari, rezerva succesorală constituind parte a patrimoniului celui care lasă moştenirea, la care moştenitorii au dreptul, în virtutea legii, chiar dacă defunctul a făcut liberalităţi în timpul vieţii sau pentru cauză de moarte. Rezerva succesorală, ca parte a moştenirii, îi apără pe moştenitorii rezervatari împotriva actelor liberale excesive ale defunctului, dreptul la rezervă fiind un drept propriu născut în persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii. Dacă în urma determinării valorii concrete a rezervei succesorale se constată că liberalităţile făcute de defunct, donaţii sau legate, depăşesc cotitatea disponibilă, aducând atingere rezervei succesorale, ele urmează să fie reduse în limitele cotităţii disponibile. în consecinţă, textele de lege referitoare la rezerva succesorală, la reducţiune, nu conţin reglementări de natură a contraveni principiului constituţional al garantării dreptului la moştenire, dând expresie dispoziţiei constituţionale a art. 46. Pentru aceleaşi motive, prevederile de lege referitoare la rezerva succesorală, la reducţiune, nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii private, fiind în concordanţă cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (C.C., dec. nr. 1152 /2011, M. Of. nr. 758/2011).
2. Pentru determinarea acestei valori se determină mai întâi activul brut al moştenirii, însumându-se valoarea bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii. Această operaţiune presupune identificarea tuturor bunurilor cu valoare patrimonială (mobile şi imobile) ce există în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, inclusiv a celor de care defunctul a dispus prin testament (deoarece acestea nu au ieşit din patrimoniul defunctului
Citește mai mult
la deschiderea moştenirii), a drepturilor reale, a celor de creanţă chiar şi împotriva moştenitorilor, a drepturilor de creaţie intelectuală. Nu intră în calculul activului brut drepturile care s-au stins la data decesului defunctului, care aveau caracter viager (ca renta sau întreţinerea viageră, uzufructul viager), bunurile lipsite de valoare patrimonială (hârtii de familie, fotografii de familie, portrete, insigne, decoraţii, medalii etc.), bunurile care nu au făcut parte din patrimoniul defunctului (fructele naturale percepute după data morţii defunctului, fructele civile, cele naturale ajunse la scadenţă, indemnizaţia de asigurare plătită de asigurător terţului beneficiar al asigurării de persoane - G. Boroi, L. Stânciulescu, Instituţii, p. 618; conform art. 2230 NCC, indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta; în cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare intră în masa succesorală, revenind moştenitorilor asiguratului). Dacă portretele au o valoare foarte mare, cum ar fi cele aparţinând unor pictori mari, busturi, statui, acestea intră în masa succesorală (a se vedea, în acest sens, C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. VII, p. 125, nr. 28). De asemenea, nu pot fi incluse în activul brut al moştenirii manuscrisele defunctului, deoarece moştenitorii rezervatari nu pot fi obligaţi să le publice. Totuşi, dacă moştenitorii rezervatari publică manuscrisele, legatarii pot cere completarea masei succesorale, incluzând în cuprinsul său beneficiul obţinut în urma publicării (C. Hamangiu, N. Georgean, Codul civil adnotat, voi. VII, p. 124 nr. 16, 17). în schimb, atunci când defunctul a tratat cu o editură în vederea publicării ori dacă este vorba de reeditarea unei opere, dreptul intră în calculul activului brut.3. După stabilirea activului brut al moştenirii se determină activul net al moştenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut. în cadrul pasivului succesoral intră acele obligaţii care grevează patrimoniul defunctului la momentul decesului, precum şi sarcinile moştenirii, adică datoriile născute ulterior deschiderii moştenirii. în cadrul sarcinilor intră cheltuielile de înmormântare a defunctului, cele de pomenire, cheltuielile efectuate cu predarea legatelor. Nu constituie pasiv succesoral obligaţiile care se sting prin moartea defunctului, cum ar fi obligaţia de întreţinere asumată de defunct, cele contractate intuita personae (ca mandatar, antreprenor), cele pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie, care nu mai pot fi valorificate prin acţiune în justiţie.
4. Ulterior, are loc reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donaţiilor făcute de cel care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii; a darurilor obişnuite (cum ar fi cele făcute cu ocazia aniversărilor, a unui botez), a donaţiilor remuneratorii şi, în măsura în care nu sunt excesive, a sumelor cheltuite pentru întreţinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului şi a cheltuielilor de nuntă. Ca atare, bunurile donate nu vor reintra efectiv în moştenire, ci valoarea acestora se adaugă fictiv, pentru calcul, valorii activului net al moştenirii. Practic, reunirea vizează toate donaţiile făcute de defunct, indiferent de forma de realizare (prin act autentic, sub forma darului manual, a deghizării, a simulaţiei) şi indiferent de persoana donatarului (terţ sau moştenitor legal al defunctului, rezervatar sau nerezervatar), în afara situaţiilor de excepţie limitativ prevăzute de alin. (3) al normei analizate, mai sus-menţionate, şi anume: darurile obişnuite, donaţiile remuneratorii, sumele cheltuite pentru întreţinerea, formarea profesională a descendenţilor, a părinţilor sau a soţului, cheltuielile de nuntă, dacă asemenea cheltuieli nu au caracter excesiv.
5. în scopul stabilirii acestei valori se au în vedere următoarele: a) valoarea bunurilor donate la momentul deschiderii moştenirii, deoarece dreptul la rezerva succesorală se naşte din acest moment; bunăoară, dacă la momentul donaţiei, bunul imobil obiect al donaţiei valora 50.000 lei, iar la data deschiderii moştenirii, datorită creşterii semnificative a valorii imobilelor, bunul avea o valoare de 150.000 lei, se va lua în calcul această din urmă valoare, întrucât aceasta ar fi fost valoarea şi dacă bunul ar fi fost în patrimoniul defunctului; b) starea bunurilor donate la data încheierii contractului de donaţie, fără a se ţine deci seama de îmbunătăţirile aduse de donatar ulterior încheierii actului de donaţie şi nici de deteriorările produse bunului. Spre exemplu, dacă la momentul donaţiei, bunul imobil obiect al donaţiei valora 50.000 lei, iar la data deschiderii moştenirii, datorită îmbunătăţirilor aduse de donatar, bunul avea o valoare de 150.000 lei, se va lua în calcul numai valoarea de 50.000 lei, şi nu cea rezultată în urma îmbunătăţirilor, întrucât nu este sigur că aceasta ar fi fost valoarea şi dacă bunul ar fi fost în patrimoniul defunctului, pentru că nu există certitudinea că îmbunătăţirile care au sporit valoarea bunului s-ar fi făcut şi de defunct. Sumele de bani obiect al donaţiei sunt supuse indexăriiîn raport cu indicele inflaţiei, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului şi data deschiderii moştenirii. Din valoarea bunurilor donate, stabilită la momentul decesului defunctului, în raport de starea bunurilor la data încheierii contractului de donaţie, se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donaţie. în ipoteza în care bunul donat nu mai există în patrimoniul donatarului, ca urmare a înstrăinării sale, valoarea bunului se determină ţinând seama de valoarea de la data înstrăinării, şi nu din momentul deschiderii moştenirii. Se evită astfel posibilitatea ca donatarul să nu poată suporta reducţiunea şi chiar să răspundă cu propriul patrimoniu în cazul în care, de pildă, între momentul înstrăinării şi momentul deschiderii moştenirii valoarea bunului obiect al donaţiei a crescut semnificativ. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ţine cont de valoarea, la data deschiderii moştenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu şi de starea lor la momentul dobândirii, exceptând situaţia în care devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor (poate fi vorba de aparatura electrocasnică, electronică, autoturismele), când se rămâne la valoarea obţinută prin înstrăinarea bunului iniţial. Se realizează astfel o corespondenţă cât mai fidelă cu data deschiderii moştenirii.
6. Până la dovada contrară, se prezumă a fi un contract de donaţie înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere. în această situaţie se aplică regulile de la contractul de donaţie. Prezumţia are caracter relativ şi operează numai în favoarea moştenitorilor rezervatari - descendenţi, ascendenţi privilegiaţi şi soţ supravieţuitor al defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare şi numai dacă înstrăinarea s-a realizat cu titlu oneros. Ca atare, prezumţia nu se aplică atunci când înstrăinarea a avut loc cu titlu gratuit. Prezumţia nu se aplică în favoarea moştenitorilor nerezervatari.
7. Prezumţia a fost instituită întrucât înstrăinarea cu titlu oneros poate fi, în realitate, o donaţie deghizată, iar dovada deghizării este extrem de anevoioasă. în cazul în care prezumţia nu a putut fi răsturnată de dobânditor, valoarea bunului înstrăinat se adaugă, ca şi donaţie, la masa de calcul pentru stabilirea rezervei şi a cotităţii disponibile, urmând ca donaţia să fie supusă reducţiunii în măsura în care încalcă rezerva succesorală. în caz contrar, atunci când donaţia se situează în limitele cotităţii disponibile, bunul rămâne valabil înstrăinat.
8. Dacă moştenirea este insolvabilă, masa de calcul coincide întotdeauna cu valoarea donaţiilor (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 339). Ordinea operaţiilor prevăzute de lege pentru determinarea activului net al moştenirii nu are relevanţă atunci când moştenirea este solvabilă, fiind esenţială numai atunci când moştenirea este insolvabilă [6. Boroi, L Stânciulescu, Instituţii, p. 618). Spre exemplu, dacă defunctul lasă bunuri în valoare de 100.000 lei, datorii de 200.000 lei, dispune în timpul vieţii printr-o donaţie în valoare de 50.000 lei, iar după moartea sa, la moştenire vine un singur copil, atunci din activul brut al moştenirii, în valoare de 100.000 lei, se deduce datoria de 200.000 lei, rezultând activ net 0 (deficitul fiind suportat de creditori, care nu pot urmări bunul obiect al donaţiei, pentru că nu face parte din patrimoniul defunctului - R. Popescu, op. cit., p. 72). La activul net se reuneşte fictiv, pentru calcul, donaţia în valoare de 50.000 lei. Rezerva unicului copil ce vine la moştenire fiind de 1/2 părţi, valoric 25.000 lei, rezultă că donatarul aduce la masa succesorală 25.000 lei, restul îi rămâne, încadrându-se în limitele cotităţii disponibile.
9. Atunci când defunctul a fost asigurat, iar beneficiarul asigurării este unul dintre moştenitori, acesta dobândeşte un drept propriu, independent de succesiune, asupra sumei asigurate, această sumă neprovenind din averea defunctului asigurat şi neintrând în patrimoniul acestuia, ci direct în patrimoniul beneficiarului. în consecinţă, moştenitorii nu pot solicita raportarea sumei la moştenire şi nici reducerea ei în limitele cotităţii disponibile.
10. în schimb, pot fi cerute a fi raportate sumele de bani achitate de defunct în timpul vieţii sale cu titlu de primă de asigurare, dacă reprezintă obiect al unei liberalităţi, dat fiind faptul că ele provin din patrimoniul defunctului [Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 427/1971, în C.D. 1971, p. 121).
11. După ce se stabileşte valoarea masei succesorale după procedeul mai sus amintit [masa de calcul stabilită prin reunirea fictivă a valorii donaţiilor a fost denumită în literatura de specialitate şi moştenire închipuită; a se vedea, în acest sens, Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 329), se stabileşte rezerva succesorală a moştenitorilor rezervatari, diferenţa dintre valoarea masei şi rezerva moştenitorilor rezervatari constituind-ocof?rareac//sport/b//
► „Art. 759. Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui meşteşug, cheltuielile ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armată, cheltuielile de nuntă şi prezenturile obişnuite nu sunt supuse raportului";
► „Art. 845. Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în
Citește mai mult
linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări (C. civ. 738, 751 şi urm., 841, 1167)":► „Art. 849. Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lângă bunurile ce a lăsat donatorul sau testatorul în momentul morţii sale, se adaugă prin calcul şi bunurile de care a dispus prin donaţiuni între vii, după starea lor din momentul donaţiunii şi după valoarea ce au avut în momentul morţii donatorului. Din această masă de bunuri, scăzându-se datoriile, pe ceea ce va rămânea se calculează partea disponibilă, după numărul şi calitatea erezilor (C. civ. 752, 766 şi urm., 772)".
Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în
concurs cu descendenţi rezultaţi din altă parte decât din căsătoria cu defunctul era o problemă extrem de controversată pe vechiul cod civil. Textul ce o reglementa pune cititorul în dificultate prin desuetudinea sa lingvistică şi legislativă:
Art. 939 C. civ. - Bărbatul sau femeia care, având copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui socului din
Citește mai mult
urmă decât o parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor.Dincolo de exprimarea de acum un secol şi jumătate, reforma din 1944 a modificat radical poziţia succesorală a soţului supravieţuitor şi reforma dreptului familiei întreprinsă în 1954 a adus egalitatea între copiii din căsătorie şi din afara acesteia. Toate acestea au afectat implicit şi art. 939 C. civ. Adăugând dificultăţile legate de modul general de calculare a rezervei soţului supravieţuitor după 1944, nu ne miră că s-a ajuns la o controversă în care la un moment dat se puteau număra cinci soluţii posibile. Lămurirea acesteia necesită în primul rând explicarea raţiunii textului (a), urmată de analizarea impactului Legii nr. 319/1944 şi a Codului familiei asupra acestuia (b).
(a) Am văzut cum soţul supravieţuitor, nefiind rudă de sânge cu defunctul, beneficia în codul de la 1864 de un tratament succesoral ostil. De aceea, art. 939 C. civ. se înscria în concertul măsurilor de protejare a continuatorilor persoanei defunctului (a descendenţilor în primul rând) faţă de influenţele exercitate de către soţ-reunite în capitolul VII din cuprinsul titlului II al Cărţii terţe din codul de la 1864: „Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu, sau în timpul maritagiului”.
Care sunt direcţiile de acţiune ale acestui capitol? Irevocabi-litatea este un caracter fundamental al contractului de donaţie (art. 822-825 C. civ./1015-1016 noul Cod Civil)6 Funcţionarea îi este suspendată de art. 826 C. civ. în privinţa donaţiilor între soţi făcute în timpul căsătoriei, pe care art. 937 C. civ./art. 1031 noul Cod Civil le declară revocabile. Se derogă astfel radical atât de la caracterul enunţat cât şi de la dispoziţia cu valoare generală în materie de contracte a art. 969 C. civ./1270 noul Cod Civil. Textul de la art. 937/1031 se întemeiază în primul rând pe imperativul conservării bunurilor în familie, urmăreşte - în subsidiar - să preîntâmpine eventualul abuz de influenţă al donatarului şi era consolidat în Codul lui Cuza prin interzicerea donaţiilor conjunctive (art. 938 C. civ.), respectiv a vânzărilor între soţi (art. 1307 C. civ.).
Gratificarea partenerului de viaţă este deci permisă atât inter vivos cât şi mortis causa, dar eventualul concurs al copiilor din căsătorii anterioare poate reduce cotitatea disponibilă ordinară la cea specială fixată de art. 939 C. civ. Legiuitorul s-a preocupat din nou să protejeze descendenţii împotriva influenţelor exercitate de soţul supravieţuitor, instituind în acest scop o derogare de Ia dreptul comun al art. 841 C. civ.
Ca o ultimă măsură de prevedere, art. 940-941 C. civ./art. 1033 noul Cod Civil invalidează încercările de eludare prin simulaţie a dispoziţiilor art. 937 şi 939 C. civ./1031 şi 1090 noul Cod Civil. S-a urmărit iarăşi ocrotirea rezervei succesorale, a revocabilităţii donaţiei dintre soţi şi a libertăţii voinţei donatorului.
(b) Intrarea în vigoare a Legii nr. 319/1944 a adus soţul supravieţuitor în prim-planul devoluţiunii succesorale, fără a înlătura art. 939 C. civ. (V. practica Tribunalului Suprem citată în Eliescu, Moştenireq, p. 347 nota 124. V. şi Virgil Economu, Dreptul de succesiune al soţului supravieţuitor, în LP 5/1957.535 urm. Este adevărat că autorul comite ulterior o eroare când aplică pentru o moştenire în care sunt implicate donaţii cotele legale (p. 535-536; de aceea şi ajunge la p. 541-542 la concluzia că art. 939 C. civ. ar fi inutil). Pe de o parte, se va vedea în continuare cum greşeala în cauză s-a perpetuat în practica instanţelor până în zilele noastre. Pe de altă parte, important aici este că Economu semnalează „aducerea în faţă” a soţului supravieţuitor). Dificultăţile s-au ivit în momentul în care respectiva convieţuire a cerut soluţii în concret. Vom analiza principalele rezolvări propuse, lucrând pe ipoteza concursului dintre soţul supravieţuitor S gratificat universal şi copilul A al defunctului, provenit dintr-o legătură anterioară.
Conform unei păreri, la numărul copiilor ce vin efectiv la moştenire se adaugă soţul supravieţuitor; apoi se împarte averea la numărul obţinut iar cota rezultată se reduce la nevoie la acel sfert prevăzut de art. 939 C. civ. Acest mod de calcul era aplicat înainte de intervenirea Legii nr. 319/1944 şi, conform unor autori, ar fi funcţional şi după aceea.
Jurisprudenţă constantă a fostului Tribunal Suprem acorda (până la nota critică a profesorului Deak din 1989), descendentului A rezerva sa de 1/2, după care drepturile soţiei S sunt satisfăcute din restul averii: cota sa succesorală legală de Vi şi cotitatea disponibilă specială de 1/4 indicată de art. 939 C. civ
în fine, mergându-se pe sistemul terţ propus de către profesorul Deak, soţiei S i se cuvine 1/8 cu titlu de rezervă, copilului A îi va reveni rezerva sa de 7/16 (1/2 din restul de 7/8], rămânând o cotitate disponibilă ordinară de 7/16. Aplicând criteriile de la art. 939 C. civ., aceasta urma să fie redusă la 4/16 şi acordată soţului cu titlu de cotitate disponibilă specială. Restul de 3/16 se împarte conform cotelor legale între S (1/4 din 3/16) şi A (3/4 din 3/16).
Primul sistem de calcul a fost brusc abandonat în practică după 10 iunie 1944. Doctrina anilor '60-'80 îl mai menţionează, dar optează pentru cel de-al doilea fără a oferi vreo motivaţie concludentă. La fel procedează şi acea parte a literaturii de specialitate din anii nouăzeci care s-a pronunţat pentru terţa variantă de calcul. Ne-am pus în consecinţă două întrebări: care sunt raţiunile după care se conducea primul sistem de calculare? mai este acesta aplicabil după 1944?
Ne-am întors atunci la rădăcinile franceze ale art. 939 C. civ. şi am observat că art. 1098 CN prevedea: „Bărbatul sau femeia [...] nu va putea dărui soţului din urmă decât o parte egală cu partea copilului legitim care a luat mai puţin [...]". Varianta românească din 1864 se referea însă la „[...] o parte egală cu partea legitimă a copilului care a luat mai puţin [...]" (2 „[...] ne pourra donner â son nouvel epoux qu’une part d'enfant legitime le moins prenant [...]".). Eroarea de traducere poate fi pusă, în lipsa consemnării lucrărilor pregătitoare ale codului român, pe seama întâmplării; consecinţele acesteia nu sunt însă deloc indiferente. La 1804, codul napoleonian împărţea descendenţii în legitimi şi naturali, chemându-i la moştenire în calitate de succesori regulaţi şi neregulaţi. Legiuitorul francez a înţeles să reducă gratificarea soţului supravieţuitor numai în concurs cu descendenţii legitimi, adică cei din căsătoria anterioară, neadmiţând ca un copil natural să se prevaleze de art. 1098 CN. Ca urmare, „pentru a putea determina partea pe care noul soţ o poate primi, trebuie să-l considerăm ca pe încă un copil şi să-i atribuim o parte virilă, presupunând că succesiunea trebuie să fie partajată în mod egal între toţi copiii şi el”. Cu alte cuvinte, calculul porţiunii disponibile speciale se făcea ca şi cum soţul ar fi venit în calitate de descendent într-o succesiune legală. în speţa noastră, s-ar fi împărţit în prima fază la doi (copilul plus soţia), după care cota de 1/2 ar fi fost diminuată la 1/4 - conform criteriului secund de la art. 1098 CN = art. 939 C. civ. în final, copilul A ar fi primit 3/4 (rezerva sa de 1/2 plus restul de 1/4 din cotitatea disponibilă ordinară), restul de 1/4 rămânând soţiei S.
Se observă că varianta românească înscrisă în art. 939 C. civ. prevedea altceva decât art. 1098 CN: cotitatea disponibilă vizată nu va putea depăşi rezerva copilului ce ia mai puţin86. Interpretarea se validează dacă ţinem seama că porţiunea de care decuius nu poate dispune cu titlu gratuit era desemnată sinonim în cod fie prin cuvântul „rezervă" (art. 843 C. civ.), fie prin expresia „parte legitimă" (art. 798 şi 939 C. civ.).
Rezultă că legiuitorul român a dat art. 939 C. civ. o altă redactare, implicit generatoare a unei alte aplicări; dar practica judiciară şi doctrina au ignorat-o şi s-au mulţumit să preia modul de aplicare francez al art. 1098 CN. Constatarea nu ne surprinde: o situaţie asemănătoare am remarcat cu altă ocazie în privinţa art. 550 C. civ.; aceeaşi manieră de procedare am găsit-o puţin mai devreme şi în materie de rezervă. Zorii dreptului civil modern în România au prins lumea juridică nepregătită sub aspectul existenţei unei literaturi consistente care să sprijine explicativ aplicarea noului Cod. Ca urmare, în perioada cuprinsă între 1 decembrie 1865 şi apariţia începând din 1886 a tratatului lui Dimitrie Alexandresco, juriştii români au căutat soluţiile în lucrările autorilor francezi. S-a ajuns astfel uneori la importul unor rezolvări fară corespondent legal în codul civil român89. Porţiunea disponibilă specială din art. 939 C. civ. s-a determinat ca o cotă de moştenire legală, în loc să fie exprimată în funcţie de rezerva copilului ce ia mai puţin.
12. Răspunzând la întrebările anterior formulate, considerăm că prima manieră de calcul nu are bază legală în dreptul nostru civil. Ea nu trebuia aplicată, iar astăzi - când copiii naturali sunt asimilaţi celor legitimi - nici nu mai are cum să fie aplicată. în schimb, coincidenţa face ca redactarea dată textului în 1864 să fie adecvată situaţiei generate de promovarea ca rezervatar a soţului supravieţuitor în 1944.
Pe de altă parte, nici interpretarea strictă a art. 939 C. civ. nu ne duce la soluţii adecvate. Prescripţiile sale sunt ilogice în ipoteza în care defunctul gratificase pe copilul din căsătoria anterioară cu o liberalitate oarecare: ce rost mai are atunci să determinăm cotitatea disponibilă specială în funcţie de rezerva acestuia? Câtă vreme nu dispunem de lucrări pregătitoare ale codului civil care să ateste univoc sinonimia rezervă-parte legitimă, câtă vreme interpretarea literală şi gramaticală a textelor de lege s-a dovedit în mult cazuri insuficientă, credem că putem înţelege extensiv art. 939 C. civ.: acesta se referă la partea pe care copilul o primeşte în fiecare speţă concretă. Ajungem astfel la o fundamentare care să nu contrazică practica şi doctrina constantă (a soluţiilor ce nu împărtăşesc prima manieră de calcul).
Nici practica fostului Tribunal Suprem nu ni se pare la adăpost de orice critici. Argumentul pentru schimbarea manierei de aplicare a art. 939 C. civ. - aducerea soţului supravieţuitor în rândul moştenitorilor regulaţi şi rezervatari - este corect enunţat dar impropriu aplicat: toate aceste decizii acordă 1/4 soţului în baza art. 1 din Legea nr. 319/1944 (cota legală), în timp ce art. 2 din lege este foarte explicit: „liberalităţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile prevăzute la art. 1, în favoarea soţului supravieţuitor”. Textul redat nu permite aplicarea cotelor de moştenire legală într-o moştenire donativă şi/sau testamentară. Eroarea a fost perpetuată în literatura noastră prin preluarea ad litteram a calculelor făcute de Eliescu: în prezenţa unui copil, autorul acordă soţului gratificat 1/4 cu titlu de cotă legală, în timp ce în prezenţa a doi sau mai mulţi copii îi acordă rezerva de jumătate din cota legală.
Rezolvarea în sistemul de calculare propus de profesorul Deak, unanim urmat din 1989 de practica pe vechiul Cod civil, ar fi următoarea: soţia S primeşte rezerva de 1/8, copilul A rezerva sa de 7/16 (1/2 din restul de 7/8 rămas după defalcarea cotei soţiei), rezultând cotitatea disponibilă ordinară de 7/16; aceasta nu este mai mare decât partea copilului A, dar depăşeşte sfertul bunurilor (4/16), urmând să fie redusă în aceste limite (cotitate disponibilă specială). Rămâne un rest de 3/16.
Am arătat mai sus că acest sistem de calcul sub imperiul vechiului cod nu este cel corect, soluţionarea speţei trebuind să fie cea promovată de Eliescu: mai întâi degajăm cota de rezervă a descendentului A de 1/2 din întreg, apoi defalcăm tot din întreg (adică din cotitatea disponibilă) rezerva soţiei S de 1/8. Rezultă o cotitate disponibilă ordinară de 3/8 (1 - [4/8 + 1/8]), pe care aplicăm cumulativ criteriile art. 939 C. civ.: S nu va putea fi gratificată decât cu maximum 2/8, rămânând un rest de 1/8.
Ce vom face cu acest rest, indiferent în care sistem ne plasăm? înainte de 1944, porţiunea redusă din cotitatea disponibilă ordinară era împărţită între descendenţi conform art. 669 C. civ., indiferent de căsătoria din care proveneau. Ulterior s-a impus soluţia conform căreia restul va fi împărţit conform cotelor de moştenire legală între soţie şi descendenţi. S-a apreciat că vechea soluţie funcţiona „datorită faptului că soţul supravieţuitor nu era moştenitor legal, deci în această calitate nu putea concura cu descendenţii defunctului, ei fiind singurii moştenitori cu vocaţie legală utilă”. Unii autori s-au pronunţat pentru recunoaşterea unei rezerve speciale în favoarea copilului din căsătoria anterioară - corelativă cotităţii disponibile speciale a art. 939 C. civ. Profesorul Deak vedea funcţională această soluţie numai de lege ferenda: „limitarea liberalităţii în favoarea unei persoane nu implică necesarmente instituirea unei rezerve succesorale (speciale) în favoarea unei alte persoane. Numai limitarea generală creează indirect şi în mod necesar rezerva succesorală".
în ce ne priveşte, deşi argumentasem iniţial că pe Codul lui Cuza eventualul rest98 revine cu titlu de rezervă specială copilului din legătura anterioară, am mai reflectat şi am ajuns la concluzia că profesorul Deak avea totuşi dreptate de lege lata.
Care este soluţia noului cod civil? Am observat anterior că acesta receptează în esenţă dispoziţiile vechiului art. 939 C. civ.
ART. 1090 - Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor
(1) Liberalităţile neraportabile făcute soţului supravieţuitor, care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni lor, nu pot depăşi un sfert din moştenire şi nici partea descendentului care a primit cel mai puţin.
(2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităţi de diferenţa dintre cotitatea disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 şi cotitatea disponibilă specială, atunci această diferenţă revine descendenţilor.
(3) Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menţionat la alin. 1 a fost dezmoştenit direct, iar de această dezmoştenire ar beneficia soţul supravieţuitor.
Textul nu exista în forma din 2004 a codului. Comisia de redactare a amendamentelor l-a reintrodus. Decizia a fost motivată prin necesitatea de a-i proteja pe descendenţii din legături anterioare ale defunctului în concurs cu soţul supravieţuitor, în contextul în care modificarea sistemului de calculare a rezervei a creat o cotitate disponibilă ordinară ce ar fi prea mare în lipsa unei limite speciale. Redactarea primului alineat a ţinut seama de criticile aduse în literatura de specialitate formulării art. 939 C. civ.
Alineatul secund se depărtează de soluţiile propuse sub vechiul cod şi acordă descendenţilor eventualul rest rămas din reducţiunea cotităţii disponibile ordinare la cea specială. în exemplul de speţă pe care am lucrat, soţia va primi rezerva de 1/8, copilul A rezerva sa de 3/8, iar S nu va beneficia din cotitatea disponibilă ordinară de 4/8 decât de o cotă de 2/8 (mai puţin decât partea de 3/8 a lui A şi nu mai mult de sfertul bunurilor). Restul de 2/8 va reveni descendentului A. în final, S primeşte 3/8 şi lui A îi revin 5/8 din moştenire. Dacă mai adăugăm la ipoteza de lucru un copil B, descendent comun sau nu al soţilor, calculele vor fi următoarele: soţiei S i se acordă mai întâi rezerva de 1/8, A şi B vor primi fiecare câte 3/16 cu titlu de rezervă (jumătate din cota de 3/8 ce ar fi primit-o în moştenirea legală), iar cotitatea disponibilă ordinară de 4/8 va fi partajată ca şi în exemplul anterior: 2/8 va fi cotitatea disponibilă specială a lui S, restul de 2/8 fiind împărţit pe capete între A şi B. în final, soţia S va primi 3/8 iar copiii A şi B vor contabiliza câte 5/16 fiecare (rezerva de 3/16 plus partea de 1/8 din cotitatea disponibilă ordinară redusă).
Ultimul alineat al art. 1090 noul Cod Civil este ecoul unei ipoteze semnalate în teorie şi în practică, urmărind să împiedice eludarea dispoziţiilor de protecţie a descendenţilor când decuius ar dispune dezmoştenirea directă a descendentului protejat şi de aceasta ar urma să profite soţul defunctului.
O privire de ansamblu ne arată că soluţiile conţinute în art. 1090 noul Cod Civil sunt rezultatul unei opţiuni a legiuitorului român. Acesta a hotărât să actualizeze şi să perfecţioneze regimul ce a funcţionat din 1865 până în 2011. Privind comparativ, vom observa pe de o parte că acelaşi lucru s-a întâmplat în Franţa: art. 1098 CN fusese modificat cu mult înainte de reformele succesorale din 2001-2006, care n-au făcut decât să-i perfecţioneze regimul, acordându-1 cu schimbările intervenite". Pe de altă parte, există ţări care au pornit ca şi noi de la modelul napoleonian dar au ajuns în timp la soluţii diferite. în Spania, art. 834 es. acordă soţului supravieţuitor doar un drept de uzufruct, pentru a proteja descendenţii. în plus, art. 968 es.1 instituie o rezervă specială ce se constituie într-o succesiune anomală. Persoana care se angajează într-o căsătorie subsecventă, ca urmare a încetării căsătoriei sale prin decesul primului soţ, nu poate dispune de bunurile primite cu titlu gratuit de la primul soţ. Aceste bunuri sunt rezervate descendenţilor din prima căsătorie şi sunt împiedicate astfel să ajungă Ia soţul subsecvent sau la descendenţii rezultaţi din căsătoria subsecventă. La originea acestei reglementări se găseşte defavoarea creştină pentru a doua căsătorie, materializată în preocuparea legiuitorului „de a proteja fiii din prima căsătorie faţă de posibilele influenţe contrarii din partea celui de-al doilea soţ”.
Dacă bunul donat a pierit fortuit, valoarea acestuia nu se supune raportului. Valoarea care a înlocuit bunul ce a pierit (suma încasată
din asigurare, de exemplu) nu se
Citește mai mult
va supune reunirii fictive.La calcularea activului net, în cazul donaţiei cu sarcini (cu rezerva dreptului de uzufruct, cu sarcina unei rente viagere sau cu sarcina întreţinerii) se va lua în considerare numai diferenţa dintre valoarea bunului donat şi valoarea sarcinii.
Referitor la alin. (3), Nu sunt incluse în categoria excepţiilor de la raportare darurile de nuntă, ci numai cheltuielile ocazionate de nuntă.
La activul net al succesiunii se adaugă, pur fictiv, doar pentru calcul, valoarea bunurilor donate de defunct în timpul vieţii sale, inclusiv cele scutite de raport.
După stabilirea activului net (în urma scăderii din activul brut a pasivului moştenirii) şi reunirea fictivă a donaţiilor, obţinem masa de calcul din care calculăm rezerva şi cotitatea disponibilă, apoi vom stabili dacă liberalităţile (donaţiile sau legatele) aduc sau nu atingere rezervei. Dacă acestea se dovedesc a fi excesive, se procedează la reducţiunea lor, la cotitatea disponibilă.
La alin. (4) se introduce prezumţia de donaţie şi pentru actele făcute soţului supravieţuitor şi se lărgeşte sfera sarcinilor cu abitaţia, uzul şi întreţinerea.
Prezumţia caracterului gratuit al actului poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari.
Dacă se dovedeşte că actul simulat a fost o liberalitate, valoarea bunului va fi adăugată la masa de calcul, iar, în măsura în care este excesivă, va fi supusă reducţiunii.
Din activul brut al moştenirii se scad toate obligaţiile defunctului, cheltuielile de înmormântare, cele făcute cu ocazia inventarierii
şi evaluării bunurilor, cu conservarea şi administrarea patrimoniului defunctului, inclusiv taxele şi impozitele plătite pentru bunurile moştenite etc.
Trebuie acordată o atenţie deosebită identificării bunurilor aflate în patrimoniul defunctului, având în vedere faptul că acesta ar fi putut avea calitatea de fiduciar sau putea administra bunurile altuia, în ambele situaţii existând patrimonii diferite de al său.
În determinarea activului brut al succesiunii se includ toate bunurile existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, cum ar fi: drepturile reale principale sau accesorii, drepturile de creanţă, drepturile patrimoniale de creaţie şi proprietate intelectuală, acţiunile patrimoniale la care avea dreptul defunctul; de asemenea, se vor include şi drepturile care, deşi nu fac parte din patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii, vor intra în compunerea activului succesoral ca urmare a reducţiunii sau a raportului donaţiilor.
După identificare, bunurile trebuie evaluate, pentru a se putea determina, din punct de vedere valoric, rezerva şi cotitatea disponibilă.
Texte legale incidente
Art. 31 alin. (1) NCC – Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune
Art. 551 NCC – Drepturile reale
Art. 773 NCC – Fiducia. Noţiune
Art. 792 alin. (1) NCC – Calitatea de administrator al bunurilor altuia
Art. 846 NCC – Cazuri de încetare a dreptului de administrare.
Calitatea de administrator al bunurilor altuia
Art. 1.115 NCC – Întocmirea inventarului