Art. 187 Noul cod civil Elementele constitutive Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 187
Elementele constitutive
Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
| ← Art. 186 Noul cod civil Dispoziţii speciale Curatela | Art. 188 Noul cod civil Calitatea de persoană juridică... → |
|---|
1. Raportându-se la cele patru dimensiuni juridice conturate de legislaţia naţională, de legislaţia comunitară, de ordinea juridică internaţională, dar şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa europeană a decis asupra necesităţii de a concilia rezonabil tipurile de interes public fundamental, respectiv: interesele comunitare generale legate de obiectivele specifice ale integrării europene; interesul general european în protecţia drepturilor fundamentale şi interesul general al statelor, în acord cu interesul firesc al victimei de a-i fi respectat dreptul
Citește mai mult
de proprietate asupra bunurilor sale (C.E.D.O., Bosphorus Hava Yollari Turizm Ve Ticaret Anonim Şirketi c. Irlandei, 30 iunie 2005, www.echr.coe.int).2. în rezolvarea unei chestiuni prejudiciale formulate de Tribunalul din liege în cadrul unei proceduri penale pornite împotriva comerciantului Paul Corbeau pentru fapta de a fi contravenit legislaţiei belgiene asupra monopolului poştal, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (în prezent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - C.J.U.E.) a dezvoltat noţiunea de interes economic general, prin raportare la serviciile specifice care răspund nevoilor particulare ale unor comercianţi, presupun anumite prestaţii suplimentare pe care nu le cerea serviciul poştal tradiţional şi care, fiind disociabile de serviciul de interes general, nu exclud concurenţa. Stabilind că textul din Tratatul CEE (art. 90) se opune unei reglementări prin care statul membru conferă unei entităţi (Regia poştelor) dreptul exclusiv de a colecta, transporta şi distribui corespondenţa şi interzice, sub pedepse penale, unui alt comerciant stabilit în acel stat să ofere servicii specifice disociabile de serviciul de interes general. Curtea a îndrumat instanţa naţională să verifice în ce măsură serviciile în litigiu răspund criteriilor enunţate (C.J.C.E., C-320/91, Corbeau, 13 noiembrie 1991, curia.europa.eu).
3. în rezolvarea chestiunii prejudiciale formulate de instanţa austriacă Vergabekontrollsenat des Landes Wien, C.J.U.E. a decis că noţiunea de „interes general" are un caracter autonom în dreptul Uniunii şi trebuie să primească o aplicaţie uniformă în ordinea juridică a statelor membre, care nu pot dispune în mod discreţionar dacă o nevoie este sau nu de interes general, în fiecare caz Curtea având competenţa de a califica, în baza anumitor indicii şi criterii, dacă o activitate profită unei colectivităţi şi dacă o persoană exercită o astfel de activitate care satisface un interes general. în cauză. Curtea a decis că, din motive evidente de asigurare a sănătăţii publice, o colectivitate teritorială are obligaţia legală de a prelua în sarcină funeraliile şi, în anumite cazuri, de a suporta cheltuielile, iar aceste împrejurări sunt indicii ale existenţei unor nevoi de interes general (C.J.C.E., C-373/00, Adolf Truley, 27 februarie 2003, eur-lex.europa.eu).
4. Este de interes general activitatea de realizare a lucrărilor de executare a unui Centru Educativ Penitenciar Experimental (în Segovia) şi de dezvoltare a altor programe pe care o societate comercială pe acţiuni cu capital de stat le desfăşoară direct sau prin intermediari, în scopul de realizare a politicii statului şi de gestionare corectă a penitenciarelor, dar şi a tuturor operaţiunilor, inclusiv cele privind amortizarea şi înstrăinarea bunurilor imobile, care intră în conţinutul exerciţiului puterii represive, fiind legată intrinsec de ordinea publică (C.J.C.E., C-283/00, Comisia c. Spaniei, 16 octombrie 2003, eur-lex.europa.eu). Notă. în speţă, Curtea a apreciat că societatea comercială a fost creată cu alt scop decât cel industrial sau comercial şi poate fi un „organism de drept public", astfel cum era definit în vechea directivă (nr. 93/37/CEE, în prezent abrogată) privitoare la achiziţii publice.
5. Doar cu scopul de a da efect dreptului concurenţei. Comisia Europeană a inclus sucursalele şi agenţiile unei societăţi comerciale în rândul persoanelor juridice, apreciind că toate unităţile economice care formează o organizaţie unitară de persoane, elemente materiale şi imateriale, şi urmăresc un scop economic predeterminat pe bază constitutivă pot contribui la violarea art. 82 (actualmente art. 102 TFUE) (C.J.C.E., C-69/19S/CEE, Christiani8t Nielsen, 18 iunie 1969, eur-lex. europa.eu).
6. în concepţia C.J.U.E., termenul „întreprindere" este explicat în strânsă conexiune cu normele dreptului concurenţei, statuând că „noţiunea cuprinde toate entităţile care exercită o activitate economică, independent de statutul lor juridic şi de modul de finanţare" (C.J.C.E., C-41/90, Hdfner şi Elser c. Macrotron GmbH, 23 aprilie 1991). De asemenea, include activitatea specifică profesiilor liberale exercitate în legătură cu afaceri comerciale de către avocaţi, consultanţi în materia proprietăţii industriale, artişti, alţi membrii ai unui ordin profesional, precum arhitecţi, medici veterinari etc., şi oricare entitate (fundaţii, asociaţii, consorţii, societăţi cooperative, agricole, civile) implicată în activităţi comerciale, indiferent dacă este sau nu dotată cu personalitate juridică (Cauzele reunite: C-189/02 P, Dansk Rorindustri A/S (Danemarca); C-202/02 P, Isoplus Fernwârmetechnik Vertriebsgesellschaft mbH (Germania), Isoplus Fernwârmetechnik Gesellschaft mbH (Austria), Isoplus Fernwârmetechnik GmbH (Germania); C-205/02 P, KE KELIT Kunststoffwerk GmbH (Austria); C-206/02 P, LR af 1998 A/S (Danemarca); C-207/02 P, Brugg Rohrsysteme GmbH (Germania); C-208/02 P, LR af 1998 GmbH (Germania); C-213/02 P, ABB Asea Brown Boveri Ltd (Elveţia) c. CEE, HFB Holding fur Fernwârmetechnik Beteiligungsgesellschoft mbH & Co. KG şi HFB Holding fur Fernwârmetechnik Beteiligungsgesellschaft mbH Verwaltungsgesellschaft, 28 iunie 2005, eur-lex.europa.eu).
7. O asociaţie care are ca obiect de activitate „crearea de barouri", în condiţiile în care, potrivit legii avocaturii, există o singură structură care poate crea barouri, constituie o asociaţie cu scop ilicit, astfel încât măsura dizolvării este necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopurilor vizate (C.E.D.O., Bota c. României, 12 octombrie 2004).
8. Articolul 11 din Convenţie permite constituirea de asociaţii şi partide politice care să urmărească şi modificarea Constituţiei, cu condiţia ca acest scop să fie atins prin acţiuni democratice, iar rolul jucat de multe ori de către partidele politice în asigurarea pluralismului şi a democraţiei şi de asociaţiile formate pentru alte scopuri, inclusiv protecţia patrimoniului cultural sau spiritual, pentru urmărirea diverselor obiective socio-economice, este de asemenea important pentru buna funcţionare a democraţiei, aşa încât dizolvarea unei astfel de asociaţii nu este necesară într-o societate democratică (C.E.D.O., Ouranio Toxo şi alţii c. Greciei, 20 octombrie 2005, www.echr.coe.int).
9. Hotărârea prin care directorul general al unei societăţi comerciale a delegat exploatărilor miniere calitatea de persoană juridică nu suplineşte lipsa patrimoniului propriu al entităţilor fără de care legea nu permite dobândirea statutului de persoane juridice (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 643/2008, nepublicatâ). Exploatările miniere nu au patrimoniu propriu. Ele sunt bunuri
care fac parte din fondul de comerţ al unei societăţi comerciale, iar dreptul pozitiv nu admite ca un bun să aibă calitatea de persoană, după cum judecătorul nu poate fi obligat să încalce Legea nr. 31/1990, Codul civil. Decretul nr. 31/1954 şi Codul de procedură civilă şi să accepte ca judecata să se facă în contradictoriu cu un bun. Din aceste considerente, „recurentele" nu pot sta în judecată, chiar dacă au un director care le administrează (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 322/2007, nepublicatâ).
10.0 societate comercială constituită în anul 2006, având formă juridică, denumire, sediu şi obiect de activitate identice unei societăţi desfiinţate în anul 1949, cu scopul declarat al fondatorilor de a revendica bunurile societăţii desfiinţate în calitatea lor de moştenitori ai acţionarilor din societatea desfiinţată, nu îndeplineşte condiţiile legii pentru a fi considerată succesoare prin reorganizare, prin comasare, absorbţie sau chiar divizare, iar calitatea de succesor a acţionarilor nu reverberează asupra societăţii nou constituite (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 4171/2001). Notă. Fără a nega dreptul fondatorilor de a se prevala de calitatea de moştenitori ai acţionarilor unei societăţi comerciale şi de a utiliza căile legale pentru valorificarea acestui drept fundamental, starea de fapt evidenţiază că în actul constitutiv al societăţii comerciale din anul 2006 s-a inserat şi menţiunea potrivit căreia acţionarii s-au asociat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate şi revendicării întregului patrimoniu ce a aparţinut fostei societăţi Forestiera D. SAR, dizolvată abuziv. Prin urmare, fondatorii au urmărit realmente un alt scop decât cel al „efectuării de acte de comerţ" prevăzut expres şi imperativ de art. 1 alin. (1) LSC, ceea ce ar fi îndreptăţit pârâtul să ceară pe cale reconvenţională constatarea nulităţii acestei societăţi ca fiind creată şi intrată ca „ecran" în circuitul juridic al creditului, fapt ce sporeşte riscul pentru terţi şi piaţă.
11. Consiliile locale nu au un patrimoniu propriu, bunurile utilizate, administrate sau gestionate de acest organ colegial aflându-se în proprietatea persoanei juridice care poate fi, după caz, comuna, oraşul, municipiul. Cu atât mai puţin un serviciu, cum este Direcţia fiscală locală, nu are un patrimoniu propriu. în absenţa unuia dintre cele trei elemente, aceste entităţi sunt lipsite de capacitate de exerciţiu, nu pot sta în judecată, iar cererile şi actele procedurale ale acestora sunt nule absolut, conform regulilor imperative ale Codului de procedură civilă (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 381/2007, nepublicatâ).
12. Administraţia finanţelor publice are o organizare de sine stătătoare şi un scop licit, dar nu are un patrimoniu propriu, astfel că nu este persoană juridică, fiind serviciu creat în subordinea D.G.F.P., a cărei personalitate juridică îi conferă şi legitimare procesuală (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr. 2/2007, nepublicotâ).
13. Serviciile de administrare a domeniului public şi privat sunt acţiuni sau activităţi aşa cum explică prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local. Incontestabil, acţiunile sau activităţile nu sunt persoane juridice şi nici nu pot fi dotate cu această calitate în baza unei hotărâri a consiliului local sau judeţean, legea citată stabilind că dobândesc personalitate juridică „operatorii furnizorii/prestatorii de servicii de administrare a domeniului public şi privat" (C.A. Alba lulia, s. com., dec. nr 139/2008, nepublicată).
2. Organizarea de sine stătătoare se referă la organismele interne - care sunt în general deliberative/de conducere, executive/de mandat, de control/de mandat - cu care entitatea este dotată prin lege, indiferent de scopul său lucrativ sau nelucrativ.
3. Lipsa organelor statutare sau
Citește mai mult
imposibilitatea acestora de a se întruni are consecinţa dizolvării persoanei juridice. în privinţa unor persoane juridice, această cauză de dizolvare este prevăzută expres în lege (Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M. Of. nr. 1066/2004; O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, M. Of. nr. 39/2000).4. Persoana juridică nu se confundă cu întreprinderea, cu agentul, operatorul, producătorul sau distribuitorul economic, noţiuni care au fost create spre a fi atinse scopuri specifice, enunţate în legislaţia Uniunii Europene.
5. în concepţie juridică, Parlamentul European distinge între diverse specii de persoane juridice, considerând că atât societăţile comerciale, cât şi fundaţiile sunt forme juridice de organizare a întreprinderilor (Rezoluţia Parlamentului European din 4 iulie 2006, prin care „solicită Comisiei să continue să pregătească acte legislative europene referitoare la alte forme juridice de organizare a întreprinderilor, cum ar fi fundaţia europeană".
6. în unele acte normative ale Uniunii Europene, întreprinderea a primit o accepţiune amplă, distanţată şi chiar străină de statutul de persoană juridică, fiind construită în interesul aplicării extinse a regulilor dreptului concurenţei - antitrust - asupra oricărei activităţi, asocieri, entităţi şi persoane. în această concepţie şi raportat la împrejurări specifice, este considerată întreprindere inclusiv persoana fizică, indiferent de profesia acesteia: artist, avocat, medic, arhitect, consultant în resurse umane etc. [de exemplu, Decizia nr. 78/516/CEE a Comisiei din 26 mai 1978 privind procedura de aplicare a art. 85 din Tratatul CEE, în prezent art. 105 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)l, sau pentru a desemna destinatarii obligaţiei de a întocmi evidenţa contabilă a conturilor consolidate (Directiva a şaptea nr. 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate, J.O. L193/1983). în alte cazuri, legiuitorul european utilizează termenul de întreprindere cu un alt sens şi cu scopul de a identifica beneficiarii ajutoarelor de stat, ai altor avantaje financiare sau pentru a pune în operă fondurile structurale ori programele comunitare. O primă „definiţie comună" a întreprinderilor micro, mici şi mijlocii a fost dată în anul 1996 prin Recomandarea nr. 96/280/CE a Comisiei din 3 aprilie 1996 (J.O. t 107/1996), text cu relevanţă pentru Spaţiul Economic European (SEE), uniune economică a celor 30 de state europene [27 state membre ale UE şi 3 dintre cele 4 state membre ale Asociaţiei europene a liberului schimb (AELS), adică Islanda, Liechtenstein şi Norvegia - cu o parte din Svalbard -, mai puţin Elveţia). Pentru a se armoniza cu dezvoltarea economică intervenită în decursul anilor, la 6 mai 2003, Comisia a adoptat Recomandarea nr. 2003/361/CE (J.O. L124/2003), intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, text aplicabil tuturor programelor, politicilor şi măsurilor destinate micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, adoptarea definiţiei celor trei categorii de „întreprinderi" fiind obligatorie pentru Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii şi Fondul European de Investiţii şi facultativă pentru statele membre.
7. Din necesitatea de a fi adoptate reglementări care să reflecte transpunerea normativă în ordinea juridică internă, legiuitorul român a preluat din norma comunitară sensul de persoană juridică conţinut de termenul „întreprindere", fără a enunţa că raţiunea pentru care este necesară utilizarea acestui sens este includerea în rândul beneficiarilor avantajelor financiare a comercianţilor persoane juridice alături de comercianţii persoane fizice şi de asociaţiile familiale şi excluderea de la aceste facilităţi a marilor comercianţi sau, mai exact, a societăţilor comerciale mari. De exemplu, art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (M. Of. nr. 681/2004) statuează: „(...) prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv: societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare". Alte cazuri reflectă traducerea incorectă a textului actului normativ european şi concepţia nejuridică, eronată, conform căreia întreprinderea este firma (de exemplu, pct. 3 al art. 2 din Directiva nr. 2006/43/CE din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor nr. 78/660/CEE şi nr. 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei nr. 84/253/CEE a Consiliului defineşte: „«cabinet d'audit»: une personne morale ou toute autre entitâ, quelle que soit sa forme juridique, qui est agree conformement a Io presente directive par Ies autorites competentes d'un Etat membre pour realiser des controle legaux de comptes", iar în versiunea românească, pct. 3 este tradus astfel: „«firmă de audit» înseamnă o persoană juridică sau orice altă entitate, indiferent de forma sa juridică, care este autorizată în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive de către autorităţile competente ale unui stat membru să efectueze audituri legale").
8. Excepţiile la care se referă legislaţia Uniunii Europene exclud concepţia care personifică întreprinderea, improprie dreptului comun, întrucât, în sens economic, întreprinderea este o activitate profesională complexă prestată de persoana care are calitatea de întreprinzător, iar în sens juridic întreprinderea este o complexitate şi multitudine de acte şi contracte. De altfel, raportat la art. 187 NCC, devine explicabil termenul de „întreprindere" menţionat de prevederile art. 3 alin. (3) NCC care nu se referă la o persoană juridică, ci la o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii.
9. Agentul, operatorul economic, producătorul sau distribuitorul, adică furnizorul, antreprenorul, prestatorul de servicii, sunt comercianţi persoane fizice şi juridice la care se referă
legislaţia europeană adoptată în domenii diverse (pct. 8 al art. 1 din Directiva nr. 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii; pct. 7 al art. 1 din Directiva nr. 2004/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi serviciilor poştale; Directiva nr. 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei nr. 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei nr. 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei nr. 97/7/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, J.O. L 304/64/2011). Statutul de comerciant persoanâ fizicâ saujuridicâ se regăseşte şi în legislaţia naţională, care utilizează denumirea improprie de operator economic sau alte denumiri precum producător, furnizor, prestator (art. 8, art. 23-26, art. 36 alin. (1), art. 43, art. 58 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în M. Of. nr. 224/2008), edificator fiind art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici (M. Of. nr. 799/2011), conform căruia „operator economic- denumire generică ce include: a) regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;
b) companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic; c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o participaţie majoritară; d) societăţile comerciale şi regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a)-c) deţin direct sau indirect o participaţie majoritară; e) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice; f) alţi operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat".
10. Asocierea în participaţiune este considerată o entitate doar prin prisma dreptului concurenţei, în dreptul comun fiind lipsită de vocaţia la personalitate juridică, întrucât este un contract având ca obiect administrarea unei singure sau a mai multor afaceri izolate sau a tuturor activităţilor comerciale de către asociat.
11. Sucursala, reprezentanţa, agenţia, biroul, exploatarea nu sunt persoane juridice, ele sunt sedii secundare, adică bunuri aflate în proprietatea unei persoane juridice (Legea nr. 31/1990). în profilul arătat, este lipsită de inspiraţie denumirea de „agenţie" acordată de legiuitor unor persoane juridice (Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Agenţia Domeniilor Statului etc.).
12. Firma nu este persoană juridică, ci un bun mobil incorporai care face parte din fondul de comerţ al unui comerciant. Este greşită utilizarea de către legiuitorul român a noţiunii de firmâ pentru a desemna o persoană juridică (pct. 3 al art. 2 din Directiva nr. 2006/43/CE din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate; O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, M. Of. nr. 1027/2006).
13. Este incorectă traducerea în limba română a termenului „firmă", deşi nu se regăseşte în textul Regulamentului nr. 2137/85/CEE al Consiliului din 25 iulie 1985 privitor la constituirea grupului european de interes economic GEIE. Nu este recomandabilă utilizarea termenului firmâ pentru a desemna persoana juridică, întrucât, în limba unor state membre (Italia), firma înseamnă semnătură.
14. în cazul persoanelor juridice se identifică un scop imediat urmărit de „constitutori", cel de a crea un subiect de drept, şi un scop mediat, lucrativ sau nelucrativ, după caz. Liceitatea, moralitatea şi conformitatea cu ordinea socială şi cu interesul general al persoanei juridice sunt verificabile atât prin scopul imediat, adică prin prisma obiectului de activitate propus prin actul de constituire, cât şi prin scopul mediat, respectiv prin mijloacele de realizare a activităţii entităţii.
15. „Scopurile statutare urmărite" reprezintă unul dintre criteriile de recunoaştere a persoanelor juridice străine fără scop lucrativ în interiorul ordinii juridice a României (art. 2582 NCC).
16. Interesul general al persoanelor juridice pune în evidenţă, alături de interesul comun şi de interesul public, activitatea care interesează o întreagă populaţie sau comunitate, justificând existenţa serviciilor publice şi adoptarea legislaţiei de drept public prin raportare la normele dedicate drepturilor fundamentale. Interesul general a fost inclus în sintagma „servicii de interes economic general" consacrată formal prin Tratatul de la Roma (1957), considerată una dintre valorile comune ale UE prin Tratatul de la Amsterdam (1997) şi unul dintre drepturile fundamentale recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000). Definiţia serviciilor de interes economic general a fost elaborată în jurisprudenţa Curţii de Justiţie şi în actele Comisiei Europene şi se referă la anumite prestaţii furnizate, precum transportul, poşta, energia, comunicaţiile sau alte activităţi economice ori comerciale dezvoltate spre satisfacerea unor nevoi publice.
17. Scopul - lucrativ sau comercial şi nelucrativ sau de binefacere ori ideal - constituie unul dintre criteriile de distincţie între persoane juridice de drept public şi cele de drept privat, distincţia netă fiind făcută prin definiţiile de la pct. 8 din Directiva nr. 2004/18/CE şi pct. 7 din Directiva nr. 2004/17/CE.
18. în unele cazuri, legea sugerează scopul nelucrativ prin descrierea obiectului de activitate şi a formei de organizare a persoanei juridice de drept public („Institutul Naţional al Consumului este organizat ca instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, sub forma unui centru de cercetare, informare şi studii în domeniul consumului" -art. 86 din Legea nr. 296/2004).
19. Rolul de a preciza conţinutul şi limitele conceptului de interes general şi de interes economic revine judecătorului, controlul jurisdicţional urmând să asigure echilibrul între drepturile indivizilor şi exigenţele interesului general.
20. Obiectul de activitate ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri atrage nulitatea persoanei juridice (art. 196 lit. c) NCC), iar infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice atrag răspunderea penală a persoanelor juridice de drept privat (art. 191 CP).
21. Scopul persoanelor juridice este circumscris prin lege fie în manieră generică, dar clară: „realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial" (art. 4 teza a ll-a din O.G. nr. 26/2000), fie în manieră expresă: „efectuarea de activităţi cu scop lucrativ" (art. 1 alin. (1) LSC).
22. în considerarea interesului general pentru care s-au constituit, legea impune unor persoane juridice un obiect unic de activitate (societăţile bancare şi de credit, societăţile care operează pe pieţe reglementate - bursa de valori, bursa de mărfuri, piaţa monetară etc.; societăţile specializate şi cabinetele individuale de detectivi particulari, societatea profesională cu răspundere limitată a practicienilor în insolvenţă; societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de transport pe cale ferată, societăţile civile medicale sau societăţile comerciale medicale etc.).
23. Renunţarea sau restrângerea la anumite activităţi ori extinderea activităţii cu noi afaceri nu constituie schimbarea obiectului principal de activitate stabilit la data constituirii persoanei juridice, iar deliberarea privind completarea obiectului social cu o activitate secundară, care să susţină activitatea principală, nu reflectă o schimbare a obiectului principal şi originar al societăţii şi deci nu conferă asociatului dreptul de a se prevala de retragerea din societate.
24. Existenţa patrimoniului unei persoane juridice se verifică prin inventarierea faptică a bunurilor în locurile în care acestea se află, prin valorificarea contabilă a rezultatelor inventarierii (Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată în M. Of. nr. 454/2008).
25. Termenul „active" nu are un o accepţiune juridică şi se referă la bunurile care se localizează în activul patrimonial al unei persoane juridice.