Art. 420 Noul cod civil Contestarea recunoaşterii de filiaţie Stabilirea filiaţiei Filiaţia

Am primit astazi motivarea sentintei in cazul meu ..am contestat recunoasterea paternitati bazinduma pe faptul ca am depus in instanta rezultatul testuli adn facut la iml de comun acord cu presupusa fica in care se arata ca nu sunt tatal biologic in urma testului.Am formulat cererea bazaduma pe art 420 421 436 si art 113 alin 1 pct 1c.Si poate nu va vine a crede instanta din tara noastra a respins cererea mea ca neintemeiata

JURISPRUDENŢĂ

1. Potrivit dispoziţiilor art. 57 C. fam., recunoaşterea de către tată a copilului conceput şi născut în afara căsătoriei se face prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată, ori prin înscris autentic sau prin testament şi această recunoaştere, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca, iar conform art. 58, recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Rezultă, în primul rând, că recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei este irevocabilă. Recunoaşterea, odată

Citește mai mult

făcută - fiind mărturisirea unui fapt -, nu poate fi revocată în mod unilateral de autorul ei, nici chiar atunci când ar fi făcută prin testament, act unilateral, revocabil prin excelenţă. în al doilea rând, irevocabilitatea recunoaşterii nu înseamnă că recunoaşterea nu ar putea fi atacată prin contestaţie - care, spre deosebire de revocare, are un caracter jurisdicţional - atunci când nu corespunde adevărului, în virtutea necesităţii ca statutul de drept să coincidă cu cel de fapt, adică să fie întemeiat pe adevărul obiectiv. De aceea, dreptul de a ataca recunoaşterea este acordat de lege oricărei persoane interesate, fără deosebire după cum interesul este patrimonial sau nepatrimonial, inexactitatea filiaţiei declarate putându-se dovedi cu toate mijloacele de probă legale. Prin urmare, principiul irevocabilităţii recunoaşterii, consacrat în art. 57 alin. (3) C. fam., nu exclude, ci este compatibil cu dreptul autorului recunoaşterii de a o contesta, potrivit art. 58 alin. (1) C. fam., dacă nu este conformă cu adevărul obiectiv (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1076/1957, în LP. nr. 1/1958, p. 101).

2. Deoarece în perioada de concepţie şi chiar în momentul naşterii minorului, pârâtul era încă soţul mamei, a operat prezumţia legală de paternitate a pârâtului, astfel încât şi în actul de stare civilă al minorului s-a consemnat la rubrica „tatăl" - numele soţului mamei, în condiţiile în care din probele administrate s-a apreciat că este imposibil în circumstanţele prezentate şi în absenţa efectivă a pârâtului de la domiciliu, cât şi a întreţinerii unor relaţii intime dintre reclamantă şi pârât în perioada concepţiei minorului, ca acesta să fie tatăl minorului, contestarea recunoaşterii de paternitate are ca obiect revocarea mărturisirii efectuate prin eroare de fapt vizată de dispoziţiile art. 1206 NCC, iar prin admiterea acestei acţiuni se înlătură cu efect retroactiv filiaţia stabilită prin această recunoaştere. De asemenea, minorul dobândeşte situaţia unui copil din afara căsătoriei şi, prin raportare la prevederile art. 64 alin. (1) C. fam. [art. 450 alin. (1) NCC, n.n.], se impune clarificarea numelui de familie, reţinându-se dobândirea acestui nume de familie de către minor prin corelare cu numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia (în speţă, mama). Minorul poate fi recunoscut ulterior, de către tatăl său natural, fie în mod voluntar, fie prin hotărâre judecătorească, sau se poate determina filiaţia acestui minor prin introducerea de către mamă a unei acţiuni de stabilire a paternităţii în contradictoriu cu prezumtivul tată biologic (Jud. Nâsâud, sent. civ. nr. 2758/2011, nepublicata). Notă. Conform art. 47 din Legea nr. 71/2011, stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie produce efectele prevăzute de noul Cod civil numai în cazul copiilor născuţi după data de 1 octombrie 2011. Ca atare, în cazul acţiunilor privitoare la copiii născuţi până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, sunt incidente prevederile Codului familiei.

3. Stabilirea filiaţiei faţă de tată diferă în cazul copilului din căsătorie, faţă de cazul copilului din afara căsătoriei. Astfel, paternitatea din căsătorie se stabileşte prin aplicarea prezumţiei de paternitate, reglementată în art. 53 C. fam. [art. 414 NCC, n.n.], potrivit căruia „copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei", în timp ce paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii. Prevederile art. 58 C. fam. se referă la recunoaşterea paternităţii copilului din afara căsătoriei, care poate fi contestată de orice persoană interesată. Recunoaşterea de paternitate este atât o mărturisire, prin care un bărbat declară că un copil este al său, cât şi un act juridic, care creează legătura de filiaţie dintre tată şi copil, act juridic ce poate fi contestat atunci când nu corespunde adevărului. Legiuitorul a conferit calitate procesuală activă tuturor persoanelor care dovedesc un interes patrimonial sau nepatrimonial, tocmai pentru a apăra interesul minorului de a avea o stare civilă conformă cu realitatea, primul interesat în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei fiind copilul. Ca atare, din acest punct de vedere, nu există nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei, deoarece, astfel cum este reglementată, în mod specific, tăgada de paternitate, care are ca obiect răsturnarea prezumţiei de paternitate, este necesară şi reglementarea contestării recunoaşterii paternităţii din afara căsătoriei; în ambele cazuri se urmăreşte stabilirea paternităţii conforme cu realitatea, fără nicio discriminare între copiii din căsătorie şi cei din afara căsătoriei. în acest context, legiuitorul trebuie să aibă în vedere interesul exclusiv al copilului, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată, potrivit cărora: „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala" (C.C., dec. nr. 1554/2010, M. Of. nr. 106/2011). Notă. Deşi art. 58 C. fam a fost abrogat, considerentele instanţei constituţionale îşi păstrează actualitatea şi în raport de noile reglementări.