Art. 99 Noul Cod Penal Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă Liberarea condiţionată Individualizarea pedepselor
| Comentarii |
|
Individualizarea pedepselor
SECŢIUNEA a 6-a
Liberarea condiţionată
Art. 99
Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă
(1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(3) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.
| ← Art. 98 Noul Cod Penal Efectele suspendării executării... | Art. 100 Noul Cod Penal Condiţiile liberării condiţionate în... → |
|---|
Astfel, NCP nu mai reţine dispoziţiile legii vechi privind eliberarea condamnatului care a trecut de vârsta de 60 de ani, fracţia care trebuie efectiv executată de către orice condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă fiind de 20 de ani de detenţiune. în mod corelativ, înlocuirea detenţiunii pe viaţă după împlinirea vârstei de 65 de ani conform art. 58 NCP este facultativă, nu obligatorie. De asemenea, este
Citește mai mult
introdusă o nouă condiţie, aceea a îndeplinirii integrale a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cu excepţia cazului în care condamnatul dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, în analiza cererii de liberare condiţionată instanţa nu va mai avea în vedere antecedentele penale ale condamnatului, acestea fiind deja valorificate în cadrul procesului de individualizare judiciară, NCP prevăzând numai condiţia unei bune conduite pe toată durata executării pedepsei.Alineatul (1) lit. d) prevede expres opinia doctrinei şi jurisprudenţei existente şi sub vechea reglementare, conform căreia simpla îndeplinire a condiţiilor liberării condiţionate nu naşte dreptul de a fi liberat condiţionat, ci o simplă posibilitate, asupra cărei oportunitate instanţa urmează să aprecieze. în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană, care a statuat că art. 5 par. 1 lit. a) din Convenţie nu garantează dreptul unui deţinut de a beneficia de o lege de amnistie sau de a fi eliberat, condiţionat sau definitiv, înainte de executarea pedepsei.
Când instanţa dispune liberarea condiţionată, este obligatorie prezentarea motivelor ce au stat la baza hotărârii de liberare, precum şi atenţionarea condamnatului asupra posibilităţii revocării liberării condiţionate. Deşi nu se regăsesc printre menţiunile ce trebuie expres prevăzute în dispozitiv, considerăm că pentru identitate de raţiune cu art. 404 alin. (2) NCPP, atât obligaţiile, cât şi consecinţele nerespectării acestora trebuie să fie menţionate în dispozitivul hotărârii de liberare condiţionată.
Legea mai favorabilă - Conform jurisprudenţei obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale. liberarea condiţionată este o instituţie de drept penal substanţial care este supusă exigenţelor art. 15 alin. (2) din Constituţie privind aplicarea legii mai favorabile. Astfel, dacă între data săvârşirii infracţiunii şi data judecării cererii de liberare condiţionată au intervenit modificări legislative privind condiţiile şi efectele liberării condiţionate,
Instanţa va aplica dispoziţiile care în situaţia concretă a inculpatului constituie legea mai favorabilă.
Având în vedere condiţiile prevăzute de NCP, precum şi posibilitatea impunerii unor măsuri de supraveghere condamnatului liberat condiţionat, considerăm că legea mai favorabilă este C. pen. 1969.
Citește mai mult
său viitor şi la consecinţele pe care le va suporta dacă va mai săvârşi noi infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu îşi va îndeplini obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, termen care este de 10 ani. Liberarea condiţionată nu este însă un drept al persoanei condamnate; chiar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate, acordarea ei nu este obligatorie, ci este lăsată la latitudinea instanţei de judecată, ca un mijloc de individualizare a executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.Legea penală mai favorabilă. Unele dintre condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă sunt preluate din reglementarea anterioară (art. 55: CP 1969), însă noua lege introduce o serie de elemente noi. în primul rând, instanţa de judecată care este competentă să dispună asupra liberării condiţionate are o mai mare marjă de apreciere. Dacă în vechea reglementare legiuitorul oferea criteriile de apreciere (condamnatul trebuia să fie „stăruitor în muncă, disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare", iar instanţa ţinea cont şi de antecedentele sale penale), în textul de lege analizat se pune doar condiţia ca instanţa să aibă „convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat". Astfel, pentru a-şi forma convingerea, instanţa va putea utiliza diferite criterii de apreciere, inclusiv cele prevăzute de vechea reglementare. Totodată, s-a renunţat la prevederea unor condiţii mai favorabile pentru condamnaţii la detenţiunea pe viaţă care au împlinit o vârstă mai înaintată şi nici nu se mai face vreo distincţie între bărbaţi şi femei din această perspectivă. De asemenea, pentru acordarea liberării condiţionate s-a introdus condiţia suplimentară a îndeplinirii integrale a obligaţiilor civile, care nu era prevăzută în legea veche. în plus, dacă în Codul penal din 1969 singura obligaţie impusă condamnatului pe durata termenului de încercare de 10 ani era aceea de a nu săvârşi o nouă infracţiune, în noul Cod penal se introduce un adevărat sistem de control al condamnatului în timpul acestui termen, compus din măsuri de siguranţă prevăzute de lege şi din obligaţii impuse de instanţă, serviciul de probaţiune având un rol central. în fine, în noul Cod penal revocarea este obligatorie în toate cazurile prevăzute de lege, în timp ce în vechea lege existau doar câteva cazuri limitate de revocare obligatorie, în restul situaţiilor aceasta fiind facultativă.
Date fiind elementele de noutate prezentate mai sus, care înăspresc regimul liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă, legea penală mai favorabilă este legea veche.
Citește mai mult
consideră executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 61”.