Desfacerea căsătoriei
| Comentarii |
|
desfacerea căsătoriei, întrucât căsătoria nu se încheie pe o durată determinată, ci până la decesul unuia dintre cei doi soţi, se poate desface înainte de acest moment numai prin divorţ (nulitatea căsătoriei reprezentând numai un mod de desfiinţare a acesteia).
Cele patru moduri de desfacere a căsătoriei prin divorţ sunt enumerate la art. 373 lit. a)-d) din Noul cod civil şi sunt reglementate în art. 374-381 C.civ. (efectele divorţului în raporturile dintre soţi) şi art. 382-404 C.civ. (efectele divorţului în raporturile dintre părinţi, respectiv dintre părinţi şi copiii lor minori).
Raportat la textele de mai sus, divorţul poate avea loc:
a) prin acordul pârţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi, acceptată de celălalt soţ. în aceste cazuri, divorţul poate avea loc pe cale judiciară ca urmare a unei acţiuni de divorţ promovate de unul sau de ambii soţi, indiferent dacă există sau nu copii minori, pe cale administrativă, dacă soţii nu au copii minori, respectiv prin procedura notarială, atât în cazul în care cei doi soţi nu au copii minori, cât şi în cazul în care aceştia au copii minori şi ajung la un acord cu privire la toate capetele de cerere/petitele acţiunii de divorţ (art. 373 lit. a), art. 374, art. 375 şi urm. C.civ.];
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, situaţie în care divorţul se poate pronunţa numai de către instanţa de judecată, care va putea desface căsătoria din culpa unuia sau a ambilor soţi, iar la cererea ambelor părţi, hotărârea nu se va motiva (art. 373 lit. b), art. 379 alin. (1) C.civ.];
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani, când divorţul se va pronunţa din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia cazului în care celălalt soţ este de acord cu divorţul, când nu se va face menţiunea culpei soţilor [art. 373 lit. c) C.civ., art. 379 alin. (2) C.civ.];
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, când divorţul se va pronunţa fără a se face menţiune despre culpa soţilor [art. 373 lit. d), art. 381 C.civ.].
Cererea de divorţ va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru orice cerere de chemare în judecată (art. 194 C.proc.civ.), copia certificatului de căsătorie, numele copiilor minori (chiar şi a celor adoptaţi) şi copii ale certificatelor de naştere ale acestora, eventualele înţelegeri ale soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei, inclusiv cu privire la cererile accesorii şi incidente divorţului (art. 916 C.proc.civ.).
Odată cu divorţul, instanţa se va pronunţa şi cu privire la cererile accesorii şi incidente şi care se pot referi la următoarele aspecte (art. 919 C.proc.civ.):
-exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, locuinţa copilului şi dreptul părintelui separat de copil de a avea legături personale cu acesta, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ.
- numele pe care îl vor purta soţii după divorţ;
- locuinţa familiei;
- despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei;
- obligaţia de întreţinere sau prestaţia compensatorie între foştii soţi;
- încetarea regimului matrimonial şi după caz, lichidarea regimului matrimonial şi partajul eventualelor bunuri comune.
În cazul divorţului prin acordul părţilor, cererea de divorţ va fi semnată de către ambii soţi sau de către un mandatar comun cu procură specială autentică sau certificată de avocat (art. 930 C.proc.civ.). Cu toate acestea, divorțul prin acordul părților în instanță nu este recomandat deoarece în această situație soții poti desface căsătoria mult mai rapid la un notar public (indiferent dacă au sau nu copii minori) sau la primărie (numai când nu au copii).
Instanţa va pronunţa divorţul fără a face menţiune despre culpa soţilor şi va lua act de învoiala acestora cu privire la cererile accesorii; dacă soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va administra probele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestora şi, la cererea părţilor, va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţul prin acordul părţilor, soluţionând totodată şi cererile privind exercitarea autorităţii părinteşti, contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor şi numele soţilor după divorţ, precum şi celelalte cereri accesorii şi incidente (art. 931 C.proc.civ.).
În cazul divorţului din culpa soţilor în destrămarea căsătoriei, instanţa va putea pronunţa divorţul din culpa pârâtului sau a ambilor soţi, dacă raporturile dintre aceştia sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, În lipsa cererii reconvenţionale a pârâtului neputându-se pronunţa divorţul din culpa exclusivă a soţului reclamant, chiar dacă acesta este vinovat exclusiv de destrămarea căsătoriei - situaţie în care cererea va fi respinsă ca fiind neîntemeiată (art. 934 C.proc.civ.).
În cazul divorţului pentru separarea în fapt a soţilor de cel puţin doi ani, oricare dintre soţi va putea cere divorţul, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei, astfel încât divorţul se va pronunţa din culpa exclusivă a reclamantului; în acest caz, instanţa va verifica doar existenţa şi durata despărţirii în fapt a soţilor, nu şi culpa vreunuia dintre ei în destrămarea căsătoriei (art. 935 C.proc.civ.).
În cazul divorţului din motive de sănătate, instanţa va administra probe numai cu privire la existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav, nu şi cu privire la culpa vreunuia dintre cei doi soţi în destrămarea căsătoriei, astfel că aceasta nu va face nicio menţiune în această privinţă (art. 933 C.proc.civ.).
Potrivit art. 927 C.proc.civ., hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva dacă ambele părţi solicită instanţei acest lucru.
