CSJ. Decizia nr. 1012/2003. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1012/2003
Dosar nr. 478/2002
Şedinţa publică din 27 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 336 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul O.M. a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., faptă comisă în luna ianuarie 2000.
Potrivit art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 34.000.000 lei rezultată din săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat şi la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în luna ianuarie 2000, numiţii R.N. şi N.N. din Ploieşti, au fost surprinşi de organele de poliţie în timp ce furau benzină de la S.C. P. S.A. şi în cauză se efectuau cercetări.
După audierea celor doi de către organele de poliţie, aceştia au revenit la locuinţele lor din comuna Brazi, sat Popeşti şi au luat legătura cu diverse persoane pe care le cunoşteau, încercând să scape de răspunderea furtului comis, respectiv pentru a „rezolva problema".
În continuare, s-a mai reţinut că N.N. a chemat-o pe martora D.D., care a venit împreună cu martorul G.N., acesta din urmă spunând că îl cunoaşte pe O.M., persoană cu foarte multe relaţii şi astfel, l-a adus pe inculpatul O. la locuinţa lui N.N., unde se afla familia acestuia şi R.N.
Inculpatul aflând despre problema ce trebuia rezolvată a arătat că are relaţii la poliţie şi la parchet şi că poate interveni pentru obţinerea unei soluţii favorabile şi a cerut imediat suma de 6.000.000 lei.
N.N. i-a dat 4.000.000 lei, iar R.N. i-a dat 2.000.000 lei, după care inculpatul împreună şi cu martorii D.D., G.N. şi M.R. s-au deplasat, cu două autoturisme, în Ploieşti. Aici, inculpatul O.M. a intrat singur în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, unde a rămas circa 15 minute şi când a revenit i-a spus numitului N.N. şi lui R.N. care l-au aşteptat în stradă ,că „s-a aranjat problema".
Tot grupul de persoane s-a deplasat apoi şi la sediul parchetului, unde, din nou inculpatul O.M., singur, a intrat în curtea instituţiei şi când a revenit le-a spus numiţilor N.N. şi R.N. că a vorbit cu procurorul de serviciu şi a anulat mandatele de arestare.
A doua zi inculpatul s-a întâlnit din nou cu N.N. şi R.N. şi au mers la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti, unde O.M. a intrat şi „a aranjat problema".
Aşa-numitele „intervenţii" ale inculpatului la lucrătorii de poliţie şi procurori au continuat. În acest scop inculpatul s-a întâlnit de mai multe ori cu R.N., care de fiecare dată plătea consumaţiile la diferite restaurante din Ploieşti şi îi dădea inculpatului sume de bani pentru „serviciile făcute".
În seara zilei de 21 ianuarie 2000, la onomastica soţiei, R.N. i-a dat inculpatului O.M. suma de 8.000.000 lei, pentru că l-a ajutat şi i-a rezolvat „problema", în total inculpatul primind de la R.N. suma de 30.000.000 lei, iar de la N.N. 4.000.000 lei.
Inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei şi a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că nu a pretins şi nu a primit bani de la N.N. şi R.N., şi de asemenea, a arătat că pedeapsa este prea aspră, solicitând reducerea acesteia.
Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate în cauză, corect interpretate, stabilind vinovăţia inculpatului căruia i-a aplicat o pedeapsă bine individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Verificând hotărârile pronunţate în raport de critica invocată, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţele au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat, limitele de pedeapsă prevăzute în Partea specială a codului penal, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de textul încriminator, dând astfel dovadă de clemenţă faţă de inculpat.
Cât priveşte cererea recurentului formulată prin apărătorul său în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., Curtea apreciază, că în cauză nu sunt întrunite toate condiţiile impuse de lege, care să permită suspendarea condiţionată a executării pedepsei, scopul acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., neputând fi atins decât în condiţiile executării pedepsei în regim de detenţie.
Ca urmare, critica recurentului referitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicate este nefondată, astfel că şi recursul declarat va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul O.M. împotriva deciziei nr. 525 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1011/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1013/2003. Penal → |
|---|
