CSJ. Decizia nr. 1133/2003. Penal

Decizii penale CSJ 2003

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1133/2003

Dosar nr. 938/2002

Şedinţa publică din 6 martie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din 10 mai 1999, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpatul col.(r) I.V. la 12 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., precum şi pedeapsa complementară a degradării militare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 20 noiembrie 1998 la 30 noiembrie 1998 şi, invocându-se dispoziţiile art. 350 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 148 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Clubul Sportiv D. Bucureşti echivalentul în lei a sumei de 1.051.535 dolari S.U.A. şi a dobânzii comerciale aferente acestei sume, cu începere de la 29 octombrie 1993 şi până la achitarea prejudiciului.

S-a reţinut că, la începutul anului 1990, Clubul Sportiv D. Bucureşti era organizat şi funcţiona în temeiul dispoziţiilor prevăzute în anexa referitoare la Normele unitare de structură pentru unităţile de educaţie fizică şi sport din Ministerul de Interne, componentă a Decretului nr. 79/1974 pentru modificarea Legii nr. 27/1967 cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizică şi sport şi pentru stabilirea normelor unitare de structură la unităţile de profil, fiind subordonat Ministerului de Interne, iar în ceea ce priveşte sportul de performanţă şi Ministerului Turismului şi Sportului.

Pentru desfăşurarea activităţii, în structura clubului au fost prevăzute secţii pe ramuri de sport, centre de iniţiere şi antrenament, baze şi complexe sportive, iar prin dispoziţiile art. 1 din H.C.M. nr. 13687/1969 terenurile, construcţiile aferente acestora şi bunurile din dotare cuprinse în Anexele nr. 1 şi 7 la hotărâre, au fost trecute gratuit din administrarea Ministerului de Interne în folosinţa C.S. D. Bucureşti.

C.S. D. Bucureşti a fost conceput ca o unitate bugetară a Ministerului de Interne, după 1990 secţia de fotbal, căpătând de facto şi ulterior, de drept, un statut aparte, diferit de cel al restului secţiilor, deoarece, datorită ponderii mari a veniturilor realizate, aceasta a ajuns în fapt să se autofinanţeze.

Iniţial, în cadrul structurii S.C. D. Bucureşti, condus de un şef de club, unul dintre locţiitorii acestuia răspundea de fotbal, iar secţia de specialitate era coordonată de un şef de secţie, gestiunea financiară fiind asigurată de compartimentul contabil al clubului.

Până în primăvara anului 1992, şefi ai C.S. D. Bucureşti au fost, pe rând, col. G.M., col. E.G. şi col. N.G., funcţia de locţiitor pentru fotbal fiind deţinută de col.(r) I.V., până la 1 septembrie 1990, iar col.(r) D.A. şi lt. col. M.A. au fost şefi de secţie.

Prin Ordinul ministrului de interne nr. 205 din 8 martie 1992, s-a stabilit ca secţia de fotbal să funcţioneze ca unitate de sine stătătoare, cu statut profesionist, cu buget propriu, având mandat de a întreţine şi administra baza sportivă atribuită, manager general fiind col. (rez.) I.V.

Conform art. 3 din ordinul menţionat, F.C. D. Bucureşti îşi desfăşura activitatea pe baza Regulamentului propriu de organizare şi funcţionare şi a Regulamentului F.R.F., conducerea fiind asigurată de preşedintele clubului şi un consiliu de administraţie. Preşedintele, desemnat în persoana col. (rez.) I.V., avea şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie.

Preşedintele era împuternicit să încheiere contracte. F.C. D. avea un buget propriu de venituri şi cheltuieli, acoperindu-şi cheltuielile din venituri proprii, fără subvenţii de la bugetul Ministerului de Interne.

În baza Ordinului nr. 04828/1992 a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a F.C. D. Bucureşti, în care se reiau şi sunt dezvoltate prevederile conţinute în ordine.

Deşi la 20 aprilie 1992 a fost constituit consiliul de administraţie, format din 5 membri, acesta nu şi-a intrat practic în atribuţii. În fapt, întreaga activitate de conducere a clubului şi-a asumat-o preşedintele clubului, col. (rez.) I.V. care, de altfel, avea şi drept de veto în adoptarea hotărârilor consiliului de administraţie.

În executarea prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 04828/1992, prin Ordinul nr. 16 din 20 aprilie 1992, o parte a patrimoniului din evidenţa C.S. D. a fost trecută în administraţia F.C. D.

Prin sentinţa nr. 74 din 24 noiembrie 1992, a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, s-a admis cererea privitoare la acordarea personalităţii juridice Asociaţiei F.C. D. Bucureşti şi s-a dispus înregistrarea acesteia în Registrul persoanelor juridice.

În statutul asociaţiei se regăsesc, în mare parte, prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a F.C. D.

În continuare şi în noua formă de organizare, col. (rez.) I.V. şi-a asumat întreaga activitate de conducere a asociaţiei.

S-a mai reţinut că sentinţa de autorizare a înfiinţării Asociaţiei F.C. D. a fost anulată ulterior, urmare admiterii, în 1993, a unui recurs extraordinar declarat împotriva acesteia.

La data de 20 mai 1994, prin sentinţa nr. 41, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis cererea Asociaţiei F.C. D. de acordare a personalităţii juridice.

Între data anulării primei sentinţei şi pronunţarea acesteia din urmă, au fost emise mai multe ordine de către ministrul de interne privitoare la organizarea clubului însă, practic, conducerea F.C. D. Bucureşti a rămas neschimbată.

În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul I.V., în calitate de conducător al C.S. D. a încheiat mai multe contracte de transfer extern a unor jucători de fotbal de la acest club, la cluburi de fotbal străine, precum şi alte contracte, şi-a însuşit, în mod repetat, următoarele sume:

- 150.000 dolari S.U.A. parte din contractul extern din 28 septembrie 1990 de 300.000 dolari S.U.A. pentru jucătorul M.D., respectiv, rata scadentă la 10 iulie 1993;

- 150.000 dolari S.U.A. din contractul extern pentru jucătorul H.O., încheiat la data de 23 iunie 1993;

- 157.580 dolari S.U.A. din contractul extern pentru jucătorul G.G., încheiat la data de 14 ianuarie 1993;

- 286.955 dolari S.U.A. din contractul extern pentru jucătorul S.T., încheiat la data de 25 aprilie 1993;

- 145.000 dolari S.U.A. parte din contractul extern pentru jucătorul B.S., încheiat la 4 noiembrie 1991 şi reziliat la 29 octombrie 1993, dată la care inculpatul a încasat cash 150.000 dolari S.U.A. din care 55.000 dolari S.U.A. i-a dat pentru club, restul fiind ultima sumă însuşită de inculpat în interes propriu.

- 162.000 dolari S.U.A., parte din contractele pentru drepturi de reclamă şi televizare a partidelor de fotbal încheiate cu firma C.W.L. T. A.G. la 1 iulie 1991 şi 9 ianuarie 1993, pentru suma totală de 447.000 dolari S.U.A.

Prima instanţă a apreciat că însuşirea sumelor menţionate este dovedită de înscrisurile consemnând primirea acestora cash şi neânregistrarea lor în contabilitate. Totodată, aceste sume nu se regăsesc nici în documentele de cheltuieli ale clubului sportiv.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă însuşirea sumelor de 350.000 dolari S.U.A. din contractul extern încheiat la 26 martie 1993 pentru jucătorul C.M., suma de 430.000 dolari S.U.A. din contractul extern din 19 iulie 1993 pentru jucătorul M.D. şi suma de 100.000 dolari S.U.A. despre care în rechizitoriu se susţine că ar constitui o diferenţă din contractul extern pentru jucătorul S.I.O., încheiat la data de 6 octombrie 1990.

Împotriva hotărârii primei instanţe, au declarat apel inculpatul I.V. şi partea civilă Ministerul de Interne.

Apreciind că s-a dispus condamnarea sa în lipsa unei evidenţe contabile corecte, prin care să se stabilească cert, atât prejudiciul, cât şi localizarea acestuia în persoana sa, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, fiind utilă audierea a peste 100 de martori. În situaţia în care instanţa de control judiciar ar aprecia, urmare ascultării martorilor şi efectuării expertizei contabile în apel, că materialul probator existent este suficient, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În subsidiar, în condiţiile neprimirii primelor două motive de apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

Partea civilă Ministerul de Interne pentru Clubul Sportiv D. Bucureşti a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei a sumei de 2.366.535 dolari S.U.A., stabilită de revizia contabilă.

Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 122 din 5 decembrie 2001, a admis apelurile, a desfiinţat hotărârea atacată şi a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, conform art. 333 C. proc. pen.

S-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 20 noiembrie la 30 noiembrie 1998 şi de la 12 mai 1999 până la punerea sa efectivă în libertate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a admis şi a dispus efectuarea unei expertize contabile, probă asupra căreia instanţa de fond a revenit nejustificat, reţinând din concluziile raportului, în esenţă, următoarele:

1. Evidenţa contabilă la nivelul Clubului Sportiv D., cât şi a F.C. D. s-a ţinut defectuos.

2. Contabilitatea „refăcută" de către Comisia din Direcţia de Control a Ministerului de Interne şi care a fost avută în mod exclusiv în vedere de judecătorul fondului, este greşită.

3. Eventualul prejudiciu produs de inculpat ar fi de 726.429 dolari S.U.A.

4. Referitor la această sumă, expertul contabil a menţionat punctul de vedere al inculpatului potrivit căruia, suma a fost cheltuită integral în interesul clubului, dar fie actele justificative nu s-au depus la contabilitate de către persoanele care au efectuat plăţile, fie s-au pierdut, fie nu s-au întocmit.

5. În perioada analizată, în evidenţa contabilă nu figurează achiziţionarea de echipament sportiv, ceea ce ar putea justifica de asemenea, în parte sau integral, suma de 726.429 dolari S.U.A.

S-a mai reţinut că susţinerile inculpatului, tinzând la dovedirea unor împrejurări esenţiale rezolvării cauzei nu au fost verificate în cursul procesului. În consecinţă, s-au audiat 22 de martori propuşi de acesta, care au făcut declaraţii semnificative cu privire la cheltuielile clubului sportiv.

În concluzie, instanţa de apel a apreciat că raţionamentul în temeiul căruia prima instanţă a stabilit că inculpatul şi-a însuşit în folos propriu suma de 1.051.535 dolari S.U.A. este greşit din două motive. Sub un prim motiv, premisa este eronată şi, în al doilea rând, într-o cauză în care inculpatului i s-a reţinut calitatea de administrator şi nu cea de gestionar, în mod greşit demonstraţia a pornit de la evidenţele contabile către starea de fapt şi nu invers, cum era normal.

Ca atare, parchetul a greşit pentru că nu a verificat susţinerile inculpatului privind cheltuirea banilor, exclusiv şi integral, în favoarea clubului, nu a luat în seamă afirmaţiile unor martori privind efectuarea unor cheltuieli neevidenţiate în contabilitate şi nu a sesizat anomaliile din evidenţele contabile, care impuneau administrarea unei expertize.

Totodată, prima instanţă a greşit pentru că nu a permis inculpatului sub nici o formă, să dovedească modul de cheltuire a banilor încasaţi cash, refuzându-i acestuia proba cu martori, a revenit asupra probei cu expertiză contabilă şi a întemeiat soluţia de condamnare exclusiv pe evidenţa contabilă „refăcută", care s-a dovedit a fi greşită.

În acest context, instanţa de apel a redirecţionat probatoriul ce avea a fi administrat, în vederea stabilirii prejudiciului real, a cauzelor acestuia, precum şi pentru stabilirea destinaţiilor sumelor încasate cash şi neevidenţiate în contabilitate.

În raport de lacunele urmăririi penale şi faţă de care dosarul nu trebuia trimis instanţei, instanţa de apel a apreciat că este imposibilă rezolvarea corectă a cauzei fără lămurirea tuturor aspectelor vizând folosirea sumelor administrate de către inculpat.

Pentru aceasta se apreciază ca fiind necesare:

- investigaţii ample,

- audierea unui număr impresionant de persoane,

- audierea unor fotbalişti care evoluează la cluburi din străinătate, la anumite date, în funcţie de prezenţa acestora în ţară,

- eventuale reaudieri în raport de depoziţia altor martori,

- posibile confruntări,

- identificarea unor foşti componenţi ai clubului care pot da relaţii despre primirea anumitor prime de joc sau de obiectiv,

- verificări la/în evidenţele altor instituţii sau societăţi,

- noi înregistrări în evidenţa contabilă, ceea ce presupune o permanentă legătură cu compartimentul de resort din cadrul clubului.

În concluzie, instanţa de apel a constatat că urmărirea penală nu este completă, iar completarea acesteia în faţa instanţei nu se poate face decât cu mare întârziere, aşa încât, cauza se va restitui procurorului pentru completarea urmăririi penale, parchetul trebuind să verifice apărările inculpatului prin administrarea probelor ce se impun pentru aflarea adevărului.

În acest context, instanţa de apel arată că urmează a fi verificate în mod deosebit, aspecte vizând:

1. Acordarea primelor de joc.

Invocând declaraţiile martorilor audiaţi în apel, în special H.F., H.V., C.F., P.F., E.C. şi D.A., apreciate ca fiind de principiul, aceştia nu au putut indica sumele exacte acordate cu acest titlu, astfel că, parchetul urmează să stabilească cu certitudine, pe baza declaraţiilor beneficiarilor, ce sumă a primit fiecare şi în ce monedă pentru fiecare joc, sens în care trebuie stabilită componenţa lotului pentru fiecare meci disputat şi să se treacă la audierea martorilor.

2. Primele de obiectiv

Invocând declaraţia antrenorului principal H.F., instanţa a arătat că parchetul trebuie să identifice şi să audieze pe fiecare membru al lotului care a participat la ediţia de campionat 1991 – 1992, să raporteze sumele recunoscute ca primite de fiecare la cele existente în evidenţa contabilă şi să opereze corespunzător asupra presupusului prejudiciu.

3. Privind achiziţionarea echipamentului sportiv.

În raport de lipsa în evidenţa contabilă a cheltuielilor la acest capitol, raportat la declaraţiile martorilor H.l., P.F., H.F., H.V. etc., în sensul că întreg lotul a beneficiat de echipament corespunzător, suficient şi de cea mai bună calitate, la nivelul unor sume cuprinse între 40.000 – 60.000 dolari S.U.A. anual, instanţa de apel a arătat că parchetul va trebui să stabilească în ce a constat cantitativ şi valoric echipamentul sportiv achiziţionat şi în fiecare caz concret, care a fost factorul ce a determinat neânregistrarea facturilor în contabilitate.

4. Privind sumele alocate echipei de juniori a clubului

Invocând declaraţia inculpatului în acest sens, coroborat cu declaraţia martorilor H.V. şi lipsa tabelului de premiere, pretins a fi întocmit, dar nedepus, instanţa de apel a arătat că parchetul urmează să verifice corectitudinea susţinerilor martorului, să constate sursa de venit care a permis efectuarea turneelor şi să audieze martorii, pe care îi precizează.

5. Privind indemnizaţiile contractuale plătite.

Întrucât există neconcordanţă între sumele înregistrate în contabilitate şi sumele din contractele încheiate de club cu jucătorii, parchetul urmează a audia jucătorii menţionaţi la acest punct şi directorul tehnic, olandezul R.I., semnificativă fiind şi declaraţia martorului P.F.

6. Privind primele indirecte

În raport de declaraţiile martorilor D.A. şi H.V. privitoare la acordarea de sume de bani altor echipe, parchetului i-a fost stabilită obligaţia de a completa urmărirea penală, în sensul stabilirii corecte a sumelor plătite cu acest titlu altor cluburi, după care să propună instanţei o încadrare juridică sau să reducă cu aceste sume imputabilitatea penală a inculpatului.

7. Privind premierea echipei naţionale de fotbal pentru victoria din meciul cu Ţara Galilor.

Sub acest aspect, instanţa de apel a arătat că parchetul are obligaţia de a audia toţi membrii lotului, pentru a constata dacă aceştia au fost premiaţi cu suma de 45.000 dolari S.U.A., inculpatul susţinând că tabelul de premiere a fost semnat de toţi jucătorii şi personalul tehnic, dar a dispărut.

8. Privind susţinerea financiară a unor secţii sportive de către secţia de fotbal.

În raport de declaraţiile unanime ale martorilor N.G. şi P.I., în sensul contribuţiei financiare la cheltuielile celorlalte secţii, urmează ca parchetul să efectueze toate cercetările pentru identificarea secţiilor beneficiare, valoarea contribuţiilor şi confruntarea acestor date cu evidenţele contabile.

9. Provenienţa sumei de 50.000 dolari S.U.A. în schimbul căreia se susţine că Ministerul de Interne a creditat contul F.C. D. cu 75.000.000 lei.

Sub acest aspect, aflat în divergenţă, instanţa de apel a dispus ca parchetul să identifice şi să audieze persoanele care au hotărât tranzacţia, modalitatea în care aceasta s-a realizat şi cauzele pentru care nu s-a operat în evidenţele contabile, avându-se în vedere declaraţia martorului P.C.

10. Privind eventuala contribuţie bănească a clubului la activitatea intitulată generic „P." care a avut loc în 1992, în Italia.

Instanţa de apel a arătat că, potrivit declaraţiei martorului M.P., sub acest aspect, completarea urmăririi penale va consta în cercetări cu referire la condiţiile în care s-a participat la acest eveniment, audierea persoanelor care au făcut deplasarea, valoarea reală a contribuţiei clubului, modalitatea de predare a banilor şi sursa acestora.

11. Privind sursele de sponsorizare

Parchetul, pe bază de documente şi audieri de martori, va stabili volumul real al acestor contribuţii, contabilizarea lor şi diminuarea corespunzătoare a efortului financiar al clubului, reţinându-se şi declaraţia martorului P.M.

12. Privind deplasarea în străinătate la meciurile din cupele europene şi protocol ce precede astfel de întâlniri s-a dispus ca parchetul să stabilească cheltuielile ocazionate cu protocolul pentru fiecare meci din cupele europene disputat de D. pe teren propriu, precum şi componenţa, structura socială, criteriile după care au fost selectaţi şi obligaţiile pe care clubul le avea faţă de cei care au făcut deplasări externe pentru cele 11 meciuri din cupele europene şi turneele de pregătire.

În fine, instanţa de apel a stabilit că parchetul va verifica toate susţinerile inculpatului şi martorilor audiaţi de instanţa de apel privind cheltuieli neânregistrate în contabilitate, posibil a fi avut sursa de finanţare în plăţile făcute cash inculpatului de cluburile străine sau de firma T. A.G. în baza contractelor ce au făcut obiectul sesizării instanţei de judecată.

Împotriva deciziei pronunţate, au declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi inculpatul I.V.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., parchetul a susţinut că inculpatul, încălcând cu rea-credinţă reglementările legale în materie prin neânregistrarea contractelor de transfer extern a jucătorilor în evidenţele clubului, prin nedepunerea în contabilitate şi, respectiv, în conturile clubului a actelor doveditoare ale încasărilor şi, respectiv, a sumelor de bani încasate, a urmărit şi a reuşit să scoată sume de bani din sfera patrimonială a clubului şi a intrat în stăpânirea efectivă a acestora, existenţa prejudiciului fiind pe deplin dovedită.

Criticând, detaliat, expertiza contabilă efectuată în apel, s-a arătat că, dacă se vor admite aceste critici şi, pe cale de consecinţă, cele la adresa deciziei pronunţate în apel, rezultă că hotărârea este netemeinică şi nelegală, iar toate îndrumările date procurorului sunt inutile, ele neavând nici o finalitate practică în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei.

Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile legale în vigoare în perioada analizată, nu apare ca necesară stabilirea destinaţiei sumelor încasate cash de către inculpat şi neevidenţiate în contabilitate. Astfel, în situaţia în care s-ar mai putea face dovada unor „cheltuieli necontabilizate" de felul celor indicate de inculpat, acestea nu ar putea fi apreciate ca legale. Cel mult, ele ar putea constitui, având în vedere încadrarea juridică a faptelor dată iniţial de parchetul militar, dovada caracterului păgubitor în care inculpatul şi-a exercitat mandatul, inclusiv prin acte ce nu erau îngăduite unui bun administrator şi care au avut efecte păgubitoare pentru club.

În concluzie, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea dosarului, la aceeaşi instanţă, pentru rejudecarea apelurilor.

Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, pe care nu l-a motivat în scris, la termenul de judecată, solicitând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actelor contabile, întrucât nu este de acord nici cu latura civilă a cauzei.

Recursurile declarate sunt fondate.

Verificând actele dosarului, rezultă că revizia financiar-contabilă efectuată în faza de urmărire penală şi care a vizat perioada iunie 1990 – 31 mai 1994, a concluzionat că la S.C. D. şi F.C. D. s-a produs un prejudiciu total de 5.836.139,40 dolari S.U.A. şi 122.871.477 lei, din care suma de 2.263.841 dolari S.U.A. şi 447.000 dolari S.U.A. este urmarea unor fapte ce cad sub incidenţa legii penale, restul pagubei fiind aferentă răspunderii civile.

Prezentul dosar are ca obiect material suma de 2.366.535 dolari S.U.A., prejudiciu ce a fost generat, în principal, de încasarea în numerar de către inculpat a unor sume de bani în valută, reprezentând preţul aferent contractelor externe referitoare la transferul jucătorilor de fotbal, sume ce nu au fost înscrise ca atare în evidenţa contabilă şi care nu s-au regăsit nici în actele de cheltuieli.

Pentru restul prejudiciului constatat, prin Ordonanţa din 3 octombrie 1997, s-a dispus disjungerea cauzei, acesta fiind cauzat de neurmărirea executării unor contracte externe şi care au avut ca rezultat neâncasarea unor debite, litigii cu diverşi creditori şi debitori, nevirarea cotelor datorate M.T.S., datorii către F.R.F., la bănci, către persoane fizice, penalizări etc.

Revizia contabilă a mai reţinut că nici unul dintre contractele de transfer a jucătorilor de fotbal la cluburi din străinătate nu a fost înregistrat în evidenţele C.S. şi respectiv, F.C. D. Bucureşti şi că, în mare parte din contracte, fie nu s-a stabilit ca plata să se facă prin transfer bancar fie, atunci când a existat o asemenea prevedere, ea nu a fost respectată, practicându-se încasarea sumelor în numerar. Când încasările s-au efectuat în numerar, documentele ce le atestau nu s-au depus în contabilitate şi, de regulă, nici multe din aceste sume nu au fost depuse în casă, banii fiind folosiţi deseori implicit după încasare, pentru efectuarea de plăţi.

Aceste procedee, contrare dispoziţiilor legale, au fost practicate de inculpat sub motivarea confidenţialităţii contractelor de transfer, a crizei financiare prelungire în care s-a aflat fotbalul dinamovist şi a urgenţei efectuării unor plăţi necesare pentru buna activitate a clubului.

În cursul reviziei s-au dedus toate cheltuielile doveditoare ca efectuate pentru club, acestea însumând 259.276,21 dolari S.U.A. şi 14.013.865 lei.

Având în vedere funcţiile deţinute de inculpat, de locţiitor al şefului C.S. D., responsabil cu fotbalul şi apoi preşedinte al F.C. D. Bucureşti, principalele sale atribuţii, împrejurarea că actele de administrare constituie o activitate complexă, cuprinzând pe lângă cele de conservare a bunurilor şi pe cele necesare unei gospodăriri corespunzătoare naturii bunurilor, rechizitoriul a reţinut că inculpatul a avut reprezentarea că acţiunile sale sunt incorecte, contrare îndatoririlor ce îi reveneau şi că, prin săvârşirea lor a cauzat o pagubă. În raport de modalităţile folosite de inculpat în realizarea acestor activităţi, respectiv, neânregistrarea contractelor şi apoi a actelor de încasare a banilor, s-a concluzionat că s-a dovedit reaua-credinţă a inculpatului în administrarea respectivelor sume de bani, astfel că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 C. pen.

Prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 şi art. 291 lit. g) şi a învinuiţilor D.A. şi P.C. pentru infracţiunile prevăzute de art. 214, art. 289 şi art. 291 C. pen.

Instanţa de fond, însuşindu-şi întocmai „Raportul explicativ la darea de seamă contabilă" încheiat la 31 mai 1994, privind evidenţa contabilă refăcută a F.C. D. în valută pentru perioada 1 mai 1992 – 31 mai 1994, întocmit de Comisia de refacere a evidenţei contabile din Direcţia de control a M.I. din 11 noiembrie 1996, a concluzionat că în perioada 10 februarie 1992 – 29 octombrie 1993 inculpatul, în calitate de funcţionar, cu prilejul administrării şi gestionării în fapt a sumelor în valută şi-a însuşit în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în folos propriu, suma de 1.051.535 dolari din patrimoniul F.C. D., astfel că, se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Prin încheierea de şedinţă din 23 noiembrie 1998, instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de gestiune frauduloasă în infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

Instanţa de apel, constatând precaritatea materialului probator administrat în cauză, a dispus şi administrat proba cu expertiză contabilă şi martori.

Expertiza, după verificarea evidenţelor contabile existente, a actelor doveditoare de plăţi găsite de expert şi neânregistrate în contabilitate, cât şi a documentelor de cheltuieli reconstituite, a concluzionat că „eventualul prejudiciu" produs de inculpat ar fi de 726.429 dolari, din care 108.751 dolari la C.S. D. rezultând cin contractul de transmisiune TV, iar 617.678 dolari la F.C. D., rezultând din contractele de transfer extern ale fotbaliştilor dinamovişti şi din drepturile de transmitere TV a meciurilor.

Referitor la suma de 726,429 dolari, expertul a menţionat punctul de vedere al inculpatului, potrivit căruia suma a fost integral cheltuită în interesul clubului, dar fie actele jusitificative nu s-au depus la contabilitate de persoanele ce au efectuat plăţile şi aveau această obligaţie, fie s-au pierdut, fie nu s-au întocmit.

Audiat la instanţa de fond, inculpatul a afirmat că nu şi-a însuşit nici un ban din fondurile administrate, toţi banii fiind folosiţi exclusiv în interesul clubului, iar suma rămasă nejustificată cu acte de 726.429 dolari a cheltuit-o pentru prime de joc, cu meciurile din cupele europene disputate pe teren propriu sau în străinătate, cu galeria dinamovistă, cu echipa de juniori a F.C. D. şi sportivii altor secţii ale clubului, premierea unor jucători, cheltuieli de protocol, echipament etc.

Pentru dovedirea susţinerilor inculpatului, instanţa de apel a dispus audierea a numeroşi martori pentru a stabili destinaţia sumelor încasate cash de inculpat şi neevidenţiate în contabilitate.

Constatând că mare parte din cheltuieli inculpatul le-a făcut în folosul clubului, că martorii audiaţi au afirmat numai categorii de cheltuieli, fără a putea preciza cuantumul acestora, fiind astfel numai „de principiu" deşi, dacă ele s-ar dovedi, ar putea diminua minusul de 726.429 dolari reţinut de expertiză, instanţa de apel concluzionează că urmărirea penală nu este completă, iar completarea acesteia în faţa instanţei nu se poate face decât cu mare întârziere motive pentru care, admiţând apelurile declarate de inculpat şi partea civilă, a desfiinţat sentinţa penală şi, conform art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel pentru completarea urmăririi penale, indicând şi probele ce urmează a fi administrate pentru aflarea adevărului, în raport de toate apărările inculpatului.

În cauză, restituirea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale nu se impune, întrucât, pe de o parte, probele astfel cum au fost indicate sunt imposibil de administrat, având în vedere perioada îndelungată de timp scursă şi lipsa actelor contabile (audierea loturilor de jucători pentru fiecare meci disputat în perioada 1990 - 1994, antrenori, medici, maseuri pentru a stabili suma exactă primită de fiecare; identificarea şi audierea sportivilor şi conducătorilor secţiilor de box, canotaj, caiac-canoe, volei, handbal, baschet, tenis pentru a dovedi susţinerea lor financiară; identificarea tuturor surselor de sponsorizare, volumul real al acestor contribuţii, contabilizarea lor şi diminuarea corespunzătoare a efortului financiar al clubului; echipamentul sportiv cumpărat şi folosit în anii 1990 - 1994, respectiv în ce a constat cantitativ, componenţa seturilor şi valoric etc.). Pe de altă parte, cei 22 de martori audiaţi în apel au declarat cu privire la fiecare aspect menţionat pentru a fi verificat.

În speţă, administrarea de noi probe pentru stabilirea destinaţiei sumelor încasate cash de inculpat şi neevidenţiate în contabilitate nu este necesară, întrucât „cheltuielile necontabilizate" de felul celor indicate de inculpat s-au făcut în lipsa unei baze legale şi deci, sunt apreciate ca nelegale.

Probele deja administrate, urmează a fi avute însă în vedere la stabilirea încadrării juridice, în raport de fapta cu care a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu şi cea reţinută de instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de inculpatul I.V., se va casa Decizia nr. 122 din 5 decembrie 2001 şi se va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecării apelurilor.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi de inculpatul I.V. împotriva deciziei nr. 122 din 5 decembrie 2001 a Curţii Militare de Apel.

Casează Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza pentru continuarea judecării apelurilor, la Curtea Militară de Apel.

Onorariul, în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2003.

← CSJ. Decizia nr. 1131/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs  CSJ. Decizia nr. 1134/2003. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1133/2003. Penal