CSJ. Decizia nr. 1178/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1178/2003
Decizia nr. 3629/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 124 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.P. la 3 ani închisoare şi pe inculpatul S.M. la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus prevenţia de la 2 octombrie 2001 la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 6.638.314 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Slobozia, şi la 25.000.000 lei despăgubiri civile şi 25.000.000 lei daune morale către partea civilă D.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii N.P., S.M., S.J. şi S.F. au fost angajaţi la stâna numitului N.V. În ziua de 29 septembrie 2001, de serviciu la stână erau inculpaţii N.P., S.M. şi R.C. şi conform împărţirii pe atribuţii, inculpatul N.P. a mers în acea zi cu oile la păşunat, ocazie cu care a descoperit un lan în care porumbul era necules.
Fiind singur şi crezând că lanul nu este păzit, acest inculpat a cules aproximativ 20 coşuri de porumb, pe care le-a lăsat pe jos, după care, s-a întors cu oile la stână şi a povestit ce a făcut inculpatului S.M. şi numitului R.C., rugându-i ca după lăsarea întunericului să-l ajute să încarce porumbul.
După lăsarea întunericului, în jurul orelor 20,30, inculpaţii N.P., S.M. şi R.C. cu o căruţă şi numitul N.V., S.J. şi S.F., cu o altă căruţă, s-au deplasat în câmp spre locul indicat de N.P.
Între timp, în după-amiaza aceleiaşi zile, partea vătămată D.G. a observat că o parte din porumb a fost culeasă cu intenţia de a fi furată, motiv pentru care a luat măsuri ca porumbul să fie transportat la domiciliul său, rămânând de pază la marginea lanului de porumb împreună cu fiul său D.M., până la sosirea mijlocului de transport.
În jurul orelor 21,oo cei doi au văzut apropiindu-se două căruţe, din care una a intrat în lanul de porumb, iar a doua a oprit la capătul lanului. Bănuind că ocupanţii căruţelor au venit la furat, D.G. s-a îndreptat spre căruţa care se găsea în lan, iar D.M. spre cealaltă.
În căruţa care a pătruns în lan se aflau şi inculpaţii N.P.şi S.M., care ajunşi în preajma grămezilor de porumb, au coborât din căruţă cu intenţia de a încărca, fiind surprinşi de partea vătămată D.G. Văzându-l foarte hotărât în a-şi apăra proprietatea şi pentru a scăpa, cei doi inculpaţi l-au lovit pe D.G. cu o coadă de casma şi o ţeavă metalică. Urmare loviturilor primite D.G. a început să strige după ajutor, lucru care i-a făcut pe inculpaţi să se urce în căruţă şi să plece de la locul faptei, acelaşi lucru făcând şi ocupanţii celuilalt atelaj rămas la marginea lanului.
Loviturile primite au cauzat părţii vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 45 - 50 zile îngrijiri medicale.
Fapta inculpaţilor a fost încadrată în dispoziţiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen., text în baza căruia inculpaţii au fost condamnaţi.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul crescut de pericol social al faptelor, circumstanţele în care au fost săvârşite, consecinţele asupra sănătăţii părţii vătămate, persoana inculpaţilor tineri, fără cazier judiciar, dar cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 436 din 29 iulie 2002 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
S-a motivat că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt, o încadrare juridică corespunzătoare şi a apreciat în mod judicios vinovăţia fiecărui inculpat în parte, pe baza unei analize competente şi critice a tuturor probelor administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal.
Şi sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de control reţine că s-a făcut o aplicare riguroasă a dispoziţiilor art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neexistând elemente de reapreciere a pedepselor.
Împotriva deciziei curţii de apel inculpatul N.P. a declarat recurs, fără a-l motiva în scris, iar oral cu ocazia dezbaterilor, apărătorul acestuia a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul declarat de inculpatul N.P. este nefondat.
În raport de probatoriul administrat, starea de fapt reţinută este în deplină concordanţă cu acesta, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar vinovăţia recurentului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Aspectul netemeiniciei invocat de recurentul inculpat privitor la proporţionalizarea pedepsei se constată că nu este întemeiat, întrucât instanţele prin considerarea criteriilor de individualizare au procedat la stabilirea acesteia, evaluând corespunzător, atât gradul de pericol concret pe care l-a prezentat infracţiunea comisă, cât şi datele ce caracterizează persoana sa, fiind recidivist.
Se constată astfel că, pedeapsa de 10 ani închisoare răspunde cerinţelor legale şi este de natură să asigure finalitatea preventivă, cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei.
Pentru considerentele ce preced şi cum verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul N.P. este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi se dispune potrivit dispozitivului.
Aceeaşi decizie a fost atacată cu recurs şi de apărătorul ales al inculpatului S.M.
La data de 6 august 2002, inculpatul a primit copia dispozitivului deciziei curţii de apel pe care a făcut menţiunea că nu se face recurs.
În faţa instanţei de recurs inculpatul a solicitat judecarea recursului făcut pentru el de apărătorul care l-a asistat înaintea curţii de apel.
Cu ocazia judecării recursului procurorul a ridicat şi a pus în discuţie excepţia de tardivitate a recursului.
Excepţia se constată întemeiată.
Potrivit art. 3852 şi art. 362 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pot face recurs, între alţii, inculpatul.
Pentru inculpat recursul poate fi declarat conform art. 3852 raportat la art. 362 alin. ultim C. proc. pen. şi de către apărător.
Totodată, potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, dispoziţiile art. 365 şi art. 365 din acelaşi cod, referitoare la data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac a apelului, fiind aplicabile în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 363 alin. (3) C. proc. pen., pentru partea prezentă la dezbateri termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut, termenul curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3854 raportat la art. 368 şi art. 359 C. proc. pen., după pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a recursului, părţile pot renunţa în mod expres la această cale de atac, asupra renunţării, cu excepţia recursului care priveşte latura civilă a cauzei, putându-se reveni înăuntrul termenului pentru declararea recursului, atât renunţarea, cât şi revenirea asupra renunţării putându-se face personal de parte sau prin mandatar special.
În speţă, din actele dosarului se constată că, la data de 5 august 2002, apărătorul ales care a asistat pe inculpat înaintea curţii de apel a declarat recurs împotriva deciziei acestei instanţe.
La data de 6 august 2002, inculpatul a primit la locul de deţinere, copie de pe dispozitivul deciziei curţii de apel, pe care a făcut menţiunea că nu face recurs, termenul de recurs, în această situaţie fiind cuprins între 5 august şi 18 august 2002, potrivit art. 3853 şi art. 363 alin. (3) C. proc. pen.
Asupra renunţării inculpatul nu a revenit în intervalul rămas până la expirarea termenului de recurs, ci numai cu ocazia judecării recursului.
Faţă de cele de mai sus, se constată că recursul declarat de inculpat, în condiţiile arătate, este tardiv, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 436 din 29 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca tardiv introdus.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.P. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.P. timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 octombrie 2001, la 7 martie 2003.
Obligă recurentul inculpat N.P. să plătescă statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul inculpat S.M. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1177/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1179/2003. Penal. Stramutare. Strămutare → |
|---|
