CSJ. Decizia nr. 1176/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1176/2003
Dosar nr. 5355/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 256 din 31 iulie 2002, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul M.M. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea circumstanţelor atenuante în baza art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. şi la câte o lună închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (1) C. pen. şi respectiv de art. 180 alin. (2) C. pen., ambele raportate la art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus arestarea preventivă de la 25 martie 2002 la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile părţilor civile 8.500.000 lei şi respectiv 2.000.000 lei şi 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 24 martie 2002, în jurul orei 14, M.M. fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a admonestat pe M.N., concubinul vecinei sale D.G., presupunând că acesta îi ademeneşte păsările, în scopul de a sustrage din ele.
M.N., de frica sus numitului, cunoscut ca violent, a fugit în casa lui D.D., mama concubinei sale.
M.M., cu o constituţie fizică robustă, nervos, s-a deplasat şi a intrat în curtea lui D.D., care i-a ieşit în întâmpinare, împreună cu fiica sa, pentru a se apăra, prima luând în mână o sapă, iar secunda un topor. Fără nici un motiv şi fără nici o opunere, inculpatul a luat la bătaie pe D.D. cu pumnii şi picioarele, luându-i din mână şi sapa cu care a lovit-o în spate, provocându-i un traumatism torace cu fractură scapulară stânga şi fractura coastei C.V. stg., care a determinat formarea unui hematom „gigant", impunându-se o intervenţie chirurgicală, pentru a-i salva viaţa victimei şi 26 - 28 zile de îngrijiri medicale.
În aceleaşi împrejurări, inculpatul a agresat-o şi pe D.G., pe care a lovit-o cap în cap ca mama sa, cauzându-i leziuni pentru vindecare, necesitând 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 510 din 20 noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a înlăturat aplicarea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 şi a art. 76 C. pen., condamnându-l pe inculpatul M.M. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 3 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A fost respins recursul inculpatului, care a fost obligat să plătească statului suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs părţile civile D.D. şi D.G., care, prin apărător, au solicitat ca inculpatul să fie obligat să le plătească cheltuieli judiciare, precum şi inculpatul M.M., care, prin apărător, oral şi scris, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (2) C. pen. (nefiind dovedită intenţia de a ucide) şi reindividualizarea pedepsei sub minimul special, prin aplicarea art. 73 lit. a) şi b) C. pen.
Recursul declarat de părţile civile D.D. şi D.G. este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 şi art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul este obligat să plătească părţii civile, căreia i s-a admis acţiunea, cheltuielile judiciare făcute de aceasta.
Cum instanţa de apel nu a acordat cheltuieli judiciare părţilor civile D.D. şi D.G., deşi acestora li s-a admis acţiunea civilă şi au făcut dovada efectuării unor cheltuieli, prin angajarea unui apărător, care a asigurat apărarea lor în cauză, urmează ca inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în apel de către sus-numitele.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, se constată că acesta este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, rezultă că, atât prima instanţă, cât şi cea de apel, au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză.
Vinovăţia inculpatului M.M. rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, coroborate cu declaraţiile inculpatului şi cu raportul de constatare medico-legală şi precizărilor făcute de acesta şi ale foii de observaţie clinică generală.
Susţinerile inculpatului recurent potrivit cărora fapta sa ar trebui încadrată juridic în infracţiunea de vătămare gravă corporală, prevăzută de art. 182 C. pen., nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se sancţionează cu închisoare de la 10 la 20 de ani, pedepsindu-se şi tentativa la această infracţiune.
Tentativa, potrivit art. 20 C. pen., constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui.
În speţă, stabilirea limitei între tentativă la infracţiunea de omor şi infracţiunea de vătămare corporală gravă este dată de intenţia cu care a acţionat inculpatul, aceea de a ucide sau de a aplica o corecţie victimei.
Or, cum corecţia nu se justifică, intenţia de a ucide a inculpatului rezultă din acţiunile săvârşite de acesta, criteriile de apreciere fiind zona anatomică vizată prin lovire, intensitatea loviturilor şi obiectul folosit.
Lovirea victimei în regiunea toracică, cu organe vitale, folosind mijloace apte de a ucide, respectiv lovirea cu sapa, intensitatea acesteia rezultând din leziunile grave provocate (fractură scapulară stg. şi fractura coastei C.V stg., care a determinat formarea unui hematom „gigant"), rezultatul letal neproducându-se din cauze independente de voinţa inculpatului, ci numai îngrijirilor medicale acordate la timp.
Toate acestea dovedesc că inculpatul a prevăzut eventualitatea decesului victimei D.D. şi, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, el l-a acceptat, săvârşind astfel tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu intenţie indirectă.
În cauză nu pot fi reţinute nici circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) (depăşirea limitelor legitimei apărări) şi respectiv de lit. b) C. pen. (scuza provocării).
Potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. pen., este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Iar, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din împrejurările săvârşirii faptei şi a modului de a acţiona a inculpatului nu rezultă că asupra acestuia s-ar fi exercitat vreun atac material din partea părţilor vătămate şi nici că el ar fi fost sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de provocarea din partea acestora, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii sau prin altă acţiune gravă. Activitatea părţilor vătămate s-a limitat doar la întâmpinarea inculpatului cu scopul de a se apăra, în condiţiile în care el le-a violat domiciliul, proferând injurii, cu vădită intenţie agresivă, care a şi fost materializată, fără nici o justificare. Faptul că cele două femei, au luat în mână, una o sapă şi cealaltă un topor, fără a le folosi nicicum, nu a fost de natură să provoace inculpatului o puternică tulburare, nici măcar să-i stăvilească elanul violent, din contră el profitând de neputinţa părţilor vătămate, a exercitat nestingherit violenţele asupra lor.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că ea a fost just individualizată către minimul special prevăzut de lege, respectându-se criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la dozarea acesteia, avându-se în vedere, deopotrivă, pericolul social al faptei săvârşite, cât şi datele care caracterizează persoana făptuitorului. Se constată că executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată de instanţa de apel, este aptă a realiza prevederile art. 52 C. pen.
Faţă de cele arătate, având în vedere că în cauză nu se identifică existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi se va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de părţile civile D.D. şi D.G. împotriva deciziei penale nr. 510 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, numai cu privire la omisiunea acordării cheltuielilor judiciare.
Obligă pe inculpatul M.M. să plătească părţilor civile D.D. şi D.G. suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 25 martie 2002, la 7 martie 2003.
Obligă recurentul inculpat M.M. să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare şi la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către recurentele părţi civile D.D. şi D.G.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1175/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1177/2003. Penal → |
|---|
