CSJ. Decizia nr. 1264/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1264/2003
Dosar nr. 5420/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Covasna a fost condamnat inculpatul J.V.F. în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., modificat prin Legea nr. 197/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 10 ani închisoare şi în baza art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 16 iunie 2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că inculpatul şi soţia sa J.D. s-au mutat în anul 2000 din comuna Săcele în comuna Ozun, împreună cu cei doi copii rezultaţi din căsătorie, Larisa şi Valentin, precum şi cu fiica soţiei dintr-o căsătorie anterioară, respectiv D.G., pe care inculpatul, în anul 1999, a adoptat-o cu efectele unei filiaţii fireşti.
Începând cu anul când minora avea circa 10 ani, inculpatul profitând de plecările de acasă ale soţiei şi ale celorlalţi doi copii, a începută să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, contrar voinţei ei.
Aceste relaţii au continuat cu frecvenţa de două, trei ori pe săptămână, până la data de 25 ianuarie 2002, ele consumându-se fie în locuinţă, când cei doi erau singuri acasă, fie în podul şurii ori chiar pe câmp.
De fiecare dată inculpatul o chema pe minoră sub diverse pretexte de a-i da ajutor la unele activităţi, astfel că, familia nu bănuia despre aceste relaţii, iar partea vătămată nu s-a destăinuit nimănui, fiindu-i frică de tatăl său adoptiv care o ameninţase asupra acestui fapt şi care avea o fire violentă.
În ziua de 25 ianuarie 2002, a avut loc ultimul raport sexual dintre inculpat şi minoră, în podul casei, iar a doua zi copila a plecat la şcoala pe care o frecventa din Sfântu Gheorghe, după care nu s-a mai întors.
Cu prilejul navetei cu trenul minora l-a cunoscut pe tânărul M.C. din comuna Ozun cu care s-a împrietenit, după care a fost găzduită de familia tânărului, partea vătămată afirmând că s-ar fi certat cu tatăl ei.
La data de 30 ianuarie 2002, partea vătămată a căutat-o pe sora sa Larisa la Liceul Mihai Viteazu la care aceasta învaţă, mărturisindu-i că nu se mai întoarce acasă, întrucât tatăl adoptiv a violat-o întreţinând relaţii sexuale cu ea de mai mult timp.
Între timp, mama copilei, J.D. anunţase poliţia despre dispariţia fetei de la domiciliu la 29 ianuarie 2002, iar ulterior a aflat despre mărturisirile făcute celeilalte fiice.
La 1 februarie 2002, în prezenţa mamei, partea vătămată a fost audiată la Postul de poliţie Ozun, ea relatând cele petrecute până la 17 ani când a părăsit locuinţa părinţilor.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, partea vătămată a prezentat „instabilitate emoţională, labilitate afectivă şi disforie". La examenul genital s-a stabilit că aceasta prezintă „himen complezant elastic, cu rupturi incomplete vechi, în prezent epitelizate, care pot permite un raport sexual incomplet".
Inculpatul a recunoscut faptele în cursul urmăririi penale, iar în cadrul cercetării judecătoreşti a revenit, negând faptele în mod nejustificat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, a raportului medico-legal arătat, a declaraţiilor martorilor J.D., J.M.L. şi M.C., probe coroborate cu recunoaşterile depline şi amănunţite ale inculpatului la urmărirea penală.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 259 din 12 noiembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi a desfiinţat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a omisiunii aplicării pedepsei complementare şi a individualizării pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite, instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a majorat pedeapsa de la 10 ani la 12 ani închisoare.
Totodată a fost aplicată, alături de această pedeapsă majorată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii.
Conform art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a fost respins apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar primind criticile din apelul parchetului, a reţinut că ultimul act material al infracţiunilor de viol şi incest a avut loc la 25 ianuarie 2002, că sunt incidente dispoziţiile OUG nr. 89/2001, prin care s-a agravat răspunderea penală şi că nu se justifică aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De asemenea, au fost considerate întemeiate şi celelalte critici formulate de parchet în sensul greşitei individualizări a pedepsei închisorii, pentru infracţiunea de viol şi a omisiunii aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi.
Referitor la motivele invocate de inculpat, în sensul că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor, că nu au fost administrate probe de vinovăţie şi că a fost greşit condamnat, instanţa de apel a considerat nefondate aceste critici, constatând că soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul.
În recursul parchetului s-a susţinut că, în cauză, în mod greşit, nu s-au reţinut şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât, în timpul judecării apelului, prin OUG nr. 143 din 24 octombrie 2002, s-a înăsprit regimul sancţionator pentru infracţiunea de viol.
De asemenea, s-a mai susţinut că pedeapsa aplicată este orientată, în mod nejustificat, spre minimul prevăzut de lege, impunându-se majorarea acesteia în raport de pericolul social deosebit de grav al faptei săvârşite.
Inculpatul, în recursul său, a susţinut că nu este vinovat şi că pedeapsa aplicată este deosebit de severă, solicitând reducerea ei.
Recursurile declarate sunt întemeiate, astfel, cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 197 alin. (3) C. pen., astfel cum, acestea au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, pedeapsa pentru viol este de la 10 la 20 ani dacă victima nu a împlinit 14 ani.
Ulterior, prin OUG nr. 89/2001, în vigoare de la 26 iunie 2001, pedeapsa pentru aceeaşi infracţiune de viol de la alin. (3) al art. 197 C. pen., a fost menţinută, modificându-se însă la 15 ani vârsta victimei şi introducându-se la alin. (2) agravanta prevăzută de lit. b) „victima este membru de familie".
În sfârşit, potrivit OUG nr. 143/2002, în vigoare de la 5 noiembrie 2002, maximul pedepsei pentru violul săvârşit asupra victimei care nu a împlinit 15 ani, infracţiune prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., a fost majorat la 25 ani.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, în actul de sesizare a instanţei, s-a menţionat că inculpatul, prin constrângere, a început să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa adoptivă, în anul 1998, după ce aceasta a împlinit 14 ani şi că relaţiile au durat până la 25 ianuarie 2002.
Probele administrate în cauză au confirmat cele reţinute în rechizitoriu, ceea ce se coroborează cu declaraţiile de la urmărirea penală ale inculpatului care a recunoscut că prin violenţă a întreţinut relaţii sexuale incestuoase cu fiica sa adoptivă, după ce aceasta a împlinit 14 ani şi jumătate.
În absenţa unor dovezi temeinice care să situeze începutul raporturilor intime înaintea vârstei de 14 ani respectiv la 9 - 10 ani ca şi a unei sesizări exprese a instanţei prin rechizitoriu sau de către procuror (conform art. 336 C. proc. pen.), în cauză, nu putea fi reţinut ca moment al începerii activităţii infracţionale decât anul 1998, după împlinirea vârstei de 14 ani de către victimă.
Ca atare, la încadrarea juridică a infracţiunii de viol în formă continuată consumată la data de 25 ianuarie 2002, nu pot fi avute în vedere dispoziţiile agravantei prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., victima având împlinită vârsta mai mare decât limita prevăzută de acest text, aşa cum a fost modificat succesiv prin legile arătate, de 14 ani şi respectiv de 15 ani.
Faţă de cele expuse, instanţele trebuiau să constate că încadrarea juridică a infracţiunii de viol săvârşită asupra unui membru de familie, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, este cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), lucru pe care însă, în mod greşit nu l-au făcut reţinând că ar fi incidente şi dispoziţiile art. 197 alin. (3), ceea ce constituie caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 2, 17 şi 171 C. proc. pen.
Mai este de menţionat că în speţă, agravanta prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., „săvârşirea violului asupra unui membru de familie" face inoperantă dispoziţia alin. (2) lit. b) al aceluiaşi text, „victima se afla în îngrijirea făptuitorului" întrucât calitatea de membru de familie, respectiv de rudă apropiată a victimei implicând şi obligaţia legală de întreţinere din partea inculpatului ca părinte înfietor.
Ca atare, nu poate fi primită solicitarea formulată de procuror, în acest sens, cu prilejul judecării recursului.
În consecinţă, Curtea urmează a admite recursurile declarate de procuror şi inculpat şi a casa Decizia atacată, cât şi sentinţa primei instanţe cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de viol.
Rejudecând cauza în aceste limite se va dispune descontopirea pedepsei de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., în pedepsele componente.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., în cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmând ca în baza acestui text să fie aplicate inculpatului o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, conformă cu pericolul social deosebit de grav al faptei, cu împrejurările în care a fost săvârşită şi cu urmările la care a fost expusă victima, membră a familiei făptuitorului, cât şi pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., se va dispune contopirea acestei pedepse, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Se vor aplica dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie 2003.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul J.V.F. împotriva deciziei penale nr. 259/ Ap din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 30 din 26 iunie 2002 a Tribunalului Covasna cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de viol.
Descontopeşte pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., în pedepsele componente de: 12 ani închisoare pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 din acelaşi cod şi 4 ani închisoare pentru infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în baza acestui text condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte această pedeapsă cu cea de 4 ani aplicată pentru infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 5 februarie 2002, la 13 martie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1263/2003. Penal. Art.329 alin.3 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1265/2003. Penal. Contestatie la executare.... → |
|---|
