CSJ. Decizia nr. 1403/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1403/2003
Dosar nr. 5474/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 255 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului V.V. din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., inculpatul V.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Timpul arestării preventive a fost dedus din durata pedepsei aplicate de la 8 februarie 2002, la zi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 831.050 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Municipal Calafat, cu dobânzile legale aferente de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Totodată, inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În localitatea de domiciliu a părţilor, relaţia extraconjugală întreţinută de soţia inculpatului V.M. cu partea vătămată S.Şt. era de notorietate publică, inclusiv V.V. cunoscând această situaţie.
În ziua de 16 februarie 2001, între părţi a avut loc un schimb de replici injurioase în faţa magazinului din comună.
După câteva minute, trecând prin faţa locuinţei inculpatului, partea vătămată S.Şt. i-a adresat acestuia insulte, făcând referire şi la familia sa.
Fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări, partea vătămată a lovit victima cu o bară de fier peste antebraţul stâng şi coapsa stângă.
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile de îngrijiri medicale pentru fractura cominutivă a diafizei cubitate stângi şi luxaţia radio-cubitală stângă superioară (certificat medico-legal nr. 466/27.02.2001 a Institutului de medicină legală Craiova).
Inculpatul V.V. a recunoscut săvârşirea infracţiunii, declaraţiile sale coroborându-se cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, actele medico-legale efectuate în cauză, declaraţiile martorilor.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul nu a intenţionat nici un moment să lovească partea vătămată în zona capului, el aplicându-i lovituri doar peste mână şi coapsă, într-o succesiune care denotă că nu a vizat vătămarea unei zone vitale şi numai poziţia victimei aflată în stare de ebrietate a condus la interpretarea loviturilor ca fiind de autoapărare a capului.
Atitudinea inculpatului care s-a oprit singur din exercitarea violenţelor şi numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei au fost interpretate în sensul reţinerii infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., iar nu a tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 488 din 5 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi a dispus condamnarea inculpatului V.V. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţiile ale sentinţei penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj au fost menţinute.
Instanţa de control judiciar a considerat că leziunile produse victimei sunt leziuni de autoapărare, inculpatul acţionând cu intenţia indirectă de a o ucide, deoarece a vizat regiunea anatomică vitală a capului, a folosit o bară metalică, a lovit cu intensitate şi nu şi-a curmat activitatea infracţională decât la intervenţia soţiei sale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul V.V.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta petrecându-se pe un drum public.
Totodată, Parchetul a solicitat şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, corespunzător pericolului social concret al faptei săvârşite.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Într-adevăr, încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului V.V. nu a fost reţinută în mod corect de către instanţa de apel, pentru motivele care se vor arăta în continuare, dar care nu se referă la cele invocate în recursul Parchetului Curţii de Apel Craiova.
Pe cale de consecinţă, nereţinând motivul privind încadrarea juridică solicitată, nici cel de-al doilea motiv al majorării pedepsei aplicate nu va fi admis.
Cu privire la recursul inculpatului V.V.
Inculpatul V.V. a declarat recurs în termen legal, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale a Curţii de Apel Craiova şi menţinerea soluţiei pronunţată de instanţa de fond.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 şi 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta este întemeiat.
În plângerea penală depusă la organele de cercetare penală, partea vătămată S.Şt. arată că a fost acostată şi lovită peste mână şi picior de către inculpatul V.V.
În prima declaraţie, partea vătămată afirmă că i s-au aplicat „mai multe lovituri peste corp" cu o bară metalică.
Ulterior, victima arată că inculpatul a lovit-o cu vergeaua în antebraţul stâng pe care îl ţinea deasupra capului pentru a se apăra. Urmare a celor două lovituri primite, S.Şt. s-a lăsat în cotul drept pe bancă, iar inculpatul i-a mai aplicat o lovitură peste coapsa stângă.
În următoarea declaraţie, se afirmă că inculpatul a vrut să lovească victima în cap, dar aceasta a ridicat mâna stângă deasupra pentru a se apăra. Inculpatul i-a aplicat trei lovituri asupra capului, fracturându-i braţul, victima s-a aplecat pe partea stângă, fiind lovit şi peste coapsă.
Soţia inculpatului a intervenit, iar acesta şi-a încetat agresiunea.
În completarea acestei declaraţii, la 11 februarie 2002, partea vătămată declară că s-a împăcat cu inculpatul şi că nu crede că acesta ar fi încercat să îl omoare, dar că este adevărat că a încercat să se apere, punând mâna deasupra capului atunci când a fost lovit cu ţeava de fier.
În faţa instanţei de judecată S.Şt. a declarat că a realizat că inculpatul nu a avut intenţia de a-l lovi în cap şi a-l omorî şi că dacă nu ar fi ridicat mâna, ar fi fost lovit probabil în zona umărului.
Martora V.M. afirmă că inculpatul a început să-l lovească pe S.Şt., iar acesta pentru a se apăra, a ridicat mâna dreaptă deasupra capului.
În faţa instanţei de judecată a arătat că mâna stângă a fost ridicată până în zona urechii.
Martora V.S. a văzut când inculpatul a lovit victima de trei ori cu o bară metalică în antebraţul stâng, în timp ce aceasta „ridicase mâna deasupra capului pentru a se apăra".
Martorul D.B.C. a declarat că l-a văzut pe inculpat lovind de patru ori în antebraţul stâng al victimei, două lovituri când aceasta avea mâna stângă pe lângă corp şi alte două când avea mâna deasupra capului.
Inculpatul V.V. a recunoscut că i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri, fără a putea preciza peste ce zone ale corpului, iar victima, pentru a se apăra, „a ridicat braţele deasupra capului şi a început să dea din picioare". La strigătele soţiei sale a încetat agresiunea.
În faţa instanţei de judecată, inculpatul a precizat că nu a intenţionat să lovească victima în cap, ci numai peste mâna şi piciorul stâng.
Din analiza materialului probator privind desfăşurarea conflictului dintre inculpat şi partea vătămată, Curtea reţine următoarele:
- conflictul a fost spontan şi determinat de conduita părţii vătămate;
- inculpatul a folosit o vergea metalică şi a aplicat mai multe lovituri peste mâna stângă şi coapsa stângă a victimei;
- actele de violenţă au durat foarte puţin timp;
- martorii care au văzut derularea incidentului în stradă se aflau fie în curtea casei (V.M.), fie în drum, ceva mai departe (V.S., care a pus şi mâna la ochi şi D.B.C. poziţionat la 50 m de locul conflictului);
- inculpatul a fost sincer şi nu a încercat în nici un fel să escamoteze adevărul;
- partea vătămată a avut o evoluţie graduală a declaraţiilor, sporind de la un moment la altul pericolul în care s-ar fi aflat, ca în final să exprime aprecierea sa asupra intenţiei reale avute de inculpat în timpul conflictului, aceea de a-i aplica doar o corecţie;
- părţile s-au reconciliat şi sursa neînţelegerilor dintre ele a fost înlăturată.
Având în vedere aceste constatări, Curtea trebuie să interpreteze adevărata intenţie a inculpatului în manifestarea acţiunii sale şi să stabilească limitele poziţiei psihice a făptuitorului faţă de rezultatul produs.
Printre elementele de apreciere a laturii subiective a săvârşirii unei infracţiuni împotriva vieţii şi integrităţii corporale se regăsesc obiectul vulnerant folosit, intensitatea şi numărul leziunilor aplicate, zona vitală a corpului asupra cărora s-au exercitat.
Curtea constată că aceste elemente tipice de apreciere a laturii subiective nu pot fi aplicate şablonizat şi scoase din contextul tuturor datelor furnizate de materialul probator al cauzei.
În speţă, derularea incidentului dintre inculpatul V.V. şi partea vătămată S.Şt. stabilită pe baza unei interpretări logice şi fireşti a declaraţiilor părţilor conduce la concluzia că inculpatul nu a prevăzut, nu a urmărit şi nu a acceptat posibilitatea uciderii părţii vătămate.
Inculpatul a lovit victima peste mâna stângă de mai multe ori şi peste coapsă. Acest fapt demonstrează că inculpatul nu a urmărit decât vătămarea integrităţii corporale a victimei pentru că, dacă ar fi urmărit uciderea sa, nimic nu l-ar fi împiedicat să continue aplicarea loviturilor în zone vitale ale organismului (cap, torace), în timp ce el a ales varianta unei zone nepericuloase a corpului.
Ideea intenţiei de a lovi capul victimei care s-ar fi apărat cu mâna şi de aici concluzia că loviturile primite sunt lovituri de autoapărare, este o idee indusă în timpul urmăririi penale, atât victimei, cât şi martorilor.
Prin scurtimea în timp a duratei incidentului şi din cauza discuţiilor la care se aflau de locul desfăşurării lui, martorii nu ar fi avut cum să vadă şi să înţeleagă exact natura, scopul, finalitatea gesturilor părţii vătămate.
Ridicarea mâinilor pentru protejarea capului în timpul unui conflict violent nu înseamnă şi neapărat că zona vizată de lovituri este tocmai aceasta, ci poate fi doar un gest reflex de auto-apărare.
Victima nu a stat pasivă primind loviturile, ci a reacţionat, agitând mâinile şi picioarele, dar acest lucru nu înseamnă că inculpatul şi-a direcţionat loviturile spre zona capului acesteia.
Dimpotrivă, atât din declaraţiile părţii vătămate din care trebuie înlăturate accentele de exagerare şi autocompătimire, cât şi din declaraţiile inculpatului şi ale martorului D.B.C. rezultă că V.V. a lovit mâna stângă a victimei când aceasta se afla pe lângă corp şi apoi ridicată, după care a lovit coapsa stângă.
Leziunile pe care le-a suferit victima nu i-au pus viaţa în primejdie, nici o zonă vitală neintegrând nici o vătămare.
Faptul că victima a fost îmbrăcată cu o haină de piele de oaie şi că soţia inculpatului i-a cerut acestuia să înceteze violenţele nu sunt determinante pentru a se concluziona că în lipsa lor rezultatele agresiunii ar fi putut fi mai grave.
În realitate, victima se afla în puterea inculpatului, iar acesta se găsea în situaţia de a putea dispune de viaţa acestuia. Dacă nu a făcut-o este pentru că nu a intenţionat-o, iar dacă nu a intenţionat-o, nu este just ca printr-o construcţie teoretică să îi atribuim noi mai mult decât a prevăzut şi acceptat, distorsionându-i voinţa şi manifestările.
Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpatul V.V. atunci când a stabilit că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa Decizia penală atacată şi va menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru argumentele prezentate mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiaşi decizii.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (3) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.V. împotriva deciziei penale nr. 488 din 5 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 255 din 29 aprilie 2002 a Tribunalului Dolj.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiaşi decizii.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1402/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1404/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
