CSJ. Decizia nr. 1751/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1751/2003
Dosar nr. 136/2003
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 959 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul P.M. la 6 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată prevenţia inculpatului de la 3 februarie 2002 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 24.000 dolari S.U.A., sau a echivalentului în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri, către partea civilă S.R.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 2 milioane lei, cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a reţinut că la data de 14 februarie 2001, în jurul orelor 17,30, inculpatul P.M. împreună cu N.J.M., aflaţi în zona sediului S.C. C.M.E. S.A. prin violenţă, au deposedat-o pe partea vătămată S.R. de un ceas „R.", în valoare de 22.000 dolari S.U.A. şi de o geantă din piele în care avea suma de 35 milioane lei. Leziunile produse părţii vătămate au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 815/A din 10 decembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apel care viza reducerea pedepsei.
În considerentele deciziei, Curtea a reţinut că soluţia tribunalului este legală, deoarece la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere atât lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, cât şi sinceritatea manifestată în cursul procesului penal de către acesta. S-a constatat, de asemenea, că instanţa de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fapta fiind săvârşită anterior apariţiei Legii nr. 169/2002 (prin care s-au majorat pedepsele pentru infracţiunea de tâlhărie). S-a considerat că pedeapsa de 6 ani, orientată spre minimul de pedeapsă prevăzut de Codul penal la data săvârşirii faptei, este bine individualizată.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs solicitând reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat de inculpat, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., în redactarea anterioară întrării în vigoare a Legii nr. 169/2002, tâlhăria se pedepsea cu închisoare de la 5 la 20 de ani. Aceste prevederi sunt mai favorabile inculpatului, deoarece în urma apariţiei Legii nr. 169/2002, Codul penal prevede în art. 211 alin. (3) lit. a) că, pentru tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane, pedeapsa este de la 7 la 20 de ani închisoare. Aplicând corect legea mai favorabilă, instanţele au avut în vedere dispoziţiile anterioare ale Codului penal, conform art. 13 din acelaşi cod.
Instanţele au stabilit şi aplicat inculpatului P.M. pedeapsa de 6 ani închisoare, ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-au avut în vedere, atât gradul deosebit de pericol social al faptei de tâlhărie (săvârşită de două persoane, într-un loc public, care a produs părţii vătămate un prejudiciu important în valoare de 24.000 dolari S.U.A., încă nerestituiţi, precum şi vătămări corporale ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale), cât şi persoana inculpatului, infractor primar care a recunoscut săvârşirea faptei, fiind de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată de aceasta. Pedeapsa este orientată spre minimul pedepsei, tocmai pentru că s-a ţinut seama de persoana infractorului.
Ca urmare, Curtea constată că pedeapsa a fost corect individualizată, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2002 la 4 aprilie 2003.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat urmează a fi obligat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 815/A din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive, de la 3 februarie 2002 la 4 aprilie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1750/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen; art.211... | CSJ. Decizia nr. 1752/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
