CSJ. Decizia nr. 1779/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1779/2003
Dosar nr. 4414/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 659 din 1 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul D.A.L. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2)1 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
Conform art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de 539 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1607/2001 a Judecătoriei sect. 1 Bucureşti şi a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 14 mai 2002 la zi.
Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat, cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă B.O.D., iar către stat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.500.000 lei, din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În seara zilei de 13 mai 2002, inculpatul D.A.L. s-a întâlnit cu numitul D.R.C., care conducea autoturismul său, cei doi plimbându-se cu maşina în zona Piaţa D. Când au ajuns în zona Complexului M., inculpatul i-a cerut numitului D.R.C. să oprească maşina, fără să-i spună unde se duce. Inculpatul a mers în scara blocului şi, în timp ce partea vătămată B.O.D. urca scările, inculpatul a deposedat-o de geanta pe care o ţinea pe umăr, în care se afla un telefon mobil, o agendă şi suma de 1.600.000 lei, ameninţând-o cu un un cuţit.
Partea vătămată a ţipat, iar inculpatul a părăsit în fugă locul faptei, fiind urmărit de mai mulţi tineri, care l-au văzut urcând în maşina care a demarat în viteză.
Inculpatul a dat telefonul martorului I.C. în contul unei datorii, fără a-i spune provenienţa, de unde a fost restituit părţii vătămate, care s-a mai constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatu, solicitând reducerea pedepsei aplicate, avându-se în vedere atitudinea sa sinceră, faptul că a recunoscut şi regretă fapta comisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 572 din 24 septembrie 2002 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că, pericolul social al faptei, modalitatea concretă de săvârşire a acesteia şi datele personale ale inculpatului, recidivist, sunt motive pentru care pedeapsa aplicată este corespunzătoare dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În speţă, recunoaşterea faptei nu poate fi interpretată ca un act voluntar al inculpatului, deoarece acesta a fost observat de mai mulţi martori, care au dat declaraţii în acest sens.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs inculpatul D.A.L., care a reiterat critica invocată în apel, referitoare la reducerea pedepsei care este prea mare, având în vedere faptul că a recunoscut şi a regretat comiterea faptei.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi au dat o încadrare juridică legală faptei săvârşită de acesta.
În ce priveşte dozarea pedepsei, instanţele au apreciat în mod just pericolul social al faptei şi datele referitoare la persoana inculpatului, aplicând o pedeapsă bine proporţionată.
Instanţele au avut în vedere atăt atitudinea sinceră, de regret a inculpatului, dar şi împrejurarea că acesta este recidivist, astfel cum rezultă din analiza fişei de cazier judiciar.
În raport de toate aceste elemente, pedeapsa aplicată apare just individualizată, nefiind cazul reducerii ei.
Pentru considerentele ce preced şi cum, verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză, este nefondat şi a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva deciziei nr. 572 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 14 mai 2002, la 8 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1778/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 178/2003. Penal. Cont.anulare. Contestaţie... → |
|---|
