CSJ. Decizia nr. 1776/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1776/2003
Dosar nr. 4362/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Sălaj a condamnat, printre alţii, pe inculpatul B.T., la 13 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 1.155 zile de închisoare din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad, contopirea acestui rest de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză şi executarea pedepsei cea mai grea, de 13 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
Prin hotărâre, s-a dispus disjungerea soluţionării laturii civile a cauzei.
În noaptea de 29 ianuarie 2001, fraţii B.D.I. şi B.T., aflaţi în stare avansată de ebrietate, înţelegându-se între ei pe drumul spre casa consăteanului lor C.I. spre care plecaseră pentru a-i cere ţigări, l-au strigat pe S.I., iniţial tot pentru a-i solicita nişte ţigări. Când acesta le-a răspuns că nu are ţigări, B.D.I. i-a cerut bani, întărindu-şi cererea cu susţinerea că ştie că are pentru că a luat pensia şi a jucat cărţi, moment în care l-a lovit.
În continuare, cei doi fraţi l-au prins pe S.I. de braţe şi l-au târât în curtea casei lor, aici lovindu-l cu picioarele şi pumnii peste cap şi peste tot corpul.
Alarmat de scandalul iscat, unchiul inculpaţilor, P.N., le-a cerut să înceteze agresarea victimei, la această cerere, pentru a-şi justifica într-un fel fapta, B.T. strigând, pentru a fi auzit „hoţul la găini". Acelaşi unchi a mai sesizat că inculpaţii, la un moment dat, au aruncat apă peste trupul lui S.I. şi l-au introdus în casă.
Ulterior, cei doi fraţi l-au transportat pe cel lovit acasă la el, l-au aşezat pe un pat şi, deşi constataseră că era inconştient, l-au abandonat, încăperea în care l-au lăsat nefiind încălzită.
În dimineaţa următoare, inculpaţii au strâns nişte lemne şi au aprins un foc în încăperea unde abandonaseră victima, transportarea acesteia la spital având loc la iniţiativa lui C.I. şi a fiului celui lovit, S.A.D.
Decesul lui S.I. a avut loc la 31 ianuarie 2001.
Raportul de constatare medico-legală a înscris că moartea lui S.I. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie şi contuzie cerebrală, dilacerare meningo-cerebrală, în evoluţia căruia a intervenit bronho-pneumonia.
S-a mai reţinut că leziunile constatate pe corpul şi capul victimei s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur şi comprimare între două planuri dure.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj şi, printre alţii, inculpatul B.T.
În această cale de atac, parchetul a criticat sentinţa pentru greşita încadrare juridică a faptei în ce priveşte pe inculpatul B.T., sens în care a solicitat condamnarea acestuia pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul B.T., în apelul declarat, a criticat hotărârea pentru greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, implicit a vinovăţiei sale, sens în care a susţinut că fapta comisă este infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, precum şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 243 din 19 septembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa în ce priveşte încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul B.T. şi pedeapsa aplicată acestuia.
În baza art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din acelaşi cod, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 56 din 8 iunie 1995 a Tribunalului Arad, s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, respectiv 1.155 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat, printre alţii, de inculpatul B.T.
Împotriva hotărârii pronunţată în apel, în termen legal, inculpatul B.T. a declarat recurs, şi în această cale de atac el criticând sentinţa primei instanţe şi Decizia pentru greşita stabilire a situaţiei de fapt şi pentru netemeinicia pedepsei aplicate.
Recursul declarat nu este fondat.
Art. 174 C. pen., prin care este incriminat omorul, nu precizează în mod limitativ modalităţile de realizare a activităţii de ucidere, acţiunea putând fi nu numai directă, dar şi indirectă; este esenţial că între acţiune şi rezultat – moartea persoanei – să existe raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, această ultimă modalitate a intenţiei implică, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat, care îl determină pe autor să nu întrerupă acţiunea sau inacţiunea începută, acceptând deci posibilitatea producerii lui.
În cauză, materialul probator administrat a relevat că lovind victima, de mai multe ori în cap şi peste corp, cu pumnii şi picioarele, târând-o dintr-un loc în altul, în ambele locaţii neîncetând agresiunea, toate acestea provocându-i traumatism cranio-cerebral cu hemoragie şi contuzie cerebrală, dilacerare meningo-cerebrală, peste acestea suprapunându-se udarea trupului celui lovit şi părăsirea lui într-o încăpere neîncălzită, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, şi nu de a produce doar vătămări corporale, cărora decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultat praeterintenţionat; ca atare, el se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor, nu de a celei de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În altă ordine de idei, inculpatul a mai săvârşit o infracţiune contra vieţii, astfel încadrarea juridică a faptei fiind aceea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. c) din acelaşi cod.
Privind pedeapsa, se reţine că în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea pedepsei de 25 ani închisoare s-a ţinut seama de pericolul social deosebit de grav al faptei, ea ducând la suprimarea vieţii, valoare ocrotită de legea penală, împrejurările în care s-a săvârşit, respectiv fără nici o motivaţie sau atitudine deranjantă din partea celui lovit, dar şi persoana inculpatului, recidivist şi nesincer pe parcursul fazelor procesului penal.
Executarea pedepsei prin privare de libertate este menită a realiza şi scopul ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 243 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2001, la 8 aprilie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1770/2003. Penal. Conflict de competenta.... | CSJ. Decizia nr. 1777/2003. Penal → |
|---|
