CSJ. Decizia nr. 1778/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1778/2003
Dosar nr. 4320/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 207 din 14 mai 2002, Tribunalul Prahova a condamnat, între alţii, pe inculpaţii:
R.I. zis „J." la:
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie 2002 – parte civilă S.C. U. S.A. Ploieşti, prejudiciu 32.000.000 lei);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie 2002).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 7 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionată a restului de pedeapsă de 426 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2956 din 19 noiembrie 1999 a Judecătoriei Ploieşti pe care, în baza art. 61 alin. (1) teza finală C. pen., l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002, la zi
G.M. zis „I." la:
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (faptă săvârşită la 11 ianuarie 2002, parte civilă S.C. U. S.A. Ploieşti);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi, ş.
M.A. zis „F." la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Ploieşti, pedeapsă ce urmează a se executa pe lângă pedeapsa stabilită în cauză, astfel că inculpatul M.A., va executa, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 24 ianuarie 2002, la zi.
S-a constatat acoperit în integritate, prin restituire, prejudiciul cauzat părţii civile S.C. P. S.A. Ploieşti, care nu s-a constituit parte civilă, precum şi faptul că, părţile vătămate S.A.G., C.G.M. şi C.M.P. nu s-au constituit părţi civile.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpaţii R.I. şi G.M. au fost obligaţi să plătească statului suma: de câte 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a acestora urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe inculpatul M.A. la plata sumei de 500.000 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 11 ianuarie 2002, în jurul orelor 10,30, potrivit unei înţelegeri prealabile, inculpaţii R.I. şi G.V. (condamnat în cauză) au plecat de la domiciliile lor către SC U. S.A. Ploieşti, cu intenţia de a sustrage obiecte pe care apoi să le valorifice la centrele de colectare a fierului vechi.
În apropierea Gării de Sud a oraşului Ploieşti, cei doi inculpaţi s-au întâlnit şi cu inculpaţii G.M. şi M.A., după care s-au îndreptat către societatea menţionată.
Ajunşi la S.C. U. S.A., inculpaţii au pătruns prin excaladarea gardului împrejmuitor, după care s-au deplasat în zona situată către garajul societăţii şi secţia mecanică nr. 1, unde se aflau depozitate mai multe piese metalice.
Din zona respectivă, inculpaţii şi-au însuşit fără drept mai multe bunuri şi anume: 9 flanşe a câte 40 kg fiecare, 9 mufe a 10 kg fiecare, 2 flanşe a câte 15 kg fiecare şi o cheie tubulară de 20 kg, toate aceste bunuri fiind evaluate la suma de 32.000.000 lei.
Inculpaţii au transportat, pe rând, bunurile menţionate pe care apoi le-au trecut peste gardul societăţii.
După ce bunurile au fost scoase din incinta societăţii, inculpaţii au început să le transporte peste calea ferată din zona staţiei C.F.R. Sud Ploieşti, împrejurare în care au fost văzuţi de către gardianul public C.M., care a anunţat, prin staţia de emisie, pe colegii săi S.A.G. şi C.P.
Gardienii publici s-au deplasat către zona secţiei mecanice nr. 1 de unde s-au sustras piesele şi i-au observat pe inculpaţi în timp ce încercau să le transporte în zona liniei ferate, somându-i să înceteze transportul.
La somaţia adresată, inculpaţii au început să arunce cu pietre în direcţia gardienilor publici C.M. şi S.A. Observând că din direcţia opusă se îndrepta gardianul public C.P., inculpaţii şi-au schimbat direcţia de deplasare, întrucât şi-au dat seama că pot fi încercuiţi şi prinşi.
Intre timp, gardianul public C.M. a reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze pe inculpatul R.M., iar ceilalţi inculpaţi au continuat să arunce cu pietre în direcţia celor trei gardieni publici, care se aflau în jurul persoanei imobilizată, încercând în acest fel să-i determine pe gardieni să-l elibereze pe inculpatul imobilizat.
Întrucât inculpaţii continuau să se manifeste agresiv, pentru a-i determina să înceteze actele de violenţă, unul din gardieni a tras un foc de armă în aer, reuşind în acest fel să-i liniştească pe inculpaţii agresori care, în cele din urmă, au fugit de la locul faptei.
Bunurile sustrase de inculpaţi au fost restituite părţii vătămate, care, astfel, nu s-a mai constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- greşita reţinere în sarcina fiecărui inculpat a unei singure infracţiuni de ultraj şi nu un număr de 3 asemenea infracţiuni, având în vedere că în cauză actele de violenţă au fost exercitate asupra unui număr de 3 gardieni publici, fiecare din ei constituind subiectul pasiv al unei asemenea infracţiuni;
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor pe care le consideră ca fiind prea mici, impunându-se majorarea lor având în vedere pericolul social ridicat al faptelor comise, cât şi persoana acestora, care sunt recidivişti ori au antecedente penale.
Prin motive comune de apel, inculpaţii au criticat aceeaşi hotărâre referitor la:
- greşita încadrare juridică a faptei de sustragere în infracţiunea de tâlhărie, în realitate aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât la sustragerea bunurilor nu a folosit acte de violenţă;
- pedepsele aplicate pe care le apreciază cu sunt prea aspre, faţă de faptele comise.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 398 din 11 septembrie 2002, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi desfiinţând în parte, în latura penală, hotărârea atacată a dispus:
- descontopirea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor în pedepsele componente;
- schimbarea încadrării juridice, în baza art. 334 C. proc. pen., a faptei de ultraj dintr-o singură infracţiune în trei asemenea infracţiuni şi condamnarea inculpaţilor la câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele 3 infracţiuni de ultraj;
- recontopirea tuturor pedepselor aplicate în cauză, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca fiecare inculpat să execute pedepsele cele mai grele şi anume: R.I. 7 ani închisoare, G.M. 7 ani închisoare, G.V. 5 ani şi 6 luni închisoare şi M.A. 8 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi s-a dedus la zi, timpul reţinerii şi arestării preventive pentru fiecare inculpat.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi care au fost obligaţi la plata de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „În ceea ce priveşte modul de încadrare a faptelor comise de inculpaţi în legătură cu infracţiunea de ultraj, se constată că într-adevăr cei trei gardieni publici au fost ultragiaţi, întrucât asupra lor inculpaţii au aruncat cu pietre şi i-au ameninţat, fiind nevoie să se tragă foc de armă pentru ca aceştia să se îndepărteze şi să nu exercite acte de agresiune asupra gardienilor" şi că această situaţie „Este vorba despre existenţa a trei infracţiuni de ultraj, fiecare individualizată în raport de partea vătămată, astfel încât, sub acest aspect apelul parchetului urmează a fi admis, desfiinţând în parte sentinţa instanţei de fond, în latura penală, iar în baza art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., o singură faptă, în trei fapte de ultraj referitoare la cele trei părţi vătămate, gardienii publici S.A., C.M. şi C.P".
În ce priveşte motivul de apel invocat de parchet referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor pe care le consideră prea mici, instanţa de apel a arătat că acestea au fost corect individualizate de către prima instanţă cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea cuantumului acestora ţinându-se seama de împrejurările comiterii faptelor, pericolul social şi persoana infractorilor, astfel că nu se impune a fi modificate, în sensul majorării cum fără temei s-a susţinut.
Referitor la motivele de casare invocate de inculpaţi, instanţa de apel a arătat că nu sunt fondate, deoarece din probele de la dosar rezultă că aceştia după ce au sustras piesele din incinta sediului părţii vătămate, în momentul în care au fost surprinşi de către cei trei gardieni publici, pentru a-şi asigura scăparea au folosit acte de violenţă, ceea ce caracterizează fără îndoială, conţinutul infracţiunii de tâlhărie şi nu de furt calificat, cum fără temei au susţinut, iar în ce priveşte pedepsele aplicate acestora sunt proporţionale cu faptele şi vinovăţia lor, motiv pentru care nu se impune a fi reduse.
Decizia curţii de apel, a fost atacată cu recurs de către inculpaţii G.M., M.A. şi R.I. pe care au criticat-o, în principal cu privire la greşita lor condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în sensul că nu au folosit acte de violenţă asupra celor 3 gardieni publici, motiv pentru care vinovăţia lor trebuie reţinută doar pentru infracţiunea de furt, iar în subsidiar, şi cu privire la pedepsele aplicate pe care le consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea acestora.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Din lecturarea motivelor de casare invocate de inculpaţi, se constată că aceştia au reiterat criticile invocate şi la judecarea în apel.
Întrucât, în cauză, se constată că instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în mod corect şi în acord cu probele de la dosar că inculpaţii, se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, cât şi faptul că pedepsele ce le-au fost aplicate au fost just individualizate cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cum şi faptul că executarea lor în limitele stabilite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., urmează a se constata că motivele de casare invocate sunt nefondate.
Cu toate acestea, analizând Decizia atacată din oficiu, în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., urmează a se constata că recursurile declarate de aceştia sunt fondate, în ce priveşte omisiunea aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie.
Potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.
Din actele şi lucrările de la dosar, rezultă că inculpaţii au comis fapta de tâlhărie pentru care au fost trimişi în judecată la data de 11 ianuarie 2002, dată la care erau aplicabile dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. şi pentru care limitele de pedeapsă erau între 5 şi 20 ani închisoare.
Ulterior, respectiv la data de 18 aprilie 2002, deci după săvârşirea faptelor de către inculpaţi, a intrat în vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate unele dispoziţii C. pen., între care şi cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.
Urmare a acestor modificări a fost introdus art. 211 alin. (21), iar agravanta prevăzută în vechea reglementare la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost trecută la alineatul nou introdus, respectiv alin. (21), purtând aceeaşi lit. a), dar pentru care limitele de pedeapsă au fost stabilite între 7 şi 20 ani închisoare.
Din cele mai sus arătate, rezultă că, în cauză, faţă de modificările aduse Codului penal, în speţă art. 211 alin. (2) lit. a), prin legea menţionată, text de lege reţinut şi în sarcina inculpaţilor recurenţi, dispoziţiile acestuia, în varianta existentă înainte de modificare le sunt mai favorabile, din moment ce minimul special prevăzut de acesta este mai mic decât cel din noua reglementare pentru care se impune aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De menţionat faptul că, deşi Legea nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelurilor declarate de inculpaţi, instanţa de apel, fără nici o justificare a omis să facă aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În consecinţă, pentru motivele arătate, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii G.M., M.A. şi R.I. sunt fondate, însă numai pentru motivul de casare analizat din oficiu, respectiv, aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care urmează a fi admise, a casa atât Decizia atacată, cât şi hotărârea primei instanţe în sensul celor mai sus arătate, cu menţinerea pedepselor aplicate care au fost just individualizate şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii G.M., M.A. şi R.I. împotriva deciziei penale nr. 398 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 207 din 14 mai 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi anume: trei infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen. (părţi vătămate gardienii publici S.A., C.M. şi C.P.) şi infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedepsele rezultante stabilite inculpaţilor, în pedepsele componente, după cum urmează:
Pentru inculpatul G.M.:
- 7 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pentru inculpatul R.I.:
- 7 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru inculpatul M.A.:
- 6 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.;
- trei pedepse de câte 4 ani închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen.
Face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi anume: de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. [(cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul R.I. şi respectiv, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru inculpatul G.M.)] şi de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen. [(cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul R.I. şi respectiv, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru inculpatul G.M.)] şi menţine pedepsele aplicate inculpaţilor.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., inculpaţii vor executa pedepsele cele mai grele şi anume: câte 7 ani închisoare, inculpaţii G.M. şi R.I. şi 6 ani închisoare, inculpatul M.A.
Menţine măsura revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.A. prin sentinţa penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Ploieşti, şi dispune executarea ei alături de pedeapsa stabilită în cauză, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru inculpatul R.I. şi de la 24 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru inculpaţii G.M. şi M.A.
Onorariile în sumă de câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1777/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1779/2003. Penal → |
|---|
