CSJ. Decizia nr. 1777/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1777/2003
Dosar nr. 3397/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 436 din 7 decembrie 2001, a condamnat pe inculpatul Z.V. la: un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 33 lit. a), coroborat cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul Z.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 2 iulie 2001 la 7 decembrie 2001, a constatat că partea vătămată T.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză; a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 38.000 lei, dobândită în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii şi l-a obligat pe inculpat la plata sumelor de 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat şi 550.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de avocaţi Galaţi.
Analizând şi coroborând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut, în fapt că, în dimineaţa zilei de 1 iulie 2001, în jurul orei 800, după ce în cursul nopţii consumase băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane, inculpatul s-a deplasat la apartamentul părţii vătămate T.A. (în vârstă de 78 ani, pensionară) despre care ştia că locuieşte singură).
În ziua respectivă, partea vătămată vorbise la telefon cu fiica sa, B.L., care a anunţat-o că va veni la ea în cursul dimineţii (aşa cum proceda zilnic) astfel că, atunci când inculpatul a sunat la uşa părţii vătămate, aceasta a deschis, fără a se asigura, fiind sigură că este fiica ei.
În acel moment, inculpatul a împins-o, pătrunzând astfel în apartament, după care a condus-o în sufragerie, unde i-a cerut banii din pensie şi cum partea vătămată l-a refuzat, poftindu-l afară, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei după care a început să caute banii în sufragerie, prin sertare şi poşeta acesteia, de unde şi-a însuşit suma de 38.000 lei, păstrată de partea vătămată din pensia pe care o primise cu câteva zile înainte şi o remisese fiicei sale.
Profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, inculpatul a dezbrăcat-o, a imobilizat-o în pat şi a întreţinut cu ea un raport sexual complet, moment în care a apărut martora B.L., ce a observat uşa apartamentului deschisă, neasigurată.
Auzind venirea cuiva, inculpatul s-a îmbrăcat în grabă, uitându-şi tricoul pe patul unde se consumase actul sexual, iar când s-a îndreptat spre ieşire, întâlnindu-se pe holul apartamentului cu martora, a strigat cu voce tare (cu capul întors către sufragerie): „dacă nu ai nimic de mâncare, am plecat", cu intenţia de a o induce în eroare pe aceasta şi a putea părăsi locuinţa. B.L., surprinsă de prezenţa inculpatului, a spus că şi soţul său trebuie să apară imediat, rămânând mai în urmă.
Temându-se să nu se întâlnească şi cu soţul martorei şi să fie prins, inculpatul a urcat pe scări până la ultimul etaj al blocului unde, după ce a spart geamul luminatorului de pe bloc, a mers până la scara următoare, a coborât şi a fugit.
Martora a găsit-o pe mama sa dezbrăcată, în stare de şoc, murdară de sânge şi cu urme de violenţă pe corp.
Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală, nr. 836/ E din 2 iulie 2001, întocmit de Serviciul de medicină legală din cadrul Spitalului judeţean Sf. Apostol Andrei Galaţi, partea vătămată a prezentat leziuni faciale şi ale mâinii stângi, ce au putut fi produse prin lovire cu un corp dur sau mijloace contondente, necesitând 5 - 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În secreţia recoltată s-au pus în evidenţă spermatozoizi.
Sentinţa a fost atacată în termen legal, cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul Z.V., prin care o critică pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte pedepsele aplicate, care sunt deosebit de blânde faţă de gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, din punctul de vedere al parchetului, sau prea severe, în raport cu vârsta pe care o avea la data comiterii faptelor (20 de ani) în opinia inculpatului.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 260 din 3 iunie 2002, a respins ca nefondate apelurile constatând că, prima instanţă a efectuat „o judicioasă operaţiune de individualizare a sancţiunilor penale aplicate cu respectarea criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu privire la pericolul social al faptelor şi făptuitorului, infractor nesincer şi recidivist şi care necesită o perioadă mai îndelungată pentru reeducare, situaţie în care nu sunt temeiuri nici în sensul majorării, dar nici al micşorării acestora, aşa cum s-a solicitat".
În termen legal, Decizia a fost atacată cu recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care se consideră că este netemeinică, pentru acelaşi motiv, referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, care sunt prea blânde, completate cu prilejul judecăţii, în cadrul susţinerii orale a recursului, cu încă trei, privind încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului; neaplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu privire la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., precum şi a celor din art. 65 din acelaşi cod, pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
S-a solicitat de către parchet ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârilor, să se dispună: schimbarea încadrării juridice a faptelor de violare de domiciliu şi de tâlhărie din două infracţiuni de sine stătătoare, într-o singură infracţiune, de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod şi a unei pedepse corespunzătoare gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorului; aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, dintre cele prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de viol, precum şi a unei pedepse principale, îndreptate spre maximul special, prevăzut de art. 197 alin. (1) C. pen.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, pct. 14 şi pct. 20 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
În ceea ce priveşte primul caz de recurs, referitor la încadrarea juridică a două dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului, şi anume violarea de domiciliu şi de tâlhărie, se constată că potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 41 alin. (3) C. pen., infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune, care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
Aşa fiind, infracţiunea absorbită în conţinutul altei infracţiuni, ca element ori ca circumstanţă agravantă, trebuie să fie indicată expres în norma de drept incriminatoare, pentru ca, în final, infracţiunea absorbantă să fie complexă.
Prin Legea nr. 140/1996 de completare şi modificare a Codului penal, dispoziţiile art. 211 alin. (2) au fost completate cu cele cuprinse la lit. f), în sensul că, tâlhăria este agravată când s-a săvârşit „într-o locuinţă sau în dependinţe ale acestuia".
Revenind la cauză, se constată că, în mod greşit instanţele au reţinut infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1) C. pen., în concurs cu cea de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), situaţie în care, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimba încadrarea juridică a faptelor într-o singură infracţiune, şi anume aceea de tâlhărie calificată, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Totodată, Curtea constată că de la săvârşirea acestei infracţiuni (1 iulie 2001) până la judecarea definitivă a cauzei, prin Legea nr. 169/2002 (M. Of., nr. 261/18.04.2002) la articolul 211, după aliniatul (2), s-a introdus aliniatul (21), potrivit căruia, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită „într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia" [(litera c)], împrejurare în care dispoziţiile anterioare, care prevedeau, pentru infracţiunea săvârşită în aceleaşi condiţii, o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 20 de ani, sunt mai favorabile inculpatului, astfel că, prin luarea în considerare a circumstanţelor în care s-a săvârşit fapta şi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate îl va condamna la o pedeapsă cu închisoarea de 7 ani.
Fondat se dovedeşte şi motivul de recurs referitor la necesitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, conform art. 65 C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de viol.
În acest sens, apreciem că, pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită şi menţinută de către instanţe pentru comiterea infracţiunii de viol, corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar interzicerea inculpatului de a exercita drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, va contribui la realizarea funcţiilor şi a scopului pedepsei principale, de 4 ani închisoare.
De asemenea, prin contopirea pedepselor stabilite în cea mai grea, de 7 ani închisoare, în baza art. 34 lit. b) C. pen., se va adăuga un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, astfel că, în final, inculpatul Z.V. va executa pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., corespunzătoare atât gradului de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, cât şi celui pe care îl prezintă acesta pentru societate.
În concluzie, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, va casa Decizia atacată, precum şi sentinţa primei instanţe şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 260 A din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul Z.V.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 436 din 7 decembrie 2001 a Tribunalului Galaţi numai cu privire la încadrarea juridică a faptei, la neaplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., precum şi la neaplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen., referitor la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., precum şi a sporului de un an închisoare şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în pedepsele componente, după cum urmează:
- un an închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 4 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 6 ani închisoare, stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi respectiv, infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), într-o singură infracţiune, aceea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul Z.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen., în sensul că referitor la infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul Z.V. va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, astfel că, în final, acesta va executa pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001, la 8 aprilie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1776/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1778/2003. Penal → |
|---|
