CSJ. Decizia nr. 2062/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2062/2003
Dosar nr. 3487/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 7 iunie 2002, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat pe inculpaţii:
Sold. rezervă F.S.M., F.M.A şi C.A.D. la:
- câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen.
Pe durata executării pedepselor, conform art. 71 C. pen., inculpaţilor le-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă P.S. în sensul că inculpaţii au fost obligaţi să-i plătească, în solidar, suma de 2.250.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Fiecare din inculpaţi a fost obligat să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 450.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 15 aprilie 2001, inculpaţii soldat în rezervă F.S.M., C.A.D. şi F.M.A., în baza unei înţelegeri prealabile, au sustras mai multe bunuri din magazinul staţiei de desfacere a produselor petroliere P. Baia Mare.
Întrucât magazinul era dotat cu sistem de alarmă, care funcţiona pe baza unui cod de bare, aplicat pe ambalajul produsului, fiind activat în cazul în care se încerca scoaterea fără a fi „citit” de casa de marcat, la ieşirea inculpaţilor din magazin s-a declanşat sistemul de alarmare, situaţie în care partea vătămată P.S., care îndeplinea funcţia de vânzător, a solicitat sprijinul persoanei vătămate P.A., vânzător în aceeaşi unitate.
În aceste împrejurări, P.A. a acţionat pentru oprirea celor trei inculpaţi care s-au conformat solicitării acestuia. Întrucât asupra inculpatului C.A.D. a fost găsit un odorizant, partea vătămată a recuperat produsul, lăsându-i pe inculpaţi să plece.
Revenind în unitate, partea vătămată a constatat că odorizantul nu avea cod de bare, împrejurare în care şi-a dat seama că un alt produs a declanşat alarma, motiv pentru care i-a oprit din nou pe inculpaţi, procedând la percheziţionarea acestora.
În urma percheziţiei, asupra inculpaţilor au fost găsite mai multe produse sustrase din magazin.
Cu ocazia percheziţiei inculpatului F.M.A. de către partea vătămată P.A., între cei doi a avut loc o altercaţie verbală, în urma căreia cel dintâi a aplicat celui de-al doilea o lovitură cu pumnul în faţă.
După lovirea părţii vătămate, inculpaţii au fugit de la locul faptei, alarmaţi şi de faptul că P.S. a început să strige „Poliţia! Poliţia!
În urma loviturii primite, partea vătămată P.A. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. şi C.A.D., pe care au criticat-o cu privire la:
- neîndeplinirea procedurii de citare, pentru toţi, la data de 29 mai 2002, când s-a judecat cauza în fond, întrucât adresele la care au fost citaţi erau eronate, ei indicând pe parcursul judecăţii noile adrese, iar procedurile de citare realizate prin afişare la Consiliul Local Baia Mare sunt viciate întrucât pe citaţii nu este trecută ştampila acestei instituţii.
În subsidiar, inculpaţii F.S.M. şi C.A.D. au solicitat a se constata că fapta comisă de ei nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, ci pe aceea a infracţiunii de furt calificat, deoarece ei nu au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate P.A., iar ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei să se procedeze la o nouă individualizare a pedepselor a căror executare să fie suspendată în temeiul art. 81 C. pen., ori suspendată sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
Inculpatul F.M.A. a solicitat ca în favoarea sa să se reţină circumstanţa atenuantă a provocării deoarece partea vătămată a fost cel care l-a lovit mai întâi cu pumnul, el reacţionând la comportarea violentă a acestuia.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 70 din 25 iulie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi cu motivarea că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar motivele de casare invocate de aceştia nu-şi găsesc corespondent în probele existente la dosar.
Cu privire la primul motiv de casare, şi anume greşita citare a inculpaţilor constând în aceea că nu s-a ţinut seama de cererile acestora în care au arătat adresele unde pot fi citaţi, s-a arătat că nu este întemeiat întrucât prima instanţă a dispus citarea fiecăruia din ei la ultima adresă indicată, şi că pe dovada de îndeplinire a acestei proceduri s-a făcut menţiunea afişării acesteia, situaţie în care îndeplinirea procedurii prin afişare, subsidiară celei dintâi, nu are nici o relevanţă.
Referitor la critica privind schimbarea încadrării juridice a faptei solicitată de inculpaţii soldat în rezervă F.S.M. şi C.A.D., din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, s-a arătat că nu poate fi primită deoarece lovirea părţii vătămate de către inculpatul F.M.A., împrejurare prevăzută în art. 211 C. pen., a constituit o modalitate prin care aceştia au reuşit să-şi asigure scăparea.
Cât priveşte critica formulată de inculpatul F.M.A., prin care a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării s-a arătat că nu poate fi primită, deoarece din probele de la dosar, în afara unui schimb de replici, între el şi partea vătămată, nici o probă nu relevă întrebuinţarea de violenţe de către aceasta, cel care a lovit cu pumnul fiind însuşi apelantul, situaţie în care nu exista nici un temei pentru a se reţine existenţa prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.
Decizia Curţii Militare de Apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. şi C.A.D.
Inculpaţii soldat în rezervă F.S.M. şi C.A.D. au criticat Decizia instanţei de apel cu privire la greşita încadrare juridică a faptei cât şi a modalităţii de executare a pedepselor aplicate.
Cu privire la prima critică au arătat că în mod greşit au fost condamnaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie câtă vreme din probele de la dosar nu rezultă că ei au folosit acte de violenţă asupra vreuneia din părţile vătămate, pentru a-şi păstra bunurile sustrase ori pentru a-şi asigura scăparea. În aceste condiţii încadrarea juridică corectă a faptei este cea de furt calificat, texte de lege în baza cărora urmează a fi condamnaţi, iar pedepsele ce li se vor aplica să fie executate fără privare de libertate, respectiv prin suspendare sub supraveghere.
Inculpatul F.M.A. a criticat aceeaşi decizie, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, a cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, între care şi lipsa antecedentelor penale.
Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
1. Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii soldat în rezervă F.S.M. şi C.A.D. sunt de arătat următoarele:
Deşi instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, şi au administrat toate probele necesare aflării adevărului, printr-o apreciere eronată a acestora au dat o încadrare juridică greşită faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, recurenţi.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., tâlhăria constă în furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe ori ameninţări, ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi în furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Prin urmare, infracţiunea de tâlhărie, ca infracţiune complexă, se caracterizează prin două acţiuni şi anume:
- de luare a unui bun fără drept din posesia ori detenţia altei persoane fără consimţământul acesteia şi care întruneşte elementele infracţiunii de furt, şi
- de folosire a unor acte de violenţă ori a oricărui alt mijloc arătat în art. 211 alin. (1) mai sus-citat, care sunt folosite în vederea păstrării bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
În ambele situaţii, trebuie să se dovedească dacă făptuitorul a acţionat cu intenţie în vederea săvârşirii uneia sau alteia din acţiuni sau după caz a ambelor ce compun infracţiunea de tâlhărie.
Intenţia trebuie să fie univocă şi să rezulte din probe certe şi nu dedusă ori bazată pe prezumţii.
În speţă, din probele de la dosar, rezultă că toţi inculpaţii au hotărât să meargă în magazinul gestionat de părţile vătămate cu intenţia de a-şi însuşi, pe nedrept, diferite bunuri şi că, la un moment dat, întrucât bunurile sustrase nu au fost înregistrate prin citire la casa de marcat s-a declanşat alarma, fapt ce a determinat intervenţia părţilor vătămate P.A. şi P.S.
Cu ocazia percheziţiei corporale, făcută inculpatului F.M.A., acesta din proprie iniţiativă şi în urma unor discuţii avute cu partea vătămată P.A. a lovit-o, după care a părăsit locul faptei.
Din nici o probă de la dosar nu rezultă însă că între inculpatul F.M.A. şi ceilalţi inculpaţi ar fi existat o înţelegere ca în cazul în care vor fi prinşi cu bunurile sustrase să-şi asigure scăparea prin întrebuinţarea de violenţe de unul sau altul dintre ei ci, dimpotrivă, că inculpatul F.M.A. a reacţionat violent instantaneu, deci pentru a-şi asigura scăparea sa, situaţie în care celorlalţi doi inculpaţi nu li se poate imputa acest comportament.
Faptul că ei au fugit de la locul faptei, după lovirea părţii vătămate de către inculpatul F.M.A., nu poate constitui o dovadă că aceştia au cunoscut de la început această împrejurare ori că au acceptat-o pe parcurs, pentru a le fi imputabilă.
Reţinerea acestei situaţii nu poate constitui decât o prezumţie, care nefiind sprijinită de nici o probă nu poate constitui o dovadă a vinovăţiei celor doi inculpaţi, în sensul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
Aşa stând lucrurile, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii soldat în rezervă F.S.M. şi C.A.D. sunt întemeiate, sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, în sensul că fapta comisă de aceştia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, întrucât îi lipseşte unul din elementele de bază şi anume intenţia de a folosi ori accepta violenţa, pentru a-şi asigura scăparea în cazul în care vor fi surprinşi cu bunurile sustrase, motiv pentru care se va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, potrivit art. 334 C. proc. pen.
Urmare a schimbării încadrării juridice a faptei privind pe cei doi inculpaţi la aplicarea şi stabilirea pedepselor cât şi la modalitatea de executare a acestora se vor avea în vedere criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi finalitatea ce se urmăreşte prin aplicarea şi executarea acestora, astfel cum rezultă din art. 52 C. pen.
2. Recursul declarat de inculpatul F.M.A. este fondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege aplicabil data săvârşirii faptei, tâlhăria este agravată dacă a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
Având în vedere că pentru inculpaţii soldat în rezervă F.S.M. şi C.A.D. urmează a se schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, pentru considerentele arătate cu ocazia analizării recursurilor declarate de aceştia şi reţinând că numai acesta a folosit acte de violenţă pentru a-şi păstra bunurile sustrase şi pentru a-şi asigura scăparea, urmează a se constata că a dispărut agravanta în discuţie şi pe cale de consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Urmare a schimbării încadrării juridice a faptei se va proceda şi la o nouă individualizare a pedepsei ce urmează a se aplica inculpatului, avându-se în vedere criteriile arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la fapta şi persoana, dar şi scopul pe care trebuie să-l îndeplinească executarea pedepsei, astfel cum rezultă din prevederile art. 52 C. pen.
Procedându-se la o nouă individualizare a pedepsei se va avea în vedere şi critica formulată de recurentul inculpat în cadrul prezentului recurs.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că analizând din oficiu Decizia atacată nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare pentru alte cazuri decât cele analizate, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii soldat în rezervă F.S.M., F.M.A. şi C.A.D. sunt fondate, a casa atât Decizia atacată cât şi hotărârea primei instanţe şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii F.S.M., F.M.A. şi C.A.D. împotriva deciziei nr. 70 din 25 iulie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 101 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor F.S.M. şi C.A.D. din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., texte de lege în baza cărora îi condamnă la pedeapsa de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului F.M.A., din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Onorariile în sumă de câte 300.000 lei, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru cei trei inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2061/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2063/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
