CSJ. Decizia nr. 2186/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2186/2003
Dosar nr. 4691/2002
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 421 din 13 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererile formulate de inculpaţii R.C. şi M.I.C., privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, ca neîntemeiate.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., a condamnat pe inculpaţii M.I.C. şi R.C. la câte 5 ani şi 6 luni închisoare fiecare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 22 august 2001, la 13 mai 2002, pentru fiecare.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă T.M.C.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 19 august 2008, în jurul orelor 22,00, în timp ce partea vătămată T.M. se deplasa pe str. Toporaşi, a fost acostat de cei doi inculpaţi şi de făptuitorul M.G., care l-au chemat să discute cu el.
În aceste condiţii, inculpatul M.I.C. i-a solicitat părţii vătămate, pe un ton ameninţător, să-i dea telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, întrucât acesta a refuzat, inculpaţii au început să-l lovească.
În aceste împrejurări, inculpatul M.I.C. a introdus mâna în buzunarul stâng al pantalonului părţii vătămate şi i-a sustras suma de 200.000 lei.
În timpul agresiunii, la locul faptei a sosit martorul N.C., prieten cu partea vătămată, care a încercat să intervină în aplanarea conflictului, solicitându-le agresorilor să înceteze lovirea părţii vătămate. Văzând că activitatea infracţională nu a putut fi stopată prin intervenţia sa, martorul N.C. s-a deplasat la locuinţa unor prieteni, de unde a anunţat organele de poliţie cu privire la cele petrecute.
Potrivit raportului de expertiză medico – legală nr. A1/70715/2001, s-a constatat că partea vătămată T.M. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi care necesită pentru vindecare 5–6 zile de îngrijiri medicale.
Din declaraţiile martorului N.G., rezultă că în seara zilei de 19 august 2001, a văzut cum inculpaţii R.C. şi M.I.C. îl loveau cu pumnii şi cu un băţ pe partea vătămată. De asemenea, martorul apreciază că, după ce a început să strige că a anunţat organele de poliţie, cei doi inculpaţi şi făptuitorul a fugit de la locul faptei.
În aceste condiţii, deplasându-se lângă partea vătămată, a întrebat-o pe aceasta despre motivul agresării şi a aflat că inculpaţii şi făptuitorul i-au solicitat părţii vătămate un telefon mobil, iar în condiţiile în care au fost refuzaţi, au început să-l lovească.
Martorul declară că, în timpul discuţiei purtate cu partea vătămată, aceasta i-a adus la cunoştinţă că i s-a sustras suma de 200.000 lei, de către inculpatul M.I.C.
Inculpaţii au recunoscut că au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi au menţionat că motivul pentru care au recurs la asemenea acte a fost acela că li s-au adresat cuvinte injurioase.
Declaraţiile inculpaţilor sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Martora S.G. a arătat că a văzut-o pe partea vătămată căzută pe trotuar şi agresată de cei doi inculpaţi şi făptuitor cu bâtele, pumnii şi picioarele, în zona feţei şi a corpului. În aceleaşi circumstanţe, martora a declarat că l-a văzut pe M.I.C. aplecându-se asupra părţii vătămate şi căutându-l în buzunare.
Împrejurarea că martora S.G., în cursul cercetării judecătoreşti, a revenit la declaraţiile date, este irelevantă în cauză, atitudinea acesteia fiind nejustificată în condiţiile în care a semnat fără obiecţiuni acele declaraţii, fără a fi ameninţată sau forţată de anchetatori, simpla „inducere în eroare” de către partea vătămată neconstituind un argument credibil, pentru a se da eficienţă acestei reveniri.
De altfel, declaraţiile martorei date în cursul cercetării penale se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor N.G. şi D.D., rezultând situaţia de fapt reţinută mai sus, vinovăţia inculpaţilor fiind dovedită cu certitudine.
La individualizarea pedepselor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi persoana inculpaţilor, care sunt tineri, cu un grad de cultură redus şi care sunt la prima încălcare a legii penale, astfel că s-a orientat la pedepse cu închisoare spre minimul special prevăzut de lege, apreciind că aceste pedepse sunt de natură a asigura atingerea scopului preventiv, prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.C. şi M.I.C., învederând că fapta comisă de ei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice a acestei fapte în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare.
În subsidiar, au solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 573 din 24 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.I.C. şi R.C., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, rejudecând, schimbarea încadrării juridice, în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepselor, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor comise.
Din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că încadrarea juridică a faptelor s-a făcut în mod corespunzător cu starea de fapt.
În acest sens, martorii S.G., N.G. şi D.D. au declarat că au văzut cum inculpaţii îl loveau pe partea vătămată cu bâtele, pumnii şi picioarele, în zona feţei şi a corpului, cât şi împrejurarea în care inculpatul M.I.C. a căutat în buzunarele victimei.
În consecinţă, motivul de recurs care vizează schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., nu poate fi primit, urmând a fi respins, ca nefondat.
Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate în cauză, se constată că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen., s-a ţinut seama de gradul de pericol social concret al infracţiunii de tâlhărie, de violenţele grave exercitate asupra victimei, de valoarea sumei de bani sustrase, de numărul participanţilor, împrejurările concrete în care fapta a fost comisă şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Aşa încât, nici motivul de recurs care vizează individualizarea pedepselor nu poate fi primit, urmând a fi respins ca nefondat.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respinse recursurile formulate de inculpaţi, ca nefondate, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.I.C. şi R.C. împotriva deciziei penale nr. 573 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepse durata arestării preventive de la 22 august 2001, până la 13 mai 2003.
Obligă recurentul inculpat M.I.C. la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat R.C. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2185/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2191/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
