CSJ. Decizia nr. 2191/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2191/2003
Dosar nr. 922/2003
Şedinţa publică din 13 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 471, pronunţată la data de 27 septembrie 2002, în dosarul penal nr. 1387/2002, Tribunalul Cluj, secţia penală, a condamnat pe inculpatul R.M.S., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 12 ani închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută şi pedepsită de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute 12 ani închisoare.
S-au interzis conform art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) Potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 7 ianuarie 2002, la zi. Inculpatul a fost obligat la 50.000.000 lei daune morale şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În intervalul 1995 – 2001 inculpatul, concubinat cu mama părţii vătămate cu care are şi 2 copii, a întreţinut relaţii sexuale cu fiica acesteia din altă căsătorie, R.D.C. prin constrângere, determinând-o printr-o purtare dură să nu-şi poată manifesta voinţa. De asemenea, s-a manifestat prin acte cu caracter obscen faţă de o altă minoră.
Partea vătămată iniţial avea 9 ani şi adevărul s-a cunoscut când aceasta, în vârstă de 16 ani, a rămas însărcinată.
Inculpatul recunoaşte întreţinerea relaţiilor intime, dar cu acceptul părţii vătămate, violenţele aplicate pretinzând că aveau alte motive: corecţia, primirea de ajutor casnic, etc.
În realitate, din declaraţiile martorilor a rezultat că de-a lungul timpului fetiţa s-a plâns frăţiorului ei pe care l-a rugat să şi asiste; o altă fetiţă, M.A.M., victimă a obscurităţilor inculpatului şi-a înştiinţat mama care, la rândul ei a discutat cu mama părţii vătămate. Aceasta a făcut o discuţie cu concubinul şi partea vătămată, crezându-l însă pe inculpat, care nu recunoscuse.
Alte mijloace de probă care au făcut posibilă reţinerea stării de fapt şi a vinovăţiei inculpatului au fost: raportul de constatare medico-legală, sesizarea D.G.J. pentru Protecţia Drepturilor Copilului, procese verbale de confruntare.
Inculpatul nu a recunoscut în întregime practicarea de acte obscene faţă de M.A.M.
Instanţa a constatat ca fiind întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni, aplicând pedepse corespunzătoare gradului ridicat de pericol social concret al faptei şi persoanei inculpatului.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 19/A/2003, pronunţată la data de 6 februarie 2003, în dosarul penal nr. 5846/2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat, în termen legal recurs, criticând-o pentru greşita încadrare juridică a faptei [(art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] în infracţiunea de viol, în loc de raport sexual cu o minoră (art. 198 C. pen.).
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi schimbarea încadrării juridice cu consecinţa aplicării unei pedepse mai reduse.
Reprezentantul parchetului a opiniat pentru admiterea recursului dar sub aspectul greşitei reţineri a alin. (3) al infracţiunii prevăzută de art. 197 C. pen., deoarece ultimul act material de executare al faptei s-a situat după împlinirea vârstei de 14 ani de către partea vătămată.
Curtea examinând hotărârile atât în raport de motivul de casare invocat, cât şi de susţinerile orale, constată că din analiza probelor administrate rezultă netemeinicia susţinerilor inculpatului, dar şi aspectul fondat al criticii aduse de reprezentantul parchetului.
Indiscutabil din probele administrate a rezultat situaţia avută în vedere de instanţa de fond şi apel, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective ale infracţiunii de viol.
Într-adevăr însă, instanţa, faţă de situaţia stabilită, a apreciat greşit că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 198 alin. (3) C. pen., privind raportul sexual cu o minoră care nu a împlinit vârsta de 14 ani.
Activitatea infracţională a îmbrăcat caracter continuat, pe parcursul anilor 1995-2001, timp în care minora a împlinit 14 ani, anterior datei consumării infracţiunii care este data ultimului raport sexual.
În această împrejurare, infracţiunea continuată fiind o infracţiune unică, absoarbe toate actele materiale de acelaşi gen şi săvârşite în baza intenţiei delictuoase unice, iar încadrarea juridică se face raportat la data săvârşirii infracţiunii (a consumării ei în întregime, adică într-un moment în care partea vătămată nu mai are 14 ani).
Pentru aceste considerente, păstrând o altă încadrare juridică, instanţele au pronunţat hotărâri, contrare legii, astfel încât, recursul inculpatului urmează a fi apreciat ca fondat pentru motivul invocat din oficiu şi va fi admis, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Un alt motiv de casare invocat din oficiu este şi acela al omiterii decretului de graţiere (Legea 543/2002) pentru pedeapsa aplicată infracţiunii prevăzută de art. 202 C. pen. Prin neobservarea acestui aspect, instanţele au pronunţat hotărâri nelegale din acest punct de vedere.
Recursul urmează a fi admis şi pentru acest motiv în temeiul aceluiaşi text al art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Ca urmare a casării hotărârilor sub aceste aspecte, urmează a se descontopi pedepsele aplicate, a se graţia infracţiunea prevăzută de art. 202 C. pen. şi a se schimba încadrarea juridică conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen.
Curtea va păstra cuantumul pedepsei aplicate de 12 ani închisoare, ţinând cont de pericolul social concret deosebit prezentat de fapte şi inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.M.S. împotriva deciziei penale nr. 19 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 471 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei de viol şi cu privire la graţierea pedepsei aplicată pentru infracţiunea de corupţie sexuală.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare în pedepsele componente de:
- 12 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi condamnă pe inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, graţiază pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în condiţiile prevăzute de art. 7 din aceeaşi lege.
Deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 ianuarie 2002, până la 13 mai 2003.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2186/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Penal → |
|---|
