CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Penal

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2192/2003

Decizia nr. 2039/2002

Şedinţa publică din 13 mai 2003

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 304 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Galaţi, inculpatul L.N. a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare şi la pedeapsa complimentară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 2 ani pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea de 24 ore din pedeapsa aplicată.

S-a admis în parte acţiunea civilă şi, în consecinţă, în baza art. 14 C. proc. pen., referitor la art. 998 C. civ., inculpatul L.N. a fost obligat la plata unei contribuţii lunare în cuantum de 400.000 lei, către partea civilă P.N. de la data de 23 septembrie 1999 şi până la încetarea stării de nevoie a acesteia.

S-au respins celelalte daune materiale şi daunele morale solicitate de partea civilă P.N.

În baza art. 188 din Legea 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.383.219 lei, plus dobânda aferentă către partea civilă Spitalul nr. 2 TBC Galaţi, 504.070 lei (741) plus dobânda aferentă către partea civilă Spitalul Judeţean Galaţi, 348.288 lei (753) plus dobânda legală aferentă către partea civilă Spitalul de Urgenţă Dr. Bagdasar Bucureşti, toate aceste sume cu titlu de cheltuieli de spitalizare, reţinându-se culpa de 50% a părţii vătămate P.N.

Inculpatul L.N. a fost obligat la plata sumei de 1.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat şi la 6.000.000 lei, către partea civilă P.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul L.N. a convieţuit în concubinaj cu mama părţii vătămate P.N., numita C.A. Între partea vătămată P.N. şi inculpat aveau loc în mod frecvent discuţii contradictorii, iar la un moment dat inculpatul a interzis părţii vătămate să mai pătrundă în domiciliul său.

În ziua de 23 septembrie 1999, partea vătămată P.N. a mers împreună cu martorul M.O. la domiciliul inculpatului. După ce partea vătămată a sunat la uşa inculpatului, acesta din urmă a deschis uşa, dar a refuzat categoric accesul părţii vătămate în apartament, îmbrâncindu-l şi închizând uşa.

În cele din urmă, partea vătămată a pătruns în apartament, dar inculpatul nervos, i-a cerut insistent să părăsească locuinţa.

Inculpatul se afla în stare de ebrietate şi, la un moment dat, văzând că partea vătămată nu vrea să părăsească apartamentul, a lovit-o cu cuţitul în zona subclaviculară dreapta, lovitura fiind aplicată de sus în jos, lama cuţitului rupându-se în plaga produsă.

La scurt timp, martorul M.O. a transportat-o pe partea vătămată P.N. la Spitalul Judeţean Galaţi.

În urma examinării medico – legal s-a constatat că partea vătămată P.N. a prezentat o plagă înţepat tăiată, penetrantă, hemitorace drept cu hemopneumotorax, emfizem subcutanat extins şi care i-a pus în primejdie viaţa prin şocul hemoragic şi insuficienţă respiratorie.

Pentru vindecare au fost necesare 10–12 luni îngrijiri medicale şi examinare periodică pentru a se constata dacă partea vătămată va rămâne sau nu cu infirmitate fizică permanentă.

Starea de fapt şi vinovăţia inculpatului a fost reţinută pe baza recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate, actul medico – legal şi declaraţiile martorilor C.A. şi M.O.

Prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea puternicei tulburări determinată de atitudinea părţii vătămate care a intrat în apartamentul părţii vătămate fără consimţământul acestuia şi a refuzat să plece.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut şi culpa părţii vătămate în proporţie de 50%, despăgubirile datorate de inculpat părţilor civile fiind reduse în mod corespunzător.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă P.N. şi inculpatul L.N.

Partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul soluţionării laturii civile susţinând că suma de 400.000 lei reprezentând despăgubire periodică lunară la care a fost obligat inculpatul a fost greşit stabilită solicitând majorarea la 1.000.000 lei lunar.

Inculpatul, la rândul său a criticat sentinţa sub aspectul încadrării juridice şi a individualizării pedepsei, solicitând, în esenţă, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sau în cel mai rău caz, în vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale şi faptul că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de omor, el fiind surprins în propria locuinţă.

În subsidiar, în cazul în care se menţine încadrarea juridică din rechizitoriu, inculpatul solicită a se da eficienţă sporită circumstanţelor atenuante şi a se reduce pedeapsa la un an închisoare astfel cum prevede art. 76 lit. b) C. pen.

Prin Decizia nr. 77 din 18 februarie 2002, pronunţată de secţia penală a Curţii de Apel Galaţi ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Curtea a motivat că prima instanţă a făcut o corectă încadrare juridică ţinând seama de obiectul vulnerant folosit, intensitatea loviturii (lama cuţitului s-a rupt), leziunea deosebit de gravă produsă la hemitoracele drept cu pneumotorax şoc hemoragic şi insuficienţă respiratorie care i-au pus viaţa în primejdie.

Gravitatea faptei este evidenţiată şi de timpul necesar pentru vindecare, 10–12 luni, cu posibilitatea ca partea vătămată să rămână cu infirmitate fizică permanentă.

S-a considerat că pedeapsa a fost just individualizată şi că prin reţinerea circumstanţei legale a scuzei provocării prima instanţă a avut în vedere şi persoana inculpatului, sinceritatea de care a dat dovadă, vârsta acestuia şi starea precară a sănătăţii.

În termen legal inculpatul a declarat recurs considerând hotărârile netemeinice şi nelegale. Prin apărător, a solicitat casarea hotărârilor şi să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârilor cu trimitere pentru rejudecare urmând să se dispună efectuarea unei expertize medico – legale care să stabilească modul în care partea vătămată a fost lovită şi dacă se putea autorăni.

Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele invocate, Curtea constată în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că în conflictul cu partea vătămată, deoarece acesta intenţiona să-l lovească, a luat un cuţit şi a lovit. Ulterior, în declaraţii arată că deşi nu neagă faptul că s-a îmbrâncit cu partea vătămată nu-şi explică cum s-a produs rănirea acesteia.

Martorii C.A. şi M.O. prezente în casă, în timpul săvârşirii faptei, au declarat că inculpatul concubin al mamei părţii vătămate nu se înţelegea cu partea vătămată şi se tot certau, aşa cum s-a întâmplat şi în seara de 23 septembrie 1999. Ambii martori au arătat că enervat inculpatul a intrat în bucătărie de unde a luat un cuţit şi după ce partea vătămată a înlăturat-o pe mama sa din faţa inculpatului, rămas cu inculpatul, acesta i-a aplicat o puternică lovitură cu cuţitul în umăr.

Criticile aduse celor două hotărâri nu urmăresc decât tergiversarea soluţionării cauzei, în eventualitatea casării cu trimitere pentru efectuarea unei expertize medico – legale, şi nu sunt fondate. O astfel de apărare nu a fost făcută nici în faţa primei instanţe şi nici în apel. Observând motivele de apel, inculpatul a criticat sentinţa sub două aspecte:

- „pedeapsa este mult prea mare aşa cum s-au petrecut faptele, partea vătămată violându-mi domiciliu m-a provocat într-un mod inadmisibil”

- greşita soluţionare a laturii civile.

Fără să nege săvârşirea infracţiunii, inculpatul a cerut să se reţină că a fost provocat, aspect care a fost avut în vedere încă din timpul urmăririi penale şi materializat în hotărârea primei instanţe care l-a condamnat la numai 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor.

Aşa fiind, se constată că ambele hotărâri sunt temeinice şi legale şi nu există, motive care să ducă la casarea lor.

În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul L.N., şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 77 din 18 februarie 2002 a Curţii de Apel Galaţi.

Deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 de ore din 23 septembrie 1999.

Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2192/2003. Penal