CSJ. Decizia nr. 2222/2003. Penal

Decizii penale CSJ 2003

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2222/2003

Dosar nr. 957/2002

Şedinţa publică din 14 mai 2003

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 281 din 19 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor:

- B.R.A. la 13 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu referire la art. 146, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei.

Acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi a pedepsei complementare, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 26 noiembrie 1999, la 11 februarie 2000.

În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoşire.

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) C. pen., formulată de inculpatul P.A.

- P.A. la pedepsele de:

- 11 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu referire la art. 146 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), precum şi a pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la executarea pedepsei.

- un an închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 26, raportat la art. 288 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 din C. pen.

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 din C. pen.

- 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 65 din Legea nr. 56/1992.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 22 februarie 2000, la zi.

- D.A.C. la 5 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 26 noiembrie 1999, la 11 februarie 2000.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii la despăgubiri materiale către părţile civile, după cum urmează:

- B.R.A. şi P.A. la 5.000 dolari către partea civilă M.D., domiciliat în Bucureşti;

- B.R.A., D.A.C. şi P.A. la 5.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data achitării debitului, către partea civilă G.A., domiciliat în Bucureşti;

- B.R.A. şi P.A. 42.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data achitării debitului, către partea civilă Ambasada Republicii Yemen în România;

- B.R.A. la 3.000 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data achitării debitului, către partea civilă Y.Q., domiciliat în Bucureşti.

A fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale şi morale formulată de partea vătămată T.M., precum şi cererea de acordare de daune morale, formulată de A.M.A.E.

Au fost obligaţi inculpaţii B.A.R., P.A. şi D.A.C., în solidar, la plata sumei de 29.047.045 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data achitării debitului, către partea civilă S.C. O. S.A.

S-a dispus anularea paşaportului nr. 03537215.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 250.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu; pentru inculpatul D.A.C. s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:

În seara zilei de 18 noiembrie 1999, inculpaţii B.R.A., D.A.C. şi P.A. au luat hotărârea de a sustrage autoturisme.

Observând un Jeep, inculpatul B.R.A., cu ajutorul unei şurubelniţe, a forţat portiera autoturismului şi a pornit motorul, deplasându-se cu inculpatul P.A., care a asigurat paza în timpul sustragerii bunului, la întâlnirea pe care o aveau cu D.A.C.

La data de 24 noiembrie 1999, organele de poliţie au reuşit să recupereze autovehiculul, acesta fiind abandonat de inculpaţi.

Autovehiculul a fost predat părţii vătămate, care a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea avariilor aduse autoturismului.

În aceeaşi noapte, cei trei inculpaţi s-au deplasat în str. Izvorul Mureşului, de unde au sustras un jeep Pajero, aparţinând lui G.A. Folosind o cheie de contact pe care o obţinuse anterior, inculpatul B.R.A. a deschis portiera autovehiculului, dar inculpaţii au observat că autoturismul nu putea fi deplasat, deoarece era blocat de un Nissan aparţinând părţii vătămate T.G.

Deoarece inculpaţii B.R.A. şi D.A.C. montau şufa de tractare, P.A. a spart un geam lateral al autoturismului Nissan şi l-a împins 10 m, pentru a putea deplasa autoturismul Pajero.

Cheia cu ajutorul căreia inculpatul B.R.A. a deschis portiera autoturismului a fost găsită asupra sa, cu ocazia depistării de către organele de poliţie.

În ceea ce priveşte distrugerea geamului lateral al autoturismului Nissan de către inculpatul P.A., având în vedere plângerea făcută de partea vătămată, se va reţine faţă de acesta săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Partea vătămată T.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei, reprezentând contravaloarea geamului spart de inculpatul P.A., iar partea vătămată G.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 dolari S.U.A., echivalentul prejudiciilor produse autoturismului său.

La iniţiativa lui B.R.A., în noaptea de 28 noiembrie 1999, cei trei inculpaţi s-au deplasat la bordul unui autoturism marca Audi, aparţinând lui B.R.A., la locuinţa părţii vătămate S.D. După deschiderea porţilor garajului, inculpatul B.R.A. a reuşit să pună în funcţiune motorul autoturismului Audi TT.

Părăsind acea zonă şi fiind urmat de ceilalţi doi inculpaţi, D.A.C. şi P.A., cu autoturismul din care aceştia au asigurat paza la locul faptei.

După ce au parcat primul autoturism pe o stradă din sectorul 2, inculpaţii s-au întors la locul faptei şi folosind acelaşi mod de operare (D.A.C. şi P.A. asigurau paza, în timp ce B.R.A. executa actele materiale de sustragere) au luat şi cel de-al doilea autoturism parcat în garaj, un Audi A 3.

Autoturismul Audi TT a fost predat părţii vătămate, însă autoturismul Audi A 3 nu a putut fi găsit, astfel încât, partea vătămată S.D. a precizat că urmează să se constituie parte civilă în procesul penal.

Partea vătămată a precizat că revine asupra constituirii de parte civilă şi nu mai solicită despăgubiri pentru cel de-al doilea autoturism sustras.

La data de 17 noiembrie 1999, inculpaţii s-au deplasat la bordul autoturismului Audi, unde inculpatul B.R.A. a scos din portbagajul autoturismului mai multe panouri publicitare, pe care le-a aşezat în faţa intrării locuinţei părţii vătămate T.M.

Dat fiind că accesul în locuinţă a fost blocat de acele panouri, partea vătămată a fost constrânsă să coboare din autoturismul său, pentru a îndepărta obstacolele. Profitând de acest fapt, B.R.A., având o cagulă pe faţă şi P.A. au pătruns în habitaclul maşinii, îndepărtându-se imediat de la locul săvârşirii faptei, fiind urmaţi de inculpatul D.A.C., la volanul autoturismului Audi.

Autoturismul nu a putut fi recuperat de organele de poliţie, astfel încât, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 35.000 dolari S.U.A.

Deoarece S.C. O. S.A. a achitat părţii vătămate, în baza poliţei de asigurare CASCO, contravaloarea autoturismului sustras, instanţa a respins cererea de constituire de parte civilă a acesteia.

În acest moment, inculpatul B.R.A., având o cagulă pe cap, a pătruns în autoturism, împreună cu inculpatul P.A., părăsind locul faptei, fiind urmaţi de inculpatul D.A.C., care a asigurat paza.

Observând că în autoturism se află şi fiica, în vârstă de 11 ani, a însărcinatului cu afaceri al Republicii Yemen, B.R.A. a luat legătura telefonică cu D.A.C., acesta din urmă sugerându-i să abandoneze autoturismul.

Cu toate acestea, B.R.A. şi P.A. au coborât fetiţa pe o stradă din apropierea Bisericii Caşin şi au ascuns autoturismul sustras, în condiţiile descrise anterior.

Autoturismul nu a putut fi recuperat de organele de poliţie, astfel încât, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 42.000 dolari S.U.A. Având în vedere că autoturismul aparţinea ambasadei, instanţa a dispus acordarea sumei către ambasadă şi a respins cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere că este vorba de o infracţiune contra patrimoniului, iar inculpaţii nu au săvârşit şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, dat fiind că aceştia nu au cunoscut despre prezenţa minorei în maşină şi au lăsat-o pe aceasta pe stradă, la scurt timp după ce au luat cunoştinţă de prezenţa ei.

La data de 2 aprilie 1999, inculpatul B.R.A., singur de data aceasta, prin forţarea portierei şi a contactului autoturismului aparţinând părţii vătămate Y.Q., a sustras autoturismul marca B.M.W., pe care l-a dus în municipiul Brăila, bănuind că va fi căutat de organele de poliţie.

Ulterior, la câteva luni de la săvârşirea faptei, inculpaţii s-au dus în Brăila, pentru a duce autoturismul B.M.W. în Bucureşti, fiind somaţi, pe drumul de întoarcere, de organele de poliţie, pentru a opri.

Inculpatul B.R.A., însoţit fiind de inculpatul P.A., a ignorat somaţiile şi a trecut pe lângă sergentul major M.A., situaţie în care subofiţerul a lovit cu bastonul în parbriz, fisurându-l.

B.R.A. a reuşit să ajungă cu autovehiculul în Bucureşti, lăsându-l în curtea imobilului lui P.E., de unde a fost luat şi restituit părţii vătămate, de organele de poliţie.

Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu 3.000 dolari S.U.A. pentru avariile aduse autoturismului.

Încercând să se sustragă urmăririi penale, dat fiind că inculpaţii B.R.A. şi D.A.C. fuseseră depistaţi de organele de poliţie şi arestaţi preventiv, inculpatul P.A. şi-a procurat un paşaport falsificat, de la o persoană rămasă necunoscută, numită A.

Cu ajutorul acestui document, la 16 februarie 2000, inculpatul P.A. a părăsit fraudulos România şi tranzitând mai multe ţări, a ajuns în Germania, unde a fost depistat de organele judiciare şi returnat în România, cu o cursă TAROM.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii B.R.A., D.A.C. şi P.A.

În motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii sale, cu privire la greşita soluţionare a concursului de infracţiuni, omisiunea aplicării art. 83 C. pen., referitor la inculpatul P.A., omisiunea aplicării art. 118 lit. b) C. pen., referitor la cheia corp delict găsită asupra inculpatului B.R.A., precum şi netemeinicia hotărârii, cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, ca fiind prea blânde, în raport de fapta comisă.

În ceea ce priveşte motivul de apel, privind soluţionarea laturii civile, s-a precizat că acesta nu este susţinut, apelul parchetului devoluând exclusiv latura penală.

În apelul inculpatului B.R.A. s-a criticat hotărârea apelată sub aspectul nelegalităţii sale, deoarece a fost reţinută în mod greşit vinovăţia inculpatului, pe baza unor probe care nu reflectă adevărul.

Astfel, din cei 12 martori propuşi de parchet, nu au fost audiaţi pe fondul cauzei decât 2 martori, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei atacate. Mai mult, declaraţiile celor doi martori sunt diferite de cele date în cursul urmăriri penale, astfel încât, instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului, fără să existe probe pertinente şi concludente în acest sens.

În ceea ce priveşte faptele săvârşite în noaptea de 28 noiembrie 1999, inculpatul a arătat că autoturismele Audi TT şi Audi A 3 au un sistem de protecţie computerizat, care face imposibilă pornirea motorului cu alte chei sau prin forţare, iar alarmele care se află montate pe aceste autoturisme se armează automat, fiind imposibilă deplasarea acestora.

De asemenea, s-a mai învederat gravele inadvertenţe, care există în legătură cu autoturismul Audi TT, care a fost găsit în garajul unui cetăţean străin.

În ce priveşte sustragerea autoturismului cetăţeanului chinez, în apelul inculpatului B.R.A. se afirmă că, din declaraţia martorului P.E. rezultă că B.R.A. şi P.A. au venit la acesta de două ori cu un B.M.W. de culoare roşie, iar maşina cetăţeanului chinez de aceeaşi marcă, avea culoarea neagră. S-a mai arătat că P.A. a retractat în faţa instanţei declaraţiile date în faza de urmărire penală şi care îl incriminează pe inculpatul B.R., cu privire la săvârşirea acelei fapte.

Referitor la sustragerea autoturismului ce aparţine Ambasadei Yemen-ului, inculpatul B.R.A. a arăta că, inculpaţii P.A. şi D.A.C. şi-au retras declaraţiile date în faza de urmărire penală şi care îl incriminau, astfel că nu există probe de natură a justifica vinovăţia.

S-a mai arătat că în cauză nu s-a efectuat nici o expertiză tehnică a R.A.R., care să stabilească dacă autoturismele sustrase sunt aceleaşi cu cele restituite, sau autoturismele restituite provin din alte fapte.

În subsidiar a solicitat să se ia act că tratamentul inculpaţilor a fost diferit, luându-se în considerare declaraţiile date cu privire la inculpatul B.R.A., care îl incriminau pe acesta.

S-a mai învederat că la individualizarea pedepsei, s-a exagerat gradul de pericol social al faptelor, prin menţinerea unei campanii de presă, fără să se ţină seama de vârsta făptuitorului, starea sa de sănătate, lipsa antecedentelor penale.

De asemenea, s-a mai învederat că probele au fost viciate în cursul urmăririi penale, inculpatului B.R.A. administrându-i-se medicamente, care conţineau substanţe psihotrotrofe.

Inculpatul B.R.A. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la parchet, pentru completarea urmăririi penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.A., acesta a criticat hotărârea atacată în sensul că, el nu a comis faptele descrise la punctele 1, 3, 4, 5, 6 şi 8 din rechizitoriu şi pentru care a fost trimis în judecată, neexistând nici o probă cu privire la vinovăţia lui.

Cu privire la furtul autoturismului ce aparţinea părţii vătămate G.A., solicită reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea lui a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaştere şi regret a acesteia.

În apelul său, inculpatul D.A.C. a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii sale, în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de a-l audia pe clientul său şi în consecinţă, limitarea dreptului său la apărare şi încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 şi art. 6 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte faptele de la punctele 1, 2 şi 5 din rechizitoriu, s-a criticat hotărârea instanţei de fond prin reţinerea greşită a vinovăţiei inculpatului D.A.C., deoarece acesta nu a recunoscut săvârşirea faptelor, iar în cauză nu rezultă din nici una dintre probele administrate vinovăţia făptuitorului.

În subsidiar a solicitat aplicarea unei pedepse în conformitate cu contribuţia făptuitorului la săvârşirea faptelor ce au fost probate, dat fiind că acestea a fost singurul dintre inculpaţi care a contribuit la aflarea adevărului, declaraţiile sale fiind de natură să lămurească sub toate aspectele cauza.

Prin Decizia penală nr. 661 din 29 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a dispus desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond, a înlăturat dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., din încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul B.R.A., au fost menţinute pedepsele aplicate acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), c), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu referire la art. 146 C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, conform art. 65 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.R.A. cheia folosită la săvârşirea infracţiunii.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, aplicată inculpatului P.A., în pedepsele componente.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., din încadrarea juridică a faptelor la care a fost condamnat inculpatul, prevăzute de art. 208 şi art. 209 alin. (1), lit. a), c). e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu referire la art. 146 C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Au fost menţinute pedepsele aplicate inculpatului pentru aceste fapte.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului P.A. prin sentinţa penală nr. 837 din 17 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 1 şi s-a dispus adăugarea ei la fiecare din cele 6 pedepse aplicate inculpatului.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul P.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, conform art. 65 C. pen.

S-a dispus majorarea pedepsei aplicate inculpatului D.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) şi alin. (3) C. pen., cu referire la art. 146 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin (2) şi art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, conform art. 65 C. pen.

S-a constatat că partea vătămată S.D. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost computată prevenţia inculpatului P.A. de la 22 februarie 2000, la zi.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.R.A., P.A. şi D.A.C. împotriva aceleiaşi decizii.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii B.R.A., P.A. şi D.A.C.

În recursul său, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat Decizia atacată în sensul greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor B.R.A., P.A. şi D.A.C., deoarece instanţele, nu au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi majorarea pedepselor aplicate acestor inculpaţi.

În recursul său, inculpatul B.R.A. a criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- nu este autorul faptelor săvârşite în noaptea de 28 noiembrie 1999, inculpatul învederând că autoturismele Audi TT şi Audi A 3 au un sistem de protecţie computerizat, care face imposibilă pornirea motorului cu alte chei sau prin forţare, iar alarmele care se află montate pe aceste autoturisme se armează automat, fiind imposibilă deplasarea acestora;

- instanţa nu a audiat toţi martorii menţionaţi în rechizitoriu şi pe inculpatul D.A.C.;

- Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale, prin care a solicitat audierea unui specialist din cadrul R.A.R. spre a demonstra imposibilitatea forţării şi pornirii unor autoturisme ca AUDI TT şi AUDI A 3 cu o şurubelniţă şi care să stabilească dacă autoturismele sustrase sunt aceleaşi cu cele restituite, sau autoturismele restituite provin din alte fapte;

- greşita individualizare a pedepsei aplicate care este excesiv de severă în raport de datele ce caracterizează persoana lui, care este infractor primar, are o stare de sănătate precară şi se află la o vârstă tânără.

Inculpatul B.R.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea şi completarea urmăririi penale.

În recursul său, inculpatul P.A. a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a recunoscut şi regretat faptele comise şi se află la o vârstă tânără.

În recursul său, inculpatul D.A.C. a criticat Decizia atacată în sensul că, prima instanţă nu a procedat la audierea sa, deşi a fost prezent la şedinţele de judecată, încălcându-se dreptul său la apărare, nu este autorul infracţiunii de furt comisă în noaptea de 18 noiembrie 1999, privind autoturismul Pajero, aparţinând părţii vătămate G.A., iar pedeapsa ce i-a fost aplicată este excesiv de severă.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de casare invocate, dar şi din oficiu, în temeiul art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt fondate şi urmează să fie admise, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 3, art. 4 şi art. 287 C. proc. pen., instanţele de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ în vederea aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi îşi formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză, iar conform art. 289 din acelaşi cod, judecata se desfăşoară în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi contradictoriu.

Conform art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Dispoziţiile art. 64 C. proc. pen., arată în mod expres mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi ca probă şi anume, declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că, în cadrul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, au fost ascultaţi numai inculpatului P.A. şi martorul P.E., nefiind administrată nici o altă probă.

Astfel, deşi inculpatul D.A.C. a fost prezent la termenele de judecată din 2 noiembrie 2000, 24 noiembrie 2000, 15 decembrie 2000, 22 ianuarie 2001, 13 martie 2001, instanţa de fond nu a procedat la ascultarea acestui inculpat.

Mai mult, la termenul de judecată din 10 aprilie 2001, colaboratul apărătorului ales al inculpatului D.A.C. a solicitat amânarea judecării pentru imposibilitatea de prezentare a inculpatului, din motive de sănătate, cererea fiind respinsă de instanţă, iar la judecarea cauzei, care a avut loc la aceeaşi dată, asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată de un apărător desemnat din oficiu, care se afla în sala de judecată, dar care nu avea delegaţie în dosar, încălcându-se astfel dreptul la apărare a inculpatului şi posibilitatea sa de a formula probe în apărare.

Deşi inculpatul D.A.C. s-a prezentat în şedinţa de judecată asistat de apărătorul său ales, avocat A.O., după încheierea dezbaterilor, astfel cum s-a consemnat în încheierea din 10 aprilie 2001 nu s-a procedat la ascultarea acestuia.

Pe de altă parte, în rechizitoriu au fost indicaţi martorii care au fost ascultaţi în timpul urmăririi penale şi care aveau cunoştinţă despre modalitatea şi împrejurările sustragerii autoturismelor în cauză, respectiv, P.E., N.N., I.N.C., R.Şt., OGE., G.A., A.P., M.C., B.I. şi C.D.

Toţi aceştia au fost citaţi decât pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2001, când s-a prezentat şi a fost audiat numai martorul P.E., instanţa trecând la dezbateri, fără însă a arătata motivul pentru care nu a stăruit în ascultarea şi a celorlalţi martori, încălcând astfel dispoziţiile art. 327 alin. (4) C. proc. pen.

Or, judecarea şi condamnarea inculpaţilor fără verificarea probelor de vinovăţie indicate în actul de sesizare echivalează cu neefectuarea cercetării judecătoreşti, prin încălcarea principiilor nemijlocirii şi aflării adevărului consacrate în textele de lege menţionate.

Cum instanţele de fond şi apel au pronunţat hotărâri cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la administrarea şi verificarea probelor, se constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii B.R.A., P.A. şi D.A.C. sunt fondate şi în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează să fie admise.

Se vor casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 281 din 19 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi se va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Se va menţine starea de arest a inculpatului P.A.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează să aibă în vedere şi motivele de casare invocate în recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii B.R.A., P.A. şi D.A.C., şi să administreze orice noi probe pe care le consideră necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii B.R.A., P.A. şi D.A.C. împotriva deciziei penale nr. 661 din 29 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 281 din 19 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Menţine starea de arest a inculpatului P.A.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 mai 2003.

← CSJ. Decizia nr. 2211/2003. Penal. Conflict de competenta....		CSJ. Decizia nr. 2224/2003. Penal →

CSJ. Decizia nr. 2222/2003. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 2222/2003. Penal