CSJ. Decizia nr. 2269/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2269/2003
Dosar nr. 946/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 459 din 26 noiembrie 2002, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul C.C.B. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 5 august 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului judeţean Botoşani, suma de 16.699.617 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului, constatându-se, totodată, că partea vătămată A.S. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 iulie 2002, în timp ce se afla în barul A. din localitatea Victoria, unde consumase băuturi alcoolice, inculpatul a afirmat, fără temei, că barmana A.l. i-ar fi sustras o sumă de bani. Aflând despre incidentul produs, soţul acesteia, A.S., cei doi s-au luat la ceartă adresându-şi expresii injurioase. Inculpatul s-a deplasat la domiciliu şi după ce s-a înarmat cu un cuţit a revenit la bar, unde a continuat să insulte pe partea vătămată, încât aceasta enervată l-a lovit cu piciorul în abdomen. Ca urmare, inculpatul a ripostat lovind pe A.S. cu cuţitul în abdomen, cauzându-i leziuni grave (ruptură de intestin subţire şi mezocolon transvers) care au necesitat pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale, punând în primejdie viaţa victimei.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 26 din 3 februarie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., susţinând că acţionat asupra victimei cu cuţitul fără intenţia de a-l ucide, întrucât aceasta îl lovise cu piciorul în abdomen.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, ca şi în apel schimbarea încadrării juridice din tentativa la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., cu aplicarea circumstanţei atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, susţinând că prin lovirea victimei cu cuţitul nu a urmărit uciderea acesteia, fapta fiind comisă în condiţiile în care victima l-a agresat mai întâi.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (foaia de observaţie clinică şi certificatul medico-legal, dovada de ridicare a cuţitului corp delict şi planşele fotografice efectuate cu acea ocazie, declaraţiile constante ale părţii vătămate, cât şi declaraţiile martorilor A.S., A.D., A.M.M., C.I. şi A.I., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă fără dubiu, că la data de 20 iulie 2002, după ce consumase băuturi într-un local public, inculpatul a imputat barmanei A.I. în mod nejustificat, că i-ar fi sustras o sumă de bani. La intervenţia soţului acesteia, cei doi s-au insultat reciproc.
Fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său şi după ce s-a înarmat cu un cuţit a revenit la bar, reluând conflictul cu A.S. Enervat, partea vătămată a lovit pe inculpat cu piciorul, situaţie în care acesta din urmă a ripostat, lovind victima cu cuţitul în regiunea abdominală.
Intenţia inculpatului de a ucide rezultă din materialitatea faptelor, acesta lovind cu un cuţit, instrument apt de a ucide, cu intensitate asupra unei zone vitale a corpului victimei, regiunea abdominală, provocându-i leziuni grave (ruptură de intestin subţire şi mezacolon transvers) care i-au pus viaţa în primejdie, ceea ce demonstrează că inculpatul a prevăzut rezultatul letal şi l-a acceptat.
Împrejurarea că decesul victimei nu s-a produs numai datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă, nu justifică schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
Susţinerile inculpatului în sensul că săvârşirea faptei s-ar fi datorat acţiunii provocatoare a victimei, nu se confirmă, din probele administrate rezultând clar că incidentul a fost iniţiat pe fondul consumului de băuturi alcoolice, de către inculpat, care la intervenţia părţii vătămate, a devenit violent. Ulterior inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi revenind la bar, a reluat conflictul cu partea vătămată în acelaşi mod, situaţie în care lovitura cu piciorul primită de la acesta nu poate justifica acţiunea sa deosebit de violentă cu un cuţit asupra unei zone vitale a victimei.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi dispoziţiile art. 52 din acelaşi cod, nejustificându-se redozarea ei.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada, cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 5 august 2002, la zi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.B. împotriva deciziei penale nr. 26 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 5 august 2002, la 15 mai 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2268/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 22/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
