CSJ. Decizia nr. 2272/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2272/2003
Dosar nr. 5043/2002
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 444 din 7 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a condamnat pe inculpatul P.F. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la inculpat cantitatea de 0,78 gr. heroină, rămasă în urma efectuării analizelor de laborator.
S-a reţinut că, la data de 7 februarie 2002, asupra inculpatului a fost găsită o pungă de celofan conţinând o substanţă pulverulentă de culoare bej.
În urma efectuării constatării tehnico - ştiinţifice asupra probei menţionate, s-a stabilit că punga conţinea 0,83 gr. heroină.
Inculpatul, în faza urmăririi penale a arătat că nu este traficant sau consumator de droguri şi că nu-şi poate explica cum punga a ajuns asupra sa, la cercetarea judecătorească recunoscând săvârşirea faptei de consum de droguri.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatul a declarat apel, arătând că, urmare unei greşite individualizări, pedeapsa aplicată este mult prea severă, astfel că solicită reducerea acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, prin Decizia nr. 653/ A din 8 octombrie 2000, a admis apelul declarat de către inculpat, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani, la 3 ani închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, anterior nu a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni, iar faţă de ultima infracţiune a intervenit reabilitarea, condiţii în care aplicarea unei pedepse la maximul prevăzut de lege apare ca fiind excesivă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi inculpatul P.F.
Invocând motivul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susţinut că Decizia pronunţată în apel este netemeinică şi nelegală, pedeapsa aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului, nefiind just individualizată.
S-a susţinut că, pentru a aplica inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare, instanţa de apel nu a ţinut seama, în suficientă măsură, de gradul de pericol social al faptei comise, de condiţiile concrete, de săvârşire a acesteia şi de persoana inculpatului.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Inculpatul a declarat recurs, fără a-l motiva în scris, la termenul de judecată din 15 mai 2003, prin apărător, solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată următoarele:
Din cazierul judiciar rezultă că inculpatului i s-au aplicat anterior patru măsuri educative în perioada minoratului şi o pedeapsă cu închisoarea, de 2 ani după împlinirea vârstei de 18 ani, toate pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat, din ultima pedeapsă fiind liberat condiţionat la data de 11 octombrie 1995, având un rest de executat de 218 zile închisoare.
La data de 7 februarie 2002, inculpatul a săvârşit o nouă faptă penală, ceea ce dovedeşte perseverenţă în activitatea infracţională, pedepsele anterioare nefiind, în acest caz, apte a asigura reeducarea şi reinserţia socială a acestuia.
Pe de altă parte, pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine oscilantă, de natură să îngreuneze cercetarea penală.
În raport de aceste împrejurări, se constată că reducerea pedepsei în apel nu satisface exigenţele unei juste individualizări judiciare a pedepsei, conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aşa fiind, se constată că în mod greşit instanţa de control judiciar a admis apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, Decizia pronunţată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Ca o consecinţă, este exclusă o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului, aşa încât, criticile inculpatului apar ca neîntemeiate.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, va casa Decizia atacată şi va menţine hotărârea primei instanţe.
Totodată, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului de la 7 februarie 2002, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 653/ A din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul P.F.
Casează Decizia penală atacată şi menţine hotărârea primei instanţe.
Deduce din pedeapsă reţinerea şi perioada executată în arest preventiv de la 7 februarie 2002, la 15 mai 2003.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2271/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2274/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
